Cum distrug Trump și Vance Orientul Apropiat. Și Occidentul

Vestul putea fi salvat. Ar fi putut fi o președinție americană de excepție, care să ridice din cenușa înfrângerii și declinului un Occident imersat în ură de sine.

Or, Trump a început să semene cu Lennie Small, personajul uriaș cu minte de copil periculos imaginat de John Steinbeck în Oameni și șoareci. Iar Vance, cu ucigașul său, George Milton.

În loc să combată ”oikofobia”, cum a numit această ură de sine Roger Scruton folosind un termen grecesc, vârfurile administrației Trump și, mai ales, vicepreședintele Vance, au sporit-o, slăbind America și Occidentul. Și și-au ratat jalnic toate țelurile.

Trump și Vance au ratat lamentabil nu doar în războiul cu Iranul. O confruntare în care SUA au eșuat literalmente la mai toate capitolele, nereușind să nimerească, în ciuda victoriei lor militare, nici măcar o singură țintă definitiv. În incomensurabila lor prostie, liderii administrației insistă, cu toate acestea, să trimită în Elveția, la negocieri, aceeași delegație de diplomați perdanți, autorizând-o să se așeze la masă cu aceeași reprezentanță de regim genocidar, mare câștigător în diplomație și negocieri, deși s-a văzut crunt bătut pe câmpul de luptă.

Prostie, inepție și incompetență mai mare e greu de imaginat

Ar fi de tot râsul, dacă n-ar fi de plâns. Dacă n-ar fi vorba de stupiditatea fără rest a conducerii superputerii. Care nu înțelege că-și taie singură craca de sub picioare, continuând, ca sub administrațiile de stânga Biden și Obama, să-și frustreze, să-și vexeze și să-și trădeze aliații interni și externi. De parcă încrederea pe care liderii ei o risipesc astfel s-ar mai putea vreodată reface integral. Sau reface lesnicios. Și de parcă încrederea în alianțe, în propria statornicie, n-ar fi un element cheie în proiecția de putere, în descurajarea inamicilor, în asigurarea propriei securități.

Că Trump nu dispune de o inteligență strategică se știe. Dar că Vance a căzut atât de rapid și de cumplit în demența tendinței antisionist-antisemite a extremiștilor de dreapta (și de stânga) izolaționiști și antiamericani, e surprinzător. Și e nătâng, o neghiobie.

Căci Vance își dă foc la valiza nădăjduitei sale campanii prezidențiale din 2028. Și la susținerea politică și financiară la care avea motive să spere de la unii dintre cei mai valoroși, hotărâți și constanți sprijinitori ai Partidului Republican și ai actualului președinte.

Nenorocirea, precipitată de dorința lui Trump de a-și asigura benzină ieftină cu orice preț, fie și printr-o pace oneroasă, cerșită de la mulahi, a debutat lunea trecută cu tiradele trumpiste gratuite împotriva principalului aliat al Americii din Orientul Apropiat.

Dezastrul a fost continuat și umflat de Vance, cu ofensarea criticilor israeliene de bun simț, articulate la adresa inepției politicii americane față de Iranul islamist și cu tratarea statului evreu, cum scrie Michael Goodwin în NYP, ca ”națiune de ingrați”.  

Ce nu pare să fi observat Goodwin este tentativa lui Vance de a escamota slăbiciunea groaznică afișată de administrația Trump în fața Gărzilor Revoluționare Islamice, prin hiperbolizarea presupusei forțe a SUA. E a unei ”superputeri” ajunse ca vai de ea, la cheremul mulahilor. Dar prezentate ca ”salvatoare” a Israelului. Stat tratat ca subaltern și satelit, care n-ar exista fără ajutor american.

Or, Israelul modern a supraviețuit primelor sale decenii de existență, în ciuda faptului că era atacat din toate părțile, fără vreun ajutor american.

Și e foarte probabil că ar fi în stare să repete această performanță. Mai ales că asistența pentru Israel mult invocată de el (în timp ce Vance se contrazice fatal cu privire la obiectivele războiului cu Iranul, enunțate de administrația Trump) este un ajutor pentru economia SUA (care încasează banii armelor livrate statului evreu). Și, totodată un ajutor pentru forțele lor armate. Care au învățat enorm de pe urma colaborării lor cu militarii israelieni.

Da, Israelul e izolat, internațional. Antisemitismul și resursele investite de naziști și comuniștii sovietici ori de securiștii români în exportul urii pe evrei în Orientul Apropiat, precum și fondurile uriașe pompate de KGB, de iranieni, de Frăția Musulmană și de comuniștii chinezi în universitățile de elită americane și-n mișcarea woke din Vest și-au făcut treaba cu vârf și îndesat.

Dar să nu-și facă nimeni iluzii. În regiune, statul evreu are prieteni mulți și puternici. Oameni, care știu că șiiți extremiști, iranieni, sunt un pericol major și acut nu doar în Liban, ci pentru toate țările arabe și islamice din vecinătatea imperiului islamist persan.

Acești prieteni există și în Europa. Și nu sunt, cum speră poate Vance, niște idioți. Ei n-au cum să întârzie să recunoască a cui e retorica preluată de Vance. Și să înțeleagă că anti-israelismul din ieșiri prin care adjunctul lui Trump echivalează o democrație liberală cu un regim totalitar și terorist, nu slujește nici intereselor europene sau americane, necum securității și păcii în Orientul Apropiat. Căci, după cum just observă un ziar german de centru dreapta ca ”Die Welt”, n-a existat niciodată, ”de la finele celui de-al Doilea Război Mondial încoace, o Casă Albă care să slăbească din proprie neputință în așa un hal Vestul, capacitățile sale disuasive și alianțele, ca actuala administrație”.

Dar cuplul Trump/Vance n-a slăbit doar Vestul. A uitat perechea de la Casa Albă de modul în care Hezbollah a transformat Libanul creștin într-un ținut al sclaviei stăpânit de interpușii Iranului?

Închizând ochii la arsenalele balistice și rețelele teroriste de proxy ale mulahilor iranieni, Vance, ajuns retoric interfața unor influenceri antisemiți ca Tucker Carlson, Candace Owens, Megyn Kelly etc, îi slăbește decisiv pe toți arabii și musulmanii moderați. Și anemiază, la pachet, America.

Și pentru ce sunt compromise interesele strategice ale Vestului? Pentru niște voturi în plus la ”midterms”, alegerile de la mijloc de mandat?   Chiar cred Lennie Small și George Milton că alegătorii americani sunt atât de cretini încă să nu înțeleagă că Partidul Republican și-a scos la mezat principiile și că, dacă înfrângerea în fața Iranului se confirmă, nu merită niciun scuipat?