Nedumeririle Papei. Și cum ar putea fi lămurit

Papa Francisc și-a rostit în duminica Paștelui catolic predica tradițională însoțind împărțirea binecuvântării ”urbi et orbi”. Mai mult orbi, aș fi zis, dacă predica nu m-ar fi entuziasmat într-atât, încât să fie cât pe ce să ”mă îndemne” să mă convertesc la credința lui Francisc. Pe mine, un evreu.

Atâta doar că, după un deceniu de asiduă ascultare a predicilor pascale și a altor discursuri diverse ale lui Francisc, nu știu prea bine în ce anume crede. În creștinism? Parcă nu.

Fapt care nu mă împiedică doar să mă convertesc, dacă aș fi vrut s-o fac, ci și să tac, cum mi-aș fi dorit, în replică la litania din duminica pascală a Papei. Care m-a lăsat, un timp, mai perplex decât oricând. Nu de alta, dar și cuvântarea Papei s-a văzut plasată sub semnul întrebărilor:

”De ce atâția morți? De ce atâtea distrugeri?” s-a întrebat Papa în cuvântarea sa de Paște din Bazilica Sfântul Petru

Mari întrebări pacifiste, mi-am zis, așteptând și alte întrebări, precum și răspunsuri, cu gândul la diversele jihadisme în care e scufundată lumea contemporană. M-am gândit la ucrainenii sfârtecați de bombe rusești din februarie 2022. Întrebări legate, bunăoară, de motivul pentru care patriarhul KGB al Rusiei, Chiril, tocmai a declarat conflictul rușilor cu frații creștini ortodocși din Ucraina ”război sfânt”. Nu conflictul cu statul islamic i se pare patriarhului bisericii Rusiei aliate cu Iranul și cu Hamas vrednic de a fi decretat ”război sfânt”. Nu. Omul care a binecuvântat armele genocidului antiucrainean se consideră în jihad cu frații creștini ortodocși din Rusia mică, iar nu cu islamiștii.

Papa n-a dat vreun semn să fie oripilat de acest tip de război ”sfânt”, ”creștin”, decretat de Patriarhul Rusiei. Ai cărei țari cuceritori și imperialiști, de la Petru I la țarina Ecaterina, Papa n-a uitat să-i laude ditirambic, acum câteva luni, în plină invazie rusă în Ucraina, în fața tineretului rus.

Iar Francisc nu s-a arătat uimit nici de faptul că, după ce a trecut prin tocătorul de carne al invaziei ruse în Ucraina aproape 450.000 de militari, dictatorul Rusiei, Putin, a decretat mai nou mobilizarea altor 150.000.

Degeaba am așteptat aceste semne de oripilare. Și întrebările necesare. În tip ce-l ascultam pe episcopul Romei vorbind înaintea blagosloveniei urbi et orbi mi-am amintit de cei 1200 de israelieni, în covârșitoarea lor majoritate rude de sânge ale lui Isus, asasinate brutal de teroriștii islamiști ai Hamas la 7 octombrie 2023. De sutele de femei violate, de bebelușii luați ostatici de teroriștii islamiști. De cei 134 de evrei care mai zac încă în catacombe.

Întrebările Papei? Le-am auzit. Mari și bune mi s-au părut. Dar ușor carente. Iar răspunsurile lor n-au venit direct, clar și pe față. Doar indirect, doar într-un susur am reușit să discern vagi sugestii din ceva ce semăna a replică la chestiunile părând, probabil fals, a-l privi îndeaproape pe Francisc. Iar această replică are de ce să le pară unora monstruoasă.

Papa a început prin a menționa pietrele și bolovanii, care, potrivit lui, ar ”bloca speranțele umanității”, în numele căreia Suveranul Pontif a cuvântat în duminica pascală, precizând că stâncile cu pricina ar fi ”ale războiului, ale crizelor umanitare, ale violărilor drepturilor omului și altele…” Pentru ca apoi să-l evoce rapid ca o ploaie de vară pe Isus și mormântul gol al Învierii, care ar fi ”deschis calea păcii în mijlocul războiului, a reconcilierii în mijlocul urii, a fraternității în mijlocul dușmăniei”.

Frumos, mi-am zis. Începe bine. Și cum a continuat?

Cu ce-l doare mai tare

Ierusalimul, Țara Sfântă? Desigur. Ajutorarea victimelor? Bineînțeles. Dar care victime? Papa le-a ”precizat”, enumerându-le în ordinea inimii sale.

N-au apucat locul întâi pe lista cordial propusă de șeful Bisericii Catolice rudele captive ale lui Isus.

Copiii zilnic violați împreună cu mamele lor ostatice de către teroriști au aterizat pe un foarte scurt loc doi. În timp ce prizonierii Hamas s-au văzut relegați pe o jalnică poziție secundă, deși răpirea lor și masacrarea din senin a consătenilor lor din sudul Israelului au declanșat războiul din Gaza, ajutoarele umanitare pentru ucigași din fâșie au dominat clar discursul papal. Care a ignorat însă cu atât mai bizar faptul că teroriștii jefuiesc asistența umanitară livrată civililor din fâșie. Câți mai sunt neînregimentați în Hamas și în Jihadul Islamic, grupări interpuse ale regimului iranian, care coordonează și oștirile similare zise Houthi și Hezbollah. Degeaba am căutat cu lumânarea, în discursul papal, vreo vorbă despre Iran.

Prioritatea a fost rezervată nu atât ”populațiilor vătămate” cât mantrei extremei stângi care tot cere ”noi rute” pentru ajutoare umanitare, deși căile au fost de mult deschise de Israel, iar asistența e sabotată sistematic de Hamas, care fură camioanele cu alimente și medicamente cu totul, sau din ele, pradă mâncarea civililor din fâșie și o revinde la suprapreț la bursa neagră. Degeaba am căutat cu lumânarea, în discursul papal, vreo vorbă despre acest jaf care-i victimizează pe copiii palestinieni. În legătură cu care a vărsat iar abundente lacrimi de crocodil.

Exegeza biblică, evreiască, afirmă că a rosti nume e a-ți exprima iubirea pentru cei numiți. Mi-e greu să cred că papa e cu totul străin de această exegeză. Or, net mai succint decât apelul-alibi la ”eliberarea de ostateci răpiți la 7 octombrie”, învelit între două prolixe chemări la ajutorarea dușmanilor lor și îngrădit de ele, Papa a lansat revendicarea unui ”armistițiu imediat în fâșia Gaza”, căreia a reușit să-i spună pe nume. Ca să revină apoi locvace la ”populația ei civilă”, (musulmană), fără să indice că această populație susține în proporție de 71 % masacrul terorist comis de jihadiștii Hamas și ai Jihadului Islamic la 7 octombrie 2023.

Degeaba am căutat cu lumânarea, în discursul papal, vreo vorbă despre această covârșitoare susținere a celui mai amplu masacru terorist și genocidar, antievreiesc, comis de la Holocaust încoace. Comis, în ciuda binecuvântării urbi et orbi pronunțate de Suveranul Pontif de Paște, anul trecut. Degeaba am cotrobăit și după vreun protest anti-antisemit. În această lume smintită mai rău decât oricând, de la naziști încoace, de antisemitism.

Regrete papale? O alocuțiune clară, explicită și la obiect?

Nimic. Nada. Zero barat. În schimb, Francisc a lansat apelul tovărășesc ”să nu lăsăm ostilitățile în curs să continue să atingă grav populația civilă care e acum epuizată, mai ales copiii, războiul fiind întotdeauna o absurditate și o înfrângere”.

Și pe mine, pe oricine nu și-a pierdut cu totul omenia, pe noi toți ne afectează grav suferința copiilor palestinieni. Și mie, ca majorității covârșitoare a evreilor și creștinilor, mi se pare intolerabilă ”epuizarea” lor. Atâta doar că nu mi se pare normal ca Papa să uite să evoce mai vechea epuizare a celor mici răpiți din Israel. Ori suferințele îndurate de 6 luni de acești copii. Ori faptul că și ei, și mamele lor, și copiii palestinieni sunt in corpore victimele acelorași teroriști islamiști, pe care Suveranul Pontif s-a ferit să-i condamne clar și fără echivoc. Ori voalat.

De ce nu precizează Papa lucruri între timp clare? De ce n-a amintit de femeile din Israel supuse sistematic violului transformat de Hamas în armă de război? Sau de cele victimizate încă și mai sistematic în Iran? Ori în alte teritorii controlate de interpușii ayatolahilor? Nu știe Francisc că șefii Hamas au anunțat repetarea continuă a masacrului (și violurilor) de la 7 octombrie 2023?

Tace pentru că împărtășește spaima înaintașului său din timpul naziștilor, care n-a numit victimele evreiești ale genocidului comis de Hitler și de ai lui, de teama că va fi arestat de germani? Se teme Francisc de terorismul islamist? Sau îi împărtășește țelul distrugerii Israelului, a demolării democrațiilor și a civilizației iudeo-creștine care le-a născut?

Despre eroii creștini și despre creștinism ceva, acolo, în discursul papal? A se slăbi

Dacă lucrurile n-ar sta așa, ar mai afirma oare Suveranul Pontif că războiul (care a prezervat, în lupta împotriva nazismului, democrațiile europene) ar fi, generic, ”o absurditate și o înfrângere”?

Iată de fapt, ce mi se pare o ditai absurditatea și o capitulare: această enormitate papală, care-și bate joc de sutele de mii de eroi aliați, creștini și evrei, care și-au dat viața pentru apărarea și victoria democrațiilor și lumii libere în fața lui Hitler și a celui de-al Treilea Reich, dar al căror efort militar e decretat a fi fost, chipurile, ”absurd și o înfrângere”. Se deduce logic, că ar fi trebuit să se impună Hitler. Am căutat degeaba în discursul papal alături de această unică concluzie clară, o elementară înțelegere a istoriei. Și n-am descoperit în cuvântarea lui acte ratate, inadvertențe, gafe comise din neatenție. Căci Papa și-a repetat opiniile. Noi, nu prea sunt decât recidivele papale.

Apoi am scotocit cu lumânarea după grija lui pentru creștinii din Orientul Mijlociu și Africa, vânați de fundamentaliștii musulmani și teroriștii inspirați de ayatolahi. Nu i-am găsit numiți în cuvântarea pascală, alertată generic de ”Siria, de Liban”,  a cărui ”criză economică și socială e agravată de ostilitățile de la frontiera cu Israelul”. Iată-l în fine, numit.

În context, firește, negativ. De parcă ”ostilitățile” ar fi căzut din cer și n-ar fi opera acelorași interpuși islamiști ai Iranului genocidar, ziși Hezbollah, cei nenumiți în discursul papal.

După această disertație, un excurs pe cât de lung, pe atât de straniu trunchiat în defavoarea israelienilor, a creștinilor prigoniți de islamiști și altor victime ale terorii musulmane, ar fi fost normal ca Suveranul Pontif să pună capăt digresiunii sale prin abordarea frontală a catastrofei coreligionarilor săi din Ucraina, din Nigeria, din alte țări africane. Dar creștinii, vai, nu ajunseseră încă la rând. Siriei și Libanului (ai cărei creștini n-au fost menționați de papă) i-au urmat, pe locul 4 al listei inimii sale papale, Balcanii de Vest. Adică Bosnia musulmană. Apoi, pe locurile 5-7, au urmat Caucazul, Haiti și Birmania, unde creștinii nu sunt peste tot majorități. Sau nu sunt nici măcar minorități. În Caucaz i-a depistat pe armeni și pe azeri, ”uitând” însă că, în anul care s-a scurs de la precedentul său discurs pascal, primii, exterminați ca creștini, acum un secol, de către turci, au redevenit victimele unei epurări etnico-religioase de amploare, din partea dictaturii unui popor turcic. Al Azerbaidjanului. După care Papa a revenit la victimele musulmane.

De această dată din Birmania. Da, există realmente zeci și sute de milioane de victime musulmane ale extremismelor și fundamentalismelor timpurilor noastre, vrednice de compătimirea Papei. De pildă tot mai puținii musulmani moderați care rezistă tăvălugului totalitar, islamist, în nenumărate țări ale lumii. Dar și ei au fost omiși din discursul papal.

Dezabuzați au rămas și cei care sperau ca măcar pe locul 8 al preocupărilor sale, Papa să amintească, fie și doar în treacăt, de suferințele creștinilor continentului negru. Pe care islamiștii africani îi supun răpirilor, masacrelor și unui genocid la scară continentală. Nu că Francisc n-a amintit de războaiele și ”seceta” din Africa. Dar cuvântul ”creștini” nu i-a părăsit, în context, buzele.

Schița unui răspuns la nedumeririle papale  

De ce atâția morți? De ce atâtea distrugeri?

Nu pare foarte greu de lămurit de ce.

Pentru că liderii creștinătății, din care fac parte în primul rând șeful Bisericii Catolice, dar, nu în ultimul rând, și șefii de stat și de guvern ai democrațiilor cu majorități creștine, au abandonat drumul clarității morale și au, în schimb, priorități dintre cele mai bizare.

Pentru că preferă, vai, adevărului, eufemismele; cinstei, oportunismul; dreptății, ipocrizia; și creștinilor, islamismul.

Pentru că, în numele drepturilor omului, al păcii, al omeniei, s-au dat cu violatorii și ucigașii acestor drepturi, ai păcii, ai omeniei, ai democrației, de la Putin și Chiril la Hamas și de la Hezbollah la stăpânii lor iranieni.

Pentru că fie n-au înțeles că în vizorul terorii putiniste și islamiste e creștinismul și civilizația iudeo-creștină, fie au trecut cu arme și bagaje de partea inamicilor lor.