Începutul sfârșitului pentru Erdogan? Turcia după alegerile locale

De ce-a mâncat partidul guvernamental islamist, AKP, o bătaie soră cu moartea în alegerile locale turcești? Și ce anunță înfrângerea lui Erdogan pentru viitor?

Regimul islamist al lui Recep Tayyip Erdogan și-a încasat usturătoarea amendă electorală pentru că a căzut la toate examenele majore ale oricărei guvernări, iar electoratul s-a săturat până peste cap și de autoritarul lider de la Ankara, și de politicile economice dezastruoase ale ciracilor lui.

În plus, corupția și nepotismul au luat, ca și tirania și arbitrariul regimului, o amploare de tip otoman în țara sultanului, iar conexiunea la realități a executivului islamist e de domeniul trecutului. Toate acestea au devenit tot atâtea surse de disconfort al multora, precum și izvoare ale unei ample insecurități și ale unei vaste indispoziții în rândul poporului.

Electoratul, care le-a servit islamiștilor din AKP o usturătoare înfrângere în principalele cinci orașe ale Turciei și, îndeosebi, la Istanbul și în capitala turcă, Ankara, a fost adus, în bună parte, în sapă de lemn de inepția financiară și economică, de sorginte ideologică a executivului lui Erdogan. În ripostă, i-a zădărnicit liderului islamist de la Ankara proiectul schimbării constituției, astfel încât Erdogan să poată rămân la președinție și dincolo de limita (constituțional fixată pentru președinți) a actualului său mandat.

Din pricina inflației

Deprecierea monedei naționale a ajuns la un amețitor 67% (dar se apropia la un moment de 90%). Inflația catastrofală e în mare parte efectul unor politici economice demente, din cauza căreia turcii fac adesea foamea, poate chiar mai rău decât în Gaza, dar fără să se confrunte cu un război declanșat de frații ideologici ai lui Erdogan din teritoriile disputate și controlate de Hamas.

Pensionarilor Turciei nu le mai ajung pensiile și se reapucă de muncă la 70 de ani, iar oamenii din păturile inferioare, sau de mijloc, se culcă seara flămânzi și se scoală dimineața cu stomacul chiorăind asurzitor. După cum mai reliefau analiștii și corespondenții DLF, doar 35% din cele 62 milioane de alegători au mai votat acum partidul guvernamental.

Reiese că AKP, care a pierdut voturi și în Anatolia, în favoarea unei disidențe religios-conservatoare, se mai bazează doar pe o parte din oligarhia islamistă și pe profitorii sistemului corupt de nepotism generalizat, edificat de Erdogan.

De ce s-a ajuns la această prăbușire?

Pare că degringolada și debutul erodării simpatiei pentru Erdogan și islamiști au început cu tentativele stupide, iscate de setea de putere a mai-marelui regimului, de a se eterniza la putere și prin șmecheria economică a menținerii artificiale a dobânzilor la un nivel perpetuu scăzut, nivel menit să stimuleze investițiile.

Această politică moral aberantă a declanșat o inflație galopantă pe care, ca s-o strunească, regimul s-a văzut nevoit să ia draconica măsură a ridicării dobânzii de referință la 45%. Cum e în prezent.

Concomitent, pensia minimă (aprox. 285 euro) a fost menținută mult sub salariul minim pe economie, estimat la 486 de euro, ceea ce a provocat un grav dezechilibru social și a exacerbat sărăcia acestei categorii vulnerabile. Or, o observatoare turcă originară din România, Violeta Stratan İlbasmış, l-a citat în context pe regretatul președinte turc, Suleiman Demirel: „Nu există niciun guvern pe care o cratiță goală să nu-l poată răsturna!” .

Ideologie versus sete de libertate și dreptate

Antipatia pentru islamiști a crescut notabil, îndeosebi în orașe, și din cauza caracterului reacționar și represiv al politicii ”sultanului”, care a întors în parte țara în epoca prefacerii imperiului otoman în ”bolnavul Europei”. Nici terorismul islamist, vizibil la 7 octombrie 2023 în Israel, ori în martie 2024 în Rusia, nu pare să fi contribuit la amplificarea popularității lui Erdogan, care, culmea, s-a identificat cu Hamas, calificându-i pe teroriști drept presupuși ”luptători pentru libertate”.

Ceea ce denotă ruptura definitivă de realități și de civilizație a ideologului tiranic din palatul prezidențial de la Ankara, palat ale cărui costuri exorbitante de întreținere fac de asemenea obiectul revoltei publice.

Nu puțini turci au realizat și repudiat acest divorț erdoganist de lumea modernă, de realități și de opțiunile democratice de tip european și apusean, opțiuni asociate de mulți, în Turcia, kemalismului, moștenirii lui Mustafa Kemal Atatürk.

Însuși șeful CHP (Partidul Popular Republican de orientare social-democrată, fondat de Atatürk), Özel, a atribuit izbânda formațiunii sale pedepsirii de către electorat, a celor care ”au redus veniturile oamenilor și au călcat în picioare democrația, distrugând statul de drept”.

Încât victoria netă, semnificativă, repurtată de social-democrații kemaliști din CHP și de kurzii din sud-estul Anatoliei, de pildă la Diyarbakir, anunță ceea ce pare a fi debutul căderii astrului islamist și ascensiunea unei noi stele politice turcești.

E vorba de vechi-noul primar al Istanbulului, Imamoglu, un musulman practicant, eligibil de către credincioși, precum și, totodată, o speranță a tuturor partizanilor unei Turcii moderne, libere, democratice și europene.

Imamoglu i-a provocat cea mai dură și dureroasă înfrângere a lui Erdogan, de vreme ce dregătorul kemalist, intrat în arenă că învingător din 2019, a recucerit primăria Istanbulului cu 51%, zădărnicind principalul obiectiv al tiranului de la Ankara: de a recupera, pentru islamiști, primăria orașului european al Turciei.

Sastisiți de dictatura Frăției Musulmane, mulți turci nădăjduiesc ca Imamoglu să-i salveze de Erdogan și să reinstituie democrația seculară și prosperă a țării pendulând veșnic între Orient și Occident.