Papa a condamnat toate formele de antisemitism și anti-iudaism, în contexul în care afirmă că a observat creșterea atacurilor împotriva evreilor în toată lumea.
La aproape 4 luni de la masacrele antisemite comise de teroriști islamiști împotriva evreilor și oamenii altor neamuri în kibuțurile din sudul Israelului, Papa condamnă în sfârșit ”violența și ura împotriva evreilor”, afirmând că ”Biserica respinge orice formă de anti-iudaism și antisemitism și osândește fără echivoc manifstările de ură împotriva evreilor și iudaismului, ca păcate împotriva lui Dumnezeu”.
Francisc, citat de agenția Reuters, a condamnat atentatele comise de Hamas la 7 octombrie și a cerut, mai nou, eliberarea tuturor ostaticilor capturați și duși în Gaza, s-a declarat cu ”inima sfâșiată la vederea conflictului din Țara Sfântă, ca și de ura decurgând din el” și a deplâns existența unui număr din ce în ce mai mare de diviziuni și de războaie în lume, care constituie, potrivit Suveranului Pontif, un soi de ”război mondial pe bucăți”.
Combaterea urii împotriva evreilor, că i se spune antisemitism sau anti-iudaism e, cert, un lucru bun. E de notat că iudaismul este religia israelită, evreiască. Și că poporul evreu nu reprezintă doar un grup etnic, ci și o religie. Iar conflictul din Țara Sfântă e în primul rând un război religios și abia în al doilea rând unul pentru teritorii.
E, deci, foarte salutar faptul că Papa ia, în fine, poziție, la nu mai puțin de patru luni după cel mai amplu masacru terorist și genocidar, islamist și antievreiesc din istoria de după Holocaust și cel de-al Doilea Război Mondial.
Dar nu sunt cuvintele Papei ”ușor” tardive? De ce i-a luat oare atât de mult timp, ca să observe amploarea crescândă a atacurilor antisemite, lovind comunitățile evreiești din lume? Nu văzuse el acum 3 luni, acum două luni și acum o lună statisticile polițiilor din Italia și din Vest? Dar manifestațiile antisemite, pro-teroriste și genocidare din cele mai diverse colțuri ale lumii? De pildă de la Roma? Dar pre-pogromurile organizate la universitățile americane de elită precum Harvard, MIT, Columbia, Berkeley?
De ce n-a condamnat Papa scandaloasele declarații din Congresul SUA ale președintelor universităților Harvard, MIT și Pennsylvania, care s-au declarat habarniste în privința eventualității, în opinia lor incerte, ca chemările la genocid împotriva evreilor să încalce regulile de conduită ale școlilor lor superioare?
Și, mai ales, cum face Papa să ”nu observe” că obiectul principal al urii și violenței antisemite, antiudaice și antievreiești este Israelul, în speță mult demonizatul stat evreu? Cum face să nu observe Papa acest fenomen de o evidență strigătoare la Cerul spre care se roagă, sau pretinde că se roagă Suveranul Pontif? Și cum face oare să se abțină să sufle o vorbă despre această ură anti-israeliană și antisionistă, care sunt forme ale aceluiași antisemitism, deplâns, într-un târziu, de șeful Bisericii Catolice?
O condamnare autentică a anti-iudaismului și antisemitismului nu e admisibil să ”uite” și să ascundă faptul că manifestarea principală a urii împotriva evreilor a ajuns să fi azi, peste tot în lume, ura pe statul evreu, demonizarea și delegitimarea lui, precum și izolarea lui astfel încât să i se aplice standarde duble, standarde de care sunt scutite toate celelalte țări ale lumii.
În fine, cum se face faptul că Papa trece cu vederea sau cel puțin omite să-i numească în clar pe teroriști ”teroriști”, iar pe islamiști, ”islamiști”? Numirea în clar a vrăjmașului conviețuirii pașnice între religii și neamuri ar contribui mult la pacificarea actualului ”război mondial pe bucăți” declanșat în parte de placiditatea și împăciuitorismul laș cu care Occidentul reacționează de ani și decenii la terorism, islamism și fundamentalism islamic. Ba ar fi chiar condiția sine qua non a acestei pacificări.
A nu tematiza toate acestea reprezintă minciuni prin omisiune și constituie un appeasement abject și sinucigaș, în condițiile în care acești teroriști islamiști îi vânează nu doar pe evrei, ci și comunitățile creștine, în special din Asia și Africa, fără ca Papa să se arate din cale afară de deranjat și fără ca Vestul să fie chemat de el să ia măsurile necesare apărării acestor comunități dezarmate.
Papa are la activ un lung șir de inadecvări la conflictele timpului nostru. Între ele și aberația de a căuta și depista infame justificări teroriștilor islamiști care i-au masacrat la Paris în 2015 pe ziariștii de la Charlie Hebdo. A trecut de-atunci aproape un deceniu. Papa Francisc ar fi avut timpul necesar să-și ajusteze și să-și recalibreze declarațiile. Ne putem probabil aștepta ca Suveranul Pontif să-și corecteze declarația actuală peste alți 8 ani, când va izbuti, în mod lăudabil, să descopere uimit, că antisemitismul contemporan e antisionism. Sau anti-israelism.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

In sfarsit a spus si comunistul asta ceva cu o jumatate de gura.
Off topic Dom Iancu, dizidentul chinez Ai Weiwei face niste acuzatii de ma trec fiorii.
Daca n-ati vazut inca, va rog urmariti mai jos:
https://news.sky.com/video/censorship-in-the-west-is-the-same-as-maos-china-says-chinese-dissident-artist-ai-weiwei-13063845
Da, am văzut, mulțumesc pentru semnalare, Dom Robert. De groază, cât de repede se infectează și oamenii cei mai inteligenți de antisemitism, care e o boală la cap, uneori (de fapt de regulă) dintre cele mai grave.
Oi Dom Iancu, antisemitismul e doar un inceput.
Am vazut clipul, dar n-
„Iar conflictul din Țara Sfântă e în primul rând un război religios și abia în al doilea rând unul pentru teritorii”
Domnule Iancu ! Doar sa ma bag in seama, vreau sa zic: intotdeauna a fost si va fi, razboi spiritual. De ce nu razboi religios ? Findca islamul nu este o religie, ci o ideologie satanica. Am fost atent la cuvinte, insa adevarul trebuie spus
Niciodata nu va fi in joc la modul serios, teritoriul lui Israel, indiferent ce vedem noi.
Vayikra-Levitic 25:23 Pamantul sa nu fie vandut (instrainat) pentru totdeauna, fiindcå tara este a Mea, iar voi sunteti ca niste straini, locuind impreuna cu mine, ca oaspeti ai Mei…… Intelegeti ?
Exista un plan domnule Iancu, facut „peste capul” lui Biden,sau Blinken, sau Mohamed bin-bar Salman, sau oricine altcineva. Acel plan se va implini, NU cel cu „doua state” fiindca „al Domnului este pamantul, cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc” ….. Inca un pic !