După 250 de ani: șansele și riscurile celei de-a 2-a revoluții americane. Schimbare de epocă la Facebook și în rețelele sociale (1)

Prima revoluție americană a învățat acum 250 de ani omenirea abecedarul libertății constituționale și al democrației liberale. Ce va face noua revoluție americană? Avem a ne teme? Bineînțeles!

Căci această revoluție, care a început încă înainte de accesul la Casa Albă al celui de-al 47-lea președinte al SUA, schimbă geopolitica din temelii. Iar schimbarea lumii (deocamdată virtuale) a început încă de pe acum, chiar înaintea discursului introducând geopolitica (prin pretențiile teritoriale americane ridicate asupra Groenlandei, Canadei și Canalului Panama), cu premiera anunțată de Facebook. Care, supunându-i se lui Donald Trump și consilierului său, Musk, pune capăt controlorilor de presupuse ”fapte”. ”Fact-checkerii” ar urma să fie înlocuiți de ”notițe comunitare”.  

Ce înseamnă toate acestea? Ce putem înțelege din ele?

Ne vom ocupa in extenso de semnificațiile pretențiilor aparent expansioniste ale viitorului președinte american, care au făcut în ultimele zile să țiuie deopotrivă urechile aliaților și ale inamicilor SUA.

Dedicăm următoarele două analize ale blogului celor două fețe inițiale ale acestei a ”doua revoluții americane”, după cum o numim noi. Și vă îndemnăm să ne ajutați să vă informăm în continuare, independent, ca până acum, cu ajutorul donațiilor dumneavoastră.

De ce se descotorosește Facebook de inchiziția de extremă stânga?

Pentru că, sub impresia apropiatului acces la Casa Albă al lui Donald Trump, Meta a început în fine să vrea să se pună bine cu noua putere, revizuindu-și practica eminamente iliberală de a cenzura opinii prin intermediul unor așa-ziși ”fact-checkeri”, controlori de așa-zise ”fapte”, în fapt inchizitori ultra-progresiști, angajați să cenzureze opinii conservatoare.

FB a recunoscut că a băgat averi în ”moderatori” prea plini de ”prejudecăți”. Așa că Mark Zuckerberg a optat pentru a se orienta spre modelul (de succes)  al X/Twitter, preconizat de actualul patron al rețelei, Elon Musk, după cum regretă directorii de conștiință politici și de la marile ziare și posturi tv ale corectitudinii politice anglo-americane. Grupurile de profitori de extremă stânga care au câștigat de aproape un deceniu sume fabuloase pentru cenzură, pretinzând că inchiziția lor ar fi luptă împotriva ”urii” și ”dezinformării” sunt la pământ. Perspectiva de a nu mai profita pecuniar de pe urma forfecării conținuturilor de pe Facebook, Instagram et comp. are toate ingredientele să le întunece orizontul și să le zdrobească. Mai ales dacă prăbușirea cenzurii din SUA se va extinde și asupra statelor europene.

Elita de extremă stângă din Europa a reacționat imediat. Ministrul german pentru chestiuni digitale, Volker Wissing, un ins care și-a trădat partidul liberal și, pentru a rămâne încă un pic la putere, a fugit, după eliminarea din cabinet a șefului său de partid, să-i pupe papucul cancelarului Scholz, a declarat că oficialii germani ”se bizuie pe reglementările” (citește normele de cenzură) ”europene”. Wissing, un maestru al eufemismelor anunțând, de după perdea, cum se vor supraveghea și interzice și mai draconic publicații și postări europene, a declarat că, ”la rigoare, Europa poate oricând să acționeze hotărât și să-și adapteze la nevoie reglementările”. Păzea, cu alte cuvinte: Germania și UE ar urma să-i înlocuiască pe cerberii FB cu gardieni de conținut proprii.

Dar Wissing vinde pielea ursului din pădure. Pentru că nu e clar deloc nu atât cine vine la putere în Germania după alegerile de la 23 februarie, cât repercusiunile pe care le vor avea asupra Vestului și Europei demersurile viitoarei administrații Trump. În care campionul libertății de opinie, Musk, va juca un rol considerabil.  

În ce privește decizia șefului Meta, Zuckerberg, inșii pe care nu-i va mai plăti cu bani grei pentru a suprima libertatea de exprimare și de opinie nu erau, cu adevărat, așa cum se intitulau, ”controlori de fapte”, ci operativi ai cenzurii presei mainstream, amputând presa independentă.

Cum au apărut cenzorii?

În 2016, presa s-a revoltat pe alegerea lui Trump, dând vina punerii pe butuci a stângii politice americane pe rețelele sociale.

În fapt, revolta începuse anterior, după votul britanic pentru Brexit. Și atunci s-a dat vina pe ”dezinformarea rusească”, de parcă englezii, scoțienii, galezii și irlandezii ar fi fost prea proști ca să-și facă o părere adecvată despre neajunsurile azi cât se poate de manifeste ale construcției europene. Dar s-a dovedit, încă de atunci, că e lesne să se dea vina pe dezinformarea putinistă (una reală și periculoasă, ce-i drept, ce trebuie combătută eficient). Și că o culpabilizare a Moscovei și a rețelelor de socializare, sau, eventual, a unor cai verzi pe pereți, abate eficace atenția de la realele și periculoasele derapaje antidemocratice ale stângii pro-islamiste, pro-teroriste, pro-imigraționiste din Europa, protejând, în vremea unor ample atentate islamiste, o putere politică aproape la fel de manipulatoare ca acelea din tiraniile răsăritene. Una dispusă să întoarcă rețelelor mâna la spate, amenințându-le cu amenzi usturătoare, dacă nu suprimă articole contravenind programului de distrugere a Vestului, preconizate de elite.

Rețelele au cedat și s-au revanșat pentru prezumtiva ”scăpare de sub control” a dreptei în 2016, la Brexit și în alegerile prezidențiale americane, eludând, prin supunere la diktatul stângii, presiunea generală, europeană și, din 2020, și americană, exercitată prin serviciile secrete.

Din 2017, reglementările digitale europene au permis forfecarea în mare veselie a conținuturilor conservatoare. Peste ocean, rețelele au impus-o voluntar, încă înaintea venirii la putere a lui Joe Biden, în 2021. Au aplicat-o prin obediență preventivă, care a dus la cenzurarea opiniilor independente despre pandemie și vaccinuri. Apoi, între altele, cu fatale urmări, prin ocluziunea informațiilor despre corupția lui Hunter Biden și, probabil, a tatălui său mituit de China comunistă, înainte de alegerile din 2020, precum și prin expulzarea de pe Twitter a lui Trump, sub pretextul prezumtivei lui imixtiuni într-o tentativă de presupus ”puci”.

Așa s-a ajuns ca marile concerne tehnologice să obstrucționeze libera informație și circulația în rețele a unor publicații ca New York Post, care au ales să nu se supună ordinului de cenzură pe unitate.    

Argumentele stângii?

Partizanii cenzurii din țări conduse încă de stânga și extrema stângă, ca Germania, avansează argumente pseudo-justificatoare ale forfecărilor. Stânga continuă să colporteze mitul ”loviturii de stat” trumpiste de la 6 ianuarie 2021, ca și alte narative re-locând răspunderea pentru Brexit și accesul dreptei la Casa Albă, în 2016, miturilor și dezinformărilor putiniste, cojoc al cărui ac ar fi cenzura, numită, eufemistic, ”fact-checking”.

În toate acestea nu e nicio fărâmă de adevăr, sau doar una masiv umflată, astfel încât să se justifice menținerea opiniilor și presei independente sub un cât mai strict și abuziv control.

Cum s-a escamotat cenzura?

Încălcarea brutală dar mediată a libertății de opinie s-a comis prin interpuși. Din stânga se contraargumentează că n-ar exista, chipurile, cenzură nici în Germania, nici în America, pe ideea că statul n-ar cenzura (direct), că, în speță, guvernul n-ar ține el însuși foarfeca în mână, iar ideea de ”cenzură” ar fi în realitate doar o șmecherie de agitprop, menită să ”deligitimeze” presa main-stream și puterea progresistă. În scopul devierii argumentului că tiranizează prin cenzură, elitele de stânga inventaseră (imediat după votul pentru Brexit) instituția frumos etichetată, dar pestilențial mirositoare, de interpuși, a ”fact-checker-ilor”. Niște tipi rămași anonimi.

Cam ca acuzatorii kafkieni din ”Procesul”. Sau din ”Castelul”. Numai fapte n-au avut timp acești ”controlori” să verifice, de cât de ocupați erau cu stigmatizarea, expulzarea, punerea în surdină, îngrădirea, abolirea finanțării, sau ștergerea de informații, opinii și conținuturi media displăcând extremei stângi globaliste.

Alt subterfugiu o reprezintă, până azi, deflexiunea. E abaterea atenției de la suprimarea libertății de opinie și negarea realității acestei suprimări prin calificarea noțiunilor de ”cenzură” sau ”forfecare” drept termeni de ”război cultural” al ”dreptei”, menite să-i înfricoșeze pe oameni și să le distragă luarea-aminte de la prezumtive ”rele” ale conservatorilor. Ca în cazul propagandei anti-israeliene, pro-teroriste, s-a operat și aici o răsturnare și substituire a făptașilor cu victimele.

Or, fapt e că cenzura n-are sens decât în dictaturi. În primul rând pentru că forfecarea ideilor (fie și în numele apărării democrației sau a adevărului, sau a informației netrunchiate, etc) tinde să distrugă democrația reală, cea liberală, al cărei temei e tocmai libertatea neîngrădită de exprimare și de opinie.

În al doilea rând, pentru că orice dezinformare sau incitare care cade sub incidența legii, poate fi pedepsită în justiție și n-are nevoie de poliția rețelelor. Ai cărei jandarmi să fie plătiți regește să păzească un presupus ”adevăr obiectiv” al stângii extreme, desigur, astfel încât presupusele ”păcate” împotriva lui să fie prompt pedepsite, ca în Anglia, cu închisoarea. Iar polițiștii să nu mai găsească timp să elucideze crime, spargeri, furturi și violuri, de cât sunt siliți să aresteze, ca în China comunistă, în Rusia, Turcia sau în Iran, ”făptași” ai ”delictelor” de opinie.

Peste ocean, patronii concernelor Big Tech au înțeles de la o vreme că nici ei nici America nu se aflau pe drumul cel bun, că americanii nu mai voiau cu niciun preț cenzura, tirania stângii și lipsa de opțiuni pentru un viitor mai bun și că oportunismul i-ar costa scump, dacă vor continua pe calea pavată de ipocrizie. Așa că au făcut volta și Musk, și Jeff Bezos și, mai nou, Marc Zuckerberg, Bill Gates, patronul ziarului Los Angeles Times și alții. Puțin câte puțin se vor converti probabil și tot mai mulți europeni.

Va urma