Israelul văzut din interior și de peste ocean: ce va reformata scena și deciziile israeliene
Războiul s-a reluat în Gaza din voia Hamas. Ciocnirile au redemarat pentru că teroriștii islamiști n-au primit tot ce-au revendicat. Și pentru că în cele 7 zile de tăcere a armelor s-au regrupat, s-au reînarmat, și-au refăcut comunicațiile. Ți pentru că n-au mai vrut să elibereze ostatici și consideră că profită consistent de pe urma unor noi imagini sinistre cu victime civile, palestiniene de care teroriștii abuzează aproape ca de israelieni, prefăcându-i în scuturi umane.
În răstimp, puțini pricep, în lume, ce mutații psihologice au avut loc în Israel la 7 octombrie 2023. Puțini au înțeles apocalipsa prin care a trecut, psihologic, latura evreiască a civilizației iudeo-creștine. Și pe încă și mai puțini îi deranjează lipsa de empatie strigătoare la cer a unei mari părți, doldora de dragoste de teroriști, a globului, față de victimele crimelor în masă a căror exterminare (și terorizare, torturare, violare) a declanșat actualul război.
Pe israelieni, mega-atentatele teroriste, genocidare, de la 7 octombrie i-au zguduit din temelii. I-au zdruncinat și traumatizat într-o manieră comparabilă mai degrabă cu Holocaustul, decât cu șocul războiului de Yom Kippur.
Acest șoc, amplificat de explozia globală de antisemitism care i-a făcut pe israelieni să se simtă singuri sau aproape solitari în fața riscului unui nou genocid și a amenințării extremiste la adresa democrațiilor, va constitui, de acum încolo, principalul resort al reformatării scenei politice israeliene.
Israelul e o țară mică, reedificată, ca stat, după cel de-al Doilea Război Mondial, de un popor pe veci traumatizat de 2.000 de ani de persecuții și de evidența că civilizația și iluminismul nu ne scutesc de barbaria unui genocid antisemit de anvergura exterminărilor efectuate de naziști și de aliații lor în rândul evreilor europeni.
Neavând norocul de a fi stat membru al NATO, ori de a fi o țară mare, situată la mare distanță de focarul islamist, ca SUA, Israelul nu s-a bucurat niciodată de luxul europenilor, de a lăsa Americii grija apărării lor. Că să compenseze acest neajuns, statul evreu s-a dotat cu o oștire de civili sub arme, o forță alcătuită din rezerviști mai redutabilă decât multe alte armate similare din istorie.
Hodorogeală și ramolisment în Israel
Dar anii de impetuoasă dezvoltare economică și de continuă creștere a unui confort insolit pentru un popor obișnuit să trăiască, mii de ani, frugal, în condiții subalterne și dintre cele mai dificile, precum și în incertitudinea zilei de mâine, n-au rămas fără efecte majore.
S-au extins nonșalanța, ostentația, indiferența, condiționate de lipsa grijilor și de lux. Au crescut autosatisfacția, trufia, disprețul în raport cu segmentele majoritare, educațional dezavantajate în fața unei elite tot mai pline de nazuri, de capricii, mofturi și toane de stânga.
În timp ce această elită și-a permis scindarea națiunii pe tema reformei justiției, distrăgând atenția de la nerezolvatele probleme securitare ale Israelului, s-a consolidat, pe fundalul progreselor tehnologice uriașe, iraționala credință că se poate avea necurmată încredere în armată și, mai ales, în eșaloanele ei superioare, care se vor ocupa ireproșabil de securitatea țării. N-au făcut-o.
Premierul israelian, Netanyahu, a refuzat de șase ori la rând, înainte de 7 octombrie 2023, eliminarea șefului militar al Hamas, Sinwar, o operațiune aflată de tot atâtea ori la îndemâna serviciilor sale secrete. Iar șefii serviciilor și armatei israeliene au desconsiderat, ca fiind impracticabil și nerealist, planul Hamas de mega-atentat, despre care au aflat cu un an înaintea masacrului comis de islamiști la 7 octombrie, dacă e adevărată o informație în acest sens publicată vineri de New York Times.
Securitatea ce i s-o fi părut și liderului statului evreu mai întărită decât oricând, grație forței și calităților IDf și serviciilor secrete și acordurilor de pace ale Israelului cu un număr tot mai mare de emirate și sultanate arabe, era, în realitate, precară. La antipodul impresiei lui Netanyahu, era tot mai greu de apărat, între altele, pe de o parte, pentru că deficiențele elitei n-aveau cum să nu degradeze și establishmentul militar israelian. Iar pe de alta, din pricina declinului Occidentului, devenit, din bastion inexpugnabil al libertății, o zonă a frivolității, a fragilității și a vulnerabilității, reflectându-se în ochii inamicilor săi mortali ca atacabil și destructibil.
Cât timp acest Occident, din care face parte Israelul, nu se va redresa, statul evreu va avea mari dificultăți să-și refacă credibilitatea și capacitatea disuasivă, care l-au scutit mult timp de agresiuni majore și concertate. Refacerea acestei capacități și a încrederii israelienilor în propriul aparat militar și politic reprezintă cheia efortului militar israelian din Gaza și, dată fiindu-i importanța crucială și însemnătatea existențială, ar trebui să-i fie obiectivul prioritar.
Căci, dincolo de atrocitățile comise în kibuțuri, ceea ce au reușit să obțină teroriștii la 7 octombrie 2023 este tocmai anihilarea încrederii israelienilor în propriul stat și în instituțiile sale, precum și nimicirea proiecției de forță a statului evreu, a abilității sale de a descuraja atacurile inamice.
Refacerea lor reclamă un război câștigat. Victoria nu poate fi doar strict militară ci, între altele pentru că e vorba de un conflict fierbinte cu aspecte globale și hibride, mediatice, dar și pentru că urmărește un scop imaterial precum descurajarea, trebuie să fie și una de imagine. Acest imperativ presupune torpilarea încercării Hamas de a obține fie și numai o izbândă parțială. Or, teroriștii islamiști ar dobândi-o negreșit chiar și numai dacă ar reuși să supraviețuiască în Gaza și, cu atât mai mult, dacă s-ar menține la cârma fâșiei.
Primii care, în obsesia lor de a distruge ”evreul națiunilor”, au înțeles toate acestea, au fost antisemiții, în speță cei care, din umbră, au tras sforile provocării războiului din Israel. Planurilor lor și ale Hamas le-au corespuns mediatizarea și instrumentalizarea instantanee a dramei ostaticilor și cererea, de asemenea instantanee, a unui ”armistițiu permanent”.
Ambele manevre au avut menirea de a clădi un front intern și extern cât mai larg de regimuri totalitare aliate Iranului, de umaniști, pacifiști, progresiști, antisemiți și islamiști. Un front care, ascunzându-se îndărătul unor revendicări umanitare, să exercite deopotrivă în Israel și în afara lui, dar mai ales la Washington, presiunile necesare pentru ca, printr-un vot neblocat de americani prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, SUA să oprească efortul de război israelian.
Am atras în repetate rânduri atenția asupra pericolului acestei stratageme. Și am evidențiat că, pe măsură ce ostaticii se întorc, presiunea prelungirii repetate a acordurilor de încetare a focului va scădea pe plan intern. Dar ea va crește, în schimb, la Washington, în rândul americanilor obosiți de război și intoxicați de stângisme și, mai cu seamă, în rândul partidului guvernamental, democrat.
Prin osteneala extremei stângi antisemite, nu doar antiamericane, clivajul dintre aliați riscă să ia proporții. Iar Statele Unite, care s-au apropiat mult de interfața civilizată a Hamas, Qatar, ridicând emiratul Frăției Musulmane la rang de ”aliat non/NATO major” se vor îndepărta de Israel progresiv, potențial chiar până la ruptură.
Ce va face în aceste condiții Israelul?
Se va supune statul evreu, ca pe vremea lui Kissinger, Americii? Își va risca Israelul existența statală, ca în războiul de Yom Kippur, pentru că Goldei Meir machiavelicul secretar de stat american i-a cerut amenințător să nu cumva să lovească preventiv armatele egipteană și siriană concentrate să atace statul evreu în cea mai sfântă zi a calendarului evreiesc, iar ea, intimidată și docilă, s-a supus, pentru că n-a vrut să riște ajutorul de peste ocean?
Acest ajutor american nu mai pare, acum, vital. Dar, dedulcită la confort și lux, o parte a opiniei publice israeliene și-a pierdut dârzenia, rezistența, tenacitatea. Cu toate acestea, evreii dispun de o experiență politică mult mai îndelungată, mai bogată și diversă decât americanii. Și de-o net mai bună cunoaștere a inamicului islamist.
Nu le va lua nici celor mai zevzeci mult timp să înțeleagă miza reală a confruntării actuale: supraviețuirea democrației israeliene. La limită, israelienii vor trebui să se despartă de stânga americană și să-și asume, la nevoie, chiar și izolarea internațională, spre a-și salva statul.
Renașterea
În siajul școlii lui Kissinger, e posibil ca prea puțin factori de decizie americani să înțeleagă caracterul existențial al momentului și faptul că, până urmă, cămașa supraviețuirii le va fi israelienilor net mai aproape de piele decât haina călduroasă a ajutorului militar și financiar american.
Elita politică israeliană, care, de la Olmert la Netanyahu, și-a prezervat retorica, dar s-a lăsat sedusă de Realpolitik și a desconsiderat comandamentele politice și militare decurgând cu implacabilă necesitate din imperativul supraviețuirii, va fi măturată, mai devreme sau mai târziu, de la putere, dacă nu se va deștepta rapid. Cârma statului evreu va fi preluată de politicieni dintr-o bucată sau părând că sunt așa. Vor trece la butoane inși aparent sau realiter mai consistenți, mai puțin ezitanți, în stare să proiecteze o imagine mai fermă și mai puțin machiavelică, aptă să-i descurajeze cu adevărat pe inamicii Israelului.
Pe termen lung, Occidentul va trebui să asculte de sfatul ministrului german al apărării, Pistorius, care i-a prescris țării sale învigorarea marțială, ca să devină ”pregătită de război”. Vestul va trebui să se recondiționeze și să se dezbare și psihologic de șubrezenia și debilitatea sa, ca și de imaginea nevolniciei sale militare, dacă vrea să nu se prăbușească.
Pentru că, dacă nu se întâmplă rapid toate acestea, războiul care va să vină amenință să fie pentru Vest devastator.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
După umila mea părere ,Kissinger a deschis cutia Pandorei cu eliminarea Taiwanului din Consiliul de Securitate!
O miopie politică cu urmări foarte grave pentru pacea lumii !
Sa fi fost miopie politica? Sau altceva. Priviti ce scriu chinezii acum, la moartea lui Kissinger!
Știu. Îl iubesc. Sau mă înșel?
Ma faceti sa rad Dom Iancu. Asta-i o intrebare retorica.
De acord.
Singura șansă pe care o mai văd avînd-o Israelul, este ca în primul rînd și mai întîi de toate să interzică și să scoată în afara legii pe teritoriul Israelului orice partid și orice ideologie de stînga ca fiind criminale și amenințări directe la existența statului evreu.
În acest moment nu cred că mai există vreun echivoc, după ce în ultimele săptămîni am văzut întreaga stîngă de pe planetă coalizîndu-se împotriva Israelului, am văzut propaganda leftistă dresînd sute de milioane de capete seci la antisemitism paroxistic și la ură viscerală împotriva Israelului, am văzut stînga de pretutindeni trecînd fățiș cu arme și bagaje în sprijinul jihadiștilor.
Ce ar trebui stînga să facă mai mult de-atît, ce ar mai avea în plus de adăugat pentru ca israelienii să priceapă în sfîrșit ceea ce ar fi trebuit deja să înțeleagă, că încălzirea în continuare la sîn a monstrului leftist înseamnă sinuciderea colectivă și ștergerea Israelului de pe hartă?
Dar nu doar despre Israel e vorba. Dacă ne uităm în urmă, ne putem întreba ce a oferit stînga omenirii?… Din prima privire sare în ochi evidența că din cancerul socialist au metastazat și bolșevismul genocidar și dictaturile fasciste și ciuma nazistă, iar acum și descreierarea progresistă.
Invariabil, în orice loc și în orice timp, acolo unde oricare dintre metastazele socialismului a preluat controlul, fără nici o excepție s-a instaurat dictatura, teroarea, statul polițenesc, suprimarea legii, corupția generalizată, înrobirea, sărăcia și înapoierea. Asta este tot ceea ce stînga se pricepe să ofere omenirii. Doar asta și nimic altceva. Să-mi arate cineva un loc din lumea asta, doar unul singur, în care stînga ajunsă la putere și control a adus vreunui popor fericire, libertate și prosperitate. Doar un singur exemplu să-mi dea cineva…
Și în nici un caz nu trebuie subestimată forța și puterea de convingere a propagandei stîngii, capabilă oricînd să tembelizeze nesfîrșite hoarde de idioți utili, fluturîndu-le în fața ochilor tîmpi rîuri de lapte, miere și pere mălăiețe, sau asmuțindu-le împotriva oricărui adversar prin propaganda urii, sau băgîndu-le în sperieți manipulîndu-le cu frica de pericole imaginare.
Exact acest cal troian îi mai lipsește Israelului să-l aibă între zidurile cetății pentru a fi sigur că în clipa de maximă cumpănă va avea cine să deschidă de dinăuntru porțile în fața tuturor celor care vor să-l vadă anihilat.
Ce motiv ar putea să aibă Israelul să mai tolereze această pegră dezbinătoare, învrăjbitoare, trădătoare și lipsită de scrupule acum, cînd unitatea, coeziunea, coerența și solidaritatea internă au ajuns să capete dimensiuni existențiale?
Dacă occidentul în general și Israelul în special mai au în ele măcar o urmă de dorință de supraviețuire, acest pas cred că este primul obligatoriu de făcut.
Altfel… s-a zis cu ele.
Foarte bine scris Domnule Titi, jos palaria.
De ultima ora; Venezuela vrea sa ia 3/4 din Guyana
https://www.reuters.com/world/americas/world-court-orders-venezuela-refrain-action-border-dispute-with-guyana-2023-12-01/
Daca cacatul asta de Putin castiga, v-om vedea multe din astea nu numai Israelul.
Vremuri grele!
Din păcate e mai ușor de spus decât de făcut. Nicio democrație nu poate trece la interdicții de gândire de exprimare și de adunare, dacă nu vrea să se autodesființeze. Ceea ce trebuie, în schimb, în locul interdicțiilor, este edificarea oamenilor să nu voteze ticăloșia.
Domnule Iancu, Statele Unite, Marea Britanie și (nu înțeleg de ce) Franța, au democrații mai vechi de un secol. Și totuși, așa democrate cum erau ele, ca puteri învingătoare (din nou nu înțeleg de ce și Franța) au scos în afara legii Partidul Național Socialist Muncitoresc German, au interzis ideologia nazistă ca fiind criminală, iar din poziția de puteri ocupante (din nou nu înțeleg ce căuta Franța printre ele) au trecut la denazificarea Germaniei înhățăndu-i pe foștii demnitari naziști și pe ăilalți „campioni” ai ideologiei naziste, aducîndu-i în fața tribunalelor care i-au judecat și condamnat.
Nimeni din vreo țară democratică nu a ridicat vreo obiecție cu privire la oricare dintre măsurile luate de aliați în vederea stîrpirii nazismului, dimpotrivă, susținerea lor a fost unanimă.
Ok, o să-mi răspundeți că Partidul Național Socialist Muncitoresc German și cu a lui ideologie au instaurat o dictatură brutală, au impus în Germania teroarea și asasinatul ca politici oficiale de stat, iar mai apoi a declanșat un război mondial care a făcut zeci și zeci de milioane de victime, plus viețile răvășite a sute de milioane de oameni, plus distrugeri și pagube materiale incalculabile.
Așadar, eradicarea oficială a nazismului de către puterile occidentale învingătoare (dintre ele nu am înțeles cum și pe cine a învins Franța), a fost considerată ca fiind o măsură pe deplin justificată.
Dar de ce criteriile pe baza cărora a fost desființat NSDAP și ideologia național-socialistă nu ar fi valabile și în cazul tuturor celorlalte ideologii fătate din socialism? N-au fost și ele la fel de criminale?… Naziștii au ucis vreo 60 de milioane de oameni, dar bolșevicii în Rusia au ucis cam tot pe-atîția, fără să mai socotim victimele războaielor „prin interpuși” pe care le-au pornit prin Coreea sau Vietnam, sau prin agresiune directă precum Afganistan, Cecenia, Armenia, Georgia etc, plus sprijinirea diverselor facțiuni marxiste criminale (ce pleonasm!) prin Africa, Asia sau America centrală. Maoismul n-a rămas nici el la coadă, îngrămădind și el zecile (sau sutele) de milioane de victime în „palmares”, iar Pol Pot a reușit performanța ca în numai doi ani și trei luni să extermine un sfert din populația Cambodgiei în numele secerei și a ciocanului.
De fapt, fiecare țară căzută în ghearele vreunei secte socialiste, oricare o fi fost ea, își are propria-i istorie de genocid, de masacre și de „epurări”.
Așadar, acest criteriu invocat de țările democratice în justificarea eradicării național socialismului, este la fel de valabil și în cazul tuturor celorlalte secte socialiste. Este clar că masacrul, crima și genocidul fac parte din ADN-ul fiecărei metastaze a cancerului socialist, nu doar a celei național socialiste.
Dar îmi veți spune: Naziștii au pornit un război mondial, au atacat occidentul, au bombardat orașe, au masacrat civili…
Vă mai amintiți d-le Iancu pe la mijlocul anilor 80 ce le spunea Iuri Bezmenov americanilor?… „Voi credeți că trăiți vremuri de pace… nimic mai fals. Vă aflați în mijlocul unui război total, pornit împotriva voastră de Conspirația comunistă mondială, un război dus prin infiltrare, subversiune și destabilizare” (descriind cu lux de amănunte modul și tacticile prin care este dus acest război). „Dacă nu conștientizați acest lucru și nu începeți chiar din acest moment să luați toate măsurile pentru a vă proteja, va veni o zi în care vă veți trezi că toate drepturile și libertățile voastre vi s-au evaporat în cinci secunde”… „Voi știți că doar 15% din resursele umane, materiale și financiare ale KGB-ului sînt destinate spionajului ca atare, în timp ce restul de 85% din resurse sînt alocate acestui război dus împotriva voastră și a întregului occident?”… America și occidentul l-au auzit pe Bezmenov dar nu l-au ascultat, continuînd să se legene în nepăsare și indolență. Iar urmările… iată-le, se văd cu ochiul liber: occidentul e zob. Ajunge o bășină trasă de la Beijing și se dezintegrează, praful și pulberea se alege din el.
Așadar avem și războiul d-le Iancu. Nu e „fierbinte”, este doar unul hibrid, ceea ce nu înseamnă că nu-i tot război. Nu-i cu praf de pușcă, e cu propagandă, nu e cu bombe, e doar cu infiltrare, subversiune și destabilizare, amplificate treptat timp de decenii, rezultatul fiind disoluția morală, socială și instituțională a țării atacate, iar finalul este exact același ca și în cazul războiului „fierbinte”: anihilarea învinsului.
Și să nu-și facă nimeni vreo iluzie: tot ce este de stînga pe această planetă, dacă o iei la puricat vei descoperi imediat, întotdeauna și fără excepție firul care o leagă direct de Moscova și/sau de Beijing.
Și uite-așa, se întrunesc și în cazul stîngii actuale aceleași criterii pe care democrațiile le-au enunțat ca justificare a eradicarea nazismului.
Să nu credeți că nu vă înțeleg cînd spuneți că este greu de eradicat stînga. Așa este, e greu. Europa e deja învinsă, îngenuncheată, prăbușită-n mocirlă și gata să le facă învingătorilor toate poftele. Ea nu mai contează, e deja terminată.
America este și ea terminată. Mai există acolo un Trump de care se leagă speranțele tuturor celor care au reușit să-și mai păstreze luciditatea, dar speranțele lor nu-s decît iluzie. Sub nici o formă și în nici un caz lui Trump nu i se va permite să mai ajungă vreodată la Casa Albă. Dacă nu vor reuși să-i împiedece candidatura, îl vor ucide. Asasinat, „boală”, „accident”, n-are importanță. Ori îl vor înlătura din alegeri, ori Trump nu va mai apuca viu data de 8 noiembrie 2024. Nici nu mai contează care dintre ăilalți candidați GOP îl va înlocui, toți se află sub controlul sistemului. Poate cu excepția lui Vivek, dar ăla oricum n-are nici o șansă. Și chiar dacă ar avea, nici pe-o măsea nu le-ar ajunge băieților din Deep State ca să-l transforme în doi timpi și trei mișcări într-un „învins de sistem”.
Deci, s-a zis și cu America.
Mai rămîne Israelul.
Am o mărturisire d-le Iancu să vă fac: Toată lumea a îndreptat degete acuzatoare către IDF și Mossad că s-au lăsat prinse cu nădragii în vine pe 7 octombrie. Ei bine d-le Iancu, eu n-am crezut asta nici măcar o clipă. Nu se lasă prinse în ofsaid IDF care este cea mai instruită, profesionistă și experimentată armată din lume și nici Mossad care este cel mai redutabil și experimentat serviciu secret de pe planetă.
În plus, a început să transpire că de dinainte de 7 octombrie existau informații despre ceea ce Hamas punea la cale. Așa că teoria „luării prin surprindere” purșisimplu nu ține. Pică. Este exclusă.
Părerea mea este că aici a fost mîna WEF, manevrată de sforile trase de la Beijing, unde existența unui stat democratic în Levant, care refuză să se lase preluat sub controlul Chinei precum Uganda, Germania sau Botswana, îi stă lui Xi ca un spin în ochi.
Vi-l mai amintiți pe Schwab cum se lăuda el că „tinerii lideri” „școliți” de el se află infiltrați în toate guvernele și structurile statale de prin occident, unii dintre ei ajungînd chiar șefi de stat?… Ba unul dintre ei chiar secretar general al NATO?
Oare băieților lui Schwab să le fi „scăpat” Israelul?… N-aș paria pe asta nici o ceapă degerată.
Pun rămășag că niște „săpături” pe la vîrfurile politicii, armatei și serviciilor israeliene ar stîrni o duhoare pestilențială de ciorap stîng tricotat la Davos și ar explica imediat „surpriza” de pe 7 octombrie…
În acest moment Israelul este în război. Pe timp de război, cînd asupra ta atîrnă pericolul anihilării, devin permise și justificate niște acte și măsuri care în vremuri normale de pace ar fi dificil de acceptat. Și în nici un caz nu ai dreptul față de țara și poporul tău aflate în pericol, să-i mai îngădui viperei din sîn să continue să se mai adăpostească în dosul imunității oferite de normele și principiile democrației. Pentru trădarea de țară nu poate să existe decît o singură pedeapsă, chiar și în țările democratice.
În acest moment Israelul este unica țară de pe planetă care chiar ar putea să înceapă chiar acum procesul de condamnare și de de scoatere în afara legii a socialismului cu toate metastazele lui, inclusiv cea nouă, progresist-globalistă. Un proces care ar fi trebuit să înceapă încă de la Nürmberg, dar n-a fost început de amnezicii de acolo, care au uitat că cel mai crunt măcel din istoria omenirii pe care l-au judecat, nu a fost pornit doar de monstrul nazișt singur, ci înfrățit cu monstrul comunist sovietic.
Nu cotizați la toate teoriile conspirației. Mossadul e o instituție, ca Șhabakul (Șin Bet-ul): servicii secrete cu un număr de agenți, analiști și șefi care oameni sunt. Capabili, în genere, chiar foarte capabili, dar oameni. Iar oamenii mai și greșesc. De această dată au greșit grav mai ales analiștii de top ai serviciilor secrete interne și ai conducerii armatei, care au ignorat în serie, ani la rând, avertismente, informații și analize credibile. Deci nu aveți dreptate în ce privire prezumtiva infailibilitate a IDF sau a Mossad.
Aveti dreptate Dom Iancu. S-a intamplat la fel ca de Yom Kippur. Israelul avea informatii la vremea respectiva de la un egiptean numit „ingerul”.
https://www.timesofisrael.com/mossad-reveals-photo-of-the-angel-egyptian-agent-who-warned-of-yom-kippur-war/
Doar ca ingerul asta a strigat lupul de prea multe ori si ca urmare nimeni nu l-a mai ascultat.
Am mai facut analogia asta. Ma repet.
N-am cum să „cotizez” la această teorie a conspirației pentru că această teorie nu am auzit-o nicăieri, este concluzia la care am ajuns eu personal bazîndu-mă pe ceea ce știu. Poate că or fi ajuns și alții la aceeași concluzie, dar eu unul nu i-am auzit. N-am auzit pe nimeni care să explice eșecul responsabililor israelieni din 7 octombrie prin altceva în afară de indolență și/sau incompetență. Știu că ceea ce știu este doar o fracție neînsemnată din ceea ce nu știu, la fel cum știu că o parte din ceea ce știu nu este neapărat corect. Dar din ceea ce știu sau cred că știu, asta este concluzia logică la care am ajuns. Roboțeii infectați cu neomarxism progresist, ieșiți pe bandă rulantă din „școala de tineri lideri” a WEF sînt o realitate, plasarea lor în poziții-cheie în întregul occident este și ea o realitate, la fel cum și faptul că toți acești roboței sînt programați să roadă precum termitele fundațiile civilizației occidentale pentru a deschide cale liberă „marii resetări” și „noi ordini mondiale” este încă o realitate. Toate structurile sociale, politice, statale și suprastatale aparținătoare de civilizația vestică au fost infestate cu aceste termite, iar dacă vine cineva să-mi spună că o țară, oricare ar fi ea, inclusiv Israelul, a fost exceptată de la infectare, îl rog să nu se supere pe mine dacă nu-l cred. Dacă cineva se îndoiește că Israelul se află sub controlul ocultei progresiste, să-și amintească printre altele că Israelul s-a numărat printre țările în care au fost impuse cele mai draconice măsuri pentru injectarea întregii populații cu zemurile ucigătoare împinse de oculta progresistă sub pretextul plandemiei. Și la fel ca și în restul lumii, nici în Israel pînă-n prezent nu i-a tras nimeni la răspundere pe criminali și pe complicii lor, deși în Israel mai mult decît în oricare altă țară, această crimă împotriva umanității i-a pus sub semnul întrebării existența ca stat și ca națiune… Nu-i nevoie să fii un introdus în tainele serviciilor secrete ca să poți să-ți dai seama cum stau lucrurile.
Dupa razboi si pensionarea comandantilor armatei israeliene vinovati de Neglijenta din 7 octombrie, va trebui sa aiba loc un proces temeinic de depolitizare si reprofesionalizare a corpului ofiteresc superior.
Comandamentul trebuie sa se ocupe exclusiv de contracararea dusmanului extern si de intarirea fortei armate. Orice ofiter care se amesteca in politica trebuie eliminat imediat, de exemplu Yair Golan si Aharon Haliva.
7 Octombrie a dovedit definitiv ca ofiterii care se ocupa cu politica, in mod necesar tradeaza misiunea pentru care sunt platiti si tradeaza juramantul de loialitate fata de Statul Israel.
Reforma judiciara trebuie focalizata si adancita, eliminand complet asa-zisa „revolutie judiciara” inceputa in anii ’90 care a transformat Curtea Suprema intr-o Camera a Lorzilor corupta, cu pretentii de super-legislatoare.
Curtea Suprema este si ea vinovata de Catastrofa prin ordinele pe care le-a dat armatei sa nu traga in teroristii care atacau gardul de securitate in „manifestatiile” care au pregatit atacul din 7 octombrie.
Curtea Suprema trebuie sa revina la misiunea de ultima instanta de apel, pentru litiganti reali, si sa se desisteze imediat din judecarea in prima instanta a petitiilor bandelor de gangsteri camuflate in asa-zise ligi ale „drepturilor omului”, „calitatii guvernarii”, s.a.m.d.
E inadmisibil ca procese penale sunt prelungite intentionat de procuratura de-a lungul a ani de zile ca sa-i falimenteze pe acuzati, in timp ce Curtea Suprema se ocupa cu aiureli si cu o lupta permanenta de a sabota functionarea normala a Knessetului si a Guvernului.
De acord de la un cap la altul, stimate domn.