Va bombarda Israelul instalațiile nucleare iraniene? Vine, din SUA, lumina verde?

Discuția despre acest cel mai fierbinte subiect al conflictului direct și prin interpuși al regimului islamist de la Teheran cu statul evreu s-a intensificat perceptibil în cercurile guvernanților israelieni și occidentali.

Factorul american al ecuației…

La indicațiile administrației Biden-Harris, cei din urmă favorizează în continuare, în pofida datelor realității, ”progresul” (spre pace, în regiune), printr-o ”soluție diplomatică”, după cum s-a tot exprimat șeful diplomației americane, Blinken, pe lângă demnitarii israelieni.

Or, după cum s-a dovedit între altele în strădaniile pe cât de îndelungate, pe atât de futile ale emisarului american pentru Liban, Amos Hochstein, această prezumtivă soluție diplomatică pur și simplu nu există.

Pentru că Iranul, care, cu sprijinul Rusiei, e în buza fabricării bombei atomice, crede că poate miza pe nevolnicia, împăciuitorismul, interesul politic imediat, oportunismul și lașitatea administrației Biden-Harris.

Care, între altele spre a promova interesul electoral al Kamalei Harris de a ține prețul benzinei sub control, a cerut Israelului să se abțină, în riposta la cele circa 200 de rachete balistice lansate de regimul de la Teheran asupra statului evreu zilele trecute (după alte 300 de rachete și drone în aprilie), de la a bombarda obiective nucleare și petroliere iraniene.

…și cel israelian…

Dar Israelul e situat pe alte meridiane decât America. SUA nu sunt amenințate direct de bomba atomică iraniană. În schimb, apropierea geografică de agresorul genocidar de la Teheran, pe care nimic nu-l descurajează să lanseze sute de rachete asupra Țării Sfinte, și să omoare, cu acest prilej, și arabi palestinieni, laolaltă cu pericolul acut, cu imperativul prevenției și cu principiul disuasiunii, presează Ierusalimul să treacă la acțiune.

Fiindcă de un an azi încheiat, statul evreu e și ținta rachetelor Hezbollah, grupare interpusă a Iranului ca și Hamas, care a comis la 7 octombrie 2023 cel mai amplu și, pentru evrei, cel mai traumatizant masacru antisemit de după Holocaust.

Unul mai sălbatic chiar decât exterminările în masă efectuate de naziști, de vreme ce hitleriștii s-au rușinat de faptele lor și le-au ascuns, în vreme ce islamiștii le-au săvârșit pe față, euforic, cu plăcere, bucurie și mândrie, și continuă să le celebreze deschis.

Ce efect psihologic are acest entuziasm neostoit în a sărbători un omor genocidar și un viol în masă asupra unor copii, băieți, fete și femei, urmat de răpiri de asemenea în masă?

Și cum s-ar încuraja oare antisemitismul, barbaria, precum și agresiunea ei împotriva civilizației, prin eventuala abținere de la o ripostă foarte dură la cele două mega-atacuri iraniene din aprilie și de la început de octombrie, după ce premierul israelian Netanyahu a promis că agresorul va ”plăti un preț piperat pentru greșeala lui gravă”?

Ea ar fi, pe drept, interpretată de islamiști de la Teheran și de interpușii lor teroriști drept semn de mare slăbiciune. Și ar stimula puternic așa-zisa ”axă a rezistenței”, din care fac parte și aliații ruși, chinezi și nord-coreeni ai Iranului. Rezultatul e lesne predictibil. Axa și-ar vedea visul cu ochii și și-ar potența agresiunile anti-israeliene și antioccidentale.

Va bombarda deci Israelul facilitățile nucleare iraniene?

Așa cum a cerut fostul premier israelian Naftali Bennett? Așa cum reclamă și bunul simț? Așa cum impun logica politică și rațiunea militară?

Ar fi șansa secolului. Dar e ”puțin probabil ca Israelul să le atace fără sprijin politic și diplomatic american”, susțin experții, reluați recent de Israel Hayom.

Iar acest sprijin al SUA nu dă semne să existe. Dimpotrivă. Iar dacă s-ar impune în alegerile prezidențiale de peste ocean candidata democrată susținută de Iran, de islamiștii americani și de extrema stângă? Nici atât.

La toate acestea, se adaugă dificultățile tehnice și militare evidente ale unei astfel de operațiuni extrem de complexe. Care, potrivit ziarului de suflet al extremei stângi americane, New York Times, ar ”risca să fie ineficientă și să propulseze regiunea într-un război total”.

Deși IDF a efectuat în spațiul aerian mediteranean exercițiile necesare unui raid la mare distanță, implicând manevra complicată, în război, a alimentării avioanelor din aer, nu e clar că Israelul dispune de informațiile și mijloacele necesare nu numai distrugerii instalațiilor nucleare iraniene, ci și anihilării potențialului unei masive riposte iraniene.

De pildă nu e limpede că Israel dispune de bombe spărgătoare de buncăre situate în subsolul teritoriului iranian, la mare adâncime, cum sunt centrele nucleare subterane, iraniene, de la Fordow și Natanz. Ori că le va putea distruge cu bombardamente repetate de natură să provoace surpări subterane, ”așa cum a fost ucis în subteran șeful Hezbollah, Nasrallah, cu 85 de bombe succesive”, după cum scrie Yonah Jeremy Bob în Jerusalem Post.

Dar ceea ce trebuie făcut și nu suportă amânare, trebuie făcut. Și fără întârziere

Are perfectă dreptate Naftali Bennett să constate că Israelul are, acum, ”cea mai mare șansă, din ultimii 50 de ani, de a schimba (în bine) fața Orientului Apropiat” și ”trebuie să acționeze acum pentru a distruge programul nuclear și instalațiile atomice iraniene și a damblagi un regim terorist. Avem justificarea și uneltele necesare, iar grupările Hamas și Hezbollah sunt paralizate, Iranul fiind expus și vulnerabil”.

În condițiile în care Israelul, singura democrație liberală din regiune, se vede confruntat cu amenințarea genocidului, pe care grupări teroriste patronate de regimul islamist al Iranului încearcă efectiv să-l transpună, ce alternative are oare statul evreu, decât de a extrage dinții toxicului și periculosului șarpe fundamentalist persan?

Dar celelalte democrații ale lumii?

Nu sunt și ele sub atac în urma încercărilor regimurilor totalitare ale Rusiei și Iranului de a schimba, cu ajutorul Chinei comuniste, fața ordinii mondiale în Ucraina și Israel?

Mai cred ele că sancțiunile impuse regimului de la Teheran, iresponsabil anulate de administrația Biden-Harris cu efecte regionale catastrofale, întrucât au eliberat fonduri imense, utilizate la întărirea tuturor grupărilor teroriste, ar mai putea obține ceva dacă ar fi reluate ? Și poate înăsprite?

Hai să fim serioși. Rusia și China au demonstrat că sancțiunile occidentale nu prea fac uneori mult mai mult decât o ceapă degerată, dacă nu sunt suficiente și nu se impun riguros.  

Cât de bine se simt oare democrațiile apusene știind că un nou dușman de moarte al Vestului este pe cale să obțină arma ultimativă și să pună pe butuci vitale interese de securitate occidentale? Dar statele arabe din proximitatea Iranului islamist?

E de domeniul evidenței, că interese de securitate elementare dictează Statelor Unite, Vestului și lumii arabe moderate, dacă nu și-au pierdut mințile și nu fac în pantaloni, să se alăture Israelului în anihilarea pe veci a primejdiei nucleare iraniene. Și teroriste.

Dar mai sunt guvernele marilor puteri (de odinioară) și ale țărilor arabe deopotrivă în toate mințile și realmente pregătite și capabile de acțiune fie și doar diplomatică, în timp ce micul stat evreu, care luptă pe nu mai puțin de șapte fronturi, se apucă să-și asume, curajos, sarcinile tuturor?

În măsura în care Israelul are mijloacele necesare, e, pesemne, imperativ să și le asume, chiar și fără sprijin diplomatic și politic american, dacă nu vrea să rateze șansa secolului.