În a 23-a zi de ciocniri armate se conturează tot mai clar că Rusia nu va putea câștiga ”operațiunea ei specială”, un război pentru care, militar, regimul Putin nu e pregătit, pe care moral și politic l-a pierdut de la invazie și care, economic, va ajunge să pună Rusia în genunchi, prefăcând-o într-o dependență chineză.
Până când poporul, dezabuzat, va înțelege în fine, în covârșitoarea lui majoritate, că dictatorul l-a trădat. Regimul Putin va pica. Și rușii vor trece, probabil, la edificarea unei democrații precare, pline de carențe și de neajunsuri, dar mai ferm și mai durabil întemeiate pe valori și pe aderența la drepturi și libertate individuală, decât democrațiile liberale clasice din Occident.
În debutul celei de-a patra săptămâni de război semnele sunt limpezi. Multe mii de militari ruși căzuți, alte și mai multe mii scoase din luptă prin răniri sau capturări, dimpreună cu un număr uriaș de tone de fier vechi provenind de la distrugerea de blindate și tancuri, elicoptere și avioane rusești costând, fiecare, o avere.
Forțele ucrainene au reușit, ieri, distrugerea unei drone rusești, precum și a 7 avioane de vânătoare, 6 tancuri, 13 blindate, 4 sisteme de artilerie și 15 camioane logistice, informează Ukrainska Pravda citând cifrele oficialilor de la Kiev. Aproximativ 1000 de militari ruși au fost luați prizonieri de război, notează aceeași sursă.
În 22 de zile de război, rușii au pierdut 97 de aeronave și 200 de sisteme de artilerie, conform ziarului ucrainean. Fostul comandant al armatei SUA în Europa (2014-1017), generalul Ben Hodges, a apreciat că rușii mai au foarte puține resurse și sunt într-o cursă – cronometru, din cauză că au estimat doar un blitzkrieg, prin care să cucerească Ucraina în doar câteva zile. La 18 martie, ucrainenii cifrau la 14.000 numărul militarilor ruși căzuți. Pe teatrul operațiunilor militare, sursele britanice relevau că rușii abia reușesc să-și mențină pozițiile. Nu dețineau la 18 martie nici măcar suveranitatea aeriană și aveau mari probleme logistice. Trupelor le lipseau alimentele și combustibilul, iar contraofensivele ucrainene le dădeau probleme uriașe.
La toate acestea se adăugau alte greutăți în contextul multiplicării permanente a măsurilor economice și financiare din siajul sancțiunilor impuse Rusiei de Comunitatea Internațională și amenințările de izolare a celor care, precum China, manifestă propensiuni de a-l ajuta pe tiran să iasă din cataclismul pe care și l-a generat.
În reacție, armata rusă se răzbună. Vindicta are loc la ordinele directe ale lui Putin, singurul care decide cu adevărat în Rusia, ori pe front împreună cu obedienții săi kagehbiști de rit vechi, din camarila sa, și din fruntea bisericii ruse. Răzbunarea constă din comiterea de crime de război pentru care Moscova e condamnată până și de organizații internaționale aflate îndeobște la cheremul Kremlinului.
Or, cu cât mai crude și inumane sunt atacurile asupra maternităților, spitalelor, școlilor și teatrelor, asupra blocurilor de locuințe și asupra cozilor la pâine secerete de gloanțe rusești, cu cât mai mulți generali ruși cad pe câmpul de luptă, ori sunt arestați la Moscova de poliția politică, FSB, cu atât mai clar se conturează imaginea unei armate ruse înfrânte și a unei Rusii învinse, în pragul debandadei.
Greșelile militare comise de Putin sunt atât de uriașe, crimele sale strigă atât de puternic la cer, încât nicio dezinformare nu le va putea escamota, nicio cenzură, oricât de draconică, și cea rusească o egalează ori o întrece acum pe cea a regimului totalitar chinez nu le va putea ascunde, determina să fie ignorate și trecute sub tăcere în popor. A cărui generație tânără e edificată. Iar ai cărui bătrâni needucați nu vor avea probabil vreun impact notabil asupra deciziilor naționale.
Cum se explică acest dezastru militar ce promite să se transforme pentru dictator într-o calamitate? Prin neajunsurile structurale ale oricărei tiranii. Care-și contraselectează sistematic, pentru a-i sluji tiranului, atât birocrația și elita politică și culturală, cât și ofițerimea, promovându-le nu pe criterii de calitate, inteligență și competență, ci de loialitate și de obediență necurmată. Precum și astfel, încât să nu cumva să eclipseze inteligența foarte mărginită a dictatorului.
Spre a compensa carențele vădite ale oamenilor săi și ale serviciilor sale secrete, Putin a crezut că se poate bizui pe estimările elitelor politice și serviciilor de informații occidentale cu privire la ruși, la armata lor, la ucranieni și la forțele lor. Dar, ce să vezi. Și vestul s-a înșelat amarnic. Ce anume le-a venit de hac multor decidenți occidentali? Politicianismul. Hybrisul, Lașitatea. Lăcomia. Cantonatul în pozitivism, materialism și certitudini părelnice. Încât nici dregătorii apuseni n-au realizat ce poate cu adecărat poporul ucrainean. Ce reziliență, ce aderență la valori, ce răbdare în fața suferinței, ce unitate extraordinară caracterizează acest popor și puținele sale forțe armate.
Și pentru Vest rezistența ucraineană constituie o lecție formidabilă, care va contracara disprețul tradițional față de esteuropeni și tipica superbie apuseană, stupiditatea decidenților marilor puteri de a desconsidera estul, complexul lor de superioritate față de orice vine de la Răsărit. Aceste erori de apreciere n-au vizat doar subaprecierea Ucrainei. Ci, mai ales, supraaprecierea lui Putin.
Nu e deci de mirare că n-a avut cine să-l avertizeze pe crudul, pe însinguratul și mental degradatul Putin că face o greșeală gravă dacă subestimează moralul, capacitatea și mai ales voința de luptă a poporului ucrainean. Care, în fața uriașei amenințări, a trecut la un război popular: ucrainenii de rând susțin și luptă adesea cot la cot cu armata țării, cea rușinos lăsată de izbeliște de NATO, dar ajutată, totuși, mai întâi prea firav, iar mai nou masiv, cu arme și bani, de unele state occidentale.
Poate cea mai gravă eroare de apreciere comisă de regimul de la Moscova privește impactul unui război de agresiune asupra moralului propiilor trupe și aliați. Pe care crimele Kremlinului îi apăsă atât de rău, încât s-au înregistrat, în ciuda pedepselor draconice, forme de opoziție sau răzmeriță atât în rândurile trupelor ruse, cât și în unitățile din Belarus.
Dimpreună cu pierderile grele suferite de ruși pe câmpul de luptă, cu incapacitatea vădită a agresorilor de a înainta și de a ocupa și controla orașele ucrainene, cu problemele lor tot mai acute de logistică, implicând lipsa hranei și combustibilului, semnalate de britanici și cu arestările de generali și ofițeri superiori e clar că oștirea lui Putin are probleme uriașe, probabil insurmontabile. În acest context Putin încearcă să le degreveze și să le suplimenteze cu mercenari. I-a cerut satrapilor său de la Groznâi și Damasc, care-i datorează fotoliile de lideri, iar în cazul criminalului de război și măcelarului genocidar Assad, salvarea de coaliția forțelor antiguvernamentale create după primăvara arabă în Siria.
Dar tot mai mulți ex-aliați, de pildă uzbecii, au înțeles din ce parte bate vântul și îi întorc rând pe rând spatele criminalului de război de la Kremlin. Baricadat îndărătul arsenalului său nuclear și al scutului forțelor lui speciale de asasini, care-și zic ”polițiști, ori agenți secreți”, dar sunt în fapt criminali de duzină, Putin ar mai putea rezista o vreme ca un dictatpor nordcoreean. Dar îl așteaptă un destin inexorabil. Își va vedea poate imperiul, care ar fi putut crește considerabil, dacă evita cotropirea acelor părți ale Ucrainei pe care nu le invadase în 2014, dezintegrându-se sub ochii săi.
Mai întâi s-ar putea rupe de împărăție Belarusul. Apoi Moscova, Sankt Petersburg, restul țării prea mari pentru un asasin atît de mic. Căci nimeni, cu scaun la cap, la Washington, sau în cancelariile europene sau asiatice nu-și mai poate face mari iluzii că ar mai putea exista un modus vivendi cu un Putin criminal de război amenințînd cu bomba atomică. Până și Germania se va desprinde mai degrabă mai devreme decât mai târziu de ultimele furnituri de gaze rusești. Divorțul complet al Rusiei de SWIFT va deveni un obiectiv implacabil, dacă Rusia mai comite crime de război. Și nu se va putea abține.
Îl vor mai ajuta poate, în secret, cu teama de represalii americane și occidentale, unii oligarhi, chinezii, sirienii, iranienii, venezuelenii și alți câțiva latino-americani săraci. Dar nimeni, dotat cu un minim de rațiune, nu va mai putea în mod normal impune în Vest ridicarea sancțiunilor impuse unui stat mai detestat și disprețuit decât Africa de Sud în epoca regimului ei odios de apartheid.
Încât banii i se vor termina. Cum își va mai plăti bombele? Avioanele? Mercenarii? Cum își va plăti agitpropul și teroriștii cibernetici? Dar asigura bunurile de strictă necesitate pentru poporul rus?
Că lui Putin nu-i pasă de ruși, între care îi include și pe ucraineni, se știe. Viața lor nu face în ochii tiranului nici cât o ceapă degerată. O ucide fără scrupule și pe a recruților armatei sale. Doar frica de a-și pierde puterea și de a se sinucide printr-o ripostă pe măsură îl mai determină să se abțină de la a folosi arme de distrugere în masă.
Dar pentru că Putin nu e doar mai crud decât Ivan cel groaznic, ci și mai laș decât premierul canadian Trudeau, riscul și ispita recursului la pedepsirea dementă a ucrainenilor prin arme de distrugere în masă vor crește pe măsură ce funia i se va apropia lui Putin de par. Atâta doar că dictatorul, oricât de izolat ar fi, nu e singur pe lume. Și nici el, un cacealmist care-și iubește peste măsură viața și puterea și știe că orice atac cu arme de distrugere în masă ar avea consecințe ireversebile în vest și prin urmare asupra Rusiei, nici ciracii săi rămași nearestați la Moscova nu vor dori să se confrunte cu spectrul sinuciderii și al aneantizării familiilor lor din care mare parte, trăiesc în lux, în vest. Pe scurt, cu cât se va apropia funia de par, cu atât se va diminua înclinarea celor ce-i mai dau ascultare să-i mai dea ascultare.
Încât tiranului, căruia i s-a dat șah la rege e, de pe acum, un zombi. A murit deși încă n-o știe. Încă mai mișcă și mai emite ordine scelerate. Nu e încă șah mat. Dar nu cred să mai dureze excesiv de mult, chiar dacă sursa înfrângerii lui militare, contraselecția care l-a făcut să se înconjoare de yesmeni, de idioți, de lingăi și slugi docile, care n-au habar că, vorba lui Alexander Hamilton, ”o autoritate nedreaptă nu poate pretinde obediență”, îl pune oarecum la adăpost de atentate. Așa că agonia riscă să se prelungească. Dar mânia divină nu cred să-l ocolească veșnic.