Mossadul, Libanul și antisemiții din cancelarii și ziare

Informațiile pe care le primiți prin intermediul acestui blog absolut independent presupun depunerea unui mare efort ziaristic. Ca informațiile să vă fie livrate la timp, curate și interpretate corect, e nevoie de un amplu, laborios și deloc lesnicios proces de verificare, de gândire, de analiză și de sinteză. Contribuiți la supraviețuirea acestui jurnalism independent, de care puteți profita zilnic, la distanță de un mediu jurnalistic altminteri toxic, inundat de propagandă, în care surse libere și neatârnate ca acest blog au devenit o raritate. Aveți la dispoziție un buton de donații! Contează orice sprijin!

---

A creat Mossadul fabrica de pagere cu ani în urmă, că să întindă fie și după decenii o cursă teroriștilor? Nu știm încă toată povestea. În schimb știm că Israelul a bombardat joi seara zeci de obiective teroriste din Liban. Mai știm și cum a reacționat la operațiunea pagere suflarea antisemită. Și e halucinant.

Și nu e vorba doar de Rusia lui Putin, care a sărit ca arsă în apărarea aliaților ei teroriști iranieni, patronii Hezbollah, afirmând pentru uzul administrației Biden-Harris, că exploziile de pagere ar putea ”isca un război regional de amploare”.

Iudeofobie în vest

Deputata de extremă stânga a Partidului Democrat, AOC (Alexandria Ocasio-Cortez) a afirmat că atacul (probabil israelian) cu pagere, unul chirurgical, care a afectat aproape exclusiv teroriști (islamiști, șiiți, interpuși ai Iranului) ar fi, chipurile, ”o încălcare a drepturilor omului”.

Ceea ce e dement. Nu mai puțin alăturea cu drumul s-a plasat socialistul antisemit spaniol, Josep Borrell, șef interimar al diplomației europene, care s-a repezit și el să-și dea arama pe față, când a deplâns presupuse ”pagube colaterale”, chipurile ”grele” și ”nediscriminate” în ”rândul civililor”. Pagube despre care nu știe nimeni nimic. Ca și cum o rată a preciziei antiteroriste de 99% ar fi insuficientă, iar ”pagubele colaterale” ar fi vreodată ”discriminate”. Dar grețosul Borrell a declarat că l-ar îngrijora enorm.

La rândul său, Antonio Guterres, un expert în ieșiri antisemite și pro-teroriste, după cum s-a dovedit el după masacrele comise de Hamas la 7 octombrie 2023, a ieșit și el să ”avertizeze” pentru a enșpea mia oară în contra unei posibile ”escaladări”. Deși portughezul știe bine că singura politică actuală a SUA, sub Kamala Harris, este că ”avem neapărată nevoie de un acord de încetare a focului acum, acum! Acum!”. Subalternul lui Guterres, Volker Türk, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului nu s-a putut abține să dea și el cu bâta în baltă. Văzând enorm și simțind monstruos, neamțul a descoperit că atacul asupra teroriștilor Hezbollah ar fi și asupra unor ”civili” și ar încălca ”drepturi ale omului” și ”dreptul internațional”.

Türk ar fi făcut bine să se îngrijoreze că Israelul e obligat să se apere într-un război neprovocat, declanșat de către Hezbollah. Că de 40 de ani, Țara Sfântă încearcă să găsească un modus vivendi cu teroriștii din Liban, care atacă de tot atâta timp, nediscriminat, populația civilă a statului evreu, ai cărui locuitori continuă să fie siliți, cu zecile de mii, să rămână departe de casele lor din nordul țării, pentru că nu pot fi puși la adăpost de rachetele Hezbollah. Pe Guterres și pe Türk ar fi trebuit să-i alarmeze că organizația mondială și UNIFIL nu-și fac datoria de 18 ani încheiați. Căci ONU a adoptat rezoluția 1701, care stipulează dezarmarea Hezbollah dar NU a transpus-o nici până azi, astfel încât nu lasă Israelului, de fapt, nicio alternativă decât să penetreze sudul Libanului și să preia controlul asupra Țării Cedrilor cel puțin până la râul Litani, dacă nu vrea să se lase terorizat la nesfârșit de Iran și marionetele sale.

Nefăcutele presei

Dar degeaba caută cine informații despre toate acestea în presa internațională arondată guvernelor de stânga de la Berlin, Londra sau Washington. Care, în loc să celebreze o operațiune încununată cu un succes cu totul ieșit din comun, în măsură să refacă măcar în mică parte descurajarea tiraniilor și terorismelor, compromisă de administrația Harris-Biden și de aceste guverne poltrone și inepte, se arată neconsolate. Pentru că ziariștii organelor nu le pot concede tocmai evreilor dreptul la un succes de felul celui repurtat de Mossad. ”Cum își permit, oare, sioniștii, să le-o tragă teroriștilor (și, mai ales, susținătorilor lor din Vest) în așa un hal, încât să-i lase fără testicole și să le distrugă cultura macho? Nu le rușine?”- își zic pseudo-jurnaliștii cu pricina. Si dă-i si luptă cu prezumtivul ”terorism de stat” israelian.

Ce au remarcat observatorii din categoria independenților dotați cu sagacitate și perspicacitate, ca australianca Miranda Devine, de la New York Post, este nu doar forța psihologică a loviturii aplicate Iranului și interpușilor săi libanezi de Mossad, ci și patima cu totul insolită investită de criticii statului evreu în a condamna lovitura.  

Această pasiune le-a lipsit cu desăvârșire, de pildă amintitei AOC, când au avut de criticat masacrul terorist și violurile în masă comise de teroriștii islamiști asupra civililor israelieni. Complet absentă, din luarea de poziție a acestor ”prieteni” ai Israelului de care Cerul să-i ferească pe evrei, că de dușmani știu să se ferească, iată, și singuri, e faptul că veritabilul dușman al Israelului și al Americii, din spatele teroriștilor Hezbollah este Iranul.

Ecuația iraniană

Pe care două administrații americane (Obama și Biden-Harris) l-au cocoloșit și îmbogățit într-atât, încât regimul de la Teheran își poate permite să întrețină armate teroriste din Siria până în Yemen, trecând prin Liban și Gaza, precum și varii catedre și funcții grase în Departamentul de Stat american sau la Pentagon.

Unde continuă să activeze inși suspendați, teoretic, din funcții și investigați de FBI, ca Rob Malley, prietenul din copilărie al lui Antony Blinken, care, din înalta funcție de emisar american pentru Iran, pare a fi pus umărul cu eficiență maximă la activitățile unei rețele de influențare a SUA în sensul dorit de Iran.

Iar regimului acestui stat terorist a fost demascat mai nou și în calitatea sa de mafie ucigașă de lideri străini, de vreme ce nu se mulțumește să vrea să-l omoare pe Donald Trump, ci a urzit și planuri de asasinare a actualului și a fostului premier israelian, Netanyahu și Bennett, a ministrului apărării, Gallant, precum și a predecesorului său, Moshe Yaalon. Iranul a trecut astfel de o veche linie roșie a serviciilor secrete, care, după cum reliefa când Rafael Eitan, director de operațiuni la Mossad, se opresc acolo unde începe amenințarea cu uciderea liderilor statelor inamice.

Dar asta se întâmpla în alte epoci, mai civilizate. Curios e doar că, în ciuda văditei barbarii a teocraților iranieni și a modului abject în care fundamentaliștii islamici încălcă drepturile omului și ale femeilor, incompetenta și lașa conducere a SUA continuă să se lase dusă de nas de mullahii care-și teroriziează și propriul popor.

Dosarul libanez

Iar aplaudacii ei din presă se reped să condamne serviciul secret al singurei democrații liberale din Orientul Mijlociu, care a preferă să se apere prin lovituri chirurgicale, în loc să bombardeze Libanul de să-l facă una cu pământul pentru că tolerează pe teritoriul său un stat în stat și armate teroriste dirijate de un stat străin.

Dacă am depinde de această presă ca să ne informăm, am orbecăi definitiv și irevocabil. Noroc că mai e presa arabă. Ziarul arab, londonez, Al Quds, a ajuns să spună adevărul ocultat de massmedia mainstream de peste ocean și din vestul Europei. Conform cotidianului londonez, Hezbollah e slăbită masiv: ”cu detonările de pagere, Israelul și-a atins multe țeluri deopotrivă ofensive și defensive. Iranul și Hezbollah au suferit o înfrângere amară. Și nu e singura din ultimele luni. Dată fiind efectul militar al operațiunii pagere, Hezbollah nu va mai fi în stare să reacționeze eficient la Israel, ceea ce va avea enorme consecințe asupra moralului luptătorilor și va slăbi enorm partidul și politic”.   

Israelul ar trebui să fie condus foarte prost dacă nu profită de această slăbire de proporții a Hezbollah, spre a-i împinge pe teroriști dincolo de râul Litani și de a-i sili să rămână la distanță, sub amenințarea de a fi distruși. Ori dacă nu-i nimicește odată pentru totdeauna, eliberând și Libanul creștin de coșmarul islamist.

Ar contraveni acest program agendei politice a Kamalei Harris? Evident. Democrata are nevoie de liniște în Orientul Apropiat pentru că vrea să ajungă la Casa Albă în ciuda agendei ei extremiste, care include și ostilitatea evidentă manifestată față de Israel. Ca atare, pentru prima dată în istorie, o majoritate a evreilor din New York s-a întors, într-un sondaj Siena, împotriva candidaturii unui om politic democrat și-l preferă pe Trump ca viitor președinte al Americii. Iată o schimbare epocală. Dar chiar dacă ea nu s-ar fi petrecut, Israelul, care se confruntă cu un război pe mai multe fronturi, pur și simplu nu-și poate permite să țină cont de agenda electorală a vicepreședintei SUA, dacă vrea să supraviețuiască în ostila regiune în care se află.