Quo Vadis Germania de după victoria lui Trump?

Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Germania a ales dreapta. Dar încă nu e probabil s-o aibă la putere.

Dată fiind situația geopolitică actuală, cu un Trump aparent putinist la cârmă la Washington, atenția extraordinară acordată scrutinului legislativ german nu e uimitoare. Cum nu miră nici extraordinar de intensa participare la urne.

Alegerile au avut loc în Germania după un nou sistem electoral, care a redus masiv numărul mandatelor. Rezultatele parțiale par a fi dat câștig de cauză, cu 28-29%, CDU – populiștii de dreapta putiniști de la AFD aterizând pe locul doi, după creștin-democrați, cu aproximativ 20% .

Ceea ce indică, după datele și poziționările existente, ratarea, în viitorul imediat a unui țel cheie

Căci Germania e o țară pe cale de a eșua, de vreme ce, dincolo de tensiunile cu SUA, Republica Federală se află de trei ani în recesiune.

Ca atare, ar fi nevoie urgentă de o schimbare politică de dreapta. De una puternică. După decenii în care stânga social-democrată și ecologistă i-a băgat industria în pământ, Germania nu mai poate continua pe drumul ultimilor 10 sau 20 de ani fără să riște naufragiul total.

Or, nu sunt semne că această schimbare extrem de necesară se va produce.

Elementul cheie al AFD

Pentru că, deși și-a despărțit în parte Uniunea de partidul de factură merkelistă, șeful CDU, Friedrich Merz, care ar putea deveni viitorul cancelar german, o va evita, probabil. Căci schimbarea necesară i-ar furniza-o doar coaliția cu liberalii și cu AFD. Întrucât în campania electorală a exclus-o pe cea din urmă, Merz va prefera, în schimb, o coaliție cu SPD.

Ceea ce ar perpetua, cu modificări superficiale, o parte din tot ce-a fost și a iscat criza germană și europeană prin care trece Bătrânul Continent.

Alternativa pentru Germania și-a dublat zestrea de voturi, cum e normal după rateurile în serie ale partidelor de centru și de stânga, de la SPD și Verzi, până la liberali și creștin-democrați.

Dar susținerea lui Elon Musk și a lui J.D.Vance pare să nu-i fi ajutat prea mult pe populiștii parțial extremiști, parțial putiniști, ineligibili pentru inși responsabili, în ciuda succesului lor electoral, datorat evidenței că țara nu mai suportă imigrație. Și, în special, o necontrolată imigrație musulmană, incompatibilă cu democrația și valorile iudeo-creștine.

Alte rezultate

Nu e, din păcate, clar, dacă liberalii vor intra în parlament. Dacă ar intra, CDU ar putea forma o coaliție pasabilă cu liberalii și cu niște social-democrați primeniți, după demisia anunțată deja de Scholz. SPD s-a prăbușit sub Olaf Scholz, cu 16%, într-un eșec istoric. E cel mai rău rezultat înregistrat de peste un veac de social-democrați în alegerile germane. SPD a pierdut aproape 10 procente din voturile obținute de tovarășii lui Scholz acum 3 ani și jumătate. Dezastrul social-democrat e integral opera unui cancelar ale cărui ezitări și refuzuri în ajutorarea Ucrainei și ale cărui opțiuni energetice, economice și migraționiste adesea inepte, în ultimii trei ani și jumătate, au contribuit mult la declinul Germaniei și la imaginea ei lamentabilă în sfera economică, a diplomației și a securității.  

Verzii se bucură că, în ciuda faptului că poartă principala vină pentru aberațiile ideologice în virtutea cărora au prescris țării prețuri exorbitante la energie și, ca atare, torpilarea competitivității ei economice, și-au adjudecat, totuși, circa 13,5%.

Enorm au reușit să ia și neocomuniștii din Die Linke, care au reușit să-și schimbe conducerea și să propulseze în față o tânără influenceriță de succes. Un hype spontan, un tapaj mediatic în rețele afectându-i pe alegătorii juni i-au scăpat astfel, pe marxiști, de spectrul insignifianței, în ciuda aportului lor la împingerea spre extrema stângă a unei țări ajunse în criză nu în ultimul rând din cauza lor.

Participarea la vot record de 84% documentează cât de politizată este societatea germană în situația dificilă în care Germania, a treia economie din lume, după cea americană și chineză, se află în prezent: la mijloc între Rusia agresoare în Ucraina și SUA, care par pe cale de a abandona Kievul în plin război. Iar apoi, eventual, Europa, dacă Bătrânul Continent se pune pe picioarele din spate și refuză deșteptarea și reînarmarea, precum și revenirea la valorile democratice ale libertății de opinie și alegeri corecte, pe care i-a recomandat-o J.D. Vance.

O coaliție creștin-social-democrată ar mai putea contribui o vreme la ajutorarea Ucrainei. Germania s-a situat pe locul doi la ajutoare pentru Ucraina, după SUA, dar cancelarul demisionar, Scholz, a frânat, ca și Joe Biden, din răsputeri asistența, refuzând Kievului mult timp sisteme de arme esențiale, arsenale suficiente și permisiunea de a le folosi în Rusia. Această frână a distrus șansele Ucrainei de a câștiga războiul, în primăvara anului 2023, când ar fi avut șansa de înfrânge Rusia și poate chiar de a obține debarcarea lui Putin.

Ce va aduce viitorul?

Dată fiind predictibila scoatere din joc a AFD, în pofida repudierii, de către alegători, a partidelor stângii și în ciuda unei tot mai conturate voințe a electoratului de a vedea schimbarea reală, chiar cu prețul unei coaliții CDU-AFD, scadența va veni rapid. Și riscă să constea, peste câțiva ani, dintr-o nouă dublare a voturilor populiste de dreapta.

Șeful CDU, Merz, a promis schimbarea veritabilă, dar nu va putea s-o livreze fără o majoritate de dreapta și un guvern solid, care să-i ofere stabilitate și o orientare axiologică fermă, la distanță de comandamentele ideologice ale stângii. Și, deci, fără ajutorul AFD. Pe care îl cere, vădit, administrația Trump. Care pare dispusă să lase de izbeliște Europa, dacă nu i se face pe plac.

Problema Germaniei nu rezidă, însă, doar în contrarevoluția anti-neomarxistă demarată la Washington. Ci, în parte, în istoric motivata reacție germană, invariabil nevrotică, la partide situate la dreapta de creștin-democrație, respinse de elitele nemțești de frica reșutei în nazism. Catastrofa hitleristă a provocat, după cum se vede, o traumă care nu pare în stare să treacă. Or, ca în alte țări europene căzute pradă mrejelor fasciste și dezastrului aferent, elita germană manifestă neîncredere în propriul electorat, despre care crede, vai, că ar trebui permanent reeducat.

Din acest motiv, democrația germană e defectă și nu funcționează fără mari neajunsuri, de vreme ce un sistem democratic funcțional presupune, înainte de orice, alternanța la putere, deci posibilitatea schimbării reale, nu doar formale, la cârma țării, dacă o conducere o face de oaie.

Deși democrația liberală germană se degradează pe an ce trece în mod vizibil, marcată fiind de cenzură, de restrângerea drepturilor și libertăților civice, de ideea că un segment de o cincime din electorat poate fi izolat politic, în Germania pare că această schimbare va mai rămâne, o vreme, o utopie. Spre paguba electoratului german.

Dar și, nu în ultimul rând, a celui european și a lumii iudeo-creștine.