Cum e lumea după 23 septembrie 2024? Mai bună! Un pic…

Informațiile pe care le primiți prin intermediul acestui blog absolut independent presupun depunerea unui mare efort ziaristic. Ca informațiile să vă fie livrate la timp, curate și interpretate corect, e nevoie de un amplu, laborios și deloc lesnicios proces de verificare, de gândire, de analiză și de sinteză. Contribuiți la supraviețuirea acestui jurnalism independent, de care puteți profita zilnic, la distanță de un mediu jurnalistic altminteri toxic, inundat de propagandă, în care surse libere și neatârnate ca acest blog au devenit o raritate. Aveți la dispoziție un buton de donații! Contează orice sprijin!

Un pic mai bună. Dar mai e drum lung până la a se remedia cu adevărat.

Ce a făcut-o mai bună?

Seria istorică de atacuri fără precedent asupra teroriștilor șiiți, libanezi, interpuși ai Iranului din Liban. Hezbollah a încasat nu doar devastatoarea operațiune pagere-emițătoare, care a relansat legendele despre Mossad, ci și bombardamentul vieții, cel mai amplu raid din istoria aviației militare israeliene, care le-a distrus nu doar rachete, rampe de lansare și infrastructură teroristă, precum și arsenalele ascunse în case părăsite, în panică, de libanezi.

Toate împreună, le-au nimicit o parte substanțială nu doar din muniție și arme ci, mai cu seamă, din comandamentul superior și de nivel mediu.

Moralul, psihologia, descurajarea

Mai grav pentru teroriști , comandanții și fanii lor: le-au zguduit încrederea în liderul lor, Nasrallah, în șefii mai mici și mai mari, în patronii lor iranieni: în plus, au lichidat definitiv speranțele pe care și le puneau rămășițele teroriștilor suniți ai grupării Hamas din Gaza în colegii lor șiiți din Țara Cedrilor. Last but not least: a dat pagina psihologiei evreiești.

Căci israelienii rămăseseră speriați parcă pe veci, după al doilea război libanez, din 2006, de capacitățile operative părelnic extraordinare ale Hezbollah. Or, duritatea loviturilor încasate în serie scurtă de interpușii libanezi ai Iranului, a schimbat toate acestea din temelii. Și, mai ales, le-a luat și anihilat israelienilor mare parte din teama de o confruntare directă cu o grupare despre care s-a spus că ar dispune de 150.000 de rachete. Sau chiar de 200.000.

Aceste schimbări psihologice de foarte mare amploare nu trebuie subestimate. Căci impactul lor asupra mecanismului descurajării agresorilor islamiști nu poate fi decât considerabil. Dar și mai puțin ar trebui supraestimate, dacă nu se dorește recăderea în iluziile sinucigașe care au făcut posibil sinistrul triumf terorist al masacrului de acum un an.

Calcule militare

Victoriile de lungă durată nu se obțin din aer.

Nici din lovituri, fie ele și extrem de eficiente, chiar extraordinare, precum cele date cu exploziile de pagere și emițătoare.

Marile izbânzi militare, și de ele are nevoie statul evreu pentru reclădirea disuasiunii sale demolate de Hamas la 7 octombrie 2023, se obțin prin cuceriri de teren. E clar, prin urmare, că  Israelul va trebui să se pregătească foarte serios de o rapidă și amplă ofensivă terestră.

Fără de care nu-și va putea atinge nici măcar cele mai limitate țeluri ale acestui al treilea război libanez. Și anume, revenirea în pace acasă a locuitorilor evacuați din nordul Israelului.

În acest scop, unitățile israeliene vor trebui să avanseze și să ocupe cel puțin porțiunile de până la malurile râului Litani, împingându-i pe teroriști în mod decisiv înapoi. O atare operațiune nu va fi diplomatic, politic, economic și militar lesnicioasă, dar poate fi realizată acum probabil mai ușor și cu pierderi proprii mai mici decât oricând.

Strategii pe termen lung

Dar nici acest succes limitat nu va fi suficient pe termen mediu și lung. Va fi nevoie de o reconfigurare politică a Libanului, din care o bună parte a populației și nu doar cea creștin-maronită, ar fi încântată să scape în fine de mafioții și asasinii plătiți ai ayatolahilor iranieni, care-i terorizează pe libanezi cu o cruzime similară celei afișate de Gărzile Revoluționare.

Dar toate acestea țin de un viitor incert, care va depinde de multe necunoscute, mai ales politice și electorale, americane. Până atunci, pare cert că ofensiva terestră va trebui să vină, dacă Hezbollah nu reușește să amețească Ierusalimul cu o propunere de armistițiu și retragere benevolă, care să le permită teroriștilor să se refacă și să aștepte zile mai însorite cu o președintă Kamala Harris la Casa Albă și cu embargouri militare impuse de Vest Israelului.

Ar fi bine ca statul evreu să nu se amăgească. Nu se pot face târguri cu teroriștii islamiști.

Nici cu fanaticii și fundamentaliștii în genere și, deci, nici cu actualul regim iranian, oricât de împăciuitoristă ar fi administrația Harris-Jill Biden, că Joe e președinte doar cu numele.

Oricât de ample ar fi presiunile SUA care vor tot solicita insistent să se mai încerce încă o părelnică ”aplanare” negociată a conflictului și încă una și apoi multe, multe altele, poporul israelian și mari mase de arabi și de persani moderați care țin acum pumnii IDF, sperând ca armata statului evreu să pună în genunchi Iranul: mai toți simt, intuiesc, ori știu bine că teroriștii nu trebuie iertați.