Ce anume înseamnă și cât face ”reducerea semnificativă” a activităților militare în zona Kievului și Cernihiv, în nord, anunțată de Rusia spre a veni ”în întâmpinarea” celorlalți?
Nu mare lucru. De fapt, mai nimic. Rusia a înregistrat pierderi grele, motiv pentru care-și retrage unele unități. Aceasta este estimarea serviciilor secrete britanice. Potrivit ministerului britanic al apărării, rușii intenționează să încerce să compenseze slăbiciunile forțelor lor terestre prin intensificarea tirurilor de rachete.
E vorba, deci, de un anunț tactic al Moscovei, menit să inducă în eroare și să prezinte o repliere și regrupare drept retragere, sunt de părere, la unison, oficialii americani, britanici și ucraineni.
Și au, fără îndoială, dreptate, date fiind semnele de la fața locului, antecedentele și experiența. Care vorbesc mai clar decât orice declarații rusești, deși massmedia se aruncă totuși, peste tot în lume, să le comenteze cu devoțiune, de parcă ar fi sfintele moaște.
De ce diplomația e apă de ploaie
Or, asistăm la un teatru Kabuki sau la unul de umbre, chinezesc. Anunțurile Rusiei și negocierile cu Moscova nu sunt decât praf în ochi și o costisitoare pierdere de vreme. Fiindcă nimic din ce se poate negocia cu regimul Putin nu dispune de credibilitatea necesară încheierii unor acorduri consistente și serioase, astfel încât să fie temeiul pe care să se poată clădi ceva durabil.
Motivul acestei catastrofe și ireperabile discreditări a Rusiei rezidă în acțiunile lui Putin. Liderul rus a schimbat și încearcă în continuare să schimbe prin forță granițele acceptate ale lumii. Făcând acest lucru, Putin a aruncat în aer întregul eșafodaj al dreptului internațional și al ordinii postbelice. Deflagarația rezultată a nimicit normele elementare ale conviețuirii civilizate a popoarelor.
Ce se poate negocia într-o casă dărâmată? Cum să stabilești înțelegeri de minimă valoare între locuitorii unui bloc pe jumătate demolat, căruia i s-a lichidat administrația, în condițiile în care nu mai sunt judecători care să le valideze nici la nivelul cartierului, nici al orașului, al țării sau al ONU?
Acționând durabil în mod profund iresponsabil, Rusia și-a încălcat toate angajamentele, sarcinile și tratatele. De pildă Memorandumul din 1994, semnat împreună cu americanii și britanicii, care îi garanta Ucrainei independența și suveranitatea, în schimb acceptului cerut Kievului de a renunța la arsenalul nucelar sovietic depozitat pe teritoriul ucrainean. Kievul a acceptat. Rusia a atacat.
De ce n-ar face și în viitor la fel? Cine să-l împiedice pe derbedeu să redevină ce este? Cine-l va opri pe haidamacul din bloc, pe ciomăgarul din mahala și pe bătăușul de cartier să-și reia amenințările, intimidările, spargerile, tâlhăriile și terorismul? Rugăciunile cuiva? Impotentul Consiliu de Securitate ONU, în care drept de veto au nu judecătorii cinstiți, ci însuși criminalul?
Nu există garanții de securitate, pentru că nu există garanți
Președintele Ucrainei, Zelenski ar vrea garanții de securitate ale puterilor occidentale. Dar în ipoteza că trupele ruse s-ar retrage, ar interveni puterile apusene cu militari proprii, dacă mardeiașul de la Moscova își reia agresiunile când i se năzare că ar fi fost ”umilit”, astfel încât că trebuie să treacă urgent la vindictă și să-și ia revanșa ca să-și spele ”onoarea de familist” atinsă?
Aceste state se confruntă, la Moscova, cu un regim care dispune de un arsenal nuclear. De care le e frică și acum. Ce ar birui-o, ce-ar înfrânge această frică, de vreme ce și acum, având de partea lor dreptatea și aproape întreaga Comunitate Internațională, ele tremură de spaimă într-atât, încât îi refuză vecinului cinstit și tâlhărit armele cu care să se bată și să aibă o șansă reală de a se impune?
Cât timp Putin rămâne la putere e limpede că niciun aranjament diplomatic, nicio înțelegere negociată, niciun fel de tratative de pace, oricât de inteligente, de bine ticluite, oricât de ingenioase ar fi, nu vor rezista și nu vor valora mult mai mult decât hârtia și cerneala irosite spre a le nota.
La ce sunt totuși bune discuțiile. Și ce anume ajută cu adevărat
Înseamnă toate acestea că orice discuții bilaterale ar fi de prisos? Nu neapărat. Există înțelegeri punctuale, locale și limitate, care ar putea avea utilitatea lor, în special umanitară, ori darul de a sonda intențiile și predispozițiile părții adverse. Din acest punct de vedere, discuțiile contează.
Cu atât mai mult cu cât, într-o lume în care dialogul și narativul par să fi început să prețuiască mai mult decât realitățile de pe teren, ambele părți știu că nu e defel în avantajul lor să dea impresia fatală că ar refuza diplomația, convorbirile și negocierile ”în stare” să ducă la pace. Chiar dacă ambele părți știu – și mai știu că și tabăra adversă știe – că aceste discuții nu duc decât la mințitul opiniei publice.
Ce ajută, prin urmare, într-un asemenea caz în care dialogul autentic e mort, rece și îngropat? Forța armelor. Doar ea. Ucraina va avea granițele pe care le va apăra cu succes. Rusia lui Putin, la fel. Când se va reveni din această barbarie la un minimum de civilizație? Când la Kremlin nu va mai domni Putin. A înțelege mai repede acest lucru și a adopta măsurile care decurg din această comprehensiune, iată marele pariu al momentului.
Ce înseamnă ca Vestul să nu-i dea Ucrainei armele de care are nevoie spre a înfrânge Rusia decisiv? Să se prelungească domnia lui Putin și, deci, și agonia Ucrainei și a Rusiei. Precum și groaza de un cataclism nuclear și de un al treilea război mondial.
Mai înseamnă să se transforme Ucraina, care va trebui să reziste unei mari puteri ca Rusia și, concomitent, să-și procure, să-și cumpere ori să-și producă ea însăși armele ofensive necesare, într-o viitoare mare putere militară. Una care ar putea înlocui în regiune Moscova, ca putere ordonatoare, înglobând, cine știe, Crimeea, Lugansk și Donețk, ori părți ale Rusiei și Belarus.
Dar până atunci va mai curge multă apă pe Nipru, Nistru și Prut în jos. Frica de război și cotropiri va fi nelipsită în viața viitoarelor generații est și centraleuropene. Rusia cleptocrată și ortodoxă va trece, probabil, și după era Putin, prin convulsii și răsturnări înspăimântătoare, cu episoade de rară cruzime, care nu vor cruța nici poporul rus și nici națiunile vecine, ori religiile lor. Contraselecția operată de comunism, apoi de putinism nu vor rămâne fără consecințe fatidice. Va mai fi deci mai rău înainte de a fi mai bine. Trebuie să ne înarmăm cu multă răbdare.
Un gând despre „Înțelegerile cu Rusia și cât valorează ele”