După 6 luni. Israelul și ajutorul Americii pentru statele NATO

Ce-a obținut Israelul în 6 luni de război iscat de brutalul masacru terorist, genocidar și antisemit, comis de jihadiștii interpușilor iranieni, Hamas și Jihadul Islamic palestinian, la 7 octombrie 2023?

Prea puțin.

Pentru că SUA împiedică, sub catastrofala administrație Biden, și această victorie a unei democrații liberale, cum au blocat și izbânda Ucrainei, deși în Orientul Apropiat teroriștii nu dispun, ca Rusia, de un arsenal nuclear.  De care americanilor pare să le fi fost frică, deși au propriile lor rachete atomice. Și deși aceste arme nu sunt, efectiv, utilizabile.

Presa apuseană arondată extremei stângi antisemite, care se dă ”obiectivă” și ”pro-israeliană”, deși e dimpotrivă, inventează permanent cuvinte sau expresii noi. De pildă ”solidaritatea critică”. O atare ”critică solidaritate” cu Israelul ar caracteriza, potrivit unui comentator al postului german DLF, atitudinea unor țări occidentale care ar fi ”exercitat cu succes presiuni diplomatice”, determinând statul evreu să promită și să permită ”inundarea cu ajutoare” a fâșiei Gaza.

”Solidaritatea” cu pricina o fi ea ”critică”. Dar solidară nu e decât cu teroriștii islamiști. Criticile și ultimatumurile americane au determinat Israelul:

1) să reinventeze războiul, de ”câștigat” de acum încolo cu zero morți în rândul populației inamice îndărătul căreia se ascund teroriștii, precum și cu zero accidente; și să autorizeze masive livrări de ajutoare întărind în primul rând Hamas;

2) să-și retragă militarii IDF din sudul fâșiei Gaza înainte de finalul Ramadanului; și,

3) dacă lucrurile nu se schimbă decisiv, să piardă războiul.

Căci Hamas supraviețuiește, Gaza rămâne o entitate teroristă, Israelul nu și-a recuperat ostaticii, rămași captivi în Gaza, la cheremul violurilor zilnice ale teroriștilor islamiști. Iranul ai cărui interpuși sunt jihadiștii Hamas exultă, Israelul nu și-a refăcut credibilitatea disuasivă, inamicii Israelului și ai democrațiilor liberale de felul Rusiei, Chinei și Iranului sunt stimulați și încurajați, democrațiile sunt descurajate și înfrânte.

Cine e de vină pentru bilanțul negativ al primelor 6 luni de război?

Nu atât IDF, care a învățat să opereze în extrem de dificil teren inamic cu o eficiență relativ mare și cu extraordinar de puține pierderi civile, ”colaterale”, cât guvernul Netanyahu, care, de frica izolării și a pierderii ajutorului american n-a avut curajul și capacitatea de a rezolva Hamas la Rafah.

Și, mai ales, America. America administrației Biden, care, în fața alegerilor, crede, fals, că-și ameliorează șansele electorale căciulindu-se în fața extremei stângi antisemite de peste ocean.

Nu e prima capitulare a administrației Biden. Care și-a mai oferit o înfrângere inutilă, dar cu efecte cataclismice, în Afganistan. Și obligă Ucraina să încline steagul în fața Rusiei lui Putin, după ce a fost invadată din cauza imaginii de slăbiciune proiectată de retragerea americană din Afganistan. Cum o silește să suporte politica nehotărâtă a SUA, cu prea anemice ajutoare militare ale Pentagonului și cu prea slabe eforturi ale Casei Albe de găsire a unui compromis cu republicanii din Congres interesați de apărarea graniței mexicane. Această nehotărâre și vlăguială americană în Ucraina a stimulat Iranul să dea Hamas lumină verde să atace Israelul la 7 octombrie, 2023, mizând pe epuizarea capacității americane de a purta război și de a-și autoriza aliații să poarte război împotriva inamicilor genocidari ai Vestului.

Și acestea nu sunt, vai, primele și ultimele înfrângeri ale Americii

De la războiul din Coreea, poate chiar de la finele războiului mondial, abulica Americă progresistă n-a mai repurtat vreo victorie. În afară de câștigarea (fără să tragă vreun foc de armă) a Războiului Rece grație fermității lui Ronald Reagan.

În schimb le-a pierdut rușinos pe cele din Vietnam, Irak și Afganistan. Acum, condusă de extrema stângă, a ajuns să se teamă de victoria clară a aliaților ei, ba chiar s-o deteste și să-i prefere capitularea lor în fața inamicilor fasciști și islamiști ai Statelor Unite, ai Vestului și ai democrațiilor liberale. Pe care progresiștii aflați a cârmă, în apus, le îngroapă cu zile.

Și anume fără să tragă niciun foc de armă. Prin legi de amuțire și încătușare a libertății de conștiință, de religie și de exprimare. E lesne de imaginat cât de ”amplu” ar fi presupusul ”ajutor” al acestei Americi nevolnice și împăciuitoriste și al celorlalte țări occidentale pentru statele NATO eventual atacate sau cotropite de Rusia, China, Coreea de Nord și Iran.

Ce va fi de-acum încolo?

Războiul nu s-a terminat. Va continua prin noi și ample agresiuni islamiste, putiniste, poate comuniste, chineze, de vreme ce  atitudinea administrației Biden le încurajează masiv. Concomitent, popoarele speriate de această impotență afișată fără jenă de americani riscă să propulseze la putere tot mai frecvent și mai hotărât extremiști de dreapta, care se vor grăbi, desigur, să desăvârșească opera de înhumare a democrațiilor începută de stânga.

Prima victimă a acestor agresiuni riscă să fie Israelul. Care s-a supus, vai, singurului ultimatum al administrației Biden, dat nu unui inamic terorist sau imperialist, ca Putin, ci singurei democrații liberale din Orientul Apropiat, ai cărei ostatici, inclusiv americani, continuă să fie la cheremul asasinilor și violatorilor jihadiști.

Rușine, Joe Biden. Rusine America. Rușine Netanyahu. Dacă asta e tot ce-ai putut în acest război era mai bine să demisionezi din timp, cum ți s-a cerut.

Later edit. Replica un cititor avizat la acest bilanț așa: ”noroc cu articolul 5 al tratatului NATO.” Care prevede într-ajutorarea statelor alianței pentru cazul unei agresiuni externe. Am replicat: ””Noroc”? Să fim serioși. Articolul 5 nu face nici cât o ceapă degerată cât timp, caz de mare ghinion, America nu vrea sau nu poate să lupte și nici măcar pe alții nu-i mai lasă.”

---