Pe înțelesul tuturor celor care chiar vor să-l înțeleagă, dincolo de subterfugiile lui. Și să se distanțeze de el. Dar nu-l recunosc mereu.
Pentru că antisemitismul e cameleonic, versatil, cabotin. A învățat bine, în mileniile în care a învățat să progreseze în revărăsrile sale de ură pe evrei, să se ascundă și să adopte forme dintre cele mai civilizate și savante, ca să-și escamoteze vrăjmășia, barbaria și cruzimea. Și invidia pe evrei. Mai nou, e înveșmântat cu precădere în faldurile progresiste ale drepturilor palestiniene, chipurile ”încălcate” de israelieni, când de fapt sunt violate de mai-marii populației din Gaza.
Ura pe evrei care a explodat în aceste zile nu doar în kibuțurile israeliene, ci și în manifestațiile pro-palestiniene, în fapt pro-teroriste de la Londra, Paris, Bruxelles, Berlin, are explicații raționale și mai puțin raționale.
Istoric, au alimentat-o ierarhii diverselor religii care s-au simțit atacați de monoteismul etic al Sfintei Scripturi. Multora nu le-a plăcut libertatea omului, instituită, biblic, de un Dumnezeu care-i eliberează pe robi înainte de a se revela pe muntele Sinai. Nici cu rigoarea preceptelor sale morale, obligatorii, desigur, de vreme ce sunt date de o Divinitate – adevăr absolut, n-au mulți ce face.
Decât să-și asume comandamente precum ”să nu asasinezi”, cerute de Biblie, mulți preferă o lume fără Dumnezeul evreilor, fără de Care aceste porunci devin aleatorii. Și relative. Pot fi asumate voluntar. Sau nu.
Plecând de aici și de la ”nu”, antisemitismul a evoluat.
Acum nu mai e doar apanajul dictatorului turc Erdogan, care susține că Hamas, ucigașul în masă de femei în pijamale, bătrâne dormind, bebeluși călcați în picioare, arși de vii și decapitați în pătuțurile lor, ar fi ”nu organizație teroristă“ ”, ci de ”eliberare națională”. Într-o formă ceva mai subtilă se prezintă și antisemitismul oportunist dindărătul delirului secretarului general al ONU, Guterres, care crede că e bine să justifice terorismul, afirmând că ”atacurile”, în speță actele de teroare nu s-au petrecut (la 7 octombrie 2023) în ”vid”.
Oare loviturile de la 9/11 s-au petrecut în vid? Dar Holocaustul? Nu trebuie oare să contextualizăm și Auschwitz, domnule Guterres? Ce relevanță mai are oare ONU care, vorba unui sagace prieten, mai are puțin și va propune spre decorare teroriștii Hamas?
Nu mult mai puțin smintiți se arată unii responsabili occidentali. De la Madrid, Bruxelles, Dublin. Și președintele Franței, Macron, care a ordonat și el țării sale să voteze în favoarea rezoluției pro-teroriste a Adunării Generale, în răspăr cu dreptul statului evreu de a se apăra.
Soarta palestinienilor le e antisemiților la fel de indiferentă ca grupărilor teroriste islamiste, ori stăpânului lor de la Teheran, ori mai-marilor acestuia, de la Moscova și Beijing, precum și aliaților din Vestul progresist, antioccidental.
Dacă destinul civililor palestinieni nu le-ar fi fost indiferentă, teroriștii n-ar abuza de ei, transformându-i în scuturi umane. Și n-are extrage din moartea lor o valoare propagandistică. Valoare, care crește dacă mor în număr cât mai mare și în moduri cât mai groaznice, spre a da bine pe sticlă, în chip de cadavre horror, în rețele și la televiziuni.
Iar dacă aliaților lor din lume le-ar fi păsat de palestinieni, statele arabe vecine Israelului, care i-au folosit vreme de aproape un secol ca masă de manevră politică internă, i-ar fi integrat. Ei, rușii, progresiștii occidentali s-ar fi mobilizat de mult, cu ONU în frunte, să elibereze Gaza de manuale școlare visceral antisemite și de conducerea teroristă a fâșiei. Iar acum le-ar ține pumnii, in corpore, militarilor israelieni și ofensivei lor terestre, menite să salvgardeze amenințatul stat evreu și să-i scoată pe palestinieni din statutul lor de sclavi ai Hamas.
Antisemitismul e modul multora de a spune nu doar că nu sunt de acord ca evreii (etichetați drept ”sioniști”, ceea ce înseamnă, în fond, patrioți evrei) să aibă propria lor țară (un drept pe care nu-l refuză vreunui alt popor), ci este și expresia unei sminteli, a unei lașități, a unei inadecvări morale și intelectuale, care și-a găsit defularea perfectă în antisionism, deci în prefacerea Israelului în ”j..anul” națiunilor. Acestui stat evreiesc i se aplică, antisemit, un tratament de trei ori nedrept. E expus unor standarde duble, de care sunt scutite toate celelate țări, națiuni și armate). E delegitimat. Și e demonizat (ca fiind de tip ”rasist” și ”apartheid”) deși arabii israelieni se bucură în Israel – altfel decât conaționalii lor tiranizați în alte state arabe- de toate drepturile civice, iar musulmanii, druzii, arabii populează mai toate forurile înalte, de la Knesset la puterea judecătorească și de la poliție la armată).
Antisemitismul este o exteriorizare a descreierării rinocerizatului, una care-l face pe descreierat să vrea să dispară într-o masă de rinoceri la fel ca el, în care să nu mai existe individualități, libertăți, responsabilități, ci doar Führerul. Sau Greta Thunberg.
Thunberg, sub formă de icoană antisemită, mai degrabă decât ecologistă.
Antisemitismul e, în fond, expresia unui dezacord, adesea subconștient, a multora față de Decalogul dat lumii de Biblie, deci de evrei. Sau față de părți din el și, mai ales, față de sursa divină a acestor comandamente. E și modul (adesea inconștient) al antisemiților de a spune: vrem să putem preacurvi, depune mărturie mincinoasă, tortura, asasina și/sau viola fără opreliști. Iată sursa unei mari simpatii, inclusiv ”progresiste”, cu mincinoșii, curvarii, violatorii și asasinii în masă ai Hamas.
În fine, pentru inteligenți, antisemitismul e un conspiraționism care ține loc de Weltanschauung, de concepție despre lume și viață. Îi furnizează deșteptului explicații false, dar lesnicioase, pentru o sumedenie de probleme complexe, pe care inteligenții sunt prea proști să le rezolve, așa că au nevoie de o cârjă teoretică, antisemită, de sorginte religios-fundamentalistă, sau ideologică: marxistă, nazistă, sau islamistă.
În final, antisemitismul e o boală psihică. Ura pe evrei e toxică și grea. E contractată de regulă prin contaminare cu laptele otrăvit al mamei care urăște evrei, sau cu textele veninoase din manuale antisemite fințate de UE, sau din massmedia, infectate la rândul lor de străvechi prejudecăți culturale, politice, religioase, rasiale și identitare. O maladie care sfârșește adesea prin a-l devora pe bolnav: fie rapid, fie încetul cu încetul.
Nu sunt erudit. Caut, ca un om de rand inginer mecanic, o explicatie. De unde vine antisemitismul? Dl Iancu spune:
“Antisemitismul e, în fond, expresia unui dezacord, adesea subconștient, față de Decalogul dat lumii de Biblie, deci de evrei.
E lumea impotriva celor 10 porunci? De 2000 de ani?
Lumea? Nu. Mulți antisemiți, conștient sau nu, cu sau fără știință de carte, precum și ideologii lor.
Sigur ca nu LUMEA. Am folosit cuvantul in sens peiorativ; lumea aia proasta; vai ce lume etc. Trebuie sa recitesc articolul. Uneori aveti mesaje mai greu de inteles. De mine cel putin.
Numai bine Dom Iancu
Uneori mă exprim eu greoi și neclar. Îmi cer scuze. Ori de câte ori aveți vreo nedumerire, nu ezitați să-mi cereți lămuriri, dragă dom Robert.
Va multumesc pentru intelegere. Respect mult din partea mea, Dom Iancu.
Rar am vazut asemenea onestitate.
Nu e nimic special, dom Robert. Încerc doar să-mi repar măcar o mică parte din greșelile trecutului.
Nu stiu de care greseli va referiti. V-am asculta, citit si acum schimbam niste opinii, lucru care, pentru mine e fenomenal.
Iarasi va multumesc pentru viata plina de munca pe care o duceti. Departe de mine orice platitudinile.
Sa va destind macar un pic. Si eu am gresit o data, am crezut ca am gresit.
Conflictul dintre evrei și palestinieni nu a început pe 7 octombrie 2023, când Hamas a lansat atacul, ci este un conflict vechi de 100 de ani. In timpul Mandatului britanic pentru Palestina, organizațiile teroriste evreiești Irgun, Stern și Haganah au ucis palestinieni și britanici. Nakba, masacrul de la Deir Yassin și Tantura sunt câteva exemple. Apoi, afacerea Lavon, atacurile teroriste ale Israelului asupra Egiptului in 1954. Menachem Begin și Ytzhak Shamir au condus organizațiile teroriste evreiești Irgun și Stern, iar apoi au devenit premieri ai Israelului. Hamas este creația Israelului pentru a lupta împotriva Autorității Palestiniene, astfel încât să nu fie înființat statutul palestinian. Israelul nu are granițe reglementate și nici Constituție, deoarece este un stat aflat într-o continuă expansiune. In Cisiordania nu exista Hamas, ci Autoritatea Palestiniană și, totuși, coloniștii evrei sioniști ucid palestinieni pentru a ocupa Cisiordania.
In septembrie 2023, la ONU, premierul Netanyahu a prezentat harta Israelului fara fășia Gaza și Cisiordania. Apoi, Hamas a lansat “atacul surpriza”. Nu, nu a fost un “atac surpriză”, este o minciună a sioniștilor. Egiptul a spus că a avertizat Israelul. Cum a fost posibil un astfel de atac? Fășia Gaza este monitorizată de Israel, pe acolo patrulează armata israeliană. Ideea că a fost un “atac surpriză” este o minciună. E ca și cum ai spune că soldații din Coreea de Nord i-ar ataca pe civilii din Coreea de Sud, trecând prin Zona Demilitarizată, fără ca soldații din Coreea de Sud sa știe, deși Zona Demilitarizată este, poate, cea mai monitorizată zona din lume. In opinia mea, Israelul a permis Hamas-ului sa atace pentru ca apoi sa vina și să atace în forță Fâșia Gaza. In 2019, Netanyahu și-a exprimat susținerea față de Hamas, spunând că numai așa poate fi oprită înființarea statului Palestina.
Cât despre antisemism, acest termen a fost confiscat de către sioniști. Astăzi, când spui “antisemism”, înseamnă o persoană care urăște evreii, dar aproximativ 10% sunt semiți, majoritatea evreilor sunt khazari sau oameni albi din Europa (Netanyahu este alb, polonez). Palestinienii sunt semiți. O persoană care urăște palestinienii este o persoană antisemită, dar, ce sa vezi, o astfel de persoană va fi numită “islamofoba”, astfel încât acuzația de antisemitism sa fie folosită doar in cazul unei persoane care urăște evreii.
Roexit este un antisemit turbat care trebuie sters. Sa trolleze in alta parte.
Daaaa, un caz cras de boala vacii nebune. Aveti asigurare de sanatate pe acolo?
Ați amestecat adevărul cu minciuna, ca de obicei în lecțiile de îndoctrinare totalitară și în exploziile de furie antisemită. Conflictul e vechi, dar nimic n-a obligat Hamas să-l reaprindă terorist și genocidar la 7 octombrie 2023. Întrucât antisemitismul e un conspiraționism, o teorie, după caz, mai ineptă sau mai abilă a conspirației, faceți afirmații conspiraționiste fără cera mai vagă probă. De pildă că atacul supriză n-ar fi fost surpriză. Or, e evident că a fost. Și sunt tone de probe și mărturii că lucruruile stau așa. Dar pe ideologul antisemit nu-l interesează realitatea, ci acuza, oricât de puțin fondată și probat e, oricât de multe ar fi dovezile care o contrazic. Nu mai puțin aberante sunt și declarațiile dvs antisemite și rasiste despre originea evreilor și procentajul ”kazarilor” în rândurile evreilor. E ultima dvs postare de acest fel, pe blogul de față. Care nu admite niciun fel de
propagandă extremistă și antisemită.
Cred că una din cele mai mari probleme ale evreilor și ale Israelului o reprezintă acei evrei care urăsc cu pasiune Israelul și restul evreilor. Nu e un fenomen contemporan. Hitler a trimis milioane de evrei în lagăre de exterminare. Stalin a reușit ceva și mai sofisticat: Să-i facă pe o parte din evrei să-i stârpească pe restul evreilor. Campania împotriva „cosmopoliților” de după al doilea război mondial și care era evident direcționată exclusiv împotriva evreilor a fost la rândul ei ghidonată de evrei, în frunte cu membrul politbiuro-ului Kaganovici (care nu-i vorbă că l-a trimis și pe frate-su la moarte), care voiau astfel să-și demonstreze credința nestrămutată în „cauză”.
În Israelul de azi există așa numită „mișcare pentru pace” care în efect militează cu pasiune pentru distrugerea statului israelian și stârpirea evreilor din zonă.
https://youtu.be/T5snpOrpMms
Atât în Israel cât și-n afara sa există grupări isterice de rabini ce se opun cu înverșunare existenței statului Israel. Indivizi ce dau apă la moară celor mai turbați antisemiți de sub soare:
https://youtu.be/FKplabTRuak
https://youtu.be/wXHdg2fNmJs
Și bineînțeles „last but not least” avem puternica comunitate evreiască din America ce are azi în jur de 6 milioane de voturi și ce votează de un secol masiv cu stânga americană. Și ca nu ne ascundem după deget, prin voturile ei, a adus la Casa Albă indivizi ce au făcut cât de mult rău au putut Israelului și evreimii. Să-i amintesc doar pe Bill Clinton, Barak Obama și Joe Biden. Niciunul din ei n-a câștigat alegerile cu mai mult de 6 milioane de voturi. În cazurile lui Biden și Clinton sub 100000 de voturi ale evreilor americani i-ar fi trimsi în decor. În orice caz dacă măcar jumătate din evrei ar fi votat împotriva lor niciunul, n-ar fi ajuns niciodată la Casa Albă decât ca vizitator.
Dincolo de asta vedem activismul antievreiesc furibund al evreilor americani ca Bernie Sanders (senator SUA), Noam Chomsky („intelectual” de frunte) „și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă” (ca să-l citez pe un pitoresc politician român) ca George Soros. Soros e cel mai consecvent și cel mai diabolic dintre ei. Omul investește o avere frumușică în stârpirea evreilor și distrugerea Israelului:
https://observer.com/2016/08/not-shocking-george-soros-funds-progressive-war-on-israel/
https://www.bnaibrith.ca/jewish_billionaire_george_soros_funds_groups_that_support_boycotts_of_israel/
https://nypost.com/2023/10/12/george-soros-once-slammed-us-israel-for-not-working-with-hamas/
Comunitățile evreiești din America și de aiurea au foarte puțin de zis împotriva acestor creaturi distructive. Mai mult când cineva îi expune pe ăștia în toată scârboșenia lor e acuzat furibund & pavlovian de diverse grupări evreiești de „antisemitism”. 😂
Orice ce om care succes sub o formă sau alta e ținta urii și invidiei. Evreii, care de-a lungul timpului au reușit constant să fie mai bine educați ca media și să dea oameni de afaceri și savanți de succes, au ajuns astfel ținta unei uri, să-i zicem „instituționalizate”, numită impropriu „antisemitism”. Și arabii sunt semiți (genetic vorbind poate chiar mai dihai ca evreii de azi) și cu toate astea „antisemitismul” nu are nimic cu ei, ci doar cu evreii. Problema cea mai gravă e însă atunci când evreii înșiși pun benzină pe foc antievreismului și mai ales atunci când comunitățile lor sunt cronic incapabile să-i expună pe proprii agenți ai autodistrugerii ca ceea ce sunt: Cretini suicidali.