Ne aflăm nu doar într-un ”război global, pe bucăți”, cum l-a declarat Papa, ci într-unul psihologic, total.

Nu-l întrețin defel doar Kremlinul (care a ordonat dezinformatorilor săi să suprime din programe știri despre crimele comise de mercenarii și criminalii ruși repatriați de pe front) precum și aliații lui Putin gen Tucker Carlson (1. – vezi nota de subsol). Sau doar Iranul islamist și totalitar al ayatolahilor și interpușii lor teroriști din Irak, Siria, Gaza, Liban și Yemen.

Îl întețesc voluntar, vai, și principalii actori politici americani. Și tâmpenia multor personaje importante, care n-au informații, nu știu să deosebească între cauze și efecte, sau nu se pot articula în mod limpede și persuasiv.

Ce s-a întâmplat, de fapt

Dacă revine la Casa Albă, Trump va cere statelor NATO să-și achite datoriile restante și să se achite integral de obligațiile lor, în caz contrar urmând să fie lăsate singure în fața unei eventuale agresiuni a Rusiei. În acest sens s-a exprimat fostul președinte al SUA, evocând spre ilustrare o presupusă discuție mai veche din epoca în care a fost președinte, cu liderul unui stat rămas anonim. Căruia Trump i-ar fi spus că, dacă nu-și achită datoriile față de Alianță, el unul ar încuraja Rusia să-și facă de cap.

În reacție, Casa Albă l-a osândit cu o duritate retorică pe care administrația americană n-o manifestă niciodată, nici împotriva celor mai sângeroși, cruzi și cumpliți tirani genocidari de pe mapamond. Accentuând mai ales partea anecdotică și hiperbolică a declarației (care întărea apelul la achitarea de obligații) administrația Biden a calificat afirmațiile lui Trump ca fiind ”demente”. În mass-media progresistă se sugerează insistent și panicard, de multă vreme, că, odată cu reinstalarea republicanului la Casa Albă, i-ar bate clopotele Alianței Nord-Atlantice.

Or, nu există niciun fel de indicii sau probe concludente pentru un astfel de scenariu de groază. În condițiile în care Trump îl întrece pe Biden în sondaje, europenii s-au declarat alarmați de eventuala izbândă a republicanului la scrutinul din noiembrie și de consecutiva primejduire a angajamentului SUA față de Alianță.

Or, secretarul general al NATO, Stoltenberg, subliniase clar, luna trecută, că nu consideră că o a doua președinție Trump ar prezenta vreun pericol pentru apartenența SUA la NATO. Mai nou, Stoltenberg a făcut bine să respingă declarația lui Trump, reliefând că ”orice sugestie, potrivit căreia aliații nu s-ar apăra reciproc, subminează securitatea tuturor statelor aliate”. Jos pălăria, Jens Stoltenberg.

Dedesubturile politice și electorale ale unui țânțar prefăcut în armăsar

Trump se exprimă inadecvat, pentru că și Rusia lui Putin, și alianța NATO sunt în parte și altceva decât înțelege el. Când gura vorbește fără el, Trump se articuleză nediplomatic  și îngrijorător, pentru că nu știe să se exprime adecvat, iar pericolul pentru Vest e prea mare ca să-l instrumentalizezi electoral. Și ca să-i subminezi unitatea și solidaritatea.

Dar ceea ce susține Trump e departe de a fi irațional. Sau inutil. Nu poate fi calificată drept ”dementă” sau ”nebună” critica lui frecvent reiterată la adresa unor state vest-europene rău platnice. Europa are urgentă nevoie de programe militare și de reînarmaree demne de aceste nume. Din pricina iresponsabilei ei elite de stânga, nu le are nici acum, la doi ani de la agresiunea și invazia generalizată a Rusiei lui Putin.

Liderul populist, republican e orice, desigur, numai politicos nu. Maniera în care se articulează Trump e total respingătoare pentru mulți europeni din Vest, curtenitori și bine educați în duhul politeții și al amabilității.

Dar Trump nu va fi ales de cetățenii altor state NATO, ci de americani, din care sunt destui sătui până peste cap de ipocrizia și duplicitatea politicoasei, dar ticăloasei elite politice de peste ocean.

In plus, americanii sunt pe drept îngrijorați de cheltuielile debordante ale unei administrații Biden care, din păcate, n-a gestionat bugetul SUA judicios.

Concomitent, cum am mai scris, în chestiunea bugetelor militare, vesteuropenii și mai ales germanii au jucat ani de zile țonțoroiul pe nasul Americii, lăsând Washingtonului sarcina de a cheltui din greu pentru a apăra Europa, în timp ce-i prescriau Americii cum să se comporte ca să fie pe placul extremei stângi europene. Încât avertismentele republicanului prezintă avantajul de a stimula propensiunea aliaților spre amplificarea eforturilor reînarmării, și în prezent regretabil de anemice. În fine, frica de un viitor președinte republican, presupus a gira disocierea SUA de Alianța Nord-Atlantică, este deplasată și în măsura în care Trump ar fi putut s-o efectueze în cei patru ani ai săi la Casa Albă, dar s-a abținut, în timpul mandatului său, altfel decât în al lui Biden, nedeclașându-se niciun război.

În ce privește notabila exagerare retorică a Casei Albe, care-și trece sub tăcere eșecul în materie de impulsionare a Europei să investească suficient în bugetele ei militare, în condițiile războiului hibrid și fierbinte global, declanșat de criminalul dictator rus Putin și amplificat în Israel de aliații lui iranieni, ea se explică lesne.

Șeful Casei Albe e angrenat, poate fără ca el s-o mai știe constant, în campania electorală împotriva lui Trump. În alegerile prezidențiale, doar un electorat complet smintit ar putea să-i dea câștig de cauză unui președinte evident senil, amnezic, incoerent și probabil dement, a cărui menținere la Casa Albă în ciuda evidenței incapacității sale de a mai conduce bine, este o probă suplimentară de iresponsabilitate din partea elitei politice, democratice, americane.

În acest context electoral, trăgătorilor de sfori dindărătul lui Joe Biden le pare, firește, foarte util, politic, să-l declare dement pe adversarul președintelui. Căci, spre deosebire de net mai proaspătul Trump, șeful nominal al statului american (a cărui șefă e soția lui) suferă vădit și incontestabil de tulburări repetate de memorie și nu mai pare defel în deplinătatea facultăților sale mintale și cognitive. Pe ideea că, dacă Biden nu mai e întreg la minte, nici contracandidatul său n-ar fi mai breaz. Pentru că sondajele relevă că acest aspect mental și psihic al scrutinului prezidențial de la finele anului deține o deosebită importanță pentru alegători, o majoritate covârșitoare a națiunii considerându-l pe Biden prea vârstnic ca să-și mai îndeplinească atribuțiile.

Panica alimentată de alte voci grele

Or, aceste dueluri electorale sunt complet țicnite, în condițiile în care lumea liberă, lăsată de ani și decenii de izbeliște de elitele ei descreierate și radicalizate, este puternic angoasată de perspectiva unei fisurări a unității și solidarității Vestului.

Iar această angoasă e amplificată exponențial de ieșirile complet deplasate ale unui Tucker Carlson, sluga obsecvioasă, ieșită din decor, a unui asasin în masă pe cât de sângeros, pe atât de tiranic, ca Putin, ori de aiurelile incontinente proferate din neștiință, pe subiectul Rusiei, de un Elon Musk altminteri și inteligent, și libertar, și onest.

Mai nou, Musk și-a reluat elucubrațiile din primul an de război anti-ucrainean. Magnatul american a declarat, hodornc-tronc, că ar trebui, chipurile, ”să ne imaginăm pacea în Ucraina și cred că ar trebui să ne restabilim relațiile normale cu Rusia”.

Pe Twitter, Musk a răsturnat cauza și efectul, afirmând aberația, potrivit căreia, ”politica SUA ar fi silit Rusia să se alieze cu Iranul și China, iar această alianță ar putea înfrânge Vestul într-un conflict global”.

Pe Musk l-a imitat și eșuatul candidat republican pro-Putin la prezidențiale, Vivek Ramaswamy, care, de felul său iresponabil, a preluat una din cele mai îndrăgite meme ale propagandei Kremlinului, cea amenințând cu al treilea război mondial. În care ”dacă SUA ar intra, ar înceta să existe”, dixit fantasmagoricul Ramaswamy.

Situația veritabilă, dincolo de propagande și dezinformatori

Realitatea e la antipodul acestor aserțiuni cu adevărat demente. Războiul e de mult global, chiar dacă nu și peste tot fierbinte.

Alianța sino-ruso-iraniană e veche. A precedat războiul din Ucraina, pe care l-a condiționat, așa cum a condiționat masacrul terorist al Hamas de la 7 octombrie.

Și nu America a forțat Rusia să forjeze această alianță, cum susține agitpropul rusesc, reluat de Musk, ci pseudomesianismul lui Putin, banditismul oligarhiei sale kaghebiste și dorința dictaturilor totalitare din Răsărit de a distruge și reface ordinea mondială și de a cuceri puterea într-o lume devenită, din cauza capacităților tehnologice, militare și financiare ale superputerii americane, unipolară.

În fine, în cazul unui război mondial fierbinte, singura țară cu adevărat bine apărată – dacă există vreuna – ar fi America. Departe de a înceta să existe, doar ea ar avea mari șanse de a renaște.

Degringolada Statelor Unite se datorează de altfel nu doar și nu atât dușmanilor ei externi, cât revoluției maoiste declanșate peste ocean de elita woke, o specie de progresism, care s-a aliat cu terorismul islamist, cu alți inamici ai SUA și reeditează tot mai evident antiamericanismul, rasismul, antisemitismul și, în genere, nazismul anilor 30 și 40.

––––––-

(1) Note: Îi datorăm lui Daniel Uncu traducerea reacției fostului premier britanic, Boris Johnson, la interviul realizat de Carlson cu Putin, din care merită citat in extenso: ”De când George Galloway s-a dus la Bagdad și l-a lăudat pe Saddam Hussein, nu am mai văzut o astfel de manifestare de servilism al unui lingău față de un tiran. Într-un fel, este nedrept să-l învinovățim pe Carlson pentru prestația sa abjectă. El nu era acolo pentru a-l provoca (pe Putin – n.n). El a fost doar mijlocitorul, canalul, furtunul prin care noroiul netratat al mesajului lui Putin putea fi pulverizat exact acolo unde Putin își dorea cel mai mult – pe pământurile fertile ale Americii. Mesajul adresat poporului american a fost unul simplu: aceasta nu este problema voastră, este o problemă europeană și de aceea nu trebuie să vă amestecați în acest conflict, ci trebuie să mă lăsați pe mine să îi pun capăt și, cât de curând, vom putea trăi cu toții în pace! Este un mesaj pe care americanii l-au mai auzit înainte. În iunie 1940, la scurt timp după ce Hitler a invadat Franța, ziarele lui WR Hearst au obținut un interviu cu dictatorul german, mai ales pentru că Hearst își manifestase de mult timp simpatia față de Hitler. Jurnalistul ales atunci a fost un germano-american pe nume Von Wiegand, care realizase deja mai multe interviuri pozitive cu Führerul. Von Wiegand a fost condus așa cum se cuvine într-un castel francez capturat de naziști, unde s-a întâlnit cu Hitler, von Ribbentrop și cu alți acoliți, iar cu ajutorul notițelor detaliate pe care le pregătise dinainte, Hitler i-a oferit reporterului ziarului american neîntrerupta sa înțelepciune istorică .<<Este vorba despre Europa, nu despre America>>, a spus Hitler în acel interviu, afirmând că americanii nu au de ce să se teamă de Germania nazistă și nu au niciun motiv ca să intervină. Hitler a mai spus că el nu și-ar fi dorit în mod special să cucerească Parisul și că nici măcar nu ar fi vrut să ducă un război pe continentul european.El voia, vezi Doamne, doar să revendice drepturile străvechi ale popoarelor vorbitoare de limbă germană.Vă sună cunoscut? Exact ca Hitler, Putin vorbește acum despre presupusele nedreptăți suferite de vorbitorii limbii sale materne. Ascultandu-l pe Putin vorbind despre rusofonii din Donbas sau despre maghiarofonii din vestul Ucrainei, îl poți auzi pe Hitler vorbind despre Sudetenland sau Alsacia-Lorena. (…)Liderul rus a ales să invadeze o țară europeană suverană și independentă – fără nicio altă justificare decât dorința sa arogantă de a zdrobi acea țară și de a reconstrui Uniunea Sovietică. La fel ca Hitler, Putin minte fără doar și poate despre intențiile sale viitoare. (…) Carlson nu l-a luat la întrebări (pe Putin -n.n) pentru tortură, violuri, aruncarea în aer a grădinițelor. Nici măcar o dată nu a încercat să oprească fluxul de minciuni venit din partea lui Putin”.