Frica ruso-chineză de contraofensiva ucraineană

De ce a stat de vorbă președintele Chinei cu omologul său ucrainean? Ce anume se ascunde îndărătul inițiativei sale diplomatice? Ce trădează inițiativa lui Xi despre starea celor două forțe armate și celor două tabere ideologice încleștate în bătălia pentru Donețk?

La multe săptămâni după ce și-a anunțat oferta de mediere între Moscova și Kiev, președintele Chinei comuniste, Xi Jinping, a stat de vorbă cu omologul său ucrainean, Zelenski.

Xi a afirmat, potrivit propagandei chineze, că va trimite un emisar special în Ucraina, care să discute cu toate părțile implicate pentru a rezolva criza ucraineană.

Cum trebuie estimată inițiativa diplomatică a Chinei

E un fapt ce ține de domeniul evidenței că dictatorul chinez e un partener strategic al președintelui rus. Ba chiar aliatul său principal. Dintr-o astfel de postură nu se lansează medieri și negocieri credibile. Mai degrabă se întind curse inamicilor aliatului celui ce-și propune bunele servicii.

Președintele Cehiei, Petr Pavel, caracterizase recent, credibil, inițiativa chineză într-un interviu acordat publicației Politico și declanșase, involuntar, un masiv conflict diplomatic trilateral, sino-ruso-ceh. Pavel reliefase că ”nu se poate avea încredere în China, ca mediator, de vreme ce Beijingul are un interes în continuarea războiului” . În replică, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, afirmase, jignitor, că estimarea președintelui Cehiei nu ar ”corespunde normelor politice”.

Omologul său ceh, Jan Lipavský, a ripostat rapid și clar, afirmând evidența. Deșirase urzeala de minciuni ale regimurilor teroriste, întrucât în calitatea sa de ministru de externe nu se rezumase să-i replice omologului său rus, descriindu-l pe Serghei Lavrov ca pe ”un clovn”, iar ”cuvintele lui despre președintele Cehiei” ca fiind ”pur și simplu ridicole”. Conducerea Rusiei, a mai precizat Lipavský, dur, ”este teroristă și trebuie tradusă în fața unui tribunal internațional”.

Problema Rusiei. Și agenda globală a Chinei

Or, cu un asemenea guvern nu se mai negociază și nu se întrețin relații diplomatice. Se poartă război. Atât. Atâta doar că Rusia nu prea mai poate să-l poarte nici cu Ucraina, darmite cu Vestul. Iar semnalele militare lansate de ucraineni în ultima vreme n-au rămas fără efect la Moscova. Sau la Beijing, care încearcă să împiedice cu orice preț o înfrângere a regimului Putin.

China vrea, pe de o parte, să evite ca Occidentul condus de SUA (superputere al cărei rol global își dorește să-l preia) să repurteze o victorie în conflictul sino-american prin interpuși purtat în Ucraina. Iar pe de alta, China lui Xi are un interes vădit în a preîntâmpina debarcarea lui Putin, care, după cum a înțeles Kremlinului din capul locului, după invazia eșuată de anul trecut, îl paște pe tiranul rus, dacă ofensiva sa din Ucraina se împotmolește definitiv și eșuează. China se teme că liderul care-l va înlocui pe Putin ar putea face pace cu Vestul, întorcându-se împotriva Beijingului, și a dictatorului chinez, al cărui papuc l-a pupat Putin în repetate rânduri, în ultima vreme, în speranța obținerii unui urgent necesar ajutor militar și economic chinezesc.

Or, analiza situației de pe front și perspectiva contraofensivei ucrainene au alertat și Moscova și Beijingul. Prin urmare, ajutată de China, Rusia și-a reluat eforturile de oprire și de înghețare a fronturilor unui război pe care, în ciuda ofensivei invadatorilor de la Bahmut și alte câteva localități din regiunea Donețk, l-a pierdut încă de anul trecut, când a demarat ”mobilizarea parțială”. Înaintea acesteia, Moscova își trimisese agenții de influență – între care pe fostul cancelar german Schröder, – să testeze terenul unei eventuale ”aplanări negociate” a unui conflict în care urma să se înghețe fronturile și să se valideze cuceririle rusești întru preîntâmpinarea ofensivei ucrainene din septembrie 2022, soldată cu recucerirea unor vaste teritorii în regiunile Harkiv și Herson.

Actuala inițiativă a lui XI pare o reeditare a tentativelor de înghețare a frontului din vara lui 2022. Una cu atât mai lesne de înțeles cu cât trupele de elită rusești nici Bahmutul nu mai reușesc să-l cucerească, și, cu atât mai puțin să poată înlocui sute de mii de militari scoși din luptă pe front.

Agenda reală a Beijingului în conflictul ruso-ucrainean

Iată deci temerile care se ascund îndărătul ”evoluției majore” a discuției telefonice a lui Xi – Volodimir Zelenski și a trimiterii unui emisar special chinez ”în Ucraina și alte țări” pentru a discuta ”soluționarea politică a crizei”. Spre a masca și cosmetiza interesele veritabile din culisele inițiativei sale diplomatice. Xi afirmă că țara sa ar fi fost, chipurile ”întotdeauna de partea păcii în criza ucraineană, iar principala poziție a Chinei este să îndemne la pace și să promoveze negocierile”.

Propaganda Beijingului mai susține, între altele, minciuna subtilă, potrivit căreia ”China nu a creat criza ucraineană și nici nu este parte a crizei. În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și de țară majoră responsabilă, China nu va sta cu mâinile în sân, nu va pune ulei pe foc și cu atât mai puțin nu va exploata situația în interes propriu.Tot ceea ce face China este corect. Dialogul și negocierea sunt singura cale viabilă de urmat.”

Or, adevărul e la antipod. China a creat criza ucraineană refuzând s-o dezamorseze prin disuasiune. Apoi n-a descurajat nici perpetuarea ei, refuzând să condamne clar agresiunea și încălcarea flagrantă a Cartei ONU, deși e membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

Dictatura chineză se comportă, prin urmare, ca o ”țară majoră” complet iresponsabilă. E cu atât mai mult așa cu cât China știe că, din unghiul organizației mondiale, în al cărei for suprem dispune de un drept de veto, negocierile nu anulează datoria țării agresoare de a-și opri agresiunea, de a opri crimele de război și genocidul și de a-și retrage armatele de ocupație din teritoriul cotropit, dând socoteală pentru fărădelegea și omorul ei în masă, ca și pentru pagubele produse.

Acum, Xi continuă să pună paie pe foc, refuzând să ceară retragerea armatelor de ocupație rusești. În răstimp, China pozează în putere diplomatică globală, în stare să înlocuiască pax americana, care a asigurat libertatea și pacea în mari părți ale lumii în ultima sută de ani, cu un nou ”arbitraj” de felul celui de la Viena, din 1940, în fapt un dictat doar aparent ”soft”, decretat de dictatura de la Beijing.