Ce n-a înțeles Putin despre Vest? Dar Vestul despre Putin? Dar Zelenski despre nemți?
Un incredibil lanț de erori leagă Moscova de Vest și de Kiev, în contextul conflictului ruso-ucrainean și al unui război care, dacă nu se făceau aceste greșeli, nu începea și nu continua. Dacă se va mai perpetua mult timp, e pentru că și ele vor mai continua mult.
Putin nu e irațional, în termenii săi. El chiar crede în aberațiile pe care le spune. În raport cu ele e rațional să vrei să-i ”întorci la matcă” pe ucraineni. Că doar vrei să-i (re)prefaci în ruși, care sunt, în ochii kaghebistului dedat la ortodoxim, crema cremei umanității (toți ceilalți fiind de rang inferior).
Amalgamul smintitor și germanofilia lui Putin
Tiranii totalitari obișnuiesc să amestece adevărul cu minciuna și să facă din ele un ghem aproape inextricabil. Adevărurile dure (între altele despre propriile intenții scelerate, pe care le afirma Hitler – în timp ce Rosenberg și Goebbels făceau la fel, dar mai turnau cu ghiotura minciuni peste ele) țiuiau ore, zile, ani și decenii în urechile oamenilor de treabă. Și îi bucurau pe ticăloși.
Nu tot ce zice Putin e, deci, minciună, cum s-a crezut în Ucraina și în Vest. Liderul rus știe enorm de multe lucruri despre Vest. Iubea Germania (în felul în care ideologul său, Dughin, și idolul său, Stalin, îi admirau și iubeau pe Hitler și pe naziști). Așa că Putin a învățat germana. Și nu s-a zgârcit la salariile gigantice plătite de Moscova fostului cancelar german, Gerhard Schröder. Nici la averile investite în coloana a cincea, rusofilă, din clasa politică germană, franceză, europeană. Ambiția sa majoră în această sferă a fost (și probabil că mai este) aceeași ca a lui Stalin: să desprindă în fine Germania de alianța ei cu America și din ancora ei occidentală și s-o dea din nou pe brazdă. Care brazdă, ar trebui să fie limpede acum și pentru mulți nemți, ar fi reluarea, de această dată alături de Rusia, a drumului ei totalitar care a debutat atât de glorios în 1933 și s-a încheiat fatal în 1945.
Dar până la urmă, haosul de adevăr și minciună din propriul cap îi va sminti pe tirani și le va tulbura judecata. Putin n-a înțeles, iată, că ultimii 80 de ani n-au trecut chiar fără urmări majore, ireversibile, peste nemți. Și că, deci, nu-i va băga în buzunar atât de ușor pe cât l-a vârât la teșcherea pe Schröder și pe alții ca el.
Putin disprețuiește pacifismul postbelic al Germaniei, dar îi apreciază Vestului capacitățile științifice și militare teoretice (nu și aproape inexistenta voință de a lupta, a cărei absență o disprețuiește profund). Știe despre aptitudinea occidentalilor de a analiza complicate probleme teoretice și informaționale și de a înțelege ce se petrece pe teren grație sateliților americani și aliați. Știe despre reflexul Vestului de a recurge, ori de câte ori e contrat, nu la pușcă și la glonț, ci în primul rând și mai ales la sancțiuni, ca și despre instinctul apusean de a lăsa mai mereu loc de bună ziua, uneori chiar și în reacție la aberante și sinistre barbarii.
Mai știe că Vestul e în degringoladă axiologică și intelectuală de prea mult progresism, marxism și materialism. Că a uitat ce înseamnă descurajarea. Că a uitat ce înseamnă un inamic real. Și că se minte cu plăcere în legătură cu posibilitatea depistării de soluții ”raționale”, chiar și la cele mai iraționale și complicate conflicte, întemeiate nu pe contradicții politice, teritoriale sau materiale, ci pe ideologie, credințe, ambiții, concepte de onoare și valori religioase, ori simple aberații.
Occidentul pare moale, dar la o adică poate fi mai tare decât cred cei ce-l provoacă
Ce nu știa Putin despre Vest înainte de a-și declanșa ofensiva în Ucraina? Că, privit în oglindă, ca și cum ar fi ca el, Putin, Vestul e văzut deformat. Pentru că, se deosebire de Putin, care vrea să nimicească valorile occidentale, crezând că nu e loc de ele pe lângă ale lui, Vestul mizează pe coexistență, inclusiv cu putinismul de dinainte de a deveni genocidal.
Apoi, liderul de la Kremlin a uitat că Occidentul are o lungă tradiție iluministă a învățării și corectării relativ rapide greșelilor comise. Care nu s-a evaporat chiar total. Astfel încât, chiar și cei mai uituci oameni politici, precum președintele american, sfârșesc într-un târziu prin a rosti în gura mare, ce-au descoperit uimiți cei mici. Și-anume, că împăratul cel chipurile somptuos îmbrăcat, de fapt e gol.
Da, Occidentul e individualist. Se înșală frecvent. Oscilează între liberalism și varii tentații colectiviste. E locvace în exces. Mizează prea mult pe dialog. Face tot felul de greșeli. Dar n-a uitat complet nici noima, nici rostul și sensul solidarității.
Putin a estimat, corect, că Vestul, în frunte cu un Biden semisenil, care a comis gafe securitare teribile pe bandă rulantă (de pildă afirmând repetat și inutil și contraproductiv, că NATO și SUA nu vor interveni în Ucraina și nu se vor ciocni în niciun caz cu Rusia) chiar a devenit atât de inofensiv, încât nu-și mai poate aprecia nici propriul aliat ucrainean. Pe care America l-a subestimat grotesc.
Putin, admirativ față de capacitățile cognitive ale Vestului, a interiorizat disprețul occidental față de prezumata (și falsa) incapacitate de luptă a Ucrainei. Una, pe care i-au sugerat-o și propriile sale servicii secrete, (la rândul lor prostite de neștiința celor apusene) în ideea că asta voia să audă.
Drumul îndobitocirii
Ca atare, asta i-au livrat. Un vraf de prostii. Pentru că așa fac esteuropenii față cu tiranul. Căci oare cine să fi îndrăznit să-i spună adevărul despre moralul ridicat al ucrainenilor, despre înflăcărarea și abilitatea cu care sunt dispuși să lupte și despre corupția endemică din armata rusă? Și de ce să-și riște cineva propria carieră pentru un infatuat arogant și prost care-i tratează rău? Pentru patrie? Dar de când mai e patriotismul o valoare pentru inși școliți în vest, cu familii trăind în Vest, ca oligarhii, ca mare parte din elita politică și culturală a Rusiei, ca șefii serviciilor ei secrete?
Așa că, după cum afirmă Shmuel Bar, expert israelian de intelligence intervievat recent de Quillette, i-au spus lui Putin că ucrainenii sunt cum îi crede el: ”ruși mici”, care abia așteaptă unificarea cu Rusia mare și că avansul trupelor sale în Ucraina ”va semăna mai degrabă cu entuziasmul austriecilor la Anschlussul lui Hitler din 1938”, decât cu înverșunata rezistență poloneză din septembrie 39.
Nimic nu vor mai mult tiranii, care-și urăsc de regulă popoarele, căci altfel nu le-ar răpi libertatea și demnitatea, decât să se știe iubiți de cei pe care îi supun, ca și cum n-ar fi jefuitorii, torționarii, teroriștii și asasinii, ci eroii și izbăvitorii lor. Nimic nu-și doresc mai intens decât să li se ofere motive să considere justificată brutala represiune la care recurg spre a-și atinge obiectivele infame. Nimic nu li se pare mai important să rămână la putere pentru a răsplăti astfel imaginara iubire pe care își închipuie că ar resimți-o popoarele lor față de ei, chiar și când au făcut-o rău de oaie.
Președintele Putin ”s-a disociat de realitate”, a reliefat în primele zile ale războiului istoricul german Karl Schlögel, un excelent cunoscător al estului Europei. Șeful statului rus, a spus el într-un interviu acordat postului național german, ”e habarnist și decuplat de realitatea Ucrainei de azi”, neînțelegând cum a evoluat ea în epoca postsovietică. ”Ucraina s-a reașezat de ani de zile pe o temelie nouă, de vreme ce în fosta republică sovietică a crescut o generație nouă, care e perfect la curent cu modul de a gândi al Europei”. Putin însă ”nu știe ce e în mintea acestei țări”.
Că nici Vestul (în speță America) n-a știut, nu-l scuză. ”Îl urmăresc atent pe președintele rus de peste două decenii. Ca mulți alți esteuropeni i-am intuit forma mentală totalitară de timpuriu. Am scris, deci, despre el mai mult și mai critic decât despre orice alt lider român sau străin, chiar mai mult decât despre Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis la un loc. Am răspuns în repetate rânduri, cum m-am priceput, la întrebările cheie, puse mai sus, la care nu există, evident, replici definitive și lipsite de orice echivoc. Estimarea mea este că Putin e un tipic homo sovieticus de factură mentală securistă, care, smintit de anii de hybris și de appeasementul occidental, care i-a oferit pe tavă izbânzi nemeritate și s-a ferit să-i ceară orice socoteală pentru repetate crime, s-a semețit groaznic, s-a însingurat și ia decizii ideologice (complet) inadecvate realității. Ca atare a eronat grav și s-a trezit șocat de tenacitatea și calitatea rezistenței ucrainene.” (A 13-a zi: ghinionul unui război care va dura). Un război nu lasă însă mult timp pentru depănatul de iluzii.
Deșteptarea tuturor
Dârza rezistență ucraineană la Kiev Harkiv și Mariupol l-a deșteptat pe Putin, după ce i-a prefăcut visul în coșmar. Și occidentalii s-au trezit în pumnii administrați de ucraineni rușilor. În Vest s-au iluzionat, ca rușii, că totul se va termina în câteva ceasuri sau zile. Apoi, altfel decât rușii, s-au speriat de al treilea război mondial. Apoi s-au temut că ”nebunul” ar putea isca un duel nuclear. Așa că și-au ascuns capul în nisip. Apoi, scuturați în parlamente de președintele Zelenski, i-au mai lansat niște apeluri disperate tiranului. Apoi occidentalii s-au mai minunat o dată de luptătorii Ucrainei și s-au frecat la ochi. Apoi s-au oripilat de atrocitățile genocidarului regim și i-a apucat furia din cauza barbariilor comise și rușinea de propria lașitate și inadecvare. Așa că Biden a sfârșit prin a da pe gură adevărul. Sau măcar o parte din el. Iar pe cancelarul german îl mustră ca niciodată partenerii săi proprii, de coaliție, calificându-l drept excesiv de șovăielnic, de nehotărât, de codelnic și sfielnic, pe scurt, drept poltron și incapabil să conducă. pentru că nu le dă ucrainenilor nici măcar acum tancurilor de care au nevoie spre a se apăra de un Putin genocidar.
Și-a câștigat deci, Putin, pariul cu privire la nemți? E șantajabil cancelarul pentru trecutul său stângist, de mare prieten al regimului comunist, redegist, sau e el doar fluctuant și oscilant? Oricum ar fi, greșește. Cum greșește grav, din nou, pentru a câta oară, și președintele Germaniei. Iar Rusia degeabă își freacă mâinile de bucurie.
După ce și-a comis erorile fatale de a fi sluga prea plecată a putinismului, timp de aproape 20 de ani, dar a fost totuși, vai, reales, Frank-Walter Steinmeier se dă lovit în aripă (ca și yesmenii lui) că nu e prea simpatizat la Kiev, în loc să rămână consecvent în efortul de bun simț de a-și pune cenușă în cap și de a repara, cât se mai poate remedia din relațiile germane, deteriorate chiar de el, cu Ucraina atacată nu de azi de ieri de ruși.
Dar greșelile lor (și ale altor lideri apuseni, precum Macron, sau ineptul cancelar austriac Nehammer) sunt triste, grotești, regretabile, condamnabile. Dar ele nu par definitive, ireparabile și veșnice, precum ale lui Putin. La un moment dat, germanii mai lucizi vor forța și la Berlin schimbarea de epocă, pe care cancelarul a anunțat-o, dar ezită acum, inexplicabil, s-o transpună.
Alea jacta est. Rusia a aruncat zarurile și nu mai e cale de întors. Putin s-a amăgit că Vestul nu va înțelege în timp util ce-i face Rusia Ucrainei și ce le face valorilor occidentale.
Or, șocul realității marcate de orașe bombardate, de gropi comune, de femei violate, de copii siluiți, de civili asasinați sau deportați în masă, de nave și avioane de război amenințând un continent înfricoșat, n-are cum să nu aibă un impact gigantic asupra națiunilor occidentale și să nu-i forțeze mâna, într-un târziu, și șefului executivului de la Berlin. Cum le-o va forța și pe a colegilor săi din G7.
Pentru că oricât de rusofili ar fi unii nemți, oricât de refractari la ideea de război, interesele unor țări ca Germania contravin flagrant tipului de lume disprețuitoare față de orice libertate și norme de conviețuire pașnică, una autoritară, închisă, represivă și, la rigoare, genocidară, pe care dă semne să încerce s-o edifice Putin, împreună cu regimuri totalitare de felul celor chinez și iranian.
Putin crede în continuare că se va salva și-și va salva prezența la cârmă, pentru că va putea prosti și lumea și pe rușii săi, mimând, cu ajutorul delăsării nemțești și occidentale, o victorie fie și doar minimă în Ucraina, pe bază de cuceriri în Donbass și în sud. Dar procesul învățării apusene progresează. Lent, dar nu bate pasul pe loc. O dovadă în acest sens este noua dorință presantă a Suediei și a Finlandei de a adera cât mai rapid la NATO; dorință care stârnește mai nou furia și amenințările Moscovei.
Într-un târziu, dacă ucrainenii mai rezistă și cu atât mai mult dacă încep să-și recupereze o parte din teritoriile furate, vor sfârși până și cei mai inadecvați, trufași, degenerați sau aberanți lideri occidentali să înțeleagă că li se cere, implacabil, să aleagă. Ori pun umărul la înfrângerea (nu doar zăgăzuirea) Rusiei, ori vor pierde pariul cu istoria și vor fi măturați de la putere.
Și la acest capitol s-a înșelat Putin, ca și predecesorii săi totalitari din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Lașitatea reală sau aparentă a democrațiilor nu e chiar veșnică. Nici autoamăgirea lor. Vestul nu-i va vinde tiranului, cum credea Lenin, și funia cu care să fie spânzurat. Când va începe să-și pună mintea, se va alege praful de tiran.