America și Anglia: când țara ta cândva liberă devine bastion islamist

Te plimbi pe stradă, în capitala antihitleristă a lui Churchill, cu o kippa pe cap? Ești în pericol să fi săltat de poliția primarului de extremă stânga și/sau islamist și reținut. Riști să fii arestat pentru că ”nu ți s-ar putea”, chipurile, ”garanta securitatea”. Ești musulman moderat sau agnostic, din Iranul capturat de ayatolahii pe care nu-i iubești? Nici în acest caz nu ești în siguranță.

La Londra a fost reținut din nou un demonstrant anti-terorist, persan. Poliția primarului pakistanez al ”Londonistanului”, Sadiq Khan, l-a arestat pentru a treia oară pe britanico-iranianul Niyak Ghorbani. ”Vina” lui ”imprescriptibilă”? Ținea în mâini o pancartă pe care era desenat steagul Angliei (ceea ce i-ar fi ”provocat”, potrivit oficialilor, pe demonstranții pro-teroriști, numiți de presa arondată extremei stângi și islamiștilor: ”pro-palestinieni”, deși sunt clar pro-teoriști).

Lui Ghorbani poliția, care ”nu-l poate apăra” pe evreul incapabil să-și ascundă identitatea, i-a interzis iranianului să se mai afle în preajma demonstranțiilor zise ”pro-palestiniene”.

Încătușat în timp ce rucsacul i-a fost aruncat la pământ, Ghorbani mai fusese arestat de 3 ori, între altele pentru că arborase o pancartă afirmând că ”Hamas este o organizație teroristă”, aserțiune riguros adevărată, de vreme ce Israelul, SUA și chiar Uniunea Europeană dețin suficiente probe incontestabile pentru ca să considere gruparea islamistă, palestiniană, izvorâtă din Frăția Musulmană a fi ”teroristă”.

Ce fel de polițiști sunt acești agenți britanici? Ai Iranului? Ai Qatarului? Ai Turciei? Ai Pakistanului?

Într-o democrație care se respectă e, desigur, dreptul oamenilor de a vorbi, gândi și protesta liber, iar al statului și al forțelor de ordine, să se apere de provocatori și de revoluționari profesioniști, chitiți să tulbure ordinea publică și să pună în pericol securitatea țării. Autoritățile ei au de regulă dreptul să închidă posturi de propagandă care chiar amenință siguranța națională. Ori să interzică manifestații publice de natură să degenereze și să devină, la rigoare, violente, amenințând anumite grupuri și segmente ale populației proprii.  

Dar oare cine pune în pericol securitatea Angliei? Omul care-i arborează steagul? Oamenii care flutură steagul american? Sau cei care-l dau jos de pe catarg, îl calcă în picioare, îl scuipă și-l batjocoresc, pentru că teroriștii nu sunt doar antisemiți și anti-israelieni, ci, dincolo de manifestațiile pro-palestiniene, sunt anti-americani și anti-britanici? Ce segmente ale populației americane, britanice și occidentale sunt amenințate deschis, de la 7 octombrie 20023 încoace? Arabii? Musulmanii? Palestinienii? Sau mai degrabă evreii?  

În țările occidentale cu o puternică imigrație musulmană, ura pe evrei a crescut enorm și vertiginos, după cum relevă clar și precis statisticile. În Franța, numărul incidentelor antisemite s-a cvadruplat anul trecut. În Marea Britanie, Germania și în SUA s-a triplat.

Violențele, intimidările și amenințările menite să-i ghetoizeze pe evrei, să le ia dreptul la locul de studii, să-i izoleze și să le ia pâinea de la gură se țin lanț în țările anglo-saxone cândva inamice ale Germaniei antisemite, naziste. Sau ale României legionare. Unde studenții evrei erau excluși din universități și aruncați din trenuri aflate în mers.

Cu toate acestea, poliția londoneză nu interzice violentele demonstrații pro-Hamas actuale și nu procedează la evacuări de durată ale pro-teroriștilor antisemiți, ci îi reține pe oamenii care protestează pașnic împotriva terorii. Ceea ce echivalează cu a-i proteja pe islamiști teroriști de manifestanții pașnici dorind să-și ia înapoi și țara capturată, și democrația luată ostatică de extremiștii musulmani care o prefac în califat.

Oare ce mai deosebește poliția londoneză de Gărzile Revoluționare iraniene în afară de faptul că nu violează (încă) fetele reținute pentru că îndrăznesc să dezbrace hijabul și nu le ucide în bătaie pe stradă sau în închisori după ce sunt arestate și torturate? Pe cine apără acești jandarmi? Pe britanici? Sau mai degrabă pe inamicii de moarte ai primei democrații moderne din istorie?

Unde s-a ajuns? Și cum s-a ajuns aici?

Simplu. S-a ajuns la tranziția de la democrații la tiranii teroriste. Cum? Prin imigrație și lașitate. Imigrația a adus în vest mase mari de oameni socializați antisemit și islamist. Mohamed a ajuns să fie cel mai popular prenume britanic. Clerici islamici, britanici, prezic preluarea puterii de către islamiști în următorii 15, 20 de ani și introducerea șariei în UK, Franța și Belgia. Par foarte pesimiști, căci la Londra au și preluat-o.  

Lucrurile stau cam la fel în zone vaste din Franța, Belgia și Germania.

Lașitatea a permis căciulirea autorităților în fața corectitudinii politice și a politicilor identitare, neo-rasiste, ale neomarxismului și teoriilor postmoderne. Cuplată cu arivismul politicianist, cu dorul de voturi musulmane și cu o gândire deficitară, ca și cu imbecilitate morală, lașitatea unor dregători ca Joe Biden a început să sape la temelie democrația.

Văzându-se confruntat fără putință de scăpare cu problema vandalismelor, intimidărilor și agresiunilor antisemite din universitățile americane, Biden a bâiguit în reacție un bla bla ”neutru”, despre cum ”trebuie respectată libertatea de opinie și dreptul la protest” și cum s-ar împotrivi el, chipurile, oricărei forme de ură, deci nu numai antisemitismului, ci și islamofobiei. Am vrea să-l credem. Dar e imposibil.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

În mod evident, Biden operează aici necinstit, duplicitar și ostil concetățenilor săi evrei. Atunci când antisemiții de extremă dreaptă au manifestat la Charlottesville, Biden n-a avut, pe bună dreptate, decât condamnări absolute pentru rasiștii albi, neonaziști și Ku Klux Klan.

Apoi a luat măsuri executive pentru combaterea ”delictelor de ură”.

Dar în cazul săptămânilor de violențe antisemite orchestrate în universitățile de elită ale Statelor Unite de puteri străine, de parcă n-ar exista FBI și multe alte servicii secrete americane, președintelui ura nu-i sare în ochi.

În schimb, Biden, a cărui administrație a expus concerne ca Facebook, Twitter și Amazon unor ample presiuni să cenzureze opinii neagreate de regim, îngaimă incoerențe și justifică (dacă sunt pașnice) manifestațiile urii anti-evreiești dirijate de islamiști ca ”expresie a protestului” ținând, altfel decât ale rasiștilor de dreapta, de libertatea de exprimare.

Estimp, același Biden se căciulește în fața extremiștilor, echivalând abuziv antisemitismul debordant cu islamofobia, care nu s-a ivit manifest nicăieri, în ultimele săptămâni și luni de zile, în urma masacrului de la 7 octombrie. Masacru, comis nu de către evrei sau israelieni asupra palestinienilor, ci invers, de Hamas și Jihadul islamic asupra israelienilor.

Dar atunci de ce simt Biden și ai lui nevoia să adauge subit, la orice critică formală a antisemitismului, că osândesc din toată inima ”și alte forme de ură”, precum islamofobia? Nu pentru a sugera mincinos, în condițiile în care ”alte forme de ură” nu reprezintă pe moment o problemă reală, că musulmanii ar fi, chipurile, ținta unei ostilități similare antisemitismului, din partea evreilor, sau a creștinilor?

Iată neclaritatea morală care promovează puternic și constant, de sus, preluarea puterii în Occident de către islamiști și aliații lor extremiști de stânga. Pe care, dacă revoluția islamistă seamănă leit, cum afirm eu, cu revoluția bolșevică sau nazistă, islamiștii, odată ajunși la butoane, îi vor integra prin convertiri forțate, sau îi vor extermina.

Această tranziție a puterii, efectuată sub ochii noștri, nu mai e un simplu scenariu, precum al cărții lui Houellebecq, ”Soumission”. Nu mai e o distopie, ci o tristă realitate. E o revoluție și un spectacol sumbru și terifiant care, se vede lesne pe străzile Londrei, se derulează cotidian, tot mai accelerat, sub ochii noștri increduli și traumatizați.