Pumni grei la figură și în plexul Rusiei

Sunt palme și pumni: Moldova rămâne pe drumul ei european, iar SUA nu se mai joacă drăgălaș cu Rusia.

Kremlinul a luat-o grav din mai multe direcții simultan.

Moscova a încasat o înfrângere politică și strategică de amploare, pierzând Republica Moldova, în ciuda investițiilor de sute de milioane ale regimului Putin în manipularea electoratului basarabean. Vorba cântecului: ”măi rusule, nu uita, Basarabia nu-i a ta”.

Și nu e, în ciuda efortului uriaș depus de arma strategică a Rusiei, care este agitpropul ei, de a face Basarabia să uite că nu e (sau n-ar trebui să fie) colonia Moscovei.

Eșecul Kremlinului pare să fi fost accelerat și de furtul unei părți substanțiale a banilor alocați de ruși manipulării votului moldovenesc.

Merită elogiate autoritățile Republicii Moldova și serviciul secret SIS, pentru dejucarea nemerniciilor rusești. Pare că moldovenii au început să se descurce net mai bine decât autoritățile române în contracararea pericolului rusesc. Care, dată fiind lașitatea multor dregători germani, le dă de furcă și oficialităților de la Berlin, de vreme ce ele nu se pot hotărî să dea lumină verde doborârii de drone ale Moscovei, survolând, cu ajutorul flotei fantomă rusești, aeroporturile și bazele militare din nordul Europei.

Unul din impedimentele germane e că prevederile constituționale ale Republicii Federale împiedică armata să preia misiuni ale poliției, iar dregătorii cred că dronele care le spionează țara ar fi de competența forțelor de ordine și nu, cum ar fi normal, de a celor militare.

În ciuda poltroneriei vest-europene, moldovenii i-au aplicat lui Putin o palmă grea pe obraz. Și, culmea, au făcut cu ajutorul votului unui segment apreciabil al transnistrenilor, care, deși în majoritate rusofoni, par a fi optat, în proporție de o treime, în favoarea PAS și-a Europei.

Nu mai puțin usturătoare promite să fie permisiunea americană dată Ucrainei de a bombarda ținte rusești, situate oricât de adânc în teritoriul federației ruse. În timp ce Trump îi dădea voie Kievului să atace oriunde și emisarul său, Kellogg, declara că nu (mai) există ”sanctuare” rusești, o dronă ucraineană incendia o fabrică rusească în Briansk, rachete HIMARS loveau o centrală termică în regiunea rusă Belgorod, iar administrația SUA aștepta decizia președintelui privind livrarea de rachete Tomahawk Ucrainei.

După cum demonstrau și recentele declarații inedite ale vicepreședintelui Statelor Unite, J.D. Vance, care le-a cerut rușilor să se trezească la realități, să nu mai omoare oameni pentru nimic și să înceteze să refuze tratativele de pace, s-a schimbat macazul la Washington.

Dureroase, pentru alianța sino-ruso-iraniano-nordcoreeană, sunt și noile sancțiuni impuse de europeni regimului de la Teheran. De-a dreptul catastrofală ar fi pentru cele patru țări și aliatul lor secret, Qatar (un prezumtiv ”partener strategic” al SUA) ca Israelul să rămână durabil la butoane, în Gaza, ori să anexeze Iudeea și Samaria, istorice teritorii evreiești.

Pe moment, banii și influența politică achiziționată de Qatar, în speță de Frăția Musulmană prin intermediul petrodolarilor emiratului au împiedicat, pe moment, administrația Trump să elaboreze un plan de viitor cu adevărat util și adecvat pentru Gaza și Orientul Apropiat.

Căci înțelegerea, așa cum se contura înaintea summitului Trump-Netanyahu de luni, ”ar obliga IDF să se retragă practic complet și ar împiedica Israelul să controleze fâșia teroristă. Jihadiștii ar beneficia de amnistie și ar fi lăsați – dacă vor – să plece. Iar dacă vor, să se întoarcă. Statul evreu, care a fost victima agresiunii de la 7 octombrie, ar fi pus în genunchi și silit să elibereze mii de deținuți palestinieni, între care 250 de criminali și mari teroriști, ca și cum ar fi pierdut războiul. Ajutorul umanitar ar inunda Gaza sub supraveghere internațională, astfel încât jihadiștii să n-aibă nicio treabă s-o fure și să se îmbogățească. Ținutul ar fi reconstruit, dar nu se știe de către cine și pe banii cui. Guvernarea fâșiei ar fi asigurată de ”palestinieni” împreună cu ”experți internaționali”. În locul militarilor israelieni ar urma să controleze regiunea o oștire arabă numită ”forță de stabilizare internațională”. Israelul s-ar obliga să nu anexeze acest teritoriu al Țării Sfinte. La orizont s-ar contura un ”stat palestinian”. Care ar semnifica înființarea unei entități teroriste, acceptarea ei de către Israel însemnând asumarea ”sinuciderii sale”, cum just a reliefat la ONU premierul israelian, Beniamin Netanyahu.

Pe de altă parte, din pricina exploziei globale de antisemitism, Israelul e parțial izolat internațional și foarte dependent de Statele Unite. Rămâne de văzut cum se va scoate statul evreu din dilemă. S-ar putea extrage din ea, dacă premierul israelian va reuși să-l convingă pe Donald Trump să nu-și slăbească principalul aliat din Orientul Apropiat cu un plan de pace pro-islamist, apt să-i facă pe Frații Musulmani din Qatar și pe aliații iranieni ai Rusiei să saliveze.