Cele mai noi articole · Istorie · Politică internațională

Rateu trumpist? De ce planul SUA pentru Gaza pare lăudabil, dar e un jalnic rebut?

Oamenii administrației americane au distribuit presei și regimurilor arabe planul complet, de 21 de puncte, privind un acord de pace în Orientul Apropiat. După ce au exercitat presiuni să fie modificate astfel încât să conțină concesii israeliene gigantice, planul american par să fi fost primit cu entuziasm de ”aliații” arabi ai SUA.

Hârtia conține elemente inacceptabile pentru un stat evreu care nu vrea să se sinucidă, în condițiile create de masacrul jihadist, antisemit, comis la 7 octombrie 2023 de teroriștii islamiști din Gaza. Fuseseră sponsorizați de Qatar, Iran și Turcia când și-au săvârșit masacrul – cel mai amplu, mai violent și satanic măcel comis asupra evreilor, ca evrei, de la Holocaust încoace. Neprovocați, teroriștii din Gaza și miile de civili care pătrunseseră în Israel cu ei, venind din fâșie, uciseseră atunci 1200 de oameni, răpiseră alte sute de persoane și provocaseră poporului israelian o traumă durabilă.

Planul

Or, planul lui Trump, obținut de Washington Post, pretinde iertarea teroriștilor care-și depun armele. Schema americană cere eliberarea tuturor ostaticilor în 48 de ore de la intrarea în vigoare a acordului.

Înțelegerea ar obliga IDF să se retragă practic complet și ar împiedica Israelul să controleze fâșia teroristă. Jihadiștii ar beneficia de amnistie și ar fi lăsați – dacă vor – să plece. Iar dacă vor, să se întoarcă.

Statul evreu, care a fost victima agresiunii de la 7 octombrie, ar fi pus în genunchi și silit să elibereze mii de deținuți palestinieni, între care 250 de criminali și mari teroriști, ca și cum a pierdut războiul.

Ajutorul umanitar ar inunda Gaza sub supraveghere internațională, astfel încât jihadiștii să n-aibă nicio treabă s-o fure și să se îmbogățească.

Ținutul ar fi reconstruit, dar nu se știe de către cine și pe banii cui.

Guvernarea fâșiei ar fi asigurată de ”palestinieni” împreună cu ”experți internaționali”. În locul militarilor israelieni ar urma să controleze regiunea o oștire arabă numită ”forță de stabilizare internațională”. 

Israelul s-ar obliga să nu anexeze acest teritoriu al Țării Sfinte. La orizont s-ar contura un ”stat palestinian”. 

Consecințe

Dreapta israeliană nu va accepta, probabil, acest plan. Premierul israelian, Netanyahu, (care și-ar pierde majoritatea în Knesset de ar fi să-l admită) a subliniat la Adunarea Generală ONU, că, (în condițiile date) crearea unui ”stat palestinian” ar semnifica înființarea unei entități teroriste, a cărei acceptare de către Israel ar însemna asumarea sinuciderii sale de către statul evreu.

Nu e greu de stabilit câte parale face, realiter, acest plan. Realiter, deci la adăpost de manipularea ”NÎȚ” (Neagă, întoarce și țintește) (1) tipică propagandei și dezinformărilor extremei stângi și ale aliaților lor anti-occidentali, islamiști ori putiniști. Care s-au obișnuit să nege, să întoarcă adevărul pe dos și să-l transforme pe acuzat în procuror, pe bază de ”fapte” de regulă imaginare, atribuite agresiv și insolent victimelor reale (israeliene) ale inculpatului terorist islamist.

Ar fi acceptat SUA, după 9/11, să acorde amnistie teroriștilor islamiști din al Qaida? Sau să construiască un stat islamist condus de clanul lui Bin Laden și de alți islamiști din Frăția Musulmană, precum cei din Qatar, la o aruncătură de băț de ruinele din New York ale turnurilor gemene distruse în septembrie 2001? A putut Germania nazistă să spere la amnistii pentru ciracii lui Hitler de felul unui Bormann, Eichmann, Himmler, Goebbels și Goering, dacă liderii ei se dădeau dispuși să se predea? Și oare ce s-ar fi întâmplat cu Germania nazistă și cu Japonia imperialistă, dacă trupele americane se retrăgeau după război din cele două state și le lăsau să-și facă de cap?

Pe bază de analogii istorice și de lucidă analiză politologică, sociologică și psihologică se va ajunge rapid la concluzia inebranlabilă că avem de-a dace aici cu un eșec diplomatic american lamentabil.

Resorturile psihologice și politologice ale planului

Trump, care după recenta sa convertire creștină, produsă în urma atentatelor extremiștilor de stânga la viața unui președinte american denunțat de progresiști ca ”Hitler”, s-a prăbușit într-un mic delir religios. Președintele SUA se crede pesemne înger al păcii. Unul vag mituit de banii unui emirat edificat pe zăcăminte de gaze și țiței.

Care, pe bază de miliarde de dolari pompați în sistemul universitar american a cumpărat notabili, economie, industrie și sport și-și exercită de ani și decenii influența asupra elitelor politice și culturale ale Statelor Unite și ale vestului Europei.

Așa că, după ce-a fost condiționat de Qatar și de guverne de stânga europene practicând ”NÎȚ”, Trump a scos din el, cu ajutorul unui Witkoff la fel de inept ca întotdeauna, al unui Jared Kushner prea tânăr să le știe cum trebuie, precum și al unui Tony Blair prea bătrân, un plan de pace arab care place mult extremei stângi și convine de minune lumii islamiste, dar n-are cum să funcționeze.

Nu poate funcționa tocmai pentru că și-au băgat puternic coada țările arabe și au impus modificări și concesii pe ample. Potrivit lor, pildă, autoritatea autonomă, palestiniană, ar urma să joace un rol conducător în Gaza, după război. Or, acea autoritate este ea însăși teroristă. Iar Hamas ar ”pune jos armele” fără obligația de a se dezarma complet ori să se dizolve.

În acest caz, Hamas și-ar putea aroga victoria cu mai multă îndreptățite decât o clamează și acum. Fapt care ar stimula și mai mult jihadismul, încurajând terorismul și islamismul să atace Vestul și creștinătatea și mai rău decât o face de câteva decenii.  În loc de o nouă ”Rivieră”, promisă de Trump în primul sau plan pentru fâșie, Gaza s-a transforma într-un Hamastan cu binecuvântarea lumii și a Înaltei Porți americane.

Ce ar funcționa

Dacă Trump vrea realmente pace, ar fi trebuit să i se explice mai bine că nu așa funcționează psihologia popoarelor din Orientul Apropiat. Fiindcă nu americanii lui Trump, ci israelienii sunt cei obligați să trăiască în regiunea în care și-au pierdut și recăpătat doar parțial capacitatea de a descuraja inamici, după un atentat proporțional de 10 ori mai sângeros decât cel de la 9/11. Fiindcă, în condițiile în care ”palestinienii” și ”experții internaționali” evocați de acest plan ar prelua controlul în Gaza, cu binecuvântarea unei Americi achiziționate de petrodolarii Qatarului, jihadiștii vor fi suveranii fâșiei.

Căci, precum Turcia lui Erdogan, Qatarul e un bastion al Frăției Musulmane din care face parte Hamas. Cum s-ar comporta în Gaza ”experții internaționali” puși să tremure pentru siguranța lor alături de teroriștii Hamas și ai Jihadului Islamic, nu e un secret, dacă se ia la mână bilanțul ONU, UNRWA și al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, (adică ale teroriștilor). Nimic nu va îndrăzni, prin urmare, să se opună cruntei stăpâniri jihadiste a teritoriului situat în vecinătatea imediată a statului evreu. Gaza s-ar retransforma spontan în stat terorist.

Pe moment, planul n-a fost acceptat nici de Hamas, nici de Israel. Odată în plus se vede, în consens cu ceea ce acest blog a reproșat în repetate rânduri guvernului Netanyahu, că a conferi teroriștilor Hamas legitimitate prin negocierile cu ei, în loc să li se ceară din capul locului capitularea necondiționată, (ca naziștilor în WWII) a fost o ideea extrem de rea, în ciuda eliberării unora dintre ostatici.

Statul evreu ar trebui să înceapă să-și spună sieși adevărul și să informeze și Comunitatea Internațională, că, dacă vrea să supraviețuiască durabil în regiune, forțele israeliene vor trebui neapărat să împiedice Gaza să redevină o entitate teroristă. Cu guvern, instituții, buget jihadist, forțe teroriste și școli cu limbă de predare antisemită și genocidară.

–––

Note: (1) DARVO, varianta englezească a manipulării brutale, de tip NÎȚ, cere: Denial, Attack, Reverse Victim and Offender: neagă, atacă, răstoarnă raportul dintre victimă și agresor.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu