J’accuse azi. De la Émile Zola la Herta Müller și interviul ei în Welt am Sonntag

(Partea I-a)  

Circulă în rețelele sociale, pe care Herta Müller nu le frecventează, un interviu acordat de scriitoarea bănățeană hebdomadarului german „Welt am Sonntag”. Traducerea românească a acestui interviu, datorată lui Jan Cornelius, e distribuită intens între vorbitorii limbii române din țară și din întreaga Europă.

Avem a mulțumi cordial pentru acest interviu, ca și traducătorului său, căci atât întrebările cât și tălmăcirea dialogului, precum și, evident, răspunsurile realmente memorabile ale Hertei Müller reprezintă, înainte de orice, o doză de binefăcătoare normalitate și sănătate mentală. Una cu atât mai prețioasă cu cât ni s-a administrat într-o lume germană și europeană atacată și în substanțială parte pervertită, schimonosită de ură și nebună de antisemitism. Mai mult. E un semnal de alarmă de valoarea lui ”J’accuse”, curajosul strigăt al inimii cu ajutorul căruia scriitorul francez Émile Zola făcea lumină în afacerea Dreyfus.  

Herta n-are probleme, în răspunsurile date lui Jan Philipp Burgard, de la Die Welt, să încadreze just masacrul de la 7 octombrie 2023, ”cel mai mare comis împotriva evreilor de la Holocaust încoace”, după cum remarcă ziaristul german, plasându-l în ordinea istorică a exterminărilor de evrei săvârșite de naziști.

Autoarea minunatului text numit ”Atemschaukel”, (despre atrocitatea deportărilor de nemți efectuate de rușii lui Stalin cu complicitatea comuniștilor români, după războiul iscat de Hitler) e de acord cu asocierea faptelor Hamas de ale hitleriștilor. Ea se oprește pe larg asupra ”fricii” de genocid generate de teroriștii islamiști poporului și statului evreu cu ”baia lor de sânge” din chibuțurile israeliene, o frică minuțios pregătită de jihadiști, potrivit ei, spre a genera și actualiza tocmai teroarea de genocid a ”pogromurilor naziste”.

Ceea ce sugerează că jihadiștii s-au plasat conștient în prelungirea făptașilor Holocaustului. Și ”masacrul a fost aplaudat pe străzile din Gaza, iar ostaticii au fost prezentați ca pradă”.

Totodată, Herta Müller are o reacție ambivalentă la dimensiunile ororilor celor două războaie actuale, ale celui  din Ucraina și ale celui iscat de frica exterminării trăite de evrei din pricina masacrului antisemit comis de jihadiști.

Ea mărturisește că aceste dimensiuni îi dau senzația de depăși posibilitatea articulării și prelucrării lor literare de către cei neimplicați direct și nevizați, ca victime, de crimele în discuție. Și că, simultan, s-a instalat o ”frică persistentă, care nu poate dispărea, pentru că îți spune: masacrul (Hamas, n.m,) mă vizează și pe mine. Din fericire, nu am fost printre victime, dar aș putea fi.”

Scriitoarea germană evidențiază și unul din cele mai sinistre aspecte ale tentativei de genocid comis de islamiști asupra israelienilor, la 7 octombrie 2022: celebrarea lui pe străzile Berlinului, ”cu împărțirea de dulciuri, ca și cum un masacru în Israel ar fi un fel de sărbătoare musulmană”. Remarcabilă e și luciditatea ei în reacție la erorile, gafele și părtinirile pro-teroriste ale celei mai mari părți a presei germane. Când ”bandele asasine Hamas nu sunt numite teroriști, ci ”luptători”, se uită că războiul a început prin atacurile jihadiste asupra iar eliberările de ostatici israelieni contra teroriștilor Hamas e ”numit la un post public (german) ”schimb de prizonieri””.

Întrebată dacă ele sunt simple scăpări pricinuite de ”neatenție” ori dezinformări deliberate, Herta Müller nu se mulțumește să opineze că e vorba, probabil, de ambele, ci întreabă, lămuritor, ”de unde provine această neatenție, dacă e doar atât. După părerea mea, este și refuzul – conștient sau inconștient – de a înțelege gravitatea evenimentelor, lipsa de înțelegere și lipsa de empatie. Neatenția în asemenea lucruri nu este o scuză. Ea provine din ignoranță și indiferență”.  Sau, așa adăuga eu, din ură antisemită cuplată cu refularea ei.

Spre cinstea sa, Jan Philipp Burgard a avut temeritatea de a pune degetul și pe altă rană și de a constata că ”relatările din multe țări europene sunt antiisraeliene. Procentul populației musulmane în țările occidentale crește. Aceste realități au contribuit la recunoașterea statului palestinian de țări precum Franța sau Marea Britanie. Astfel, masacrul Hamas a fost, într-un fel, recompensat”. El  întreabă, deci, alertat: ”a câștigat deja islamismul lupta pentru mințile din Occident?”

Herta Müller crede că l-a câștigat ”parțial. Există intelectuali care au numit Hamas încă de la început luptători pentru libertate și nu și-au schimbat opinia, indiferent de evenimente. Convingerile lor sunt atât de adânc înrădăcinate, încât faptele aproape nu mai contează. Hamas a fost și este o organizație teroristă. Ea chiar ține să arate asta. Predările de ostatici cu măști negre pe față și arme ridicate în aer vor să arate lumii întregi că Hamas își păstrează brutalitatea. Hamas nu este o armată. Este mai rău. Este o mentalitate. Cum lupți împotriva unei mentalități și când și cum se schimbă ea? Același lucru este valabil și pentru Hezbollah și pentru Iranul care finanțează și sprijină aceste grupuri. Atât timp cât regimul ayatollahilor există, aceste organizații vor fi susținute. Și Rusia este, într-un fel, implicată”.

(Va urma)