Să spunem pa iluziilor cu războaiele. Deocamdată, Ucraina și Israelul le pierd

Și nu e de vină doar Biden pentru că Ucraina și Israelul nu fac bine de loc. Nu e doar culpa dezastrului său cognitiv, de mult știut, dar cu mare grijă ascuns de presa de stânga și reinterpretat periodic de aliații și manipulatorii săi extremiști, că ambele războaie dau pe moment câștig de cauză agresorilor.

Nu e doar vina SUA că Ucraina și Israelul se află, în ciuda remarcabilelor lor succese militare punctuale (între altele în Gaza, sau la Harkiv), pe punctul de a-și pierde războaiele.

Vestul a dezvățat să lupte. Preferă să se apere, descurajând.

Dar, când descurajarea eșuează pentru că la putere ajung inși ca Biden și se impune ideea că victima nu e dispusă să lupte, Vestul e pierdut.

Când țările care au aderat la valori occidentale stârnesc agresorilor răsăriteni pofte nu doar teritoriale și se confruntă, ca atare, cu inamici hulpavi, cărora nu le pasă de viața soldaților proprii sacrificați pentru vreo idee mesianică, Vestul pierde lupta în mod catastrofal, dacă cedază ispitei de a se lăsa la cheremul ”negocerilor” cu alianțe de cotropitori dispuși să verse sânge nelimitat și să șantajeze cu vărsarea lui, tot ciupind, în răstimp, teritoriile țărilor atacate.

Aceasta a fost lecția lui Churchill. Și e lecția clară a istoriei întregului secol XX, cu tot cu Războiul Rece.

Ucraina și Israelul își pierd războaiele și pentru că parte din elitele lor nu înțeleg pe de-antregul inamicul, și pentru că liderii occidentali acționează în prezent ca inepții Chamberlain și Daladier după atacul Germaniei lui Hitler împotriva Poloniei și declarația obligatorie de război a Angliei și Franței.

Timp de luni de zile, cel de-al Treilea Reich și-a nimicit atunci inamicii polonezi, împărțind cu Stalin Polonia, după care Hitler a invadat Olanda și Belgia, în timp ce anglo-francezii n-au tras un foc. Au stat cu arma la picior. S-au bizuit, imbecil, pe linia Maginot. Și pe alte idei caduce în condițiile conflagrației cu un imperiu terorist, totalitar și genocidar.  

Or, după ce descurajarea s-a prăbușit, astfel încât agresiunea s-a produs și continuă fără limite, prin resursele obținute parțial din cuceriri, conflagrațiile cu inamici totalitari și exterminatori nu se câștigă prin negocieri, ci numai prin victorii. Prin capitulări necondiționate.

Pe scurt, cotropirile unor regimuri totalitare care nu se sinchisesc de drepturile omului, se încheie legic, fie cu desființarea regimurilor agresoare, fie cu anihilarea neamurilor invadate, care nu au resurse ori nu primesc ajutorul necesar nu doar să reziste, ci și să învingă.

De ce este învinsă Ucraina?

Aflată într-un război de uzură, Ucraina pierde zilnic teritoriu. Ucraina pierde astfel războiul. Și pierde de când America lui Obama și Biden i-a încurajat pe agresorii ruși să atace, promițându-le că nu se vor confrunta, orice ar face, cu militari americani în Ucraina. E o minune că a rezistat primelor săptămâni ale invaziei și că a reușit chiar să lanseze două contraofensive, din care una încununată de succes, înainte ca Rusia să obțină masiv ajutor chinez, iranian și nordcoreean (pentru că Occidentul a eșuat și în tentativa de a descuraja aceste tiranii comuniste și islamistă).

Cum am reliefat repetat, aceeași administrație Biden și aliații ei de la Berlin au oprit Ucraina să înfrângă Rusia fără drept de apel. I-au interzis să atace ținte legitime, rusești, cu arme americane și germane, sau franceze. Au întârziat sau amânat sine die livrările de arsenale cheie. Au refuzat să producă și să furnizeze muniție în cantitatea necesară apărării ucrainene. Și au reținut scuturile anti-rachetă utile.

Concomitent, se bazează excesiv pe acestea din urmă și Israelul. Un excelent editorial semnat de Seth J. Frantzman în Jerusalem Post relevă că Israelul pierde războiul (cel puțin în nord, unde Hezbollah a reușit să oblige populația să se evacueze, creând astfel o zonă de securitate în interiorul statului evreu) din cauză că s-a bazat excesiv pe scuturile sale, cum se bazează un toxicoman pe drogurile de care e dependent.

De ce și cum e înfrânt Israelul

Statul evreu pierde războiul pentru că nu-și mai descurajează inamicii. Ba nici nu-i mai numește, în clar, uneori. Ca să nu supere SUA, menajează Iranul, adevăratul agresor din regiune.

Nu-i mai descurajează pe inamici, pentru că se bazează excesiv pe Iron Dome, iar dependența psihică de scutul antirachetă i-a determinat pe mai-marii statului evreu să creadă că nu ar mai avea nevoie de distrugerea dușmanilor, de soldați și de război clasic, cu înaintare și ocupare de teren și teritorii, cât timp sunt apărați aerian.

Or, uite că nu mai sunt.

În era tunelurilor, a mijloacelor de război electronic, a dronelor și rachetelor, a ajutorului oferit de tehnologia Chinei comuniste și de alți aliați, o grupare teroristă, ca Hezbollah, poate dicta statului evreu ce zone să depopuleze și ce regiuni să umple de oamenii evacuați din pricina amenințărilor teroriste. Nordul Israelului s-a depopulat. Iar unde sunt locuitori, ei devin tot mai des victimele atcurilor din sudul Libanului.

Altă interpusă teroristă, islamistă, a Iranului, ca Hamas, poate lua cu asalt întregul sud al țării, anulând într-o invazie de tip medieval, dar cu mijloace tehnice de vârf, mai toată apărarea satelor și orașelor ei. Iar țările ale căror interpuse sunt aceste grupări, pot impune condiții globale și regionale,  în așteptarea strângerii arsenalului necesar eliminării definitive a ”marelui” și ”micului” Satan.

Și apoi, mai e coloana a cincea comunisto-islamistă

La toate acestea, se adaugă erupția antisemitismului global și victoria propagandistă a islamiștilor iranieni și globali, aliați ai agresorilor ruși din Ucraina și ai Chinei, precum și ai forțelor antioccidentale din Vest.

Islamiștii au forjat o alianță cu extrema stângă anti-occidentală din Vest, exercită o incredibilă autoritate asupra deciziilor administrației americane și ale multor state NATO și refuză Israelului dreptul la o victorie, ori la o luptă efectiv disuasivă. Sau la combaterea eficientă a antisemitismului. Care e preponderent, dar nu exclusiv antisionist.

Dacă li se va mai permite să exercite această influență, dacă Vestul (inclusiv stânga israeliană) nu-și bagă mințile în cap și nu realizează magnitudinea problemei, dacă Ucraina și Israelul nu vor fi puse în starea de a-și putea zdrobi fără drept de apel dușmanii, inamicii lor își vor continua, imperturbabil, războaiele lor de uzură. Războaie, pe care state cu valori, societăți, economii și industrii libere, ținând de Vest, nu vor avea cum să le câștige.

Ceea ce înseamnă că le vor pierde, fie și numai pentru că teritoriile li se vor îngusta până la dispariție, economiile vor intra în recesiuni profunde și în colaps, sentimentul securității cetățenilor lor se va topi, iar populațiile vor începe să le părăsească, lăsând terenul la cheremul teroriștilor, așa cum s-a întâmplat în Afganistan.

Nu, nu e de vină doar Biden.

El e doar un simptom al decăderii unui Vest care s-a senilizat. Occidentul și-a pierdut, prostit moral, valorile. Se complace în lașitate și defetism. Nu mai înțelege, ca atare, sensul luptei, motivul pentru care să lupte, nu mai cunoaște valoarea solidarității, nici pe cea a libertății și se prăbușește în totalitarismul celor care-l iau cu asalt. Unul întâmpinat cu brațele deschise de mișcările totalitare poprii, de extremă stânga sau dreapta.

Din două una. Ori ne băgăm mințile în cap, îi înlăturăm de la putere pe defetiști și pe incompetenți și ne arătăm gata de luptă, luând măsurile necesare, oricât de dureroase ar fi. Ori vom pieri.