A blestema o țară, ei să-i placă și să-l urmeze pe cel ce-o urgisește

Așa le recomandă americanilor elita lor politica și culturală progresistă. America lui New York Times se dă în vânt nu doar Biden ci și după antisemita Greta Thunberg. Și îi adoră încă și mai fierbinte pe protestatarii pro-teroriști, arabi și musulmani din Michigan, care scandează pe străzile orașului Deerborn ”moarte Americii”, în timp ce elita mediatică de stânga îi prescrie președintelui Biden să țină seama de ei mai mult decât până acum, modificându-și politica față de Israel în funcție de revendicările lor!

Or, Biden n-a fost ales președinte ca să-i slujească extremei stângi americane. Și cu atât mai puțin, dușmanilor Statelor Unite: cei care, ca în Iran, iar mai nou și în Michigan, sau la Washington, scandează lozinci antiamericane ca ”moarte Americii”, Adică, vorba ayatolahului Khamenei, liderul Iranului: ”moarte marelui Satan”. Sau altele, antisemite, precum: ”moarte micului Satan”.

Or, ce anume face purtătorul de cuvânt securitar al Casei Albe, Kirby? Oare nu să le facă pe plac dușmanilor SUA și ai principalului său aliat din Orientul Apropiat? După accidentala ucidere a membrilor unui ONG distribuitor de ajutoare umanitare în Gaza, Kirby le-a cerut israelienilor aberația ”deconflictualizării” raporturilor cu auxiliarii prin contactarea lor directă, telefonică, înainte ca armata să nu tragă în ei.

Păi exact asta au făcut militarii israelieni.

Înainte de a trage în ceea ce au considerat că erau camioanele unui convoi controlat de Hamas, israelienii i-au sunat pe cei 7 membri ai WCK. Dar ei n-au răspuns.

Apoi israelienii i-au contactat pe oamenii de la centrala ONG-ului. De unde iar s-a încercat contactarea celor de pe teren. Dar iarăși în van, căci ei, din nou, n-au răspuns. Abia apoi s-a deschis focul asupra camioanelor. S-a făcut bine? Defel. Identificarea teroriștilor fusese, evident, defectuoasă. Nu fuseseră identificați teroriști. E drept și corect, deci, ca înaltul comandament al IDF să-și pună cenușă în cap și să-i dea afară pe vinovați.

Ofițerii culpabili pentru tragedia din Gaza au fost demiși. Israelul a regretat incidentul. Cu toate acestea, oficialii unor țări aliate și, mai ales, liderii Americii continuă să critice și să condamne statul evreu, de parcă ar fi fost prima oară că s-ar fi produs într-un război un tir fratricid. Sau o eroare.

Iar șeful securitar al Casei Albe cere în newspeak, o ”deconflictualizare”, adică un proces de ”comunicare cu oamenii” din echipele de asistență, cu care s-a încercat, guess what, comunicarea!

Dar nu ”deconflictualizarea” invocată e doleanța Casei Albe. Nici foamea pe care ar face-o oamenii din Gaza, victimizați nu de Israel, ci de Hamas, interesează realiter administrația.

Ce-i doare pe Biden și pe ai lui e impopularitatea tot mai amplă a președintelui înainte alegerilor prezidențiale. Una, generată în primul rând de proasta lui gestiune economică și de catastrofalele lui decizii politice interne și externe. De exemplu de uriașul dezastru provocat de Casa Albă la granița americano-mexicană, pe care a refuzat s-o asigure, ca preț al susținerii de către republicani a ajutorului pentru Kiev.

Anterior, Biden a generat un cataclism politic și militar extern, în Ucraina și în Israel, prin slăbiciunea afișată în retragerea americană din Afganistan și prin ajutorarea militară veșnic tardivă, mereu ezitantă și cronic insuficientă a ucrainenilor.

Întrucât n-are mai multe principii decât restul, radical, al stângii, Biden judecă situația după cum bate vântul. Iar vântul, pestilențial, e suflat de țipetele stridente ale scandărilor revoluționarilor antiamericani și antisemiți.

Care blestemă America nu din alt motiv, ci pentru că America obișnuia să fie și ar mai putea fi un far global al democrației.

Căciulindu-se în fața acestei minorități, Biden crede că-și ameliorează șansele electorale. Chiar dacă ar fi așa, (dar nu este, pentru că majoritatea americanilor e clar anti-teroristă) actuala retorică și politică anti-israeliană pentru care a optat Casa Albă permite Hamas să scape de aneantizare la Rafah și, deci, să se considere învingătoare în război.

Pentru că actuala conducere israeliană e, vai, prea slabă și nehotărâtă și prea contestată acasă, ca să poată să reziste și presiunilor SUA, intrând în Rafah fără permisiunea administrației americane. Una controlată de extrema stângă.

Or, victoria Hamas perpetuează prăbușirea descurajării occidentale exercitate de armatele americană și israeliană, cele mai puternice mașinării de război apusene. Ai căror lideri politici par a se dovedi prea slabi, corupți și inepți pentru a repurta victoriile militare și diplomatice urgent necesare refacerii disensiunii distruse de aberațiile lui Biden.

Descurajarea a intrat, fatal, în colaps înaintea invadării Ucrainei. Iar mai nou, la Rafah. Consecința incapacității descurajării inamicilor Vestului de felul Rusiei, Chinei și Iranului va antrena legic proxime noi agresiuni antioccidentale și antidemocratice. Până ce următorul război mondial nu va mai putea fi evitat. Atunci vor curge oceane de sânge.

Știe Biden ce anume provoacă ipocrizia, oportunismul și setea lui de putere? Sau plierea lui în fața revendicărilor extremiste? Probabil că nu. E probabil ca Biden să nu mai știe prea bine nici măcar când ar fi imperativ să-și pună proteza în pahar, sau să se repeadă la toaletă înainte de a fi prea târziu. Dar ar fi util să fie informați măcar decidenții din proximitatea lui.

Cât despre America? Ar fi bine să nu-i mai urmeze ori tolereze pe cei ce-o urgisesc.  

---