Cum sunt aburiți occidentalii să-i mai dea o șansă lui Putin

Înfrângerea pe câmpul de luptă, pe care Rusia profită acum grație terenului moale al toamnei frânând contraofensiva ucraineană, n-a lăsat Moscovei, cum am mai spus, decât trei atuuri de jucat în cacealmaua Rusiei lui Putin cu lumea și civilizația. Vremea, frica și propaganda.
Vremea nu-i stă neapărat la dispoziție Rusiei. Dar poate pune multe bețe în roate țării și armatei învingătoare, mai ales dacă Moscova își mai procură rachete de la iranieni și nordcoreeni, iar o Americă nevolnică și împăciuitoristă continuă să-i interzică să mute războiul pe terenul agresorului.

Cu frica și cu propaganda e însă altă poveste. Ambele sunt intens cultivate și utilizate de Kremlin. Al cărui lider e angrenat într-o luptă personală pentru supraviețuirea sa fizică și politică. Scop pentru care îi minte de îngheață apele pe occidentali, ca să-i determine să sisteze ajutorul acordat Ucrainei. Cum?

Simplu. Deși posesoarea unui uriaș arsenal nuclear, Rusia a încercat în primele nouă luni de război să răspândească din răsputeri și frica, și groaza, și teroarea. Kremlinul a alimentat ca atare, în special, dar cu tot mai puțin succes, frica Ucrainei de distrugeri și pe-a tuturor celorlalți de un conflict atomic sau de un al treilea război mondial, în care să fie atrasă Alianța Nordatlantică.

Problema majoră a lui Putin

De la un regim totalitar și terorist de factură islamistă nu era de așteptat altceva decât producția permanentă de teroare și frică. Dar Rusia se dă stat creștin. Și nu de orice fel, ci dotat cu a doua sau a treia armată din lume. Iar tiranul ei se vrea ”mesia”, lăsându-se portretizat ca ”apărător” și ”mântuitor” al creștinității și al valorilor libertății. Ceea ce am demonstrat nu doar că nu e, ci și că nu poate fi, după roadele incontestabil toxice ale faptelor acestui lider asasin.

Problema lui personală e mare. Chiar insolubilă. Nu doar că funia i se apropie inexorabil de par, dar știe și Putin acest lucru. Și știe că-l știe o lume întreagă, cu tot cu populația rusă și cu inamicii săi interni. Mulți ruși înțeleg că Putin își merită soarta proximă de a fi debarcat, cum și europenii cu scaun la cap pricep că nu va putea fi pace cu liderul de la Kremlin rămas la butoane. Pentru că Ucraina e imposibil să mai aibă încredere în el și să semneze cu țarul kaghebist un acord de pace oricum nerealist, fie înainte, fie chiar după aruncării din țara lor invadată a ultimelor trupe ruse.

Totuși, Putin continuă să se amăgească. Ideea sa e cea a lui Ceaușescu în preziua debarcării sângerosului cizmar comunist din Scornicești. Să dea, în fața revoltei, o sută de lei în plus populației sale martirizate de frig, de foame, și de frica securității? A dat. Nu l-a ajutat. Dimpotrivă. Oameni au intuit că dictatorul e pe ultima sută și l-au dat jos cât ai clipi.

Putin crede și el că, dacă l-ar mitui, poporul rus l-ar putea, eventual, ierta. Dacă i-ar da și el ceva. Ideea lui Putin e să împăciuiască furia populară, aplanând-o cu niște mărunte cuceriri. De pildă în Donbas. Și bineînțeles cu acordul Ucrainei, obținut prin presiuni de la SUA, care să-l silească pe Zelenski, să-i dea voie lui, torționarului, tiranului și asasinului în masă, să păstreze Crimeea, ca să potolească foamea de imperiu a sceleraților naționaliști. Și a acelor imperialiști incitați de Kremlin să vrea și ei să-i pună cu botul pe labe pe ucraineni și să le desființeze țara, spre a o jefui și băga în buzunar.

Fals manual de întrebuințare pentru prostirea Americii

Dar cum să faci America să săvârșească această enormitate? Cum s-o convingi să comită un act nu doar neloial față de luptătorii Ucrainei, ce-și riscă viața și pentru independență, dar și pentru valorile occidentale, ci și sinucigaș, de vreme ce triumful Rusiei asupra acestor valori inclusiv americane ar echivala cu moartea ordinii mondiale și, implicit, a lumii libere, pe care o conduc SUA?

Simplu. Prin Maskirovka. Prin prostire. Tragi, deci, penultima carte de joc din mâna lui Putin, care este frica. Apoi, ca să funcționeze bluful, o joci și trântești pe masa de poker și al doilea as: propaganda.

Îți trimiți la înaintare agenții de influență, ca să bagi spaima în oasele occidentalilor. N-ar fi prima oară că Rusia lui Putin se comportă așa. Cancelariile și opinia publică din Vest au suportat și amenințările propagandei în favoarea altor tirani ca Saddam Hussein, Bashar al Assad, Gaddafi, etc.

O oștire de ”experți” le vâra zilnic multora, în creierul bine spălat, că debarcarea dictatorilor ar putea aduce la putere alți potentați, prezumtiv ”mai răi” decât cei dați jos. Nimeni nu știa și nu putea ști, cu adevărat, cine avea să-i înlocuiască pe tiranii criminali ce urmau cândva, nu se știa când, să fie înlăturați de la putere, dar era marea abundență de politologi siguri că e rău cu rău dar mai fără rău. Că ”fură el, dar ne dă și nouă”. Că omoară el, dar noi mai suntem în viață.

Cam așa li se spunea în Germania nazistă și ziariștilor americani. În Athénée Palace, autorea, R.G. Waldeck înregistrează bunmăoară un astfel de episod ilustrând versiunea germană a lui ”rău cu rău dar mai rău fără rău”. Diplomații nemți se jurau, fals, că, în străfundul sufletului lor, sunt, chipurile, ”liberali”, dar că-l ”susțin pe Hitler ca să evite un rău și mai mare”. Mințeau, de regulă, sfruntat. Își permiteau să mintă, fiindcă erau edificați că e aproape imposibil să fie demascați.

Expertul salvator de tiran

A apărut mai nou un vechi corespondent de la Moscova care s-a acomodat atât de bine cu Putin că, bolnav pesemne de sindromul Stockholm, panicat de umbra lui, sau foarte bine plătit de gazdele sale, a declarat la Sky News cu toată seriozitatea sa de analist o aberație similară. S-ar ivi, potrivit lui, o situație chipurile mai periculoasă decât cea actuală, dacă Putin ar fi debarcat, a declarat Owen Matthews, deplorând că liderul de la Kremlin n-ar supraviețui unei eventuale ”catastrofe militare ruse pe teren”, căci ar putea fi măturat de o revoluție ultranaționalistă.

Care s-ar produce dacă trupele ruse ar fi obligate să se retragă pe aliniamentul cuceririlor din 2014, la granița de atunci a republicilor rusofone, separatiste, din Donețk și Lugansk, a mai speculat el, cu aerul și siguranța că ar ști ceva despre care nu are habar și nici nu are cum să știe.

Or, omul ori bate câmpii, ori e trompeta FSB, GRU sau a Kremlinului. Just nu poate fi ce spune. Pentru că, simultan, se contrazice. Fiindcă afirmă, în aceeași analiză, că nu înțelege de ce Putin a pornit războiul, deși îl câștiga prin zăngănitul său de arme diplomatic care a precedat conflictul armat.

Or, dacă nu înțelege, de ce se trezește vorbind? Și dacă presupune că Putin nu e întru totul rațional, de vreme ce a declanșat un conflict militar pe care-l câștigase în prealabil, la masa negocierilor, cum își poate permite să-l evalueze ca fiind probabil ori cert ”mai puțin agresiv” decât urmașii lui?

În fine, cum poate fi un lider terorist, totalitar și genocidar depășit în agresivitate?

Owen Matthews ”aberează” cu metodă. Ideea lui e să fie lăsat Putin, peste capul ucrainenilor, a căror mână să fie întoarsă la spate de americani, să-și păstreze cuceririle imperiale, ca să se salveze politic. Și pentru ca să obțină o nouă șansă, pe viitor, de a-și relua cu mai mult succes eșuata aventură militară, nu?