Papa și apărarea creștinilor. A cui? S-avem pardon!

Vestul duce lipsă de apărători, iar nu, din nefericire, de agresori. Sau de asasinate comise de imigranți sirieni și islamiști, de pildă împotriva unor refugiați ucraineni. M-a impresionat, nu de mult, asasinarea unui tânăr creștin, care purta o cruce vizibilă la gât. A fost ucis în bătaie, după petrecerea lui de bacalaureat, într-un parc din Bad Oeynhausen, în Germania, de un imigrant sirian ”bine cunoscut poliției”, cum nota Die Welt. Sirianul l-a bătut bestial, cu picioare în cap.

Asasinul nu fusese provocat defel. Tot fără să fi provocat pe cineva au fost omorâți, recent, cel puțin trei participanți la serbarea orașului Solingen, alți 8 fiind în parte grav răniți de un adept sirian al ”Statului Islamic”. Unul, pe care autoritățile l-au tolerat inexplicabil, deși i se respinsese solicitarea de azil politic și trebuia de mult expulzat. Multiplele înjunghieri și asasinate islamiste comise de imigranți au pus pe jar clasa politică de stânga din Germania, care se teme de un apropiat acces la putere al populiștilor și extremiștilor de dreapta și de stânga, în alegerile estgermane.

Doar Papa Francisc e de-o serenitate deconcertantă. Șeful creștinătății se arată perfect liniștit și senin în această privință. Europa îi pare a sta prea bine față cu pericolul islamist. Altfel n-ar propune dindărătul zidurilor înalte, înconjurând Vaticanul -ultima tiranie europeană în care tronează infailibilul – ca Europa să-și dea jos zidurile în fața imigrației și s-o lase neîngrădit să inunde Bătrânul Continent. Cu trimitere la Donald Trump, Papa explicase atunci, tot dindărătul zidurilor groase ale Vaticanului, că ”aceia care clădesc ziduri devin prizonierii lor”. Ei, bravos! Ce bine, ce extraordinar de bine combate, monșer!

Pe atunci l-a aplaudat la scenă deschisă madam vicepreședintă a SUA, Kamala Harris. Azi, după patru ani de sordide crime și atrocități fără precedent, comise de imigranți neintegrabili, teroriști, sau demenți, care i-au determinat pe americani să consideră că migrația debordantă la granița mexicană (unde Trump începuse construcția zidului) e principala lor problemă, Kamala, (sau mai precis echipa ei) a întors-o 180°. Mai nou, a furat în scop electoral și acest punct de program conservator și propune edificarea unui zid la granița mexicană.

Dar nu s-a auzit ca Papa s-o critice.

În schimb, Suveranul Pontif nu e, în privința relativ ”bunei” situațiuni a Europei în confruntarea cu pericolul islamist, într-o eroare prea gravă. Dimpotrivă. În Burkina Faso, o nefericită țară africană, au fost masacrați mai nou, în tăcerea presei occidentale, 150 de credincioși creștini, între care 22 de catolici. Au fost masacrați sâmbătă. Și apoi duminică. Au fost măcelăriți în biserică, în ceea ce pentru creștini e ziua Domnului, la 25 august. E unul din cele mai sângeroase atentate teroriste islamice comise vreodată în această țară a continentului negru: peste 100 de jihadiști sosiți pe motociclete, au deschis foc de automate și mitraliere asupra civililor din biserică și a soldaților care-i apărau. Nu e prima atrocitate anticreștină care are loc în această țară africană, în care creștinii sunt răpiți, violați, torturați și uciși cu regularitate.

Reacția Suveranului Pontif

Dar pe Papă nu l-am auzit să-și ridice în aceste zile glasul în apărarea lor. Sau întru condamnarea făptașilor islamiști. Nici presa, plină de ”vibrațiile bune”, generate de madam Harris, nu are timp să se ocupe de asemenea ”detalii nesemnificative”, precum un masacru cu sute de morți.

De ce s-ar apuca, deci, Sfântul Scaun, să tematizeze subiectul? Și încă unul atât de ”neglijabil”? Și de ce să se intereseze Papa de ceea ce Spengler numea acum peste un secol ”Declinul Occidentului?

Ce legătură să aibă șeful Bisericii Catolice, oare, cu avertismentele memorabile despre declinul creștinătății și a lumii occidentale, pe care le-au lansat repetat, în ultimele decenii, unii dintre cei mai competenți și serioși gânditori contemporani, de scriitori ca Michel Houellebecq? Sau istorici și filosofi occidentali obișnuiți să se conecteze la realități, iar nu să le ignore, din rațiuni ideologice, între care regretatul Allan Bloom, sau publicistul britanic, Douglas Murray, autorul unor cărți celebre, solid argumentate și absolut recomandabile despre ”Războiul împotriva Vestului”, despre ”Islamofilie”, despre ”Sinuciderea Europei”? Sau despre nebunia maselor și gloatelor?

Care, să nu uităm, s-au revărsat în delir antisemit pe străzile metropolelor americane și europene, celebrând masacrul Hamas de la 7 octombrie 2023, violurile și răpirile de oameni torturați și omorâți de jihadiști doar pentru că erau evrei, în ceea ce as-a dovedit cel mai amplu masacru antisemit de la Holocaust încoace.

Dar cărțile și intervențiile publice la puținele posturi conservatoare care mai există ale lui Murray nu prea figurează în discuțiile ”influensărilor” celor mai diverse țări din Vest.

Nici pe Suveranul Pontif orgiile de antisemitism din campusurile universităților americane  nu l-au deranjat excesiv. de ochii lumii a condamnat, ce-i drept, într-un târziu, antisemitismul. Dar fără vreo tragere de inimă perceptibilă.

Te întrebi: oare ce-l afectează realmente pe Papă?

Căci e vădit că, în ciuda criticilor lui la adresa victimelor ucrainene ale agresiunii ruse, pentru că ar încălca drepturile ”religioase” ale agresorilor și ale bisericii lor, al cărei patriarh KGB blagoslovește armele genocidului, pe Suveranul Pontif nu-l interesează din cale încălcarea libertăților religioase. De pildă pe Muntele Templului, în orașul sacru al evreilor, creștinilor și musulmanilor, care e Ierusalimul.

Fiindcă Papa n-a protestat că evreii sunt arestați dacă se roagă la cel mai sfânt loc al religiei mozaice, pe Muntele Templului. Unde iudeii sunt discriminați în favoarea musulmanilor, cei din urmă fiind îndrituiți să se roage la moscheile edificate de cuceritorii islamici pe locul în care-și construise biblicul rege Solomon Templul. Unde evreii, repatriați din exilul babilonian, sub Ezra, l-au reconstruit, spre a fi din nou distrus, în anul 70, de romani.  

Nici despre această discriminare iudeofobă și antisemită actuală, de pe Muntele Templului nu vorbește mai nimeni, vreodată, în presa internațională.

A ieșit în schimb Papa. Și-a întrerupt discuțiile spirituale ca să abordeze, în fine, un subiect politic arzător. Despre evrei? Despre israelieni? Despre creștini? Despre prigoana la care-i supun și pe unii și pe alții revoluționarii teocratici, mesianici, școliți la școala de terorism a ayatolahilor Khomeini și Khamenei, ca și la universitatea de extremism islamic a Frăției Musulmane?

Ei, aș! Inima îi arde. Dar nu de vreun dor de creștini în siguranță. Dimpotrivă, s-ar zice…

Îi arde cu vâlvătăi neostoite pentru te miri cine. Față de teroriștii islamiști care au distrus și masacrat redacția revistei Charlie Hebdo, Francisc a manifestat o aleasă, o deosebită înțelegere. Și el i-ar fi ”ars un pumn în figură unuia care l-ar fi înjurat de mamă”: așa a comentat Papa, în 2015, plin de fierbinte empatie față de făptași, baia de sânge islamistă de la publicația franceză.

Mai nou, Papa a mai pus o piatră de temelie la construcție edificiului numit Cum mai poate fi distrus Occidentul?

Bunul prieten al lui Putin, al imperiului rus și al bisericii ruse, pe care o susține împotriva Ucrainei, Francisc favorizează, iată, și imigrația debordantă în Vest. În timp ce liderii principalelor partide politice de centru-stânga și de centru de la guvern și din opoziția germană discută intens îngrădirea imigrației, ca să atenueze pericolul destabilizării Germaniei după baia de sânge teroristă de la Solingen, papa Francisc s-a declarat împotriva neajutorării vaselor pline de migranți care, îmbogățindu-i pe cărăușii de oameni și pe traficanții de carne vie, se îndreaptă vijelios spre Europa. ”A nu-i ajuta pe imigranți”, respectiv a respinge migrația ar fi, potrivit lui Francisc, ”un păcat grav”.

Nu e clar de unde a scos-o pe asta cu păcatul. Da, Biblia ne avertizează pe drept cuvânt să nu-i discriminăm pe străini, să nu-i tratăm rău, să nu uităm că am fost străini în robia egipteană. Da, Scrierile Sacre, pe care Papa le disprețuiește, de vreme ce simte nevoia să le amendeze progresist la tot pasul, ne cer pe drept să acordăm azil nevinovaților care încearcă să-și salveze viața sau își caută libertatea.

Dar nici un comandament al omeniei, niciun precept moral valabil, nu ne poate sili să acordăm drept de ședere unor migranți care-și iau lumea în cap fiindcă poftesc o viață mai bună, și cu atât mai puțin inamicilor noștri de moarte!

Cuvintele folosite de Suveranul Pontif, spre a condamna ex-catedra restrângerea imigrației necontrolate, sunt cele mai puternice din cele folosite de el, în acest scop, în 11 ani de pontificat. Niciodată șeful Bisericii Catolice și al creștinătății nu s-a exprimat cu o vigoare comparabilă în apărarea creștinilor, evreilor și a Apusului în declin. Și niciodată n-a rostit vreun cuvânt cât de discret în apărarea democrațiilor liberale apusene, aflate sub asediu și din exterior, dar și din interior, din pricina politicilor neo-marxiste, militant ecologice și identitare, rasiste, anti-albe și anticreștine ale mișcării woke.

Ce să-nțelegem din toate acestea? Că Papa e un implacabil inamic al democrațiilor liberale? Din ce alt motiv nu realizează cât sunt de grav amenințate de o emigrație în masă imposibil de integrat în Vest? O fi ducând Vestul lipsă de apărători. Dar ”ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă apăr singur”.

Pe vremea dictaturii Videla, o tiranie argentiniană militară, vinovată pentru moartea a zeci de mii de nevinovați, iezuitul Bergoglio, azi papa Francisc, prietenul lui Putin, care arată înțelegere teroriștilor islamici, s-a dovedit un cetățean cât se poate de obedient și obsecvios regimului fascist. A fost chiar acuzat că a turnat autorităților doi preoți catolici. Care au fost arestați și torturați de regim.

Mă întreb iar: ce-l mișcă pe Francisc cu adevărat? Creștinismul?

În niciun caz, după cum s-a tot văzut. Credința? Să fim serioși. Religia? Poate. Dar nu a lui. A altora, desigur. Și nu chiar a oricui. Biblia, temelia democrațiilor liberale ale civilizației iudeo-creștine? Cu siguranță că nu.

Pentru că altminteri nu s-ar fi gândit să amendeze și să amelioreze poruncile lui D-zeu, criticându-le ca neadecvate. Și anulând, între altele, pedeapsa cu moartea, exclusă de Francisc din cateheză. Ori permițând binecuvântarea, de către clerici catolici, a cuplurilor homosexuale, spre disperarea episcopilor africani.

Tot mai greu e de contestat că dorința sa progresistă cea mai fierbinte e moartea (cât mai grabnică a) lumii democrațiilor liberale. Pare o vrere atât de tare, încât îl obsedează și îl determină de-o viață să se alăture dușmanilor libertății, indiferent dacă fascismul căruia îi slujește e de tip militar și de dreapta, ca în Argentina, marxist, ca al teologilor ”eliberării”, pseudo-mesianic, pseudo-creștin și extremist de dreapta și de stânga, ca al Rusiei, ori islamist ca al statului islamic și-al Iranului.

E clar deci că Francisc nu e un Papă neapărat, exclusiv și din cale-afară de ”progresist”. Poate fi și extrem de tiranic și reacționar. De pildă când, în fața unui diplomat de rang înalt, fost nunțiu în SUA, ca onorabilul arhiepiscop Carlo Maria Vigano, Papa reacționează, ca în iulie curent, cu inchiziția și cu metoda feudală a excomunicării, întru amuțirea unui critic articulat. Care-l acuză, nu foarte întâmplător, pe Francisc, de corupție și de complicitate la demolarea Bisericii Catolice din interior și, în exterior, la ”marele reset”, teoretizat de șeful Forumului Economic de la Davos, Klaus Schwab, în speță la proiectul ”dizolvării societăților tradiționale”.

Or, ce le poate dizolva mai rapid și durabil decât imigrația necontrolată? Sau totalitarismul putinist, dacă Rusia învinge în Ucraina și trece la cotropirea restului Europei?

Urmăresc cu atenție și cu îngrijoare crescândă evoluția numai la prima vedere bizară a acestui Papă oportunist, dar nu fără o agendă clară. Și Cerul mi-e martor: nu știu cum mai poate fi apărat un individ și un cleric ca Bergoglio.

Știu, toți mai și greșim, din când în când. Mă tem însă că a devenit imposibil să i se găsească scuze ”infailibilului” Francisc, pentru oricine ține cât de cât la adevăr, la dreptate și la demnitatea sa.