Trump, Putin, Ucraina și georgeștii, cu dus și întors

S-a remarcat că sloganul mișcării lui Călin Georgescu, ”România trezește-te”, e identic cu al extremei stângi apusene, maoiste, care-și zice ”woke”, forma de trecut a verbului  ”a trezi”?

Au sesizat purtătorii de țucal putiniști ai criminalilor Gărzii de Fier că Georgescu se revendică nu doar de la legiune și de la dictatorul fascist Antonescu, aliații lui Hitler (ceea ce face apelurile din SUA în favoarea lui Kremlin Delirescu extrem de șocante) ci și de la comuniștii care l-au trimis în ”misiune” în anii de maxim securism ai regimului ceaușist?

De ce georgismul n-o să dispară, ci o să sufere mutații

E evident că, la fel ca bolșevismul, care n-a dispărut după îngroparea de către Gorbaciov a URSS, georgismul, prin care s-au hipnotizat mase de descreierați români, imbecili și frustrați cu pofte nihiliste, n-a luat sfârșit o dată cu invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu.

Și nazismul și securismul au dăinuit, după Hitler și Ceaușescu, așa cum și islamismul și putinismul vor supraviețui eradicării Hamas, a regimului de teroriști și criminali în masă islamiști de la Teheran și unui Putin nu mai puțin genocidar.

Toate aceste mișcări reapar, în răstimpuri, ca antisemitismul și împreună cu el, fiind la fel de cameleonice, de versatile, mutabile și transformabile în funcție de mediul democratic care le generează și regenerează.

Democrațiile se vor impune, în cele din urmă, în fața tuturor mișcărilor totalitare, pe care nemulțumirea iscată de libertate și responsabilitate le generează. Pentru că sunt mai inteligente și se adecvează net mai bine aspirațiilor omului civilizației iudeo-creștine (cu etica lui decurgând din Decalog) decât universului tiranic al urii pe Celălalt, al despoților și al robiei totale, care urăște comandamentele morale.

Extremismul și propaganda lui se combat cu adevărul, nu prin contra-propagandă

Dar democrațiile nu se vor impune fără luptă. Și nici dacă oamenii continuă să mintă și să se lase mințiți de propagandă sau contra-propagandă.

Minciunea nu rezidă numai în falsificarea faptelor (delict comis de ziarul de stânga și de extremă stânga, The Guardian, care a fost recent forțat să ceară iertare și să-i plătească substanțiale despăgubiri, pentru calomnie, autorului conservator britanic, Douglas Murray).

Se ascunde și în ignorarea faptelor. Sau în opinii apodictice, neîntemeiate, în interpretări exagerate pe care le tolerăm prea frecvent dacă și pentru că-i ard pe cei pe care-i detestăm cel mai rău. Justificat, sau nu.

Când ura ne prostește și ne transformă în sinucigași

Există multe motive pentru care am criticat și voi continua să critic dur administrația Trump, în special pentru contraperformanțele ei evidente în raporturile cu Ucraina și cu Rusia, ca și cu aliați precum Canada. Sfere în care Trump și, prea adesea, unii din oamenii din anturajul său  au aberat grav, nu doar moral, ci și politic sau economic.

Dar am văzut intelectuali publici pe care ura pe Trump îi orbește într-atât, încât au tendința de a-i dori administrației nu doar grabnicul final anticipat, ci și oamenilor ei un sfârșit în chinuri groaznice. Nu puțini au fost luați de apa antiamericanismului astfel, încât îi demonizează fără drept de apel, cât e ziua de lungă, nu doar pe dregătorii americani, aruncați in corpore în aceeași oală, ci și pe toți observatorii care recomandă prudență.

Ceea ce mulți preopinenți cu spume la gură tind să uite, este că și Ucraina, și noi europenii mai avem enormă nevoie nu doar de Statele Unite, ci și de dreapta ei republicană. Care n-a ajuns la putere dintr-un capriciu, arbitrar. N-a cucerit Casa Albă din prezumtiva ”tâmpenie” a aceluiași popor american care ne-a salvat repetat, de la varii totalitarisme, ci din pricina teribilelor nefăcute ale unei stângi apusene progresiste care ne-a aruncat în buclucul actual.

Această stângă l-a propulsat la putere pe Obama, cu sinucigașele lui concesii față de Rusia, Siria și Iran;

ea a pus foc Statele Unite, cu răscoala rasistă, woke, din vara lui 2020, care a devastat metropolele americane;

ea l-a împins spre victorie pe un Joe Biden catastrofal, căruia i se datorează, vai, retragerea dezastruoasă din Afganistan și, mai ales, invazia rusă din 2022, precum și interdicția statelor agresate, Ucraina și Israel, de a învinge în războaiele lor de apărare;

ea se pregătea să-i predea cârma superputerii și globului unei apocaliptice prietene a teroriștilor islamiști, cu dragostea ei pentru salate de cuvinte, precum Kamala Harris;

ea promovează politici identitare, nu mai puțin antisemite, rasiste și anticreștine decât ale naziștilor, și le interzice femeilor sportul feminin, închisorile și veceurile fără bărbați, întrucât insistă să definească sexul frumos ca o presupusă ”invenție” culturală, iar pe ”masculii netoxici” ca potențiale ”mame”, nu doar ca purtătoare de fuste și sutiene;

în războiul ei cultural, anti-iudeo-creștin, ea a încurajat și impulsionat imigrația ilegală în masă, (reducând la absurd idealul societății deschise, care are nevoie de un consens axiologic, inexistent, azi, în Vest);

tot ea a favorizat distrugerea forțelor armate americane și avansează o agendă progresistă, antioccidentală și antidemocratică, dând dreptul oricărui inamic mortal al oricărei țări occidentale de a deveni ”cetățeanul” ei și de a vota la conducere extremiști și teroriști;

ultraprogresiștii au distrus meritocrația și egalitatea de șanse;

au politizat justiția;

și au nimicit educația, învățându-i pe copii nu ”eu sunt Domnul Dumnezeul tău/ să nu ucizi/ să nu preacurvești/ să nu răpești oameni/, ci să eroizeze terorismul islamist, să-i disprețuiască pe bărbați și pe bătrâni și să aprobe entuziast varii perversiuni sexuale.

Nici această stângă extremistă și teroristă (care, după ce a ignorat crimele comunismului, a promovat nazismul, coborând ștacheta definiției acestei mișcări totalitare, în care a înglobat vesel, dar fals și abuziv, niște demnitari de dreapta, conservatori, calificați aiurea drept ”Hitler”) n-a dispărut după victoria republicanilor în alegerile americane.

A dori eșecul și căderea lui Trump (în loc să se militeze pentru îndreptarea greșelilor lui grave în politica externă) e a spera, sinucigaș din unghiul democrației, în revenirea la putere a neo-maoiștilor woke. Mai rea decât o cădere din lac în puț, o asemenea rocadă n-ar rezolva nimic din problemele SUA, ale Ucrainei sau Europei, sau ale vreunei agende anti-autoritare, dar ar da alianței sino-ruso-iraniene șansa de a îngropa Vestul pe veci.

Ce uită criticii de stânga ai lui Trump și ai republicanilor

Pentru că, în esență, încercarea naivă a refacerii unei ”Americi mărețe” e reacția imună firească a unui corp masiv atacat de agresori străini, ostili democrației americane. Democrație exportată cândva, prin căderea nazismului, în centrul Europei, iar prin prăbușirea imperiului sovietic în estul inclusiv românesc și moldovenesc al Bătrânului Continent.

Progresistul Andrei Cornea e, ca de atâtea ori, alăturea cu drumul, în Dilema (1), în care sugerează punerea unui semn de egalitate antiprogresist între Maga și comuniștii reformiști ai lui Gorbaciov, Trump demolând America, în opinia lui, fără să vrea, precum ultimul lider sovietic imperiul său rus și comunist prin Perestroika și Glasnost, menite întoarcerii la Lenin.

Realitatea e că America a fost demolată (cel puțin parțial) de predecesorii de stânga ai lui Trump în conjuncție cu mișcarea woke. Perestroika a fost o eșuată tentativă de sus, din sfera tiranului, de a salva tirania printr-o reformă a răului ajuns la capătul puterilor. Maga e o mișcare de jos, care l-a propulsat democratic la putere pe Trump, cerându-i să restaureze o societate cum au gândit-o creatorii Statelor Unite, cu tot cu libertatea de opinie și de exprimare, și cu drepturile anihilate de cultura anulării și a victimelor selectate arbitrar. Mișcarea americană fiind o contrarevoluție pornită din mijlocul poporului prigonit de o elită antiamericană, e absurd să i se compare vigoarea cu a tentativei utopice de reformă a unui imperiu sovietic epuizat, după trei sferturi de veac de nelibertate și crime.

Or, deși e la fel de antiamericană, antidemocratică și anticapitalistă ca islamismul, antisemitismul, nazismul și bolșevismul, mișcarea woke nu pare să le fi provocat niciun fel de griji vizibile unor critici educați marxist, extrem de vocali, ai dreptei republicane americane, ca Andrei Cornea și Vladimir Tismăneanu.

Care au criticat frecvent comunismul, (din trecut) dar dau semne că le par gigea atât neomarxismul, cât și postmodernismul progresiștilor (din prezent). Iată de ce Andrei Cornea nu pare a da doi bani pe faptul că Trump a fost ales liber, de o consistentă majoritate populară, pentru a restaura valorile democratice, americane, călcate în picioare de extremiștii de stânga, în timp ce Gorbaciov, un despot comunist, criminal, voia să eternizeze, prin reforme, un sistem totalitar care funcționase și decedase pe baza (tarelor) ideologiei marxiste, de extremă stânga.

Și în acest domeniu al istoriei, mutilat de revizioniști ca Păcălin Kremlinescu, restabilirea adevărului e acut necesară, realitatea nefiind mult mai rar siluită, plasată pe patul lui Procust și scurtată de cap sau de picioare, decât pe alte terenuri de joacă ale propagande ruse. De pildă în chestiunea Ucrainei, a alegerilor românești, a geopoliticii.

Trump, Putin și Ucraina, văzuți din perspectivele disjuncte ale adevărului moral, militar și politic

Și dacă tot vorbim de Ucraina. Războiul din Ucraina nu se va sfârși pentru că vrea Trump să-și adjudece un succes de ”pacificator”, demn de un premiu Nobel.

În raporturile cu Putin, Trump a făcut-o de oaie și va avea mari dificultăți să descopere un drum viabil în conflictul cu Ucraina. Dar adevărul e că, spre deosebire de  Obama, care l-a primit pe degeaba înainte de a-și întreprinde nefăcutele de natură să îngroape pacea (îmbogățind Iranul, în urma acordului nuclear, astfel încât regimul de la Teheran să poată moderniza mai multe oștiri teroriste, de la Gărzile Revoluționare la Hezbollah și de la Hamas la Houthi) Trump l-a meritat deja. I s-ar fi cuvenit din primul său mandat. Pentru ”Acordurile Abraham”.

Din nefericire, făcând pernicioase concesii unilaterale unei Rusii putiniste, belicoase, agresive, imperialiste și genocidare, Trump își subminează propriile realizări diplomatice din trecut.

Dar asta nu înseamnă că Ucraina pierde războiul doar pe mâna lui. L-a pierdut, înainte de a izbucni, pe mâna lui Bush și Merkel, la București, în 2008, când, în prezența lui Traian Băsescu, i s-a refuzat Kievului intrarea în NATO.

L-a pierdut pe mâna lui Biden și a europenilor, care au refuzat sistematic să ajute suficient și eficient Ucraina. Și nici acum occidentalii nu vor să compenseze prezența pe câmpul de luptă a nord-coreenilor, trimițând forțe armate proprii pe frontul ucrainean.

Îl pierde acum pentru că în trei ani de război generalizat, europenii n-au reușit să facă față provocării rusești, ajutând energic țara invadată, ca inamicul ei să capituleze.

Rezultatul actualului război de uzură este lenta înfrângere a Ucrainei, astfel încât inițiativa americană de oprire a luptelor este tot pe atât de salutară (politic) pe cât de inutil (militar) și pernicios (moral) se va dovedi eventualul ei succes.

Pentru că Putin nu vrea pace mai mult decât a vrut-o acum trei ani. Pentru că facerea unei păci durabile presupune debarcarea dictatorului și pedepsirea agresorului, nu doar garanții de securitate pentru victima agresiunii, iar preconizata pauză va folosi mai ales cotropitorilor, pentru reconsolidarea lor militară.

Or, de vreme ce americanii nu vor și europenii nu pot ajuta Kievul suficient și eficient să învingă în fața unui inamic masiv slăbit, ca Rusia, ce alternativă există întru refacerea unei Ucraine parțial epuizate și depopulate, alta decât armistițiul? Și dacă America lui Trump îl obține, nu merită încă o dată Nobelul?

E prea de vreme să i se răspundă acestei întrebări clar și categoric. Înclin să replic negativ, pentru că nu pot crede în vreo pace, al cărei cadru politic să nu fie congruent cu baza ei morală. Acestea sunt marea carență și contradicția internă grevând America lui Trump. Ambele rezidă în egoismul național al unei superputeri globale, care una face acasă, pe criterii morale, (combătând de pildă, salutar, antisemitismul abject din universitățile de elită americane) și cu totul altceva întreprinde, chipurile ”realist”, în fapt egolatru și antidemocratic, pe eșichierul internațional.

––-

Note: (1) ”MAGA – o „perestroika” pe dos?” Dilema din 12 martie 2025