Uite pacea, nu e pacea. Sfaturi urâte pentru Trump, Zelenski și o pace dreaptă și posibilă. Sau dimpotrivă

Ce ”pace” trebuie să negocieze Volodimir Zelenski și echipa lui? Liderii ucraineni ar fi ajuns în situația care ar reclama, potrivit recomandării profesorului de Relații Internaționale Graham Allison,  de la Harvard, să-și asume ”o pace urâtă, dar durabilă”, cum scrie el în Foreign Policy (1).

A preda la Harvard Kennedy School, ca Allison, nu te scutește de o gândire inadecvată, într-o situație, ce-i drept, extrem de complexă. Una mult complicată de prezența la cârma SUA a unui Donald Trump fie șantajat, fie ignorant, sau incompetent, fie mai multe din aceste posibilități la un loc.

Falia logică a recomandărilor lui Allison se distinge din capul locului. Când autorul articolului din Foreign Policy afirmă că Zelenski ar trebui să se concentreze pe victoria obținută prin ”înfrângerea tentativei lui Putin de a șterge patria ucraineană de pe hartă”. Căci apoi Allison susține că armata ucraineană a ajuns într-un ”impas”, cum a afirmat fostul ei comandant, Zalujnîi, că nu poate recuceri teritoriile ocupate și că ar fi trebuit să accepte, din 2022/23, recomandările șefului american de state majore din epocă, generalul Milley, negociind pacea cu Rusia.

Ce omite să afirme Allison?

Profesorul uită, ignoră sau refuză să accepte diverse. De pildă natura ”impasului” evocat de el, în condițiile în care, la finele anului 2022, Ucraina, departe de a fi într-un impas, recucerea orașul Herson și parte din regiune, după ce recapturase, cu doar două luni înainte, parte din regiunea Harkiv. Iar în primăvara anului 2023, forțele Kievului porneau o ofensivă în care aveau să mai recâștige o porțiune substanțială de teritoriu.

Apoi, Allison nu pare să se sesizeze că aruncă în discuție un argument falacios. Dacă armata ucraineană ”a înfrânt”, cum spune el, ”încercarea Rusiei de a oblitera statul ucrainean”, nu există niciun motiv logic care să împiedice această oaste eroică să poată să mai repurteze și alte victorii mari.

Ce mai uită să menționeze profesorul de la Harvard? Că ”impasul” în care au ajuns unitățile lui Zalujnîi s-a datorat cu siguranță, între altele, insuficienței înarmării ucrainene, tergiversării înarmării lor de către Vest, refuzului SUA și Germaniei să furnizeze anumite categorii de arme și, total aberant și laș, să permită, ani la rând, utilizarea lor împotriva unor ținte din Rusia.

În fine, impasul s-a datorat respingerii, de către Occident, a necesității de a defini clar și fără echivoc obiectivul războiului și de a-și calibra politicile în consecință. Înlăturarea tuturor acestor neajunsuri ar fi eliminat și ar putea elimina și pe viitor zisul ”impas”.

Autorul își mai dă, hilar, cu presupusul, numărând, contrafactual, ce-ar fi fost ”dacă”. Ar mai fi trăit azi, potrivit lui ”300.000 de militari ucraineni”, scoși din luptă. Ar fi fost salvați ”mii de civili”, ar fi rămas intacte două milioane de locuințe” avariate sau nimicite, precum și o șesime din infrastructura energetică a țării. Dar numai ”dacă”. Dacă ”se transpunea inițiativa lui Milley”.

Dacă și cu parcă se plimbau într-o barcă.

De parcă ar fi depins de Ucraina să facă pacea și nu de un Putin care n-ar fi acceptat-o niciodată chiar dacă ar fi vrut, în condițiile în care oameni ca răposatul Prigojin, ucis de șeful Kremlinului în 2023 într-o explozie de avion, și ultranaționalistul Girkin/Strelkov i-ar fi cerut capul pentru ”înaltă trădare”. Iar poporul ar fi început să pună întrebări critice la adresa regimului, cum just relevă Jana Nemțova în Politico, atrăgând atenția asupra factorului politic intern, rusesc, care va fi cheie în orice eventuală pace negociată.

Cui prodest revizionismul lui Graham Allison?

Istoria contrafactuală a profesorului de la Harvard Kennedy School este și cea revizionistă a administrației Trump. Care, în aplauzele furtunoase ale dezinformatorilor Kremlinului, atribuie o imaginară ”culpă” lui Zelenski și conducerii de la Kiev pentru un război al cărui agresor e, în mod clar, Rusia. Și care s-ar putea termina mâine, s-ar fi putut încheia oricând, în ultimii trei ani, dacă trupele imperialiste ale Moscovei s-ar fi retras, în loc să continue să comită crime în masă în Ucraina și să pună de un război de uzură câștigător. Pentru că Vestul nu s-a hotărât să ajute destul, rapid și eficient o țară care e pedepsită doar pentru că a aderat la valorile democratice occidentale.

În baza istoriei sale trumpiste, revizioniste și contrafactuale, Allison îl sfătuiește pe Zelensky să accepte nu doar ”noua realitate”, întâietatea lui Trump în tratative și necesitatea de a-l flata pe președintele american, ci și, mai grav, finlandizarea Ucrainei. Lui Zelenski și ucrainenilor li se cere, de la Harvard, să admită transformarea patriei lor într-o țară cu independență ”limitată”, cum a fost Finlanda sub sovietici și mai sunt Kazahstanul și Mongolia. Sau cu independență inexistentă, ca Belarus. Allison îi solicită Ucrainei, implicit, să consimtă să facă parte din sfera de influență a Rusiei, într-o lume redivizată pe bază de astfel de sfere.

Cireașa de pe tortul otrăvit pus de Allison întru îngurgitare în fața lui Zelenski nu e doar ca Ucraina să renunțe la ”o pace justă și dreaptă”. Ori la obiectivul aderării la NATO, între altele pentru că ”Trump nu va fi niciodată de acord cu ea”. De parcă Trump ar fi veșnic. De parcă dreptul la autodeterminare al unei națiuni, ori al unei alianțe bazate pe valorile libertății ar fi negociabil.

Cireașa de pe tortul cu venin prezentat conducerii de la Kiev e recomandarea ca Zelenski să n-aibă încredere în garanțiile de securitate europene și să ceară Chinei (aliatul lui Putin) să se alăture, ca ”garant”, Statelor Unite și Europei.

Mamă, măicuță, ce impresionant ”garant” ar fi Xi, principalul furnizor de ajutoare pentru dictatura rusă.

Asta după efectul nul al garanțiilor de securitate americane și britanice, oferite Ucrainei, împreună cu ale Rusiei, în Memorandumul de la Budapesta, din 1994.

Realitatea amară este că, dacă Putin și ideologia lui neo-sovietică supraviețuiesc acestui război de agresiune, care este și genocidar, vor rămâne distruse și ordinea mondială, și dreptul internațional. Nu mai puțin amară e evidența că niciun aranjament de pace nu ține cu Putin. Care n-a respectat niciodată niciun tratat pe care l-a putut viola cu folos.

Și cum s-a articulat acest folos al lui Putin?

Așa cum l-a definit, în ”Politico”, Jana Nemțova, fiica unuia din martirii luptei pentru o Rusie democratică, împușcat în apropierea Kremlinului, probabil de oamenii lui Putin și la ordinul său.

Potrivit ei, Putin a declanșat războiul din Ucraina ca să se eternizeze la putere. Deci din motive interne. Astfel încât elementul crucial în finalul conflictului ține de ecuația politică domestică rusă, iar nu de teritoriile care vor reveni uneia sau alteia din părți.

Fără să fie profesoară la Harvard, Jana Nemțova (Zhanna Nemtsova) are perfectă dreptate (2). Menținerea la putere a fost în ultimul sfert de veac principalul obiectiv al dictatorului. În acest scop, l-a ajutat represiunea. Și păstrarea federației ruse într-o stare de permanentă urgență. Și intelectuali ca Graham Allison.

Cum ar fi posibilă pacea. Și încă una dreaptă.

Iată de ce liderii occidentali ar fi făcut bine să accepte recomandarea de acum câțiva ani a fostului campion mondial de șah, Gary Kasparov, precum și a autorului acestui blog și să urmărească, în răspăr cu politica lor sinucigașă, de până acum, o operațiune de regime change la Moscova.

Și Ucraina ar fi făcut bine să schimbe câte ceva. Să studieze, după o înarmare adecvată, modalități ofensive de purtare a unui război, pe care, cât timp rămâne de uzură, îl pierde.

Că Trump afirmă că ar crede că Putin vrea să facă pace nu ajută la nimic. Dimpotrivă. O pace pe această falsă prezumție e imposibilă. Cum se va dovedi orice aranjament peste care să vegheze actualul lider de la Kremlin. Și orice acord, care să nu implice garanții de securitate reale. Un alt termen pentru aderarea Ucrainei la NATO, în speță la un Pact Nord-Atlantic funcțional.

Or, cu Turcia islamistă a lui Erdogan în componență, poate și cu Ungaria și America lui Trump, această alianță nu mai e câtuși de puțin funcțională.

––-

Note: (1) Analiză Foreign Policy: E timpul ca Ucraina să accepte o pace urâtă (Digi24, 19.03.25)

(2)To Really Get Peace in Ukraine, Consider Why Putin Started the War (Politico, 18.03.25)