Cum stăm? Europenește. Și dâmbovițește. Strâmb. Dar nu ca să gândim drept. Căci putem la fel de bine să gândim și strâmb. Și să furăm îndreptățiți și de nimeni pedepsiți.
Autorităţile române au hotărât să sporească, potrivit președintelui Klaus Iohannis, tartorul așa-zisului proiect-fantomă al ”României educate”, numărul de burse universitare acordate cetăţenilor palestinieni. M-am bucurat de această știre difuzată cu prilejul vizitei la București a lui Mahmud Abbas, omul care nega prin relativizare, în 2018, Holocaustul.
El afirma atunci că evreii ar fi fost de vină pentru victimizarea lor în Holocaust, de vreme ce ar fi fost masacrați nu din antisemitism, ci din cauza comportamentului lor social, legat de acordarea de credite în schimbul unor dobânzi. Mai pe șleau: pentru cămătărie, vechea mantră a antisemitismului european clasic.
Bucuria creșterii numărului de burse pentru ”Palestina”, cum se afirmă oficial la București despre un stat care încă e în stadiul de proiect, nu m-a împiedicat să mă întreb: burse pentru studiul cărei materii? Cum anume se plagiază cu spor și cu deplină impunitate în România?
Mai nou, aflu că în ”România educată” și puternic cleptocrată, condusă de un general plagiator albit de un magistrat care după spălarea juridică a premierului a ieșit urgent la pensie, ar urma să se desființeze Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.
Păi ce nevoie să mai fie de el? CNATDCU, un organism consultativ al Ministerului Educației, care verifica tezele de doctorat furate și punea un pic lucrurile la punct, urmează să fie desființat. La propunerea cui? A ministrului Cîmpeanu și cu binecuvântarea – ați ghicit- a candidatului neoficial la șefia NATO, schiorul-golfist, aruncător de paltoane și ex-premier de la Grivco, Iohannis.
(Melania Cincea ne amintește de un eveniment de acum fix un deceniu, care pare a fi celebrat acum în mod potrivit, ”după un model patentat de Liviu Pop care, în 2012, a desființat prin reorganizare CNATDCU exact în ziua în care instituția a anunțat oficial verdictul de plagiat din teza premierului de atunci, Victor Ponta”).
Mai aud că guvernul Românei crede, potrivit profesorului Cristian Preda, că, ”prin desființarea CNATDCU, instituția respectivă e consolidată”. E, relevă pe bună dreptate profesorul Preda, ”un fel de a spune că ghilotina înviorează, iar glonțul care nimerește-n inimă te face mai sprinten…”
Iată contextul în care am văzut pentru ce motiv a părăsit Roxana Dumitrache ICR Londra. O instituție pe care a condus-o interimar excelent. A plecat fiindcă, după cum a subliniat ea, textual, ”e un gest moral necesar….”. De ce, m-am întrebat. Răspunde ea: E o plecare ”din motive de incompatibilitate intelectuală și morală”. N-a putut ”coabita intelectual și moral cu oameni în care nu crede”. Iată că pe malurile Dâmboviței alții pot. Contextul?
Absolventa prestigioasei London School of Economics nu poate ”face echipă” cu ”oameni care au prejudiciat imaginea unei școli mințind în CV despre studiile lor”. La LSE. ”Pentru ca a trișa te descalifică moral definitiv oricâte tumbe ai face după”. Așa o fi. Doar că în România postcomunistă și iohannistă nu mai există, iată, nici cea mai vagă incompatibilitate între trișat, plagiat, hoție și cleptocrație și obținerea unor demnități.
În locul Roxanei Dumitrache s-a instalat la cârma ICR Londra actrița Catinca Maria Nistor. Doamna Nistor s-a declarat ”absolventă a London School of Economics”, dar prestigioasa școală de învățământ superior britanică a reliefat că nu are ”înregistrată nicio persoană cu acest nume care a urmat sau a absolvit LSE”.
Ceea ce n-a împiedicat majoritatea uselistă de la București s-o înscăuneze în fruntea instituției culturale din capitala Regatului Unit. Ulterior, Nistor a prezentat documente care transformă ”absolvirea” la LSE ”în participarea” la 3 prezumtive ”cursuri de la Școala de Vară” ale prestigioasei instituții academice britanice.
Dar oare mai este vreuna între un președinte neamț proiectant în vremi imemoriale al ”României educate” din care nici mitul ei n-a mai rămas, și gestul a da mâna cordial cu un lider antisemit și negaționist, ba chiar de a-l decora cu Steaua României?
Oare ce valoare mai are această decorație numită Steaua României? Îmi amintesc că, poate nu întâmplător, primul gest făcut de Iohannis ca președinte proaspăt ales, în 2014, a fost să decoreze un ins larg cotat ca simpatizant legionar, pentru ca apoi să afirme, senin, că nu înțelege ”cum poate cineva care pe vremea legionarilor avea trei ani să fie considerat legionar”.
Context în care mă întreb cum îi califică oare Iohannis pe un Putin kaghebist și stalinist care avea un an când murea Stalin? Ca fascist? Dar cum ar putea, de vreme ce Mussolini a murit cu șapte ani înainte ca liderul de la Kremlin să vadă lumina zilei la Leningrad?
Și atunci de ce pretindea acum doi ani același Iohannis că, ”în vremurile pe care le trăim, acțiuni și discursuri…extremiste tulbură viața societăților noastre. În fața acestor acte sordide, avem obligația să rămânem vigilenți și să respingem…orice încercare de glorificare a regimurilor totalitare…” De unde glorificare de regimuri totalitare la aproape 70 de ani de la moartea lui Stalin și la 77 de la a lui Hitler?
Ne va lămuri vreodată această contradicție președintele educat al României? Și ce proiecte mai are oare conducerea ”liberală” a țării? Românii ce zic despre feroce educata lor conducere? Dar Europa? Dar America?
Spunea o doamnă pe Facebook că, ”atunci când un președinte își iubește poporul, devine unul și același lucru cu el! Își ia țara în brațe și face corp comun cu ea! Nicio școală nu poate învăța pe cineva să fie președinte!…Așa că, unii se nasc special ca să fie președinți! …Zelenski a dovedit asta! Și ne-a făcut să ne dorim un președinte ca el!”.
Ca el? Așa mic de statură? Așa de prost îmbrăcat? Nebărbierit? Nespilcuit? Care desființează nu CNATDCU, ci rețelele de spionaj rusesc din serviciile sale secrete?
Cine crede că această dorință (”un președinte ca el”) este meritul liderului ucrainean se înșală. E indiscutabil meritul omologului său român. Fără el și ochelarii săi de lux cum am fi putut oare ști ce să ne dorim?