Mariupol a devenit un fel de Alamo. Un soi de fort al ultimei rezistențe, în războiul de independență texan. Un oraș al eroicei rezistențe în războiul de independență ucrainean. Unde ești tu America? Unde ți-e conștiința?
În timp ce liderii occidentali se uită în altă parte, prefăcându-se că ar fi făcut tot ce le-ar fi stat în putință, în loc să ajute eficient un popor invadat și exterminat, forțele ruse și-au continuat în ritm alert cele mai abominabile crime de război comise vreodată, în Europa, de la Hitler încoace.
Nimic nu contrastează mai puternic decât eroismul ucrainenilor, pe de o parte și lașitatea criminală a invadatorilor pe de alta.. La mijloc e indiferența glacială a unui Vest de care, dincolo de lacrimi, simbolismul multiplelor declarații de solidaritate și de ajutoare insuficiente, parcă numai gura e.
Acum, trupele invadatoare se pregătesc să facă un ultim efort spre a cuceri eroic apăratul port Mariupol, astfel încât să facă joncțiunea forțelor ruse din estul separatist al Ucrainei cu trupele din Crimeea.
Rușii au distrus Mariupolul, omorându-i civilii prin foame, sete, lipsă de medicamente și de coridoare umanitare, prin bombe în locuințe, școli și teatre, prin focuri trase în autombile particulare ale unor oameni încercând să se refugieze pe cont propriu.
Sâmbătă, criminalii de război ruși au tras cu rachetele lor într-o școală în care se adăpostiseră patru sute de civili. Dar Vestul tace și asistă pasiv la carnagiu. Anterior, criminalii de război ruși bombardaseră teatrul, cu alte sute de oameni care se adăpsostiseră, cu tot cu copii, în perimetrul lui, scriind mare, ca să se vadă din aer: copii. Degeaba. Iar Vestul tace și stă cu mâinile în brâu, mulțumindu-se să trimită arme insuficiente ca să le permită ucrainenilor să contraatace eficient.
Ca la Stalingrad, în epica bătălie din jurul fabricii de oțel Octombrie Roșu, unde americanii i-au ajutat pe ruși să se salveze printr-un imens ajutor în materie de arme, avioane și de camioane, la Mariupol se bat fără acest ajutor ucrainenii în jurul distrusei uzine de oțel Azovstal, una dintre cele mai mari din Europa. În răstimp, soldații ruși care au avansat și au capturat orășeni, i-au relocat cu forța pe civili, în special femei și copii, în Rusia, au afirmat autoritățile locale. Se aud oare toate acestea în cancelariile din vestul Europei? Pătrund oare în urechile etanș astupate ale administrației din Washington?
Cotropitorii au recurs și la flotă în distrugerea Mariupolului – asupra oraşului s-a tras cu tunurile celor patru vase de război din zonă ale Rusiei, căci nu i-au mai ajuns bombele rachetele și artileria.
Mariupol pare deci pierdut. Doar o minune mai poate salva portul. Iar minunile în acest ev al indiferenței, miopiei, fricii sau lașității națiunilor civilizate au devenit păsări rare. Rarisime.
E adevărat că eroismul rezistenței ucrainenilor și tenacitatea lor de a ține piept invadatorilor, care n-au reușit în mai bine de trei săptămâni să cucerească niciun oraș mai mare, în condițiile extrem de grele în care regimul Putin încearcă să le vină de hac prin înfometare și dispune de o zdrobitoare superioritate în oameni și arme ține, parcă sigur, de un miracol.
Dar cât vor mai putea face față orașele asediate și ecrasate fără un ajutor substanțial? Unde e podul aerian sau terestru și contraofensivele de care au nevoie? Nu vor veni la Mariupol, pentru că nu există rezerve. În disperare, președintele Zelenski și autoritățile locale strigă după ajutor occidental.
Nu-l vor primi. Căci liderii apuseni se uită în altă parte. I-au declarat lui Putin, prostește, idiotic, contraproductiv, că nu vor interveni și se țin de cuvânt. Ce contează că Putin nu s-a ținut de niciun cuvânt, că nu și-a respectat nicio promisiune, niciun angajament? Ce contează că lumea europeană civilizată a valorilor democratice asistă impotentă la cea mai amplă desfășurare de crime de război și împotriva umanității din istoria ultimilor 80 de ani, deși i-ar fi ușor să se împuternicească și, împreună cu Statele Unite, să pună piciorul în prag și să strige Moscovei: destul?
Nimic nu va apăsa mai greu conștiința generațiilor ce vor veni, decît aceste omucideri de copii, de bătrâni, de femei, prin refuz de a ajuta semenii, la nevoie, decât aceste crime comise cu mâna altora, din lașitate, neglijență și indiferență, în timpul celei mai mari invazii terestre din istoria postbelică a Bătrânului Continent. Nimic nu va putea compensa prostia strategică a Vestului, de a lăsa Ucraina să-și piardă accesul la Marea Azov. Nimic nu va putea compensa depopularea progresivă a Ucrainei cotropite, din care s-au refugiat până acum 3,3 milioane de oameni.
La Alamo, nu s-au comis crime de război, nu s-a bombardat și deportat populația civilă. Trupele invadatoare, mexicane, i-au covârșit pe curajoșii, pe eroicii apărători americani. Dar femeile și copiii au fost cruțați.
America, nu te mai uita în altă parte! Remember the Alamo! Lume liberă, dezmeticește-te cât mai ai timp! Lume liberă, trezește-te înainte de a fi prea târziu! Înainte de ți-ai pierdut libertatea și ajungi să ceri tu ajutor!
Dureros de adevărat! 🙁
Din păcate!