Cine face realitatea? Harta minții, spațiul mental, jocurile minții, ar fi spus Ioan Petru Culianu. Dar funcționează ele și pe câmpul de bătaie din Ucraina? La fel, dacă nu mai mult decât oriunde. Aceste jocuri ale minții și sufletului, cu tot cu dorința de libertate și analiza la rece a punctului nevralgic al apărării ruse, plus eroismul celor dislocați în luptă ca să recupereze teritoriul ucrainean fac realitatea militară din Ucraina acestor ceasuri și zile.
Știm exact ce fac, unde și de ce? Kievul oficial tace. Și evocă doar ”succese la Bahmut”. Potrivit dictatorului rus, ”contraofensiva ucraineană a început” și n-ar fi avut succes. Dar, potrivit declarației lui Putin de la RIA Novosti, ucrainenii ”mai dispun de potențial ofensiv”.
În epoca rețelelor de socializare e greu să tănuiești o realitate vizibilă din satelit și lesne transmisibilă în timp real pe mobil. De pildă realitatea din sud. Din regiunea Zaporijjea. Dacă ciocnirile intense din regiune, de care se vorbește în rețele sau la unele posturi occidentale, sunt realitatea și nu o fantezie.
”Dar de ce vin ucrainenii cu tancurile lor tocmai unde suntem cel mai bine apărați? Unde îi doare mai rău”? – se întreabă bloggerii ruși care vor de mor să vadă regimul Putin cucerind Ucraina și asistă acum, uluiți, la avansul mai lent sau mai rapid al trupelor ucrainene și al partizanilor dinspre trei direcții. Ucrainenii și aliații lor atacă simultan în est, nordest, sud.
Or, Belgorodul partizanilor pare a fi, deocamdată, un ”antreu” și un ”aperitiv”. O diversiune, Mult mai serioase, dar pentru ruși cu o pondere variabilă, sunt cele două feluri principale de mâncare: Bahmutul și partea ocupată a regiunii Zaporijjea. Pierderile din ambele sunt extrem de dureroase pentru generalul Gherasimov. Și pentru stăpânul său, Putin.
Rostul tactic al unei surprinzătoare operațiuni militare
Luptele cele mai crâncene par a se da în direcția orașului Tokmak, din Zaporijjea, unde au debutat miercuri noaptea operațiunile de înaintare ale forțelor ucrainene. A căror contraofensivă, (”ce”, dixit șeful Consiliului de Securitate ucrainean, Danilov, ”încă nu are loc”), pare a continua în forță, după ce ar fi demarat cu pierderi notabile pentru ucraineni.
Cucerirea Tokmakului ar veni la pachet cu ample avantaje tactice și teritoriale: ar tăia o importantă linie de aprovizionare a trupelor ruse, spun analiștii militari. Ostilitățile sunt însă dure, iar ucrainenii au înregistrat, se pare, considerabile pierderi umane și logistice, în timp ce încearcă să penetreze liniile de apărare rusești, formate în unele locuri din duble obstacole anti-tanc și tranșee. Ceea ce se întâmplă, ne lămurește un ex-ofițer al confederației helvetice: forțele ucrainene exercită presiuni puternice în patru direcții, în speță spre Vasylivka, Tokmak, Bilmak și Rozivka.
Și tocmai aici, la miazănoapte de Tokmak, rușii întâmpină dificultăți dintre cele mai serioase, potrivit lui Christophe Tymowski. Căci ucrainenii folosesc aici o cantitate enormă de artilerie, pisând pozițiile ruse.
Unitățile rusești nu prea pot primi ajutorul aerian al Moscovei, de care ar avea nevoie, din pricina amenințării tancurilor antiaeriene, germane, Gepard, furnizate unităților generalului Zalujni cu tot cu muniția lor, livrată recent. La rândul lor, aceste tancuri suplinesc o aviație pe care americanii, spre rușinea lor și paguba Ucrainei, dar și a restului lumii libere, nu au dat-o Kievului într-un an și jumătate de război de agresiune rusesc.
Ce deducem
Tokmak, aflat la 6 iunie la 25 de km de linia de contact ruso-ucraineană, deschide drumul spre Melitopol și portul Berdiansk de la Marea de Azov, oraşe din sudul ocupat al Ucrainei. Or, în rețele circulă o înregistrare video cu un militar rus luat prizonier lângă Tokmak.
Reiese, dacă știrea e autentică și se confirmă, că ucrainenii au avansat consistent în sud, în partea de miazăzi a unei mari ”contraofensive care nu are loc” și care, potrivit Rusiei, ”a început și a fost respinsă”.
Potrivit prizonierului, camarazii săi ar fi căzut în număr mare, iar comandanții unităților rusești au fugit și și-au lăsat trupele în plata Domnului. E confirmată această depoziție?
Nicidecum. Dar corespunde informațiilor existente despre calitatea, moralul și capacitatea de luptă a armatei regulate a Rusiei putiniste. Care numai poftă de luptă nu are, aflându-se pe front în mare silă.
Așa că unde nu fuge, se retrage. Și unde nu s-a retras încă, o va face, spre a-și scurta liniile de comunicații și de aprovizionare și pentru a evita încercuirea. Inclusiv la Bahmut. Unde ucrainenii au avansat până la 1,1 kilometri și amenință să-i încercuiască pe ruși.
Căci, dincolo de orice amănunte și speculații fantastice, un fapt e clar. Tancurile, blindatele, tunurile și rachetele occidentale, de care dispune armata ucraineană au, dacă sunt folosite concentrat, organizat și coordonat, în cooperare cu infanteria, un impact bubuitor.
Iar sutele de mii de oameni pierduți de ruși în 16 luni de război n-au rămas fără efect asupra liniilor defensive extrem de lungi și de greu de apărat ale unei Federații Rusie angajate clar pe drumul dezastrului militar, datorită, între altele, lipsei ei de personal militar. Căci mobilizarea generală, prea impopulară în Rusia, nu s-a mai făcut. Astfel încât pozițiile apărării ruse sunt pe alocuri precum coaja unui măr putred. Înmuiate. Pot fi relativ lesne îndepărtate.
Lesne? Ba bine că nu. Orice asalt și orice ofensivă implică pierderi mari, un număr triplu de militari căzuți pentru cei care traversează spațiile deschise spre a se apropia de tranșeele și buncărele apărătorilor, față de numărul de morți ai celor din urmă. Dar raportul se inversează rapid după desfacerea conservelor apărării inamice, când comandanții ei încep să-și ia picioarele în spinare, iar panica să se infiltreze irezistibil între militarii din tranșee. Ministerul rus de război umflase pierderile ucrainene la presupuse ”30 de tancuri, 11 vehicule de luptă de infanterie şi până la 350 de oameni”.
Premiul cel mare pentru militari
De ce atacă ucrainenii tocmai zona cea mai solid fortificată a rușilor, în Zaporijjea? Pentru că, e o ofensivă surprinzătore pentru inamic. Apoi, pentru că pe drum spre Melitopol, Berdiansk și Crimeea, luarea ei cu asalt aduce, tactic, mai mult decât orice.
Și pentru că, psihologic, e de departe cea mai mănoasă operațiune posibilă. Fiindcă dacă nu rezistă zonele cele mai puternic fortificate, se vor prăvăli în frici și panici și celelalte linii de apărare adiacente, într-un efect al dominoului. Căci apărătorii lor ruși vor înțelege că nu pot rezista cu mijloace puține unde camarazii lor mai consistent dotați cu oameni și arme s-au văzut înfrânți de pumnul de fier al blindatelor ucrainene.
Și aici, ca și în cărțile lui Culianu și într-o istorie plină de contraofensive despre care s-a spus că nici măcar n-ar fi avut loc, realitatea o face jocul minților. Jocul minților eroilor. Și implozia creierelor lașe.