Ce n-a înțeles Kissinger? Israel și războiul care va să vină (I)

Se clatină SUA în războiul anti-islamist? Își vor pierde americanii, afectați cum sunt de politologia marca Henry Kissinger, care a prefațat involuția ultimei jumătăți de veac, și ultimul aliat de nădejde din Orientul Mijlociu, care e Israelul? Se vor despărți evreii de guvernul din Washington, spre a duce la bun sfârșit războiul anti-terorist?

Scufundați în osânza unui succes economic extrem de îndelungat și a victoriilor militare din războiale mondiale și din primele faze ale campaniilor ripostând mega-atentalor islamiste de la 9/11, americanii și vesteuropenii și-au permis o sumă de lucruri pernicioase. Și unele dezastruoase.

Unde e Vestul, acum

Europenii, aciuiați de peste trei sferturi de secol sub umbrelă militară și nucleară americană, au încetat de mult să mai conteze militar. Sunt, deci, încă, pe ani buni, în ciuda efturilor de reînarmare ale unor state ca Polonia, irelevanți și diplomatic. Deși n-au participat decât la niște campanii lipsite de riscuri majore în Afganistan, Irak și în nordul Africii, își permit, de ani de zile, oboseala de război. Care peste ocean e încă și mai mare.

Toți își oferă, pe ambele maluri ale Atlanticului, luxul unor administrații sinucigașe, parțial antiamericane, care-i invită pe dușmanii Vestului și ai civilizației iudeo-creștine să se așeze în propriile țări și să arunce în aer democrațiile, din interior, în numele lui Allah, cot la cot cu aliații lor revoluționari de stânga. Și succesul revoluției progresiste, maoiste și politic corecte a aliaților islamiștilor se datorează grăsimilor acumulate timp de un veac.

Din cauza lor a domnit lenea în fața nevoii de se opri erodarea instituțională și axiologică a democrației americane, declanșată de marxiștii și kaghebiștii infiltrați de multe decenii în instituțiile prin care, mărșăluind gramscian, dimpreună cu partenerii lor globaliști de la cârma unor mari concerne, au deprins arta de a le controla discreționar. Inclusiv în numele științei.

Așa s-au degradat galopant școlile și universitățile occidentale și s-au corupt până în măduva oaselor clasa politică, sistemul judiciar și serviciile secrete. Ruinarea și declasarea Vestului și a instituțiilor internaționale de felul ONU au mers mână în mână cu triumful realpoliticianismului de secol XIX, propus și impus în politologia occidentală de Henry Kissinger. Care a crezut în iluzia, autopăgubitoare, că se poate tranzacționa cu impunitate și chiar cu folos cu regimuri totalitare a căror rațiune de fi e ura pe Occident.

Era Kissinger

Cot la cot cu Richard Nixon, și el e unul din principalii responsabili pentru cea mai mare traumă americană, înfrângerea din Vietnam, iscată, parțial, de diplomația defectuoasă a secretarului său de stat, dar vinovat și pentru o politică americană inadecvată în America Latină, în epoca puciurilor militare, fasciste, Henry Kissinger a pus acut în pericol Israelul. În războiul de Yom Kippur din 1973, evreul american Kissinger i-a refuzat statului evreu, mult timp, arme vitale supraviețuirii. O greșeală pe care urmașii săi de la Casa Albă, Pentagon și Departamentul de Stat au repetat-o și în Ucraina, în ultimii doi ani. Așa cum a comis-o, după 2022 și prima sa patrie: Germania de stânga, împăciuitoristă, a cancelarului Scholz.

Cu 50 de ani înainte, Nixon și Kissinger patronaseră căciulirea Americii în fața dictaturii islamice, pakistaneze, vinovate în 1971 pentru tragedia a zeci de milioane de oameni din Bangladesh, hinduși, uciși ori forțați să-și ia lumea în cap de aparatul represiv al Pakistanului. Această enormă tâmpenie a prefațat luarea în posesie a Indiei, de către sovietici, în siajul războiului civil care a izbucnit în ceea ce fusese Pakistanul de est și e azi Bangladesh. Moscova a profitat atunci, plenar, de ajutorul acordat partizanilor bengali de către indieni, asigurându-și susținerea inestimabilă a Indiei în mișcarea nealiniată.

În ciuda eșecurilor sale monumentale în politica externă, Kissinger e tratat în continuare, de prea mulți, ca fiind ”cel mai mare om de stat al Americii”. Alții, mai ales la extrema stângă, îl comentează net mai puțin clement. Totuși, Kissinger a continuat să fie curtat și tratat cu excesivă îngăduință, ca figură de proră a politologiei occidentale și americane. De ce?

La moartea lui l-au ridicat pe scut și elogiat ditirambic și Rusia, și China comunistă, cărora Kissinger le-a făcut infame concesii, dar extrema stângă l-a vituperat ca criminal împotriva umanității. Într-o lume de idealiști americani, poza lui de ”realist” dădea bine, dar ascunde o cantitate uriașă de cinism.

În esență, omul, politicianist, a dus o politică de sumă zero, fără idei utilizabile în plan global. Destinderea, în Războiul Rece, i se atribuie adesea fals, căci a fost mai degrabă opera coruptului Nixon. Iar aplicarea tacticilor lui în politica internă și externă a provocat, în parte, tragedia de la 9/11, una augmentată puternic de politicile stângii internaționale, care a sugerat Americii că, în fața inamicilor ei, își poate lăsa garda jos.

Supraestimarea cronică a lui Kissinger i se datorează elitei occidentale îndrăgostite și infiltrate de ruși, de chinezi, precum și de dușmanii totalitari ai Americii și ai Vestului, și deceniilor de irepresibilă decrepire a școlii politologice de la marile universități apusene.

Destrămări pe scena politică globală contemporană

Ce-au produs relativismul, progresismul și degringolada unei vieți academice occidentale încăpute sub controlul maoist al cancel culture, al cenzurii și unei culturi a anulării pe bază de religii laice, precum corectitudinea politică, neomarxismul, teoria critică, rasistă, ecologismul militant șamd? Azi și de o bună bucată de vreme, mulți europeni și americani resimt acut, pe propria piele, nu în ultimul rând economic, catastrofa pricinuită de politicile stângii în statele de pe cele două maluri ale oceanului. Așa că au virat masiv spre dreapta și în America Latină.

Simultan, discreditarea democrațiilor a determinat o involuție galopantă pe Continentul Negru, din pricina căreia țările africane cad pradă, una după alta, unor dictaturi militare.

Pe acest fundal și-a declanșat Putin invazia în Ucraina, de al cărei rezultat va depinde probabil eventuala tentativă a Chinei de a cotropi Taiwanul, iar Iranul, prin interpuși, incursiunea mega-teroristă a Hamas și a Jihadului Islamic în Israel, la 7 octombrie 2023.

Deși președintele SUA, Biden, a dat semne că le clasează corect, în categoria comploturilor antidemocratice, prea puțin occidentali le înțeleg corect implicațiile geopolitice.

---

Va urma