Rusia amenință sistematic și dezlănțuit cu bomba atomică, dar riscă să pățească precum Petrache din poveste. Minte lumea cu lupul atomic, dar se apropie clipa când, chiar dacă unii vor continua s-o creadă, se va confrunta singură cu colții fiarei.
Unde nu e cap e vai de picioare. Și e vai și de ruși, de vreme ce kaghebistul Putin, ca orice milițian din bancuri, e orice, numai cap nu. Va folosi el arsenalul său nuclear?
Putin și bomba
O mantră, frecvent repetată, susține că, pe măsură ce se simte din ce în ce mai încolțit, Putin va fi tot mai tentat să recurgă la arme nucleare tactice. Motiv pentru care amenințările sale cu recursul la arsenalul său nuclear ar fi devenit tot mai concrete.
Eventualitatea utilizării unor astfel arme nu poate fi exclusă complet. Totuși realitatea pare să fie la antipod, în ciuda faptului că SUA au comis o serie de greșeli, omițând să-l descurajeze adecvat și suficient pe dictatorul rus. Și de a rezista ispitei de a crede, cu dezarmantă naivitate, că dezarmarea ei nucleară unilaterală ar determina Rusia lui Putin să fie mai naivă decât e și să facă la fel.
Dar Ucraina nu se arată paralizată de eventualitatea unei confruntări, de una singură, cu asemenea atacuri terifiante. Iar psihologia unui tiran ca Putin nu permite să se tragă concluzia că, odată încolțit, tiranul se va transforma rapid în sinucigaș atomic.
Dimpotrivă, va spera irațional într-o salvare miraculoasă, înainte de a fi nevoit să apese pe vreun buton roșu, care să-i urce în cap întregul glob. Pe moment, e probabil să se considere departe de a fi la maximă strâmtoare. Iar când va fi cu spatele la zid va fi prea târziu pentru butonul roșu.
Începutul sfârșitului
Înainte de finalul său, care are toate șansele să fie similar celor suferite de Ivan cel Groaznic sau de urmașul său, I.V. Stalin, o moarte în decrepitudine, accelerată de favoriții lui, înspăimântați teribil de eventualitatea ca tiranul să supraviețuiască, Putin nu pare să se mai poată dezbăra de patima sa de a lua toate deciziile greșite pe care le poate adopta un șef militar în poziția sa. Tiranul încearcă să salveze politic ceea ce n-a reușit să garanteze manu militari, pentru că forțele sale armate s-au dovedit ca restul țării și națiunii sale: o amplă și necurmată dezamăgire.
După ce au descoperit înfrângerea în pofida propagandei, căci în era societății informaționale nicio Maskirovkă nu mai poate asfixia complet adevărul unui uriaș insucces militar, rușii, departe de ”patriotismul” din iluziile colportate de ideologii tiranului, fug care încotro, ca să nu fie încorporați.
Nici ucrainenii recrutați cu forța în teritoriile invadate ori chemați sub amenințarea puștii să voteze anexarea, n-au chef să-și sacrifice viața pe altarul tiranului, care se crede, pe drept, incapabil să supraviețuiască politic și fizic, cât timp nu mimează repurtarea unei victorii în război. Se consideră deci silit să adune din pământ, din piatră seacă, multă carne proaspătă de tun. Tocmai ca să nu fie silit să-și utilizeze armele nucleare.
Sub inepta conducere a lui Putin, Rusia a ajuns cum o descrie, just, Mihail Hodorkovski. Singura putere din lume din care fug oamenii nu pentru că ar fi fost invadată, ci pentru că invadează ea, pe alții. Dar nici invazia n-are multe zile, de vreme ce ucrainenii continuă cu succes să-i împingă înapoi pe cotropitori, iar pifanii din teritoriile federației, trimiși de ruși să lupte pe front nu vor schimba destinul războiului în fața unei armate de profesioniști excepțional motivată și bine înarmată.
Putin a recurs, în reacție, la manevra în trei pași a mobilizărilor, menite esențial să țină sub control populația rusă, de vreme ce recruții e puțin probabil să poată fi utilizați pe front, cuplate cu referendumurile care să ducă, de sâmbătă, la alipirea teritoriilor și cu amenințarea includerii lor sub umbrela nucleară a Rusiei, astfel încât Ucraina și Vestul să renunțe, de frică, la recucerirea lor.
Că anexările sunt ilegale din unghiul dreptului internațional știe bine și Kremlinul. Fără să-i pese, desigur. Cum nu i-a păsat Moscovei că Rusia încalcă acest drept de decenii în Moldova sau Georgia, de opt ani și în Ucraina, căreia i-a smuls în 2014 Crimeea și părți din Donețk și Lugansk.
Dar de enervarea rușilor mobilizați aiurea, ori de înarmarea Ucrainei și de înaintarea ei în teritoriile până de curând ocupate, lui Putin îi pasă enorm.
Pentru că fiecare palmă de pământ recucerită de Kiev îi va convinge pe ciracii săi de la Kremlin că Putin e un lider expirat, care, în interesul lor propriu, dacă nu și în al Rusiei, trebui deconstruit urgent de pe tron.
Chiar dacă lupul clamat e pe drum, Ucraina n-are alternativă la a continua lupta
Or, mai nou, Ucraina a recucerit Kupiansk-Vuzlovy în regiunea Harkiv și zone din jurul orașului strategic Lyman, din nordul regiunii Donețk. Iar secretarul Departamentului de Stat american, Blinken, le-a arătat rușilor la 27 septembrie, degetul mijlociu. Ucraina, a spus el la CNN, poate folosi arme americane spre a recuceri teritoriul ucrainean ocupat, inclusiv în regiunile Donețk, Luhansk, Zaporijjea și Herson, (în care au avut loc falsele referendumuri).
Mai clar nu se poate articula că Rusia a eșuat în încercarea de a intimida definitiv și irevocabil Ucraina ori America. Putin nu va câștiga așa războiul. Căci și Ucraina și Vestul știu că nu i se poate ceda tiranului. La urma urmei, Ucraina luptă pentru însăși ființa și identitatea ei. A-i ceda unui lider genocidar e a consimți să mori lent, în locul unei morți rapide. În prostia regimului de la Moscova, Kremlinul și-a devoalat intențiile genocidare, nelăsându-i Ucrainei alternative nici în eventualitatea unui atac nuclear.
Dar ar fi fost net mai bine ca SUA să avertizeze Moscova ca va încasa lovituri nucleare devastatoare, dacă îndrăznește să utilizeze armele atomice. Face parte din seria celor mai groaznice greșeli diplomatice americane din toate timpurile, că administrația din Washington l-a lăsat pe tiran să aibă motive să creadă că poate câștiga cu escaladarea și cu amenințerea atacurilor nucleare tactice.
Efectele diplomatice ale escaladării conflictului
Efectele pernicioase ale tentativei lui Putin de a se salva prin escaladarea conflictului rămân importante și în altă privință. Teoretic, consecința poate cea mai importantă vizează sfârșitul iluziilor privind o încheiere negociată a conflictului. Cum just observă un comentator al DLF, o pace negociată nu va mai fi posibilă după anexări.
Căci Rusia se va vedea nevoită să-și ”apere” așa-zisul ”teritoriu propriu” cu mai tot ce are, iar Ucraina nu va putea accepta niciodată amputarea prin forță a pământului ei.
În realitate, acestă posibilitate teoretică a soluționării prin tratative a războiului nu a existat, practic, niciodată. Nu atât din cauza anexării ilegale a Crimeei, care a început din 2014, ci mai ales pentru că Putin a comis gafa monumentală și ireparabilă de a-și da din mână victoria la masa verde, invadând Ucraina și pierzând bătălii cheie în acest conflict, începând cu lupta pentru Kiev.
Iar apoi, pentru că repetatele sale încălcări ale dreptului internațional și obiectivul său manifest genocidar l-au discreditat complet, nemaifiind posibil să i se ia în serios semnătura sau parafa pe o înțelegere internațională, pe orice acord sau tratat.
Ce-i rămâne Moscovei?
Război până la capăt. Un conflict militar pe care Kremlinul nu-l va mai putea încheia victorios. Scufundarea, improbabilă, în marasmul moral și consecințele strategice dezastruoase ale unui atac nuclear, despre care Moscova știe, din nou, că riscă să o coste nesfârșit mai mult decât ar putea vreodată câștiga. Și probabila înfrângere militară în Rusia, care, după ce va continua să-și încorporeze ținuturi ucrainene, prin anexare fals legitimată cu părelnice referendumuri, nu se va mai deosebi esențial de ținuturile alipite și apoi pierdute.
Dacă deci va pierde, cum e probabil, teritorii anexate, ca Herson sau Crimeea, nu vor mai exista motive pentru ca ucrainenii să nu urmărească armata rusă în retragere dincolo de frontierele rusești, spre a o împiedica să revină, reîntărită, în Ucraina.
Flămând, lupul prea mult și prea des invocat ar putea sfârși prin a se ivi și a mânca. Dar n-ar fi deloc de mirare ca gustoasa pradă să-i fie însuși Petrache.