Macron la Chișinău. Moldova în pericol. Franța în derivă

Președintele Franței, Macron, l-a însoțit pe cancelarul german Merz și pe premierul polonez Tusk la Chișinău, spre a o ajuta pe Maia Sandu, al cărei partid pro-european, PAS, se confruntă cu un pericol rusesc considerabil la alegerile legislative de peste o lună.

La 28 septembrie, dacă manipulările Moscovei izbutesc, iar pro-rușii profită de pe urma războiului hibrid dus de Kremlin împotriva micii republici românești strivite între România și Ucraina, Moldova s-ar putea vedea prinsă, vai, în capcana unui scenariu georgian.

Ca să nu se întâmple acest lucru, liderii europeni s-au deplasat val-vârtej la Chișinău, au rostit cuvinte frumoase de solidaritate și au promis, în continuare, ajutor.

Le-a făgăduit de pildă cancelarul Merz, potrivit căruia perpetuarea asistenței germane acordate Republicii Moldova în vederea dejucării tentativelor de destabilizare comise de Rusia e cu atât mai importantă, cu cât ”atacurile hibride ale Rusiei sunt zilnice”, înaintea alegerilor parlamentare de la 28 septembrie.

Dar cât de consistentă va putea fi oare această asistență, de vreme ce Germania continuă să traverseze o recesiune și a pierdut ani buni, după agresiunile rusești din 2008, 2014 și 2022 asupra Georgiei și Ucrainei, în loc să întreprindă pașii necesari să se înarmeze masiv și să ajute eficient fostele republici sovietice?

Și ce poate face o Franță care, din cauza lui Emmanuel Macron, plutește în derivă, e în criză guvernamentală și politică și s-a poziționat perdant și pe plan internațional, unde insistă să contrarieze Statele Unite și să dea nas teroriștilor Hamas, să încurajeze puternic extremismul islamic, prin anunțarea, perfect inutilă, a proximei recunoașteri a unui ”stat palestinian”?

Macron e o teribilă pacoste pentru poporul francez. Nu una de dimensiunile lui Putin, pentru Rusia și națiunea lui Pușkin, Tolstoi, Cehov și Dostoievski, bineînțeles, dar nici departe de ele.

Fără să fi fost silit, liderul de la Elysee a decretat alegeri parlamentare în iunie 2024, soldate cu victoria formațiunii de dreapta a lui Marine Le Pen, Rassemblement National. Adunarea națională a ajuns astfel un for legislativ dominat de extremism de stânga și de dreapta, cu un segment de centru aproape insignifiant și incapabil să producă majorități.

Această Franță, inundată de antisemitism și de o imigrație islamică neintegrabilă în condițiile ascensiunii islamiste actuale, nu e un exemplu de urmat, ci o pildă zugrăvită ca să facă frică întregii Europe.

Ce caută deci Macron la Chișinău?

Escapism? Încercarea de a evada de spectacolul crunt al situației politice în care lasă țară demisia alesului său de centru stânga Bayrou, și al guvernului său, un dezastru de care presa tradițională nu prea are timp să se ocupe, de vreme ce e scufundată până peste cap în tentative de a minți, spre a demoniza și delegitima Israelul?

Și ce e cu Germania, care se dă peste cap să semnalizeze ajutor Republicii Moldova, după ce și-a decredibilizat plenar propria politică externă, boicotând militar statul evreu, care se apără pe 7 fronturi de cele mai barbare și genocidare agresiuni islamiste, deși Berlinul continuă să pretindă că existența Israelului ar face parte din ”rațiunea de stat a Republicii Federale?”

Ce încredere se poate avea într-o astfel de Germanie?

Care, după cum scrie arabul Ahmad Mansour, nu e clar ce țară e, de vreme ce ”declanșează o veritabilă vânătoare împotriva unor tineri nemți care îngânau în vacanță, pe insula Sylt, un cântec rasist, distrugându-le carierele, în timp ce atacurile antisemite, instigările la ură antievreiască, intimidările și violența împotriva evreilor abia dacă mai iscă o ridicare din umeri? S-a obișnuit Europa cu ura pe evrei? Se teme clasa politică să-i spună antisemitismului pe nume, pentru că se leagă de imigrare? Sau se acceptă victimizarea evreilor ca pagubă colaterală a unei eșuate integrări (a musulmanilor)?”

Întrebările lui Ahmad Mansour sunt cu atât mai legitime cu cât, în timp ce Moscova încearcă să blocheze prin război hibrid parcursul european al Chișinăului și îi ademenește pe rusofoni și pe antieuropenii din Republica Moldova cu promisiuni de ”energie ieftină” și de combatere a prezumtivei ”rusofobii” apusene, occidentalii fac publicitate ”comunității de valori europene”.

Dar oare despre ce valori e vorba?

Despre valori antisemite, de felul celor care au mai condus Europa, sub naziști, spre catastrofă, dar sunt împachetate azi în presupuse ”griji”, în fapt neîntemeiate, privind situația umanitară din Gaza, creată nu din vina statului evreu, ci a torționarilor, a asasinilor și a teroriștilor islamiști, palestinieni din Hamas?

Indiferent cum va evolua războiul din Gaza, catastrofa franceză și europeană nu se diminuează și nu dispare în neant doar pentru că gazetarii și televiziunile nu-și mai fac datoria, ci preferă din rațiuni obscure să se dedea unei deșănțate propagande antisioniste. În fața Rusiei, Europa e silită să vorbească într-un limbaj clar și ferm, al forței și al unității, care e singurul grai înțeles cu adevărat de Rusia. Or, acest limbaj și coerența axiologică lipsesc cu desăvârșire și din pricina celuilalt teatru de război anti-occidental actual, cel din Orientul Apropiat. Unde țări arabe între altele ca Iordania, Arabia Saudită și EAU au interzis susținerea publică a Hamas, în timp ce în cele vestice au loc zilnice demonstrații pro-teroriste.

Deloc de mirare că, în absența oricărei clarități morale, Franța s-a scufundat pentru a treia oară doar în cele opt luni ale acestui an într-o criză guvernamentală. Care e de fapt politică și de stat și nu e clar deloc cum se va putea rezolva în timp previzibil. Mai ales că Bayrou n-are niciun fel de succese personale sau guvernamentale de arătat și ar putea fi înlocuit oricând de un extremist de stânga, dacă nu se opun centriștii. Sau poate de un tehnocrat.

Oricum va decide Macron, pentru Europa bine nu va fi. Vai deci de țările esteuropene care ar avea tocmai acum nevoie de un Vest unit și tare, care să le ajute să-și apere democrațiile asediate.