Dacă apreciați conținutul acestui blog, ne puteți oferi sprijinul dvs. printr-o donație. Vă mulțumim!
Donați o singură dată
Donați lunar:
Alegeți suma:
sau puteți introduce suma pe care o doriți:
Vă mulțumim pentru susținere și încredere!
Vă mulțumim pentru încredere și susținere!
De ce a sfidat Israelul agenda politică internă a președintelui SUA și a ripostat – așa cum prevăzuse acest blog – bombardamentelor cu rachete iraniene, în pofida cererii explicite a lui Trump?
În timp ce, în Israel, s-au înregistrat explozii lângă Ierusalim, sau deasupra lui, și s-a dat alarma în 100 de localități, forțele israeliene au atacat în cursul nopții ținte ale regimului islamist iranian. Refuzând cererea telefonică a lui Trump de a se abține de la ripostă, Israelul a distrus parțial fabrica petro-chimică Karun, la Bandar-e-Mahșahr. IDF a mai atacat zone de lansare de rachete sol-sol. Raidurile au vizat obiective în centrul și vestul Iranului, între altele la Isfahan și Tabriz.
Potrivit ziarului israelian Maariv, bombardamentele efectuate de IDF au fost coordonate cu armata americană. Dar e clar că lui Trump represaliile israeliene i-au căzut greu.
Liderul Casei Albe ar fi vrut și vrea salvarea inutilelor negocieri cu mulahii iranieni, negocieri pe care președintele SUA le crede utile, cel puțin pentru plafonarea prețului petrolului și, prin urmare, pentru un rezultat acceptabil în alegerile parțiale pentru Congres din toamna acestui an.
Israelul depinde în multe privințe de alianța cu America, dar nu într-atât încât să-și sape grav propria securitate, compromițându-și complet descurajarea regională prin lipsa unei riposte la o agresiune.
Pe care mulahii au demarat-o neprovocat, ca represalii la apărarea antiteroristă israeliană din sudul Libanului și din sudul capitalei libaneze Beirut, de unde IDF încearcă, prin operațiuni prea limitate ca să aibă succes, să-i disloce pe luptătorii oștirii teroriste a Hezbollah. Oștire care este o grupare proxy a Iranului. Or, Gărzile Revoluționare Islamice au atacat statul evreu, deși IDF dăduse dovadă în Liban de relativă reținere și prudență, menite să menajeze dorințele împăciuitoriste ale lui Trump.
Alex Winston relevă, într-o analiză a JP, ce s-ar fi întâmplat dacă Israelul ar fi refuzat să riposteze.
Teroriștii libanezi și mulahii de la Teheran ar fi interpretat mesajul transmis de Ierusalim ca lumină verde pentru Hezbollah sau alți inamici ai statului evreu de a ataca în perfectă siguranță și impunitate, securitatea israeliană fiind complet dependentă de ordinele de la Washington și de diplomația americano-iraniană.
S-ar mai fi dedus, de bună seamă, că Iranului i se alocă dreptul să intervină manu militari pentru interpușii săi libanezi, ceea ce ar fi fost catastrofal și pentru libanezi.
În speță pentru libanezii creștini ori suniți, nu doar pentru statul evreu.
În fine, s-ar mai fi considerat că Israelul și-a pierdut independența, devenind un satelit al SUA. Ceea ce ar fi avut un impact extrem de negativ asupra electoratului israelian. L-ar fi determinat cu și mai multă energie să aleagă extremiști, decât îi îndeamnă antisemitismul global, care a explodat deschis și cât se poate de vizibil, în Vest, după 7 octombrie 2023.
Din unghi american și occidental, un Israel care nu se apără în fața unei agresiuni islamiste ar fi fost, de asemenea, un dezastru. Cum ar fi fost o decizie și mai catastrofală pentru statele arabe din regiune.
Pe termen mediu și lung, riposta israeliană n-ar trebui să afecteze prea rău raporturile dintre Washington și Ierusalim. Care sunt net mai împovărate de modificările demografice și axiologice de peste ocean. Unde, în siajul căderii în relativism și neomrxism, Partidul Democrat s-a radicalizat vizibil. A devenit extremist, pro-islamist și pro-terorist.
Iar Partidul Republican al președintelui Trump se îndepărtează, de asemenea, de valorile democratice clasice, o substanțială parte a republicanilor tineri arătându-se ispitiți să cadă în capcana izolaționistă, antiamericană și anti-evreiască întinsă de extrema dreaptă pro-rusă, pro-chineză și pro-iraniană de tip Tucker Carlson și Candace Owens, ori în cursa stalinistă și nazistă, pregătită de Nick Fuentes.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Nu-mi face nici o plăcere să constat că titularul oranj de la Casa Albă nu mi-a inspirat încredere de la primul mandat. O fi el „setat” spre pace, dar n-are nici o treabă cu democrația bazată pe egalitatea între state, pe drepturi și libertăți cetățenești și multe altele asemenea! Aduce, mai degrabă, cu un samsar imobiliar, pentru care orice „negociere”, orice „tratat” se reduce la o „afacere”, la „bisnis” și atât! Actualelor elite occidentale și unei mari părți din cei care le susțin le lipsesc spiritul critic, minima disponibilitate de a dialoga cu cei având opinii, nu contrare, ci, poate (doar puțin) diferite și minimul efort de a se pune în locul celuilalt!… Aș vrea să dea Domnul să mă înșel, dar cam așa se văd lucrurile!
Aşa pare, din păcate. Sunt perfect de acord!