Ar fi amuzant, dacă n-ar fi grotesc. Îi văd pe niște ”influensări” cu pretenții și panaș, dar creierul aparent plin de tărâțe, cum tac la crime în masă, precum cele din Iran sau ale Hamas, inflamându-se însă obsesiv în contra lui Trump și Maga.
Da, Trump (pe care-l compară ba cu Hitler, ba cu demenți gen Caligula, care și-a făcut bidiviul ”consul”), nu ia numai decizii bune.
Faptele bune ale lui Trump. Și Jdanovcina
Cum e cea de a livra arme Ucrainei, sau de a renunța la a lua Groenlanda cu forța.
Și volta în politica față de imigrația ilegală din state conduse de extrema stângă, care vor fi de acum încolo lăsate în plata Domnului, dacă refuză serviciile ICE împotriva unor intruși criminali.
Sau extragerea de la Caracas a dictatorului narco-național-comunist Maduro.
Dar Trump mai și greșește frecvent și grosolan, nu doar față de Putin și de regimul iranian, dându-le apă la moară propagandiștilor înhămați la noua Jdanovcina (unii știu din propria familie ce înseamnă noțiunea, căci antecesorii le-au slujit cu abnegație culturnicilor lui Jdanov).
Caracteristicile trădării cărturarilor
Cum știm că unii intelectuali publici extremiști de stânga (care-i exaltă pe Mamdani și pe Soros, finanțatorul tuturor militanților comuniști radicali, în timp ce demonizează tot ce e la dreapta de mișcarea woke) s-au înhămat la o nouă cruciadă propagandistică?
Simplu. Pentru că se enervează ultra-selectiv. Și niciodată la ce ucide cu adevărat democrația. Spre exemplu, ei tac de regulă mâlc la două teme ultrasensibile. La genocidul comis de islamiști în varii zone de pe glob – din Iran până în Liban și din Nigeria până în Sudan, ca și la nefăcutele din presa mainstream ale aliaților din stânga radicală ai mullahilor și imamilor. Așa de pildă, se înfierbântă și fac nesfârșiți clăbuci la gură în social media la te miri ce glumă proastă a vreunui cont al lui Trump din rețelele sociale.
Dar nu-i vei auzi niciodată eșofându-se cu adevărat la crimele de presă ale progresiștilor de la BBC și New York Times. Care întrețin de pildă, de aproape un deceniu, dezinformarea potrivit căreia, după crima extremei drepte de la Charlottsville, Trump i-ar fi lăudat pe fasciști, afirmând că ”sunt oameni foarte în regulă de ambele părți”. Într-o crimă de presă orchestrată, citatul a fost scos din contextul și sensul său real și prezentat ca și cum Trump n-ar fi spus, la aceeași conferință de presă, că, el președintele Statelor Unite, ”nu vorbește despre neonaziști și naționaliștii (în speță rasiștii) albi, căci aceștia trebuie condamnați total”. Or, asta a spus. Dar influencerii în cauză n-au recitificat niciodată minciuna, ci, dimpotrivă, au colportat-o febril.
Nefăcutele New York Times
Prestigiosul NYT a ajuns între timp o fițuică de gang, care nu pare din cale afară de încurcată de faptul că a oferit în cel puțin două rânduri (în ultimii doi ani) platforma paginii ei de editoriale unui presupus medic lacrimogen din Gaza, a cărui identitate reală era cu totul alta decât a pretins. Omul era colonel în oștirea jihadiștilor Hamas.
Dacă acest asasinat jurnalistic ar fi fost singur la părinți, mai treacă meargă. Dar, ca și BBC, ori Guardian, New York Times s-a umplut de rușine de la 7 octombrie 2023 încoace, preluând ca și cum ar fi fost literă de lege propaganda Hamas, în timp ce s-a purtat vitregește cu informațiile israeliene, le-a ignorat, cenzurat și reinterpretat răuvoitor.
La fel, acești influensări în opinia mea nu doar marxiști, ci și fasciști, căci au devenit, obiectiv, aliații islamo-fascismului, au participat cu maxim entuziasm la canonizarea unor militanți de stânga radicali, ca Alex Pretti și Rene Good, care au aderat cu armă semiautomată și automobil la mișcarea insurecțională împotriva autorității statului american.
După uciderea lor (din culpă, în opinia mea) de către agenți federali rău pregătiți și instruiți, cei doi activiști și-au luat locul în panteonul comunist, alături de teroriști ca Che Guevara, cu sprijinul influensărilor de pe meleaguri dîmbovițene. În același timp, doctrinarii care-i ridică în slăvi pe unii ca Pretti la fel ca legionarii pe ”Moța și Marin” n-au cârâit vreodată la faptul că stânga i-a trimis la temniță grea pe militanții de dreapta cu arme ascunse la ei, în timpul luării cu asalt a Capitoliului, după cum reliefa recent celebrul publicist american conservator, Victor Davis Hanson.
Cel din urmă înfierează, în acest context, ceea ce afirmă a fi ”ipocrizia stângii”.
Hanson se înșală. Nu e doar ipocrizie. Nu e doar fățărnicie, prefăcătorie, duplicitate, răutate și viclenie. Și nu sunt doar creiere pline de tărâțe. Incapabile să susțină, cu arguente solide, politicile dezastruoase ale stângii în materie de economie, de imigrare, de înarmare, de confruntare a tiraniilor și a terorismului islamic. E și propagandă, precum și o bună doză de șiretenie și automistificare.
E și ură de sine, nu doar pe democrație și pe o Americă tare. E ură pe liberalism, mascată ca luptă pentru libertate și ”societatea deschisă”, pe libertatea individuală, mascată ca ”anticolectivism” și ”antiautoritarism”.
Or, nu se luptă pentru libertate cu minciuna ca port-stindard, cu jurnalism de gang, cu ură pe refacerea Americii distruse de stânga, cu cenzură și dezinformare, cu tăcerea cauționând antisemitism.
De cine-mi amintesc acești indivizi?
De cărturarii trădători descriși de Julien Benda. Apoi, între altele, de ticălosul Walter Duranty, corespondentul de la Moscova al New York Times, care și-a mințit deliberat cititorii despre Stalin și înfometarea ucrainenilor în genocidul numit Holodomor, din anii 30.
Ca și de adulatorul marxist al liderului comunist cambogian Pol Pot, Malcolm Caldwell. ”Savantul” britanic l-a ridicat în slăvi, ani la rând, pe dictatorul de la Pnomh Penh, un mare fan al lui Ceaușescu, dar și ucigaș al unei treimi din propriul popor. Caldwell l-a calificat pe diavolul cambogian drept ”erou” al rezistenței antioccidentale, în pofida tuturor indiciilor și probelor demonstrând că tiranul își omora în masă compatrioții chiar și numai pentru ”vina” de a purta ochelari, sau de a citi o carte – de a părea, deci, ”intelectuali”.
Ca anti-trumpiștii militanți de azi, Caldwell stăruia să-și poarte războiul contra CIA și a ”imperialismului occidental” și să ștampileze in corpore informațiile reale despre atrocități drept prezumtive ”invenții” răuvoitoare ale serviciilor secrete americane.
După ani de orori, Caldwell, însoțit de jurnaliștii americani Elizabeth Becker și Richard Dudman, și-a văzut în 1978 visul cu ochii și a fost lăsat să-l vadă pe criminalul suprem, Pol Pot.
12 ore mai târziu, erau atacați toți trei de cambogieni înarmați. Britanicul era găsit în Cambogia împușcat în piept. Cei doi jurnaliști se ascunseseră. Revoluțiile, se știe, își devorează copiii. Nici ”Fratele nr 1” al khmerilor roșii n-avea s-o sfârșească bine. În decembrie 78 începea invazia vietnameză care avea să-l măture pe Pol Pot de la putere. Iar două decenii mai târziu, după multe alte asasinate, inclusiv de copii, infamul mult iubit (ca și Ceaușescu) de marxiștii apuseni murea cu puțin înainte de a fi extrădat și judecat pentru crimele sale împotiva umanității.
Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.