Nu despre Șoșoacă e. Sau doar despre CCR, ci despre elite, democrație și România încălecată de oligarhie

Să apăr eu o femeie din pădure, cu manierele de mahala care nu i se pot atribui unei maimuțe nedresate, fără s-o jignești pe cea din urmă?

O putinistă legionară iudeofobă, care, după excluderea ei din competiția prezidențială, dacă nu și înainte, îi laudă pe bestialii aliați antisemiți și criminali în masă ai lui Hitler?

Am căzut în cap?

Defel. Mi-e silă că, în interesul democrației, statului de drept și al românilor trebuie să par că sar în apărarea unei ființe profund detestabile, ale cărei fapte și ziceri chiar constituie un pericol la adresa democrației și valorilor fundamentale ale europenilor și americanilor.

Despre ce nu e vorba

Dar, cum s-a mai spus și trebuie repetat: nu e despre Șoșoacă. Nu pe ea o apăr. Și nu e doar despre aberanta motivare ceceristă a excluderii ei din cursa prezidențială, care nu rezistă unei examinări atente. Ba nici măcar uneia superficiale.

E despre democrația reală. E  despre încrederea cetățenilor în instituții fundamentale ale statului român. E despre statul de drept inexistent încă, în România. Și despre imbecilitatea acelora care apără judecători ”constituționali” deși sunt evident fie corupți și cumpărați, fie total incompetenți, precum cei anticonstituționali ai CCR.

Și mai e despre drepturile cetățenilor români. Încălcate discreționar de mai-marii politici pesediști, respectiv de slugile lor de la Curtea Constituțională. Care par a-și dori fierbinte reeditarea scrutinului Vadim- Iliescu, sub forma Simion-Ciolacu, pentru a-l scoate pe liderul pesedist câștigător al alegerilor prezidențiale românești,.

Last but not least, e despre abuzul de putere efectuat de oligarhie, prin CCR, care creează o nouă constituție, neaprobată de popor, impunând cetățenilor ”statului eșuat” noi obligații, croite la comandă, în funcție de nevoile elitei politice. Care scornește o nouă pseudo-justiție: una retroactivă. Și care îi inventează președintelui noi ”obligații”, realiter inexistente.

Miza. Și analiza

Pe scurt, e despre cimentarea, de către CCR, a sistemului feudal românesc, osificat, după 22 decembrie 1989, de aristocrația comunisto-securistă care a preluat puterea în România și controlează nu doar președinția și guvernul, ci și puterea legislativă și părți ale justiției.

Analiza juridică a aberației produse de CCR sub eticheta ”motivație” a excluderii Dianei Șoșoacă din competiția pentru funcția supremă a realizat-o convingător, în 7 puncte, judecătorul Cristi Danileț, un magistrat care chiar cunoaște atât legea fundamentală a României contemporane, cât și principiile unei jurisprudențe demne de numele ei.

Reiese, între nefăcutele de groază ale CCR, că majoritatea pesedistă a judecătorilor i-a încălcat drepturile candidatei D.Ș. cum i s-a făcut și Laurei Kövesi, cea nedreptățită politic, judecând-o pe Șoșoacă în absență, fără să i se acorde posibilitatea de a se apăra. I s-a încălcat astfel dreptul la un proces echitabil, ceea ce face sentința nulă și neavenită.

Șoșoacă nu ar trebui să aibă probleme s-o atace cu succes în instanțele europene, spre paguba statului român. Și a valorilor europene și americane.

Mai reiese, din analiza convingătoare a lui Danileț, că reprezentanții CCR au creat o nouă ”pseudo-justiție” de vreme ce au impus obligații fanteziste președintelui României, căruia îi cer ca jurământul de ”la instalarea în funcție, să se aplice și pentru trecut: nu poți jura că de azi respecți Constituția și până atunci să nu o fi făcut”. Ce demență. Căci, în realitate, poți.

Cum au putut și Iliescu, Băsescu și Iohannis. Nu s-a inventat încă omul pur, care să nu fi greșit în viață. Iar justiția (cea adevărată și autentică) nu se aplică, din principiu, retroactiv.

Alte deliruri ”made in CCR”, ca odinioară în CCCP

Atât și ar fi fost de ajuns ca să se arunce la gunoi motivația. Și poate și instituția. Dar mai sunt și alte aberații și carențe terifiante în pachet. Pentru că în motivația excluderii unei candidate CCR îi impune președintelui chestii nestipulate ca atare de constituție. Iar candidatei excluse nu i se probează concret, cu subiect și predicat, ce anume i se impută.

În schimb, ca în procesul lui Kafka, se clamează presupuse ”fapte de notorietate” de care prea mulți habar n-au. Care poate nu sunt, de vreme ce n-au fost concretizate.

Concomitent, se implică și se presupune că anumite poziții ar fi, într-o democrație liberală, sacrosancte și imposibil de criticat sau de respins. Așa cum în comunism era interzis să pui la îndoială ”ordinea socială”. Și așa cum în Iranul islamist candidații acceptați de ayatolahul suprem sunt filtrați la sânge, până se depistează, ideologic, ”dușmanii poporului”.

Plecatul profesoral cu pluta

Cu toate acestea, s-au găsit ”influensări” între universitari ca Alina Mungiu-Pippidi și Cristian Pârvulescu, vai, atât de imprudenți, încât să se revolte, nu din pricina abuzurilor strigătoare la cer, în raport cu statul de drept și cu democrația, săvârșite de CCR, o instituție care chiar contează, ci dimpotrivă, la adresa celor care, pe bună dreptate, sunt scandalizați de ele.

Și le critică. Nu pentru a o proteja pe o duduie extremistă, dar politic marginală și nesemnificativă le critică. Ci pentru că înțeleg și substratul politicianist, profund nedrept al manevrei excluderii, menite să-l avantajeze pe candidatul pesedist și pe contracandidatul său aurifer în competiția pentru funcția supremă, și caracterul extrem de nociv al subminării instituționale a statului. Care mai face un pas spre prefacerea sa într-o republică bananieră.

Un pas decisiv. Căci nu e nevoie de mult pentru o asemenea metamorfoză. Ajunge ca scopul să scuze mijloacele. Ajunge ca un caz notoriu să arunce peste bord egalitatea tuturor în fața legii. Pentru că să înțeleagă bine preopinenți distinși, precum Cristian Pârvulescu, (un profesor care se dă ”consternat” că ”atât de mulți o apără pe Diana Șoșoacă”) și colegul său, Cristian Preda. Care ne cere, ca și cum ne-ar fi găsit înlăcrimați, să ”nu mai plângem după ea”.

Păi nu pe ea o apăram. Și nu după ea lăcrimam, domnilor profesori. Departe de noi. Jeleam statul de drept, principiile, etica, justiția și instituțiile lui. Aveți ceva împotrivă?

LE. Ce nu înțeleg unii din apărătorii de elită ai deciziei CCR de a o exclude pe Șoșoacă (dar nu pe Simion, pe plagiatori, pe insul fără bac etc, etc) din cursa prezidențială?

Ce nu pricep ei, acești mesmerizați de ura pe candidată sau de scârba (legitimă) de pozițiile ei, deși sunt jucători de calitate și n-ar trebui să se lase lesne hipnotizați, luându-și ochii de pe mingea pusă în joc?

Că sunt victimele unui ”wishful thinking”. Acești comentatori își doresc o CCR adecvată misiunii de a proteja constituția și democrația (vrând, în speță, o Românie în fine normală, democratică). Și își iau dorința drept realitate.

Pe de o parte. Iar pe de alta, nu par să priceapă că democrația nu se potrivește în veci pururi cu ideea că ”scopul scuză mijloacele”.

Pentru că, în democrație, nu le scuză.

LE 2. Mi s-a replicat, aparent ”pragmatic”, că ”nu contează cine i-a tras-o unei candidate cu ideologie nazistă”. Am ripostat că, pe de o parte, ”răul făcut de ea nu legitimează răul făcut de CCR printr-o decizie neconstituțională. Sau chiar anticonstituțională”. Iar pe de alta, că implică ”o iluzie pernicioasă” să ne bucurăm că ”a luat o smetie și nu ar conta, chipurile, ”de la cine”. Fiindcă, în realitate, ”contează. Și încă mult. Pentru că (PSD)/CCR/(PCR) e o instituție cheie a puterii în stat. Una care a creat, ”pragmatic”, un precedent. Un precedent care va eroda, practic, și mai rapid decât până acum legea fundamentală, privându-i pe cetățeni de drepturi cucerite cu jertfe de sânge în decembrie 89. Încât, ceea ce începe printr-o nedreptate convenabilă, se încheie cu un pachet de nedreptăți de coșmar comunist.”