Ce rămâne în urma etalării publice a hidoșeniei cu panaș georgesc?

(Pamflet)

Plecarea ”fosfosinteticului” ne lasă triști, orfani, neconsolați și ignoranți.

Jură unii pe ce au mai sfânt că renunță la cetățenie, iar CG va fi pentru ei, pe veci, precum sfintele moaște: ”cel mai bun președinte”. Păcat că n-a apucat să fie.

Cu atât mai mult cât nu candidatura i-ar fi fost respinsă bravului fosfosintetic, ci doar dosaru’ (cu sau fără șină, nu știu).

Alții, nemângâiați pe veci, promit, patriotic, că emigrează din excepționala Românie. ”Care nu e o țară, ci o civilizație”, cum mă prelucra și pe mine un pictor îmbătrânit în rele, îndrăgostit lulea de ideologul legionar Nae Ionescu, înainte de a se înfățișa recent să dea socoteală judecătorului său. Și care-și întreba mentorul, un mult curtat filosof: nu-i așa că Nae nu, nu, nu și iarăși ”nu era antisemit”? Iar filosoful încuviința vesel: ”nuuuu. Nu era”.

Și nasul, ca bravului Pinocchio, îi creștea. Dar Păcălin cu pantaloni roșii rămânea. Culoarea? O slăbiciune probabil mai veche, din epoca în care secera și ciocanul îl trimiteau în misiune în Anglia și SUA.

Vorba lui Păstorel: ”Căpitane, nu fi trist, Garda merge înainte prin Partidul Comunist”. Prin orice turnător și securist. Și nu în ultimul rând: prin puricii verrrzi ai acestei țări complet ieșite din comun.

Bine, dar noi, noi ce ne facem cu ”statul subteran”? După scelerata decizie a CCR (”statul paralel”) de a-l invalida pe unicul Călin Georgescu, oare ce ne mai rămâne?

Problema e că omul care le-a dat ”binecuvântarea” oricăror urmași ar avea (ca Simion și Gavrilă), ne-a cam lăsat un pic perplecși. Căci, în discuția cu susținătorul său, Marian Motocu, trimis în judecată pentru pentru propagandă legionară și mesaje antisemite, Georgescu conchisese că după el nu vine nimeni. Pentru că ”… dacă eu nu intru în această acțiune, nimeni nu poate schimba ceva în această țară. Nimeni. Asta să fie foarte clar – chiar nimeni, nimeni înseamnă nimeni…”

Noi, prin urmare, neicusorule: cu ce nimeni votăm? Cine va fi următorul nimeni purtător de panaș, să ne atenționze că ”ein Mann, ein Wort, ein Mort”, apud nemuritorul cuvânt al lui Caratase din Actorul și Săbaticii?

Lăsați fără adulatorul dictatorului fascist Antonescu și al Gărzii de Fier, cine oare ne va mai îndemna nația (și demnitatea ei) să-i pupe lui Putin papucu’?

Pe cine va mai apăra genialul Musk ”in ză fiucer”? Cine va mai fi cu noi, să plângă că nu ni s-a dat turul doi ”ânapoi”, după ieșirea genialului din cursă? Cine rămâne în afară de Simion și POT, spre a ne aminti că suntem, ca ”valahi, din Valhalla”, rude bune, pasămite, cu războinicii germanici, (NSDAP-iști avant la lettre) din zisul cimitir al eroilor nordici, la care se rugau și șefii hitleriști ai idolilor codreniști ai Georgescului și fanilor săi?

Cine, vai, ne va lămuri că noi, neam de ciobani pe acest ”pământ strămoșesc”, comunicăm din moși strămoși ca el și păstorul Becali, prin telepatie? Ce Mache Dilimache ne va dăscăli că oameni ne vom face meșterind în ”industria calului”? Sau că, luând apa, hrana și gazul de la mama lui, din Gaza, ne-om rezolva problemele energetice? Și-anume infinit mai bine decât mai-marii ONU chestia drepturilor omului la teroriști! Pentru care amicii lui ”Păcălin” au de altfel multă înțelegere, când îi combat pe ”sorosiști” și globaliști”, cum le zic evreilor codat, ei, ”delicații”?

Va trebui se pare să ne bizuim și pe viitor pe inși din trecut. Pe prietenul Rusiei și al Chinei, dottore Ponta. Pe amicul său uselist Antonescu. Și pe un anume Pisaroglu,”mercenar politic”, cum îl numea Stelian Negrea, evocând aerul ”respirat” de omul cu nume de turc, împreună cu mercenarul mercenar Potra, același oxigen cu al trupelor ”private rusești Wagner ale lui Prigojin…și cu (al) companiilor chinezesti de stat de la care au încasat milioane de dolari”.

Se vor întreba mulți: ce-o fi rău în acest aer de milioane? N-a inspirat cu folos și al treilea muschetar, Sechila, în Africa, același aer saturat de yuani? De ce ne tot mirăm? Cu ce e mai bună ”Românica” decât Africa, de vreme ce în țara dintre Dunăre și Carpați, ”colonia Franței și a UE”, ar fi implodat democrația la ”ordinul unui judecător”, dixit Musk, iar potrivit lui Delirescu, ”libertatea” și-ar fi ”dat ultima suflare”!

Respect, don Georgescu. Mircea Malița ”nu” se-ntoarce în mormânt auzindu-te cum înnozi expert, în interesul ”iubirii” tale de neam și de țară, ”firul divin rupt de cezarienele” făcute de Cristela, dragostea mea. Pardon, a ta.

Apropo de cezariană. Am aflat, dezolat, că trei lucruri nu poți alege în viață. Părinții, numele și pe Călin Georgescu.

S-avem iar pardon.

În epoca genetică, a fertilizărilor in vitro și inseminărilor heterologe aud că se mai aleg și părinții, nu doar ochii fătului genial, membru al Clubului de la Roma și ”espert” ONU încă din burtica mamii. Cât despre nume? E legiune oștirea transgenderilor care, descoperindu-se cu sex greșit, și-au ales nume și pronume noi.

Cât despre Călin Georgescu: nu l-am ales noi veseli, pe nebunu‘, în turul său unu? La ce ne mai trebuia, măi marțafoi, și-un tur doi?

Râdem noi, râdem, dar nu e râsul nost. Sute de mii căzură în cap și se lăsară duși de nas și cu pluta, înnebuniți s-o ia la urne pe arături, de secături și lepădături. Nicio grijă, băieți. Se vor mai lăsa. Se vor mai ivi tot felul de pușlamale, potlogari și scârnăvii să profite de cine știe ce mârșăvii spre a-i înnebuni pe naivi ca să instaleze cu votul lor tiranii.

Și nu vor fi puțini. Sau prea puțin frustrați de o democrație care nu i-a scos, cum cred ei că ar fi ”meritat”, destul de ”în față”. Și vor invoca și ei credința, etica și echitatea, neamul, sfinții și martirii. Vor osândi cu obidă același prezent pasămite ”infect”. Și ne vor exalta același ”viitor de aur” din Utopia, precum și un mitic și inexistent trecut. Prea mare e potriveala dintre escroc și masa care și-l dorește pe tătuca, iubindu-i nihilismul orice-ar fi.

Așa că n-are rost să fim ”blue”. Că s-ar fi dat, chipurile, ”o lovitură de stat”. De ce să ne înecăm, cu tot cu tristețea noastră, în oceanul de lacrimi de la catafalcul democrației, ale cărui valuri, mai albastre decât ale Dunării, stârnite de invalidarea chipurile ”ticăloasă” a lui Călin Georgescu la CCR, (exponentul crapulos al ”sistemului”), ne leagă țărișoara mai strâns decât oricând de Moscova și Washington?

Cum mai recunoaștem, din timp, soteriologice secături? După învățături, iubiri și uri. După ”evreii”, de care tot vor să ne ”salveze”. După trecutul hitlerist și stalinist pe care țin neapărat să-l restaureze.