(LE)Putin a acceptat condiționat propunerea de armistițiu americană. Anterior, vehiculase pe mai multe canale un răspuns negativ. Motiv pentru are am apreciat că:
Rusia a spus ”niet” armistițiului și nu e încă limpede ce înseamnă aparenta încăpățânare a lui Putin, prefigurată de o analiză a serviciilor secrete ruse, ajunse pe mesele de lucru ale jurnaliștilor de la Washington Post.
Acest așa-zis ”document” scris în februarie curent și remis misterios serviciilor secrete europene, propune prelungirea, pe diverse pretexte, a războiului din Ucraina, până în 2026. Hârtia pare că recomandă ca dictatorul să se opună categoric dislocării de trupe europene de menținere a păcii în proximitatea liniei de contact ori în Ucraina.
Miercuri, Lavrov, reluat de New York Post, reliefase că Rusia nu va accepta ”sub nicio formă” trupe în Ucraina provenind din statele NATO. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov, s-a distanțat de recomandările din anturajul FSB, care par clar a nu fi altceva decât o intoxicare, dar Rusia nu e o democrație, cum încearcă să mimeze mai-marii ei.
Documentul, doldora de revendicări maximaliste, între care demantelarea completă a conducerii de la Kiev, n-a ajuns întâmplător în Europa.
Pe scurt, semnale ruse convergente indică sfidarea SUA, cu un sfruntat niet rusesc, în reacție la propunerea americană de inițiere a pacificării printr-un armistițiu de 30 de zile, preconizat de administrația Trump și acceptat, cu moartea în suflet, de Ucraina. Care a reușit, în acest fel, să sară peste umbra ei și să se alinieze poziției unei Americi, de al cărei ajutor militar Kievul nu se poate încă, realist vorbind, lipsi.
Situația pe fronturi
Trupele ruse sunt în ofensivă în mai multe sectoare ale fronturilor. Rușii au traversat râul Oskil, în regiunea ucraineană Harkiv, semnalează Ukrainska Pravda, citând surse militare ucrainene. Pușcași marini ucraineni au respins un atac ruso-nordcoreean în regiunea Sumî. Unități de elită ucrainene continuă să lupte în suburbiile orașului Sudja, din regiunea rusă Kursk, unde sunt sub crescânda presiune a asaltului rusesc din nordul și din estul orașului.
Putin are nevoie din rațiuni politice interne de succese militare pe care nu le deține încă, deși e în atac, chiar dacă recucerește integral regiunea rusă, Kursk, spre a prezenta poporului o victorie, înainte de a accepta un armistițiu, afirmă unii analiști.
Dar și el știe că nu de el depinde, până la urmă, dacă acceptă sau nu propunerea americană de încetare a focului pe 30 de zile. Ci de fermitatea americană în negocieri și de propensiunea lui Trump pentru a strânge șurubul în raporturile cu Rusia. Moscova nu e probabil să reziste unei masive înarmări a ucrainenilor, cuplată cu dreptul de ataca obiective militare rusești, cu sancțiuni cu adevărat puternice și cu ajutor american intens în materie de intelligence. Și cu atât mai puțin ar putea ține piept unor dislocări de trupe occidentale în Ucraina.
Cum se explică deci vexarea Americii prin refuzul Rusiei de a accepta propunerea americană ca armele să tacă timp de o lună? Nu-i e clar Kremlinului că-l îl supune pe Trump primului său test extern cu adevărat dificil, de vreme ce abia acum se va vedea dacă e ceva de capul președintelui american, sau e doar un asset rusesc, un lacheu al lui Putin sau un laș?
Ba știe. Există, în context, trei posibilități
Prima: armata rusă se crede pe cale de-a învinge, estimează că forțele ucrainene ar fi la capătul puterilor și consideră SUA, sub Trump, prea slabe, prea divizate, prea provocate economic și preocupate de câștiguri facile și de contrarevoluția ei anti-woke și anti-maoistă, ca să fie dispusă să ia durele și riscantele contramăsuri necesare.
A doua: Putin, abil negociator, ridică ștacheta tratativelor astfel încât să profite de parțial aberantele concesii inițiale, unilaterale, făcute Rusiei, spre a solicita noi hatâruri de la Washington. Noi retrageri ucrainene operate la masa verde. Noi câștiguri și teritoriale, și politice, menite să ajute la transformarea Ucrainei într-un pașalâc de felul Belarus.
A treia: documentul presupusului ”thinktank” apropiat de FSB, care îi recomandă dictatorului să nu oprească războiul până în 2026, e o cacealma pentru ochii înspăimântați ai pacifiștilor europeni, menită să oprească eforturile abia demarate de reînarmare și construcție a unei rezistențe anti-ruse eficiente pe Bătrânul Continent.
Iată de ce hârtia a poposit mai întâi sub ochii creduli și nu mereu bine informați ai spionilor din UE. E vorba de un bluf, de un act de pură intimidare, de descurajare a Ucrainei și a Vestului, mai cu seamă a scepticilor Europei, mimând o forță militară, demografică și economică rusească absolut inexistentă, astfel încât să determine alianțele occidentale să se lase bătute înainte de a lansa ajutorarea militară necesară Ucrainei.
În aceeași direcție arată și ”nietul” în replică la propunerea americană de armistițiu. Marea întrebare e dacă praful aruncat de Moscova în ochii lumii orbește și America. Și dacă Trump e de conivență cu Putin, ori, așa cum relevă unii experți germani, nu vrea dinamitarea NATO sau a alianței cu Bătrânul Continent, ci doar să predea Ucraina Europei, astfel încât SUA să se poată ocupa de China și de pariuri interne și interamericane.
Ce e în capul Americii?
Determinarea intențiilor lui Trump e cu atât mai dificilă, cu cât președintele SUA nu e doar notoriu impredictibil și contradictoriu în el însuși, ci și tras la hăis de unii și la cea de către alții din administrația sa.
Pe de o parte, Trump detestă să piardă. Pe de alta, e sub influența unor izolaționiști pro-ruși ca șefa Comunității de Informații, Gabbard, și probabilul antisemit mascat, Tucker Carlson, un putinist îmbătrânit în rele.
Prima era cât pe ce să-i bage pe gât administrației un spion-șef anti-israelian, izolaționist, ca Daniel Davies, care s-a opus războiului din Gaza și atacării Iranului, aliatul Rusiei. Doar niște proteste puternice din rândul republicanilor au determinat-o pe Gabbard să renunțe la angajarea lui.
În plus, Trump urăște din rărunchi să fie silit să trimite trupe americane peste hotare. Preferă să le aducă acasă ca să nu riște viața nici unui militar. Or, o atare atitudine e populară acasă, dar cotată pe drept de inamicii nedescurajați ai SUA ca mare slăbiciune. A semnaliza, ca Biden în 2021, că America nu va trimite trupe în Ucraina orice-ar decide Kremlinul e cea mai dezastruoasă poziționare a superputerii în orice negocieri cu Rusia, China sau Iran.
Ce va atârna la Trump mai greu?
Frica de a pierde? Sau spaima de a risca vieți de infanteriști? Minți lucide, ca ale lui Rubio, Waltz și Hegseth, sau impactul agenților de influență ai Rusiei, Iranului, Qatarului și Chinei comuniste?
Administrația americană a pornit în politica externă clar cu stângul. A spart enorm de mult porțelan plimbându-se ca elefantul în magazinul de pahare și farfurii, de vreme ce și-a antagonizat aliații și prietenii.
Trump a reușit, ce-i drept, fapta bună de a-i speria pe angoasații europeni să se hotărască să-și majoreze puternic bugetele militare, dar nu dă semne să-i înfricoșeze pe inamicii de moarte ai Vestului.
Care, dimpotrivă, simțind retractilitatea președintelui SUA, îl testează tot mai frecvent: după sfruntarea Hamas și cea iraniană în replică la oferta americană de negocieri nucleare, iar acum nu-ul Rusiei. Care-l pune pe liderul SUA în fața opțiunii de a renunța la America din nou măreață, după ce a fost superputerea globală.
Următoarele ore și zile vor indica, în funcție de hotărârile adoptate la Casa Albă, soarta blufului rusesc. Se va supune Trump dictatului lui Putin? Va mai încerca o dată să determine Ucraina să cedeze, ori chiar, așa cum s-a afirmat, să capituleze?
Exclus nu e. Dar avem motive serioase să ne îndoim.
LE: Nieturile vehiculate de Rusia anterior pe multe canale sugerează, după ”acceptarea” condiționată, de către Kremlin, a propunerii de armistițiu, o încercare a Moscovei de a cosmetiza cât mai eficient slăbiciunea ei, (evidentă în incapacitatea de a cuceri Ucraina în răstimp de trei ani) și de a da impresia unei forțe și solidități inexistente. Dacă această forță ar fi existat, Rusia i-ar fi râs lui Trump în nas. Concomitent, oferta lui Putin de ”acceptare condiționată” a propunerii americane de încetare focului în Ucraina e și șmecheria unui refuz nuanțat, menit să spună ”niet”, fără să-l ofenseze public pe Donald Trump. Care e invitat de Moscova să mai întoarcă de vreo două trei ori Ucrainei mâna la spate și s-o forțeze să capituleze. Căci nu se știe, poate acceptă Trump.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.