Biden: discurs de adio și bilanțul Americii ultimilor ani

Informațiile pe care le primiți prin intermediul acestui blog absolut independent presupun depunerea unui mare efort ziaristic. Ca informațiile să vă fie livrate la timp, curate și interpretate corect, e nevoie de un amplu, laborios și deloc lesnicios proces de verificare, de gândire, de analiză și de sinteză. Contribuiți la supraviețuirea acestui jurnalism independent, de care puteți profita zilnic, la distanță de un mediu jurnalistic altminteri toxic, inundat de propagandă, în care surse libere și neatârnate ca acest blog au devenit o raritate. Aveți la dispoziție un buton de donații! Contează orice sprijin!

Cum e America după patru ani de administrație Biden-Harris? Dar Ucraina? Israelul? Lumea?

Joe Biden și-a citit la ONU ultimul discurs. Deși acest discurs de adio e plin de omisiuni, de falsificări pro-domo și de minciuni, ca și de revizionism istoric, e un moment optim spre a face un bilanț al jalnicei sale administrații. Una, care, potrivit unor experți americani, ar rivaliza, în materie de catastrofe interne și externe pricinuite de cuplul Biden-Harris, cu cea a lui Jimmy Carter.

E chiar greu de spus, care dintre ele a fost mai dezastruoasă. A lui Carter? A însemnat, între multe alte aberații, decizia de a accepta revoluția islamică iraniană. Și de a trimite o forță expediționară să salveze ostaticii americani din ambasada capturată de islamiști la Teheran, care a clacat lamentabil în deșert. În istoria SUA și a globului, anii lui Jimmy Carter au constituit o fază de tristă amintire, care a declanșat febra islamistă, terorizând-o și azi.

Dar ce-au făcut, în tandem, Biden și Harris depășește și cele mai negre presimțiri ale celor care au avertizat în 2020 împotriva unui vot pentru candidatul democrat la președinție.

Catastrofa pe scurt. Și cauzele ei

Pe plan extern, cei doi au creat condițiile expansiunii Rusiei în Ucraina, a Iranului în Orientul Apropiat și Mijlociu și ale luării cu asalt a Americii de către interminabile oștiri de migranți ilegali. Pe plan intern au transformat orașele americane în huburi ale crimei, iar universități de elită ale SUA în capitale nedisimulate ale islamismului, extremismului și terorismului antisemit.

Cum au creat aceste condiții? Simplu. ”O mică invazie (a Rusiei în Ucraina) ar fi ok”, spusese, în stupiditatea lui inconturnabilă, sau poate înnoptat de senilitate, președintele Biden. Care îi promisese la Geneva, în 2021, lui Putin, că nu va vedea militari americani în Ucraina în cazul unui conflict. Rusia i-a mulțumit și a invadat și Ucraina, încurajată și de insistența cuplului Biden-Harris de a demara retragerea intempestivă și catastrofală atât militar, cât și politic, din Afganistan. Care, după cum pe drept sublinia Michael Goodwin în New York Post, a semnalizat (dictatorilor, dușmanilor SUA, nota mea) că America e în retragere. Și că, prin urmare, a sunat ceasul cotropirilor. Care n-au întârziat prea mult nici în Israel.

Situația în prezent

Încât, ne aflăm azi nu atât în buza celui de-al Treilea Război Mondial, cât în plin conflict global. Unul potențial mai plin de calamități decât revoluția islamică lăsată să învingă de către Jimmy Carter, în măsura în care, din Iran, islamismul avea să se extindă în lume rapid.

Că actualul război planetar e în vaste porțiuni ale globului doar hibrid și doar în două regiuni fierbinte, nu schimbă lucrurile decisiv. De vină pentru deplorabila situație a planetei  sunt, desigur, în primul rând, agresorii, dar, prin împăciuitorism, și cuplul Biden-Harris.

Cu atât mai vinovat e, în materie de decădere a Vestului și a Americii, președintele și secunda lui, care l-a debarcat din cursa prezidențială, dar l-a lăsat în mod iresponsabil la cârma președinției, deși îi e clar întregii lumi că Joe Biden nu mai are capacitatea de a o mânui: China râde pe sub mustață, în timp ce-și bate joc prin subvenții, protecționism și furt de tehnologie de economia și de industria de automobile germană, cea mai importantă, din Europa, ca și de producătorii americani, în timp ce-i șantajează pe agricultorii francezi și îi înarmează pe ruși.

Sub ochii Americii și ai administrației democrate, Biden-Harris, China și Iranul joacă țonțoriul pe nasul americanilor (invadați de chinezi și cu mortalul drog fentanyl), de vreme ce stânga progresistă de la Washington, în frunte cu Biden și Harris, a eliberat Iranul de sancțiuni cel puțin din 2022 încoace și i-a deschis astfel accesul la sume colosale, de multe miliarde.

Aceste sume i-au permis Iranului să-și fabrice dronele și rachetele balistice date și Rusiei, să-și continue programul nuclear militar, să ducă Vestul de nas și să-și înarmeze până în dinți interpușii teroriști din Irak, Siria, Liban, Gaza și Yemen, un ajutor fără de care nu s-ar fi declanșat actuala rundă de confruntări militare din fâșie și din al Treilea Război Libanez.

Amnezii politic convenabile și revizionism brutal

Dar în discursul său de adio, amnezicul Joe Biden nu și-a putut aminti de toate acestea. Sau n-a fost lăsat să-și amintească, de către autorii anonimi ai cuvântării lui, care au încercat să-l prezinte pe vorbitor ca și cum ar fi renunțat de bunăvoie și generos la un nou mandat. N-a fost așa. Biden a fost defosat. Ai lui s-au debarasat de el ca de o rufă murdară, când izbitoarele lui gafe din dezbaterea cu Trump au devenit ubicuu vizibile, realitatea prăbușirii sale în demență nemaiputând fi machiată convenabil, ca să poată fi ascunsă de ochii lumii.

Ceea ce nu i-au împiedicat pe ”negrii” care i-au scris alocuțiunea să-i pună în gură brutale falsificări istoriografice. De pildă că ”sfârșitul războaielor din Vietnam și Irak” ar fi (ca și cel din Afganistan) ”o probă că lucrurile se pot ameliora”. Da, poate, ”cu un leadership mai bun decât al lui Biden”, ricanează Michael Goodwin în New York Post, amintind de cei 13 militari americani uciși din vina lui Biden și a Pentagonului în retragerea din Afganistan. Și de preluarea puterii de către talibani, în aceeași țară. Însemnând execuții, lapidare și tăieri de mâini pentru prezumtiv adulter și presupuse furtișaguri. Și fete și femei cărora li s-a interzis școala și accesul în facultăți. Americancele furioase pe republicani pentru că n-ar favoriza avorturi fără limită de timp ar face bine să se gândească la această moștenire. Iar veteranii, la americanii și afganii pro-occidentali lăsați de izbeliște de retragerea ordonată de cuplul Biden-Harris. Lăsați la cheremul arestărilor, șantajului, schingiuirilor și execuțiilor talibane.

Nici sfârșitul războaielor din Vietnam și Irak n-au fost mai breze. Primul a deschis între altele calea comunizării Vietnamului de Sud și a creat un popor de refugiați în bărci, pe oceane. Cel de-al doilea a pus bazele expansiunii iraniene în Irak, a celei ruse în Siria, a interpușilor Teheranului și a ascensiunii grupării teroriste Statul Islamic în întregul Orient Apropiat și Mijlociu.

Dar mincinoșii progresiști de la Washington sunt în campanie electorală și specializați, oricum, în revizionismul istoric despre care Orwell a scris pagini nemuritoare în 1984. Negaționismul lor nu e mult mai puțin scabros decât al neonaziștilor care neagă Holocaustul.

Suferințe ucrainene și israeliene…

Nenorocirea administrației Biden-Harris nu se oprește aici. Dacă ar fi vrut, conducerea americană ar fi putut măcar să-și repare întrucâtva greșelile diplomatice monumentale, oferind țărilor agresate sub ochii lor ajutorul necesar unei victorii relativ rapide.

Dar Biden și Harris s-au temut de Putin și încă și mai rău de debarcarea tiranului rus. Așa că au refuzat să-i dea Ucrainei armele necesare. Au tergiversat livrarea lor. Și au interzis utilizarea lor împotriva unor ținte militare, perfect legitime, situate în Rusia. Concomitent, au încurajat Moscova, refuzând progresul integrării Ucrainei în structurile euro-atlantice.

Poate chiar mai rău decât de debarcarea lui Putin, Biden și Harris au dovedit că se tem, complet irațional, de islamiștii și de extremiștii de stânga pro-teroriști din lume și din propria țară. Ca atare, au oprit furniturile de arme promise Israelului și au frânat din răsputeri efortul ambelor țări atacate și invadate de a se impune pe câmpul de luptă. Iată cum s-a ajuns în cel de-al Treilea Război Libanez. Și, probabil, în al Treilea Război Mondial.

Și nu e defel sigur că eventuala revenire a lui Trump la Casa Albă l-ar mai putea opri, prin repornirea motoarelor descurajării, înainte ca agresorii să extindă flăcările lui și incendiul global să cuprindă noi și noi regiuni.

…și suferințele Americii…

Și când te gândești de unde a pornit Joe Biden! De la promisiunea salvării democrației!

Și, cum observă Goodwin, de la ”făgăduiala unificării Americii”.

Or, sub el, America a devenit scena dezbinată a celor mai oribile demonizări, care au creat terenul fertil pentru nu unul ci două atentate la viața unuia dintre cei doi candidați prezidențiali.

Dar e și teatrul unei degradări fără egal și precedent atât a presei de stânga, căzute în cenzură și sistematică manipulare și dezinformare, cât și a autorităților, politizate într-atât, încât să declanșeze o veritabilă vânătoare juridică de vrăjitoare împotriva șefului opoziției conservatoare din SUA.

Se poate și mai rău? Din păcate, după cum s-a văzut în Venezuela și Brazilia, categoric, da. Dar se poate și mai bine. Cum, spre cinstea ei, s-a văzut în Argentina lui Javier Milei. Multe vor depinde de alegătorii americani.