Și apropo de un proverb atât de înțelept, încât există în foarte multe limbi de circulație. Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. Întrebarea e chiar îngrijorătoare când i se aplică dulapului.
Nu (doar) Iohannis e problema. Ci mai degrabă liderii occidentali care l-au luat cu ei la Kiev. S-ar ridica în context o întrebare extrem de alarmantă, cred, pentru europeni. Nu știu, oare, prietenii din Apus cărora li s-a raliat Iohannis ce-a spus și ce a făcut președintele României de când a început să dea afară magistrați nevinovați ca Laura Kövesi? De când dărâmă guverne de coaliție reformator-liberale, pentru ca să recheme la putere pesedismul și să reediteze uselismul, un soi de glorioasă restaurație a domniei partidului unic, care a fericit România (cu pauze nesemnificative) din 1938 și până la finele erei Iliescu?
Nu știu oare domnii Scholz și Macron, ”birds of a feather, who flock together”, cum a ieșit în lume, de curând, Klaus Iohannis, după ce puterea s-a văzut pe drept criticată pentru tentative evidente, pe moment pare-se eșuate, de transformare a României într-un stat, cum să-i spunem? Polițienesc? Securist? Securist aș zice. Căci în țară s-a adoptat deja o lege calificată drept constituțională, care incriminează opinia politică. Și nu e din nefericire doar atât.
Iar revoltătoarele proiecte discutate în presă, ce i se impută nu fără temei (și fără credibile precizări de la SIE) Cotrocenilor și lui Iohannis personal, care ar fi profita personal de niște modificări legislative menite să-l fi făcut stăpânul absolut al României, prevedeau ca serviciile secrete românești să fie practic deasupra legii. Iar spionii lor să se bucure efectiv (deși nu teoretic) de impunitate.
Or, a nu putea fi pedepsiți în practică niciodată, orice infracțiune ar fi comis, depășește până și privilegiile scandaloase cu care nemernicia statului totalitar comunist îi alinta pe securiști, torționarii, asasinii și dulăii de pază ai partidului comunist și ai ștabilor lui, care au fost calamitatea României după 1945.
”Cineva, și știm cine, a considerat că este bine acum să le dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați, cu toate că avem doar un prim draft. Nu își dorește nimeni o restaurație a vechii Securități. Astea sunt speculații pur și simplu eronate”. Dixit Iohannis, amenințând, implicit, G4Media și, prin extensie, puțina presă liberă care mai există în România.
Tocmai pe acest vajnic și extrem de ”competent” și de credibil ”apărător” și ”promotor” al presei libere, al statului de drept și al democrației foarte defecte dintre Carpați și Dunăre, ca și al schiului și golfului s-au găsit Draghi, Scholz și Macron să-l ia cu ei la Kiev? De ce nu pe schiorul Hans Castorp, pe interlocutorul său, Leo Naphta, din Muntele vrăjit sau, cine știe, pe Arturo Ui din opera lui Bertolt Brecht, ca să trimitem la niște celebre personaje din istoria literaturii germane?
Și ei și Al Capone ar fi putut sluji la fel de credibil ca modele democratice și antioligarhice precum Klaus Iohannis, în condițiile în care Vestul crede că trebuie să ceară Ucrainei reforme ample, pentru că ar fi guvernată nu de un erou, ca Zelenski, un președinte efectiv controlat de Parlament și ales liber, ci de o oligarhie și o cleptocrație. Una mai groaznică, pesemne, decât cea românească, de vreme ce România e membră a UE, iar Ucraina ar mai avea, dixit Macron, 10-20 de ani de așteptat până la aderare…
Ce mesaj ne transmite opțiunea pentru Iohannis a domnilor Scholz, Macron și Draghi? Că Europa e condusă ”genial”. Iar România ”câtuși de puțin” fatal. Iar Ucraina într-un ”hal fără de hal”. Și ne mai trădează, sincer vorbind, ceva extrem de alarmant: ”spune-mi cu cine te-nsoțești”, domnule Macron, domnule Scholz, domnule Draghi, ca să mă încumet ”să-ți spun cine ești”. Și câtă încredere pot avea Zelenski, Ucraina, Europa, în angajamentele și făgăduielile voastre!