Ce mi-a inspirat discursul clarificator al conflictului din Orientul Mijlociu, rostit la 2 noiembrie 2023 de Robert Habeck, vicecancelarul Germaniei? Viziunea capcanei antisemită reivite în fața europenilor, la 80 de ani de la Holocaust.
Românii au în fine o șansă unică. Se pot plasa din nou, ca în primul război mondial, de partea bună a istoriei, alegând corect (în ciuda ceții groase a dezinformărilor) în actualul conflict israeliano-palestinian. Care prin intensitatea dezbaterilor și implicărilor militare, politice și propagandistice internaționale este și o confruntare cu dimensiuni globale.
În acest context, elita culturală și politică românească are toate motivele să ia aminte la discursul rostit joi de vicecancelarul Germaniei. Țară ce, prin Robert Habeck, pare să-și reasume serios și credibil propriul trecut, spre a deschide calea unui viitor mai bun. Care trece printr-o clară solidaritate cu Israelul.
Nu e clar dacă a făcut o cură de dezintoxicare digitală, sau a trecut printr-un alt soi de terapie morală, politică și filosofică. Dar e cert că vicecancelarul Germaniei, Habeck, a rostit un memorabil discurs. Unul anti-antisemit, care a reușit să atingă și să înceapă să dezinfecteze o parte din rănile purulente ale urii pe evrei.
Ce a spus ecologistul Habeck la 4 săptămâni după mega-atentate? Afirmații care ar fi fost bine să se audă și în România. În care crește de asemenea, ca în Germania, pipota diverselor facțiuni antisemite. Aserțiunile sale au părut, până de curând, tabu, sau chinuitor de greu de articulat prin prisma corectitudinii politice. De pildă, că e nevoie de măsuri politice dure pentru eradicarea antisemitismului. Și de distanțarea de antisemitism, inclusiv și mai ales, de către musulmani, care își arogă dreptul la toleranță religioasă și nediscriminare refuzat însă de mulți, evreilor.
Repudierea toleranței față de intoleranță. Și chestiunea neclarității morale
Habeck și-a început avertismentele adresate stângii germane și musulmanilor care ignoră (sau legitimează) proiectul genocidar al Hamas prin a sublinia că discuția despre conflictul israeliano-palestinian e ”confuză”. Și că nu e posibil să justifice antisemitismul pe baza criticilor anti-israeliene privind riposta militară a statului evreu, context în care Habeck s-a raliat americanilor, și a cerut și el ca Israelul să protejeze populația civilă palestiniană. O cerere în fond inutilă, de vreme ce israelienii o protejează eficient.
Dar oare cum să nu fie confuză discuția, mă întreb eu, de vreme ce Taqiyya, un concept musulman, cere păcălirea infidelului și caută programatic ”prostirea idioților utili, ca să facă civilizația iudeo-creștină să-și coboare garda și să înghită perfidiile islamiste”, cum reliefa Ayaan Hirsi Ali? Cum să nu fie cel puțin tulbure și încâlcită, dacă presa mainstream preia sistematic, docilă, punctele cheie ale celui mai deșănțat și mincinos agitprop islamist? Chiar și liderul ecologist a interiorizat o grămadă de ”talking points” ale acestei propagande.
Iar Habeck, care a criticat pe drept comunitățile musulmane din Germania, pentru insuficienta sau inexistenta lor condamnare a mega-atentatelor Hamas, n-a lămurit de ce discuția pe subiect e confuză. N-a spus că totalitarismele, inclusiv al stângii post-marxiste, operează, ca mișcarea woke, cu relativism și confuzii, care, în interesul distrugerii gândirii, ca premiză a distrugerii clarității morale, prefac până și adevărul matematic în aberații gen 2+2=5. Și că recurg sistematic la newspeak orwellian, de genul celui abundent aplicat și conflictului israeliano-arab, în care statul evreu, deși agresat de teroriști, devine ”agresor” și ”ocupant”, iar Gaza eliberată de evrei din 2005, ”teritoriu ocupat”. Claritatea aruncă în aer pseudoargumentările absurde, identitare și victimizatoare ale antisemiților progresiști. Ce e ”clară” la stânga antisemită? Părtinirea dușmanilor evreilor, una evidentă într-o discuție purtată exclusiv din unghi palestinian, chiar terorist. În timp ce stânga moderată, mai puțin iudeofobă și conspiraționistă, dar prin definiție pro-palestiniană, o complică artificial, ca să nu fie obligată să admită că Israelul e în drept.
Totuși, vicecancelarul chiar a încercat, onest, să clarifice discuția. Habeck a plecat de la poziția fundamentală, anti-antisemită, a Germaniei. Care e conștientă de faptul că ”nimicirea evreilor a fost țelul principal războiului mondial declanșat de Hitler”, cum a specificat, textual, Habeck. (Ar fi bine ca și adulatorii mareșalului Antonescu, aliatul Führerului, să audă și să înțeleagă chestia asta).
Habeck s-a arătat zguduit de angoasa evreilor germani și de frica lor din prezent, de violențele antisemite. A reliefat că intoleranța (antisemită) nu se poate aștepta la toleranță. A avertizat cu pedepsele penale sau inconvenientele civice asumate de cei care ard steaguri israeliene, ori justifcă terorismul Hamas. A trecut în revistă diversele grupări antisemite care mai de care mai gregare, care dau pe din afară, în Germania, de clocotitoare ură pe evrei. N-a uitat extrema dreaptă. Și mai ales pe cea putinistă. Care uită că Putin se pupă pe bot cu reprezentanții Hamas.
Prima mare confruntare din stânga cu antisemitismul stângii. Și cu metodele ei
Dar, fapt memorabil, poate chiar istoric, Habeck n-a omis nici să menționeze, pentru prima dată în discursul unui demnitar progresist german, antisemitismul ”unor părți ale stângii”, cum s-a exprimat el.
Am spus-o frecvent: unită cu visceralul antisemitism musulman, această ură ”progresistă” pe evrei e cea care face azi ravagii în lumea liberă, amenințând să arunce în aer civilizația din interior. În ce-l privește, liderul ecologist și viceșeful guvernului german a amintit de motivele istorice pt care Germania insistă că ”securitatea Israelului face parte din rațiunea de stat a Germaniei”: o obligație asumată și reasumată care nu e, potrivit lui, formală, ci întemeiată pe experiența Holocaustului proprie familiilor germane și generației bunicilor săi.
Habeck, al cărui discurs nu s-a auzit ca un exercițiu retoric și formal, a avut, incontestabil, meritul de a traversa Rubiconul: e primul din această direcție politică occidentală, care se confruntă deschis cu problema antisemitismului stângii marxiste și postmoderne, semnalând că adepții ei au mare nevoie să-și regândească pozițiile și pseudoargumentele.
Într-un stil precaut, dar precis, Habeck a înfierat contradicția dintre militantismul anti-rasist al stângii și lipsa de solidaritate cu statul evreu, ca și neclaritățile deschizând antisemitismului ușa. Habeck a reliefat, răspicat, că ”antisemitismul nu poate fi tolerat, indiferent de forma pe care o îmbracă.” El a osândit cauționarea demonstrațiilor antiisraeliene (în fapt antievreiești) în contextul mega-atentelor Hamas și al violențelor, al amenințărilor și al hărțuirilor antisemite care au loc în Germania. Cu remarcabilă sagacitate, dar fără să recurgă la termeni tranșanți, cum ar fi fost poate util, Habeck a țintuit la stâlpul infamiei relativismul stângii. Care caută să cauționeze răul terorist, agresiunea, crima antisemită, ”contextualizându-le”.
Relativizarea răului malefic prin contextualizare și ”nuanțare” e una din metodele preferate ale antisemiților pricepuți, educați sau cu pretenții intelectuale, așa cum e și instrumentul privilegiat al albitorilor nazismului, ai Legiunii, ai lui Antonescu, ai Securității ceaușiste și ai slugilor Kremlinului, care aprobă imperialismul totalitar al Rusiei lui Putin.
Carențe și lacune ale discursului vicecancelarului
Alocuțiunea lui Habeck lasă de dorit, în măsura în care n-a atins decât o mică parte a factorilor de favorizare a urii pe evrei, generate inclusiv de partidul său ecologist, al cărui vârf de lance juvenil a fost Greta Thunberg, legitimatoarea probabil antisemită a terorismului Hamas.
În plus, ar fi fost bine ca Habeck să-și pună cenușă în cap ca lider al unui stat cu discurs și politici disjuncte, chiar schizofrenice. De pildă pentru grotescul și dementul vot de abținere a Germaniei la ONU, cu privire la o rezoluție antisemită a Adunării Generale, la care s-a abținut, vai, și România, negând practic dreptul Israelului de a se apăra. Habeck ar fi avut de ce să se căiască și ce să spovedească. În cauză sunt anii de cauționare a antisionismului visceral, la ONU, de către ambasadori germani ca actualul șef al Conferinței de Securitate de la München, Heusgen.
Apoi, îmbrățișările și strângerile de mâini ale cancelarului, onorând negaționiști ai Holocaustului, ca liderul Autorității Palestiniene, Abbas, căruia, aflat lângă el în conferință de presă, la Berlin, a ales să nu-i riposteze la o tiradă antisemită și negaționistă. Ori cinstindu-l pe emirul Qatarului, Fratele Musulman din a cărui organizație face parte și Hamas. Liderii germani ar trebui să regrete intens și deceniile de rentabile afaceri, care continuă de altfel, în parte, nu doar cu Rusia, ci și cu regimuri totalitare dintre cele mai abjecte, nu în ultimul rând genocidare, precum cel iranian, în frunte cu ayatollahul Khamenei, pentru care Israelul ar fi, chipurile, ”o tumoare cancerigenă”. Una care s-ar cere ”extirpată”.
Virtuțile unei cuvântări istorice
În ciuda carențelor și neajunsurilor lui, discursul lui Habeck s-a vădit a fi un debut realmente promițător, într-o țară doldora de sfetnici neaveniți și incontinenți, exprimându-și necurmat ”iubirea” fierbinte pentru Israel, în timp ce, în numele omeniei și ”drepturilor palestiniene”, îi dau imperativ îndrumări care l-ar desființa, dacă statul evreu ar avea proasta inspirație de a le urma. Într-o țară guvernată prost de o stângă ce și-a pierdut de mult busola morală.
Iată un om de stat care dovedește că vrea s-o regăsească. Și că a înțeles imperativele timpului într-o Germanie, care are mare nevoie de repudierea smintelii falselor valori, de schimbarea de registru al discursului elitei sale nu atât progresiste, cât găunoase și imorale, relativiste, lașe, împăciuitoriste și, vai, antisemite. Cum Germaniei îi trebuie urgent și sistarea politicii încurajând aberant, de ani, imigrația antisemită și teroristă, amestecată între milioanele de migranți și refugiați.
Întrucât, cu această cuvântare de tip ”starea națiunii”, Habeck le-a furat fața cancelarului și colegei sale Baerbock, de la afaceri externe, s-au găsit mulți comentatori să-i declare discursul o poziționare (abilă) pentru ascensiunea la cârma executivului german. Or, chiar dacă ar fi așa, alocuțiunea lui anti-antisemită e și net mai mult.
E istorică. E de luat aminte la ea mai cu seamă în România, care a trecut prin propriul Holocaust. Antisemitismul nu mai e de mult doar problema evreilor detestați de antisemiți. Îi privește direct pe creștini, pe susținătorii democrației, pe care diversele forme de antisemitism o pun în pericol latent sau, ca acum, acut. Apoi, îi discreditează pe musulmani, în rândul cărora a atins forme paroxistice. Forme genocidare, naziste, precum cele sinistre care s-au descărcat atroce în mega-atentatele teroriste ale grupării islamiste Hamas de la 7 octombrie.
Deși ministrul federal al economiei n-a elaborat, se poate deduce că el și restul elitei politice germane, nu mai au chef să poziționeze Germania, din nou, de partea rea a istoriei, de partea ei genocidară, promovată, culmea, în numele unui fals ”anticolonialism”, sau ”antirasism”. Iată un bun început pentru spălarea de păcate în contra civilizației, așa cum e spălarea pe creier iudeofobă, islamistă, nazistă, marxistă, relativistă și postmodernistă.
Nu s-ar fi ajuns niciodată la formele genocidare, de nazism ISIS, precum cele descărcate în mega-atentatele teroriste ale grupării islamiste Hamas de la 7 octombrie, dacă parte din Europa și America nu s-ar fi resmintit după nebunia anilor ’30 și ’40. Dacă nu s-ar fi arătat tolerante față de antisemitism. Dacă nu l-ar fi justificat repetat și emfatic, prin demonizarea și delegitmarea statului evreu căruia, din ură fățișă sau mascată pe evrei, i s-au aplicat sistematic, inclusiv la ONU și la Vatican, standarde duble și o grilă de evaluare absurdă. Și căruia în aceste zile i se cer ”pauze umanitare” menite să-i salveze nu atât pe civilii palestinieni, victime ale Hamas, ori pe israelienii ostatici sau combatanți, cât pe teroriștii trimiși de tirani, precum cei de la Teheran și Moscova, să-i atace pe toți și să provoace pas cu pas și lovitură după lovitură intoxicarea și prăbușirea Apusului.
Dom Incu, razboiul asta ma duce cu gandul la Guernica lui Picasso. Asa imberb si necunosctor eram. Credul.
Sigur a fost macel acolo. A fost necesar?
Stand de vorba, cu cineva mai in varsta si mult mai citit ca mine, mi-a spus ca DA.
Un razboi purtat se strazi inguste cu multe tuneluri e greu de castigat.
Mai mult, Guernica era punct de tranzit la ocean.
Din punct de vedere al legilor razboiului, bombardarea Guernica a fost legala, asta mi-a spus. Am ramas paf.
How bout Gaza? Nu-i cumva acelasi lucru din punct de vedere al razboiului?
Oi, era sa uit, Picasso era comunist.