Care e una dintre cele mai serioase probleme pe care le ridică evaluarea lui Putin și predicția acțiunilor lui? Faptul că deciziile și mediatizarea cea mai intensă corelate cu această evaluare aparțin celor care s-au înșelat grav, în privința lui Putin, în ultimii 22 de ani sau au fost voluntar ori involuntar agenții lui de influență și prelungitorii erorilor care au provocat catastrofa. Altfel spus: evaluează, decid și sunt reluația în presă mai ales istoricii cu informație insuficientă sau rău procesată. Și proștii care au greșit de la un capăt la celălalt.
Din contră, nu se prea aud, nu se prea văd și nu se prea citesc avizații. Nu prea apar cei care, din capul locului au prezis înfrângerea Rusiei. Ignorați în mare măsură sunt și cei, puțini, care au știut cu cine au de-a face, l-au calificat just, de timpuriu, drept lider totalitar, fascist sau fascistoid, cum i-a spus Bernard Henry Levy în 2014 lui Putin. Iar unui jurnalist german critic de la începutul anilor 2000 față de dictatorul de la Kremlin, i s-a cenzurat atunci, la un post public german un articol care-l cita. Și uneori mai greșesc și inteligenții instruiți, avizați, învățați și experimentați.
Părerea unui reputat istoric britanic
Mark Galeotti afirmă că, ”din start…umilirea adeversarului nu trebuie să fie un scop în niciun conflict. Și când vrem să câștigăm războaie, trebuie să le câștigăm fără să țintim către umilirea adversarului(…)Avem o problemă cu regimul din Rusia și cu ceea ce Rusia face, nu cu rușii de rând. Unii ruși susțin războiul. Unii îl susțin pentru că nu prea știu despre ce este. Ei cred că este o luptă cu regimul nazist, cred în ceea ce le spune propaganda. Mulți ruși nu susțin războiul, dar într-un regim autoritar în creștere, ce altceva poți să faci decât să îți ții capul plecat și să supraviețuiești?”
Ca să-și argumenteze punctul de vedere, Galeotti, care s-a declarat (împreună cu Vestul) surprins de Putin și de faptele sale, dar continuă să creadă că ar putea evalua just personalitatea lui și ce ar urma să facă, recurge la analogii istorice. Scrie el, întrebat dacă există riscul înjosirii rușilor.
”Riscul umilirii Rusiei”
Scrie el, întrebat dacă există riscul înjosirii rușilor, ”mă tem că există un risc după ce Ucraina, alături de Vest, va câștiga războiul cu Rusia, pentru că eu sunt convins că vom câștiga mai devreme sau mai târziu. Vreau să zic că dacă nu facem nicio încercare de a intra în legătură cu rușii de rând, de a încerca să comunicăm cu ei cumva, atunci riscăm să se repete ceea ce s-a întâmpat cu Germania după Tratatul de la Versailles. Ar fi situația în care naționaliștii ruși se vor convinge pe sine că ei nu au pierdut, ci au fost înjunghiați în spate, iar rușii de rând se vor simți furioși, abandonați și dezamăgiți. Și vor crede toate aceste non-sensuri pe care le spune Putin cum că Vestul ar fi rusofob. Cred că asta e problema. Dacă o să-i umilim pe ruși, îi facem pe plac lui Putin, pentru că retorica lui spune că suntem în acest război pentru că Vestul urăște Rusia și rușii. Și n-ar trebui să lăsăm propaganda lor să câștige.”
Pare că are cap și coadă ce scrie istoricul britanic care a semnat două cărți despre Rusia și, timp de ani de zile, comentarii în Jane’s Intelligence Review, o publicație doldora de OSINT (evaluări necenzurate ale serviciilor secrete). Și care e dintre inteligenți, instruiți, avizați, învățați și experimentați. În realitate, Galeotti n-a meditat până la capăt asupra analogiei sale istorice.
Un șoc tămăduitor
Rusia din 2022-23 nu riscă să fie Germania din 1918, ci va fi mai degrabă Germania și Japonia din 1945, sau va continua să reprezinte o amenințare majoră la adresa lumii libere și, în fapt, a întregului glob pământesc, riscând la fiecare pas reșuta în totalitarism, teroare, genocid și Armaggedon nuclear.
Altfel spus: pericolul nu e umilirea Rusiei. Primejdia rezidă în înlocuirea tiranului ei – eventual după o pauză semidemocratică, sau semiliberală – la fel ca după Elțîn, cu un nou dictator kaghebist și mafiot gen Putin, care să reînceapă jocul ortodoxisto-naționalist cu tentă comunistă sau fascistă. Acest nou tiran ar reuși, printr-o variantă actualizată de ideologie totalitară să remobilizeze suflarea rusă și să redemareze pe drumul aventurilor liberticide, imperaliste, colonialiste.
A bloca acest drum înseamnă a-i rupe odată pentru totdeauna șira spinării printr-o înfrîngere de pomină. Una suficient de umilitoare să le demonstreze rușilor, ca germanilor după 1945, ca japonezilor după Hiroshima, că drumul pe care au pornit seduși de țar, de bolșevici, de Putin și kaghebiștii lui Kirll, a fost definitiv și irevocabil greșit în raport cu interesele rusești, de vreme ce la capătul său înlăcrimat și însângerat s-a situat și catastrofa militară, și rușinea înjosirii istorice.
Există ceea ce s-ar putea numi șocul tămăduitor, întremător și vindecător. Lecția Sodomei rezidă în pielea groasă a nenorociților loviți de orbire, care cereau violarea îngerilor: în putința lor de a absorbi fără o reacție de omenie zguduirea lor mentală și emoțională, prin gesturile de maximă generozitate făcute de Lot spre a-și apăra oaspeții, ori de îngerii care trăseseră la el spre a-l apăra.
Nu: rușii (de rând) nu sunt dușmanii noștri. Dar prea mulți sunt inamicii propriei națiuni. Și ai propriei specii omenești. Dacă marea cultură rusă e recuperabilă – și ar fi un dezastru să nu fie, să se prăbușească, precum Sodoma, împreună cu Putin și ucigașii lui în tenebrele convocate în actualitate de acest regim totalitar și genocidar, națiunea care o poartă trebuie șocată și trezită, ca să aibă o șansă să trăiască și să nu se scufunde în viitor, dacă nu acum, sub alt mare criminal.