Accident de eli copter sau miracol ceresc?

Să-i plâng de milă oare lui Raisi? Sluga șefului criminal în masă al teocrației iraniene? Nu e trist că a ratat cele 72 de fecioare întrucât n-a murit ca martir?

Dar e oare adevărul bătut în cuie? Nu-l putem relativiza în această epocă woke? Nu-l putem întoarce pe dos cât ai zice pește, în newspeak, pe model comunist, islamist, sau nazist? Mă întreb cât va mai dura, oare, înainte ca accidentul lor să fie pus pe seama Mossadului?

Nu apucă să vadă lumina tiparului acest articol înainte să se întâmple acest lucru. Elicopterul cu Raisi ar fi aterizat ”dur” undeva într-o pădure din nord-vestul Iranului, între Pir Davud și Uzi. (Nu, nu e vorba de faimosul pistol mitralieră israelian) ci de un sat iranian. Parol.

Văd iranieni care închină un pahar în cinstea ”evreului” ”Eli Copter” care le-ar fi venit de hac dregătorilor iranieni Raisi și Amirabdolahian. Alții, care se roagă ca lupii din provincia în care au căzut cei doi cu elicopterul să găsească de-ale gurii. În fine, mi se semnalează că ministerul sănătății din subordinea lor, relevă, în Gaza, că, împreună cu aceste victime ale lui Eli Copter, ar fi fost în aparatul de zbor ”doborât”, cum altfel, ”de evrei”, cel puțin 500 de femei și 1000 de copii.

Săracii. Dar e oare civilizat să zâmbesc? Să hohotesc? Să râd homeric? Nu pare a contraveni religiei mele să mă bucur de răul altuia? Dar care e alternativa? Să port doliu? Să mi se pară bine că sateliții europeni sunt puși să-i găsească și să-i salveze pe un terorist și criminal în masă ca președintele iranian și pe lacheul și ministrul său de externe?

Dumnezeu, îmi zic, nu bate cu bățul. Se spune. Dar cu elicopterul în care se afla negaționistul Holocaustului, Raisi? Cel care a amenințat direct cu obliterarea dens populatele orașe israeliene Tel Aviv și Haifa? Un lider genocidar, curtat aberant de dregători occidentali? Mă întreb ce nou cadou de miliarde le vor face americanii administrației Biden iranienilor, spre a le alina grabnic ayatolahilor ”durerea” și a le compensa uriașa, ”ireparabila pierdere”?

Mă întreb câte tinere feministe de extremă stânga de la universități americane și vesteuropene cu fularul palestinian de gât și lenjerie sexy sub fusta mini se vor da, scufundate în rugăciune musulmană, cu capul de pământ, sfâșiate de durerea că ”anticolonialistul” Raisi s-a accidentat, ori, cine știe, a dat ortul popii, înainte de a fi avut norocul să apuce să le facă oribililor ”colonialiști israelieni” ce le-a promis membrilor poporului autohton în Țara Sfântă? Să-i extermine?

În ultimele săptămâni, aparatul represiv al lui Raisi și-a intensificat și înmulțit și execuțiile, și acțiunile de oprimare, de răpire, de hărțuire a fetelor și femeilor. Dacă nu poartă batic. Sau dacă nu fac sluj.

Le-au descătușat, împotriva lor, pe gardienele morții, niște furii femeiești înveșmântate în ”chador”. După ce victimele lor neobediente sunt reținute, fetelor și femeilor iraniene închise li se aplică în pușcăriile persane o mică parte din soarta de o cruzime inegalabilă rezervată israeliencelor atacate la 7 octombrie de jihadiștii Hamas și ai Jihadului Islamic, interpușii ayatolahilor. Sunt violate. Chipurile ca să ”nu ajungă în rai”.

Uneori sunt omorâte în bătaie. Când nu sunt spânzurate. Ori târâte, ca angelica Shani Louk, prin fâșia Gaza, de răpitorii ei islamiști. Regimul de la Tehean punea la punct o lege draconică pentru nepurtatul de hijab. Săptămâna trecută, dulăii regimului Khamenei au executat 7 oameni, între care și femei. Stătea să fie ucis mâine, pentru că e evreu și s-a apărat de agresorul său înarmat cu un cuțit, un tânăr iranian de 20 de ani.

Întregul Orient Apropiat a fost însângerat, la ordinul ayatolahului, de Raisi și de aparatul său de stat. Care omoară oameni din Yemen și Marea Roșie până în Siria. Și de la granița afgană până în Liban. Îi vânează pe disidenții iranieni în Europa. Îi învrăjbește, în universități și pe străzile metropolelor, pe americani și vest-europeni. Îi pândește și îi masacrează impenitent, pe evrei, în Argentina. Sau oriunde pune mâna pe ei. Și își torturează propriul popor, pregătindu-se de accesul la arma nucleară spre a putea pregăti mai eficient un genocid în Israel. Și aiurea, unde se râde de enormitățile pe care le predică Khamenei.  

Recunosc că n-am mărinimia de a ”plânge” cu lacrimi de crocodil. Și admit că știu că eventuala moarte a lui Raisi nu schimbă mare lucru într-o țară torturată la sânge de islamiști. O țară aliată cu Rusia și China comunistă și aliniată proiectului lor de schimbare, prin genocide, a ordinii mondiale. Pentru că la cârmă continuă să fie tot ei.

Pentru că Iranul e plin de petrol și va avea în curând un arsenal atomic. Și cât timp America și Israelul nu le distrug islamiștilor capacitățile nucleare, iar bravul popor iranian va fi continua să fie reprimat și exterminat de scârbele de pe grumazul lui, ce șanse sunt de primenire a elitelor politice? Zero. Niciuna.

Dar nu-i pot lua în nume de rău zâmbetul nici unei victime a regimului iranian. Nici uneia.