Capacitatea voastră de a minți, tovarăși profesori, e uimitoare

Da, războaiele în curs sunt și creștine, fie și doar pentru că patriarhul prea-fericit din buzunarul vestei lui Putin a binecuvântat, cu autoritatea întregii sale Biserici Ruse, armele unui genocid, cel anti-ucrainean (care e și anti-românesc și anti-european) iar conducerea de la Moscova l-a interpretat ca pe o ”cruciadă”.

Sunt Petre Iancu și știu că aceste războaie sunt și evreiești. Pentru că în cauză e civilizația iudeo-creștină. Iar fără evrei această civilizație n-ar mai exista. Antisemitismul, cum l-au devoalat masacrele de la 7 octombrie și demonstrațiile declanșate după ele între altele în instituțiile elitei universitare americane, e, nu întâmplător, global.

Am înțeles că unii din prietenii mei israelieni n-au priceput din capul locului că acest război, demarat prin invadarea de către ruși a Ucainei, îi privește și pe ei, îndeaproape.

Iluzii israeliene

Nu puțini m-au certat și insultat pentru criticile la adresa poziției de eronată neutralitate adoptată în conflict de oficialii israelieni, crezând cu sfințenie în acordul cu Putin în spațiul aerian sirian.

Am fost făcut cu ou și cu oțet. Cum de nu înțeleg nevoile de securitate ale Israelului?

Uite că le înțeleg mai bine decât unii dintre ceilalți. Când ei tăceau satisfăcuți, eu am criticat repetat acordurile cu teroriștii, știind că ele sunt la fel de nerealiste și, în fond pernicioase, de vreme ce compromit descurajarea, precum tratatele semnate cu tirani gnocidari ca Putin, care au arătat că n-au probleme să încalce oricând orice tratat.

La fel, am luat mare distanță de poziția stângii, asumată cel puțin un deceniu și jumătate de premierul de dreapta israelian, Netanyahu, potrivit căreia se poate, ba chiar trebuie negociat cu oricine, mai ales cu dușmanii.

În baza acestei inepții, cu aparență de astuție, Bibi i-a lăsat mulți ani la rând în pace pe teroriștii Hamas, crezând, probabil, că pot fi cumpărați. La rigoare cu petrodolarii Qatarului.

Nu, nu se poate trata cu oameni ale căror Weltanschauung și ”rațiune” de a fi le cere să te omoare și să-ți extermine și tot neamul. Cum s-a văzut, tragic, la 7 octombrie 2023.

Dar stânga israeliană, care, prin demonstrații mamut pentru eliberarea de ostatici, speră să provoace căderea guvernului Netanyahu, exact așa ceva revendică, vrea și speră să impună, fie și prin proteste. De parcă la 7 octombrie 2023 nu s-ar fi întâmplat nimic. De parcă n-ar vrea unii să repete Holocaustul.

De parcă ar exista soluții alternative la distrugerea celor care, ca Hitler, au pornit operațiunea exterminării în masă a evreilor. Să consulte cărțile de istorie. Autobiografia lui Churchill. Sau Biblia și atitudinea lui Dumnezu față de Amalec, autorii primei tentative complet nejustificate (dincolo de ura față de Tora) de genocid antisemit.

Spre neostoita mea uimire, văd o majoritate israeliană care crede că prioritatea momentului ar trebui să fie nu distrugerea Hamas, ci negocierile cu teroriștii în vederea eliberării ostaticilor aflați încă în captivitate. Da, și p mine mă afectează soarta ostaticilor. Mă rog zilnic pentru ei. Și nimic nu-mi doresc mai fierbinte decât să fie în fine găsiți și aduși acasă.

Problema acestei liste de priorități este însă că riscă să ofere Hamas o victorie, fie și tardivă, care va îngropa definitiv capacitatea disuasivă a statului evreu. Care e în pericol mortal. Și pentru care dușmanii de moarte nu sunt doar în teritorii, în Yemen, în sudul Libanului. Sau în Irak și Siria. Nu sunt doar regionali, ci și globali, de vreme ce Iranul, ai cărui interpuși sunt grupările teroriste islamiste Hamas, Hezbollah și Houthi, e aliatul Rusiei, Chinei și Coreei de Nord, precum și al statelor conduse de corupți și de extrema stângă, ca Brazilia, Africa de Sud, Venezuela, Nicaragua, Mexicul.

Stânga fascistă și antisemitismul ei față cu intelectuali și artiști faimoși

Cărora li se va adăuga probabil, în curând, Franța lui Melenchon. Marele rabin al Parisului, Moshe Sebbag, i-a avertizat pe tinerii evrei francezi (după victoria stângii pro-islamiste a lui Melenchon) să-și caute de drum, pentru că Franța nu va mai fi o țară în care evreii să poată trăi. Ar face bine, deci, să emigreze. Am așteptat degeaba strigătul de groază al intelectualilor români. Sau evrei din Statele Unite.

O jumătate de milion de evrei pe drumuri? Din cauza stângii? A extremei stângi fasciste? Ar fi de circa 4-5 ori mai mult decât la exodul din Spania. Ar fi cu o sută de mii mai mult decât s-au refugiat din Germania nazistă.

Cu toate acestea, am văzut intelectuali de vază, scriitori doldora de premii internaționale, care au mari ambiții, țintesc Nobelul și nu vor să-și compromită șansele de a-l obține contrariind progresismul, apoi profesori universitari româno-americani, alți importanți gânditori, nu în ultimul rând evrei, care au celebrat victoria stângii în Franța (de vreme ce, nu-i așa, a împiedicat accesul dreptei ”extreme” la putere).

Sau care tac mâlc, deși știu că nu orice dreaptă e și extremistă, cum pretind progresiștii insistent și cu insolență tipică pentru un antifascism de paradă. Care, departe de a fi antifascism real, e o nouă minciună propagandistică și o mână de ajutor acordată fascismului stângii. Să nu uităm ca și partidul nazist era nu doar ”național”, ci și ”socialist, al muncitorilor germani”.

De ce tac acești oameni în reacție la antisemitismul vulcanic al stângii islamizate din Franța? Din Spania, din Irlanda sau Norvegia? Din Germania și alte țări europene? Din Australia condusă de stânga lui Antony Albanese? Nu-l văd? Nu-l înțeleg? Atunci ce înțeleg ei, ca ”intelectuali”, al căror ”intelect” (până și etimologic) tocmai înțelegere ar trebui să furnizeze?

Ce înțeleg ei din revoluția maoistă, progresistă, antisemită, al cărei vis umed, cum s-a văzut în demonstrații pro-teroriste din campusurile universitare ale elitei americane e nimicirea statului evreu și lichidarea cât mai rapidă a celor 15 milioane de evrei din lume? Nu pricep ei toate acestea? Nu le pasă de evrei?

Nu încape în mica și strâmta lor minte că se confruntă cu acel neo-stalinism, ahtiat să distrugă fundamentele iudeo-creștine pe care se bazează civilizația europeană și al cărei pilon principal e Biblia și poporul Cărții? N-au pretins ei că ar fi combătut comunismul și fascismul mai bine decât părinții lor activiști sau securiști în anii 50?

Mare pare din această lipsă de moderație și inadecvare rușinoasă mai ales pentru inși care au făcut strălucite cariere pe bază de critică anti-totalitară și de anti-comunism sau de exaltare a ”moderației” politice, rezidă în oportunism și ipocrizie. Oamenii sunt ca părinții lor din anii 50. Se tem să ”fluiere în biserică”.

De ce?

Pentru că ar putea să cauzeze strălucitei lor cariere. Mai bine să devină complici prin tăcere sau entuziasm progresist, decât să spună adevărul. Mai bine să fie complicii noului antisemitism al stângii.

Asta spune totul despre mintea dindărătul succesului lor literar sau profesoral. Succes care, cum s-a văzut la Richard Wagner, Celine, Knut Hamsun, Radu Gyr, Otto Weininger, nu depinde câtuși de puțin de etica, respectiva de lipsa ei și a caracterului artistului, sau de originea lor etnică și de apartenența lor religioasă.

Mi-e rușine de rușinea lor. I-am susținut în repetate confruntări cu inamicii lor, pe vremea în care mai credeam că sunt oameni de caracter. Tempi passati. Dixi et salvavi animam meam.