Una fac, alta zic. Și apoi se contrazic: liderii capitularzi ai Vestului

Nimic nu ilustrează mai clar degradarea valorilor și societăților iudeo-creștine decât actele ratate, lapsusurile, eșecurile, contradicțiile între vorbe și fapte, erorile în serie, gafele și nefăcutele tactice ori strategice săvârșite pe bandă rulantă de liderii spirituali și politici ai lumii occidentale.

Și mai ales de Papa de la Roma și de președintele american, Biden. În loc să ajute mai consistent democrațiile agresate de tirani și teroriști, ambii presează, uneori indirect, conducerile Ucrainei și Israelului să se dea bătute și să închine, practic, nu teoretic, țările lor dușmanilor democrațiilor, dușmanilor care le-au invadat.

Le reiau, succint, doar pe cele din ultimele zile, deși lista lor e virtual interminabilă și se lungește, vai, pe zi ce trece.

Noul derapaj al Papei

Pentru a debuta cu liderul lumii creștine, un purtător de cuvânt al Vaticanului a retractat afirmațiile papei de la Roma, care, după alte declarații mult iubite la Moscova, dar șocante pentru ucraineni, recidivase într-un interviu acordat presei elvețiene și susținuse că Ucraina ar trebui să aibă ”curajul de a arbora steagul alb” în conflictul cu Rusia.

Matteo Bruni, directorul oficiului de presă al Sfântului Scaun, a declarat ulterior, în reacție la masivele critici din lumea catolică și occidentală, că papa n-ar fi propus capitularea Ucrainei, ci, pasămite, ”negocieri”.

Or, simbolul steagului alb e, în genere, clar. Deși suveranul pontif pare să fi preluat termenul de la jurnalistul care-l intervieva, simbolul steagului alb e cunoscut universal ca indicând, mai mereu, capitularea celor ce-l ridică.

Papa, un acerb critic al capitalismului și al democrației liberale, ca și al caricaturiștilor uciși de teroriști islamiști, a mai făcut apeluri la concesii ucrainene. El nu s-a mulțumit să exprime înțelegere față de asasinii islamiști și antisemiți ai desenatorilor de la Charlie Hebdo, în 2015. Toamna trecută, în plin război de agresiune antiucrainean, Papa a lăudat și imperialismul rusesc, când, în fața unor tineri ruși, i-a evocat elogios pe unii dintre cei mai agresivi și cuceritori țari din istoria Rusiei.

Nefăcutele președintelui american

În ceea cel privește pe liderul nominal al lumii libere, Joe Biden, tot mai puțini îi înțeleg politica externă. Biden a trimis ajutoare Israelului și n-a oprit campania antiteroristă a Ierusalimului în Consiliul de Securitate al ONU.

Dar șeful Casei Albe îl vituperează concomitent incontinent pe liderul democratic ales al statului evreu, stat care e principalul aliat al SUA în Orientul Mijlociu. Și o face într-un stil mai aspru decât cel rezervat de el tiranilor totalitari și fruntașilor teroriști, pentru care America e ”marele Satan”. Iar Israelul demonul mai ”mic”.

Mai nou, președintele american, care a autorizat manevre militare comune cu dușmanii Vestului, Rusia și Iran, manevre găzduite de India, a făcut pentru a enșpea mia oară afirmații contradictorii. Întrebat despre liniile sale ”roșii” în conflictul israeliano-terorist, Biden a declarat într-un interviu acordat postului tv de stânga, MSNBC, că pătrunderea israelienilor în Rafah ar fi pentru el ”o linie roșie”. După care s-a răzgândit, s-a corectat, a retractat. Și a declarat că ”nu are linii roșii”, iar ”eu n-am să părăsesc niciodată Israelul”. 

Totodată, unii oficiali americani, începând cu șeful Pentagonului, Lloyd Austin, și terminând cu președintele, au reluat, fără să efectueze verificările necesare, și informațiile false, ori îndoielnice, răspândite de teroriștii Hamas cu privire la numărul femeilor și copiilor morți în Gaza, înainte de a se vedea nevoiți să-și ceară iertare și să rectifice.

Tactici teroriste

Hamas amplifică zilnic numărul de morți fără să ofere probe concludente. Și fără să distingă între civili și combatanți. Dar numărul mormintelor din Gaza îi contrazic flagrant. Cu toate acestea, împăciuitoriștii occidentali dau în clocot de nerăbdare să se repeadă să le pupe inelul și să le propage cât ai zice pește dezinformările.

Rolul agitprop-ului Hamas cu morții e clar: știrile false, avansate de teroriștii islamiști slujesc clar intereselor lor, în măsura în care Hamas se bizuie ”umanitarismul” afișat de stânga americană. Speră ca prezumtiva ”milă” față de palestinieni (în fapt ura pe israelieni) să fie în stare să-l preseze pe Biden să-i salveze grupării, la Rafah, ultimele batalioane teroriste, astfel încât Frăția Musulmană din Gaza să poată să continue să șantajeze statul evreu cu ostatici (poate) încă vii, sau cu trupurile celor deja uciși de islamiști, după ce au fost torturați și violați. Căci un acord de încetare a focului însoțit de un schimb de captivi ar însemna ca Hamas să-și dea din mână asul, adică ostaticii – pârghiile principale de șantaj ale grupărilor teroriste sunite din fâșie.   

Făcându-le retoric pe plac lor și aliaților lor de extremă stânga de peste ocean, de care crede, fals, că ar avea nevoie ca să fie reales, Biden l-a criticat iar, dur, pe premierul israelian Netanyahu. A afirmat, textual, că șeful executivului de la Ierusalim ar ”strica mai mult” decât ar ”face bine”. Ecoul său a devenit subit și vicecancelarul german, ecologistul Habeck, care, aflat în vizită în SUA, a cerut brusc și el Israelului să apere ”mai mult populația civilă”. Palestiniană, desigur. Că de ostaticii israelieni, civili și ei, ne amintim mai greu și mai puțin la Berlin, Washington și Londra.

În cuvântarea sa cu privire la ”starea națiunii”, un popor care susține în proporție de 60% cauza israeliană și lupta statului evreu împotriva terorismului, Biden a început prin a admite, foarte pe scurt, vina Hamas din masacrul său de la 7 octombrie și a reitera ”dreptul Israelului de a se apăra”. Pentru ca apoi s-o țină langa, timp de 4 minute, cu critici absurde adresate statului care poartă cel mai civilizat și, față de civili, cel mai uman război din istorie, cerându-i implicit, fără s-o spună, să poarte un război în esență ”mai” civilizat decât toate cele în care a luptat până acum America. De pildă la Mosul, în Irak, împotriva ISIS, unde forțele armate ale SUA au făcut orașul terorizat de ISIS una cu pământul.

Potrivit unui oficial kurd, au fost uciși la Mosul peste 40.000 de civili, estimările net mai rezervate ale agenției AP și ale postului american NPR vorbind de ”până la 11.000 de civili uciși”. În acest oraș. Or, ISIS a fost alungat dintr-un teritoriu incomparabil mai vast.    

Politica SUA față de Ucraina și Israel? La poluri opuse. Dar mereu, față de inamic, supuse

Pe scurt, politica președintelui față de Israel e la fel de simplă și de contradictorie precum cea, situată la polul opus, practicată față de Ucraina. Nu că SUA n-ar ajuta ambele țări. Dar modul în care o fac și în care tratează verbal și material guvernele celor două state atacate le torpilează ambelor țări apărarea.

În vreme ce Biden susține Ucraina, verbal, din răsputeri, dar nu-i oferă nici concesiile politice interne necesare, în Congres, ajutorării militare a Kievului, nici la timp, și în cantitate și calitate suficientă, muniția și armele de care au nevoie ucrainenii ca să reziste tăvălugului rus și să dea peste cap armata invadatoare, față de israelieni președintele se comportă invers.

Statul evreu, mai capabil să se apere decât ucrainenii, primește de la americani ajutoare militare permanente, chiar dacă tot mai condiționat. În schimb, guvernul Netanyahu este, retoric, ciuca bătăilor.

Din contra, Zelenski și dregătorii săi civili și militari sunt, oral și oficial, ținta iubirii și a mângâierilor pe creștet ale autorităților americane. Când rușii erau bătuți, se auzea frecvent la Casa Albă, la Pentagon și de la aliații europeni din subordine, că Ucraina poate fi sigură că se va bucura de ajutor ”cât timp va fi nevoie”.

Și acum se intonează arii pro-ucrainene la Washington, inclusiv în Cuvântarea prezidențială despre Starea Națiunii, recent rostită de Biden.

În practică însă, ajutorul american pentru armata Kievului s-a redus rău. Nu chiar până s-a evaporat, ci doar până la a nu-i mai împiedica pe ruși să avanseze. Din vina lui Biden, SUA au întârziat, sub guvernarea lui, acordarea ajutoarelor, au tergiversat livrările de arme cheie, precum tancurile Abrams, au oferit prea puține rachete cu rază lungă de acțiune și au omis, până acum, să înzestreze Ucraina cu avioane F-16, ori să exercite suficiente presiuni asupra cancelarului Scholz, să dea în fine Kievului rachetele Taurus.

Încât politica externă a lui Biden e simplă. Plănuită de inși care se cred foarte deștepți, ba chiar infailibili, ea se rezumă, în practică, la a evita debarcarea lui Putin și la împăciuitorism, bâlbe și contradicții, constituind, în suma lor, semnul unei enorme slăbiciuni americane, occidentale și, nu în ultimul rând, creștine.

De la cap se împute peștele. Iar sabia taie capul plecat

Toate acestea reprezintă o anemie și o impotență care n-au cum să nu atragă atenția tiranilor și teroriștilor islamiști. N-are cum să nu-i stimuleze să-și extindă agresiunile, sporindu-le și cruzimea.

Pentru că e clar: și Ucraina, și Israelul sunt țări care au optat clar și irevocabil pentru valori democratice, liberale, și le apără cu jertfă proprie de sânge în regiuni ale globului în care aceste valori sunt prilej de afurisiri, blestem și anatemă și, zilnic, sub atac. Războiul pentru aceste valori și nu pentru altceva se dă atât în Ucraina, cât și în Israel.

În acest context, nu mai puțin abject e ceea ce face papa. Ba poate că afirmațiile ”infailibilului” sunt și mai sinistre decât ale președintelui Biden. Tocmai pentru că Papa ar trebui să fie farul spiritual călăuzitor al Apusului.

Iar politica lui nu e doar împăciuitoristă și pernicioasă deopotrivă pentru cauza lumii libere și pentru el însuși, cum e autoumilirea lui Biden față de extrema stângă americană, față de islamiști și aliatul lor, Putin, în condițiile în care șeful Casei Albe n-are cum câștiga din căciulirile lui. Mai grav, comportamentul și declarațiile Suveranului Pontif sunt de-a dreptul capitularde.

Nu doar pentru Vatican, ci și pentru creștinătatea condusă, totuși de Papă. Căci derapajale papale îl ajută direct pe agresor și pun umărul la surparea pilonilor lumii iudeo-creștine, atacați la baionetă de islamiști și de falsul creștinism de rit chirilesc, practicat de un patriarh KGB-ist precum Chiril, slugoiul lui Putin, frecvent și deșănțat curtat de papă.

E timpul ca Biserica Catolică și toate celelalte biserici creștine să se ridice la unison și să-i semnalizeze acestui papă că e nedemn ce spune și ce face și că ar fi bine și recomandabil să se retragă urgent, ca predecesorul său, la mânăstire, lăsând locul altora, mai ”failibili”.

Și e cazul, dacă nu se dorește surparea SUA, a NATO și a UE, să i se spună și lui Biden: destul. Destul cu pretinsa ”bunătate” politicianistă și electorală față de agresori, tirani și teroriști.