Ar fi fost straniu ca înmormântarea unui om care a căutat febril, mai bine de un secol, adevărul, să rămână fără un moment astral, prea repede curmat, al exploziei spre lumină a unui adevăr ascuns adânc în pieptul unui om rănit profund. Rănit, de moarte, nu o dată, nu o clipă, ci timp de ani.
În timpul slujbei pentru Mihai Șora, fiul său, Tom, cunoscut compozitor din München, a cerut spontan microfonul care, din motive incomprehensibile, nu i se oferise.
Cum, din motive la fel de obscure, nu fusese înștiințat că i-a murit tatăl. Nici el, nici sora lui, Sanda. Care, dimpreună cu fratele lor, Andrei, decedat nu de mult, fuseseră ținuți de a doua soție a părintelui lor, Mihai Șora, la distanță totală de propriul lor tată.
Andrei fusese dmonestat sever și denunțat public în termeni incalificabili, de ea, după decesul său, spre stupoarea și consternarea unui număr imens de admiratori ai filosofului român.
Lui Tom i s-a dat în Biserica Albă, la catafalcul părintelui său, microfonul. A urmat un cri de coeur. În plină slujbă de înmormântare, s-a auzit un strigăt al adevărului și al durerii. Un scrâșnet de jale prea mult timp ascuns îndărătul pudorii, al bunului simț, al dragostei filiale, rănite mortal.
În cuvinte neșlefuite, nemeșteșugite și nepregătite, dar exprimând o realitate insuportabil de mult ocultată, fiul și-a exprimat în fața trupului tatălui său iubit amărăciunea, regretul, deznădejdea și necazul. Și-a articulat ciuda, de a fi încercat în zadar, de zeci de ori, dar fără a fi fost lăsat, să vorbească, fie și doar la telefon, cu tatăl său, ecranat, parcă, permanent de a doua lui soție.
Tom a deplâns modul în care nu doar el, ci și sora lui, Sanda, au fost izolați sistematic de contacte cu tatăl lor, în ultimii ani. A răzbătut din strigătul său supliciul unui copil. Cazna unuia, obișnuit să-și abordeze oricând părintele, să comunice, să vorbească, să întrebe, să dezbată liber orice subiect cu înțeleptul său tată, care ajunge fără vină, din motive la fel de obscure, ca rațiunea prigoanei la care e supus Josef K, în ”Procesul”, să-și piardă irevocabil accesul la omul care i-a dat viață și l-a crescut în duhul dragostei și al dialogului, răpindu-i-se și dreptul de a-l vizita la ”vorbitor”.
Pe Mihai Șora eu, personal, l-am văzut în nenumărate instanțe interacționând cu dragoste autentică, fierbinte, cu proprii săi copii, cu toți copiii săi, pe atunci tineri, sau adolescenți, fără să plaseze vreo opreliște între el și vlăstarele sale, de care a părut mai mereu să fie mândru. N-am putut pentru nimic în lume înțelege prezumtiva răceală glacială instalată de la un moment dat între tată și copiii săi din străinătate, după ce filosoful și-a refăcut viața, răceală risipită instantaneu, în fața mea, în timpul caldei întrevederi dintre tată și fiu consumată la 10 august 2019, în Piața Victoria. Am contribuit la crearea condițiilor acestei joncțiuni, pe stradă, care a fost urmată de niște întrevederi ce păreau să fi normalizat raporturile dintre tată și fiul său.
După care, s-a lăsat tăcerea din nou. Nu e treaba mea să împart vinovății, să dau aici verdicte. În orice viață de familie există lumini și umbre, bucurie, scârbă și dezgust, conflict și bună înțelegere, război și pace.
Dar Mihai Șora nu este fitecine. E un reper. A fost o personalitate publică. Una chemând veșnic la adevăr, aflată ea însăși în căutarea adevărului și, totodată, perpetuu somată să ”recunoască” fapte, opțiuni, sau ”adevăruri” ce i s-au imputat pe drept sau aiurea.
În ”Verdictul”, Kafka își încheie darea de seamă a disputei cu tatăl (său), care-i reproșează lăcomia și mezalianța, executând condamnarea sa la moarte prin înecare. Se aruncă, deci, precum l-a osândit părintele, de pe un pod, în râu. În Biserica Albă, tatăl n-a mai avut cum să aibă replică. Nuvela, așternută pe hârtie într-o singură noapte, ”s-a ivit ca o naștere adevărată, cu tot cu mizerie și mucus”, nota Kafka.
Așa desfigurate și rănite apar multe capodopere. Așa se ivește ce e ascuns adânc. ”Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile, este Domnul,” aflăm din Proverbele Scrierilor Sfinte (17.3)
Ar fi fost bizar, ca plecarea lui să nu fie însoțită de irumperea adevărului fie și cel mai neașteptat și neplăcut, în mijlocul dorinței de reculegere a celor veniți să-l conducă pe ultimul drum.
Sper sa poata sa fie citit acest plinset, strigat, dureros mesaj de cit mai multa lume, acesti copii cer doar sa se afle ADEVARUL. , dreptul la TATA!
Vă mulțumesc. Apreciez mult empatia dvs. Vă asigur că, din câte văd, e foarte citit.
Si eu am avut “batalii” cu taica-miu. Dar erau altfel. Complexul lui Oedip. Hormonii de adolescent din partea mea. Ulterior a fost o intreaga, completa si definitorie intelegere intre noi.
Sincer imi pare rau ca nu s-au inteles Tata cu Fiu.
Poate vorbesc brambura si cazul e total diferit.
Sunt convins că nu vorbiți brambura deloc. Cazul e diferit în sensul în care toate cazurile sunt puțin diferite – deși nu cunosc bine cazul dvs. Din câte am impresia vorbind despre familia Șora, seniorul nu mai era, sub influența și dincolo de ecranarea (supraprotecția) ei, chiar întru totul același tată dintotdeauna, deși era aceeași persoană cu același buletin, doar mai în vârstă…
Ati facut bine ca ati scris despre asta. Nu e trauma mai mare decat sa nu iti poti vedea si auzi parintii, iar pentru ei sa li se stinga prematur copiii. Macar s-au rostit niste adevaruri si s-au descarcat niste suflete. Cat s-or fi descarcat, ca de alinat…
Sper că am făcut bine. Scriu ca să spun adevărul și să fac bine, dar când scriem nu știm mereu dacă am spus și am făcut ce-am vrut. Acum știu că am spus adevărul.
Domnule Petre, dacă ați știi cât adevăr trist e în ce ați scris… Dar adevărul va ieși la iveală. Mihai Șora a fost, literalmente, un captiv, în ultimii ani… Dumnezeu să-l odihnească și să-i lumineze mintea și inima doamnei Palanciuc.
Mulțumesc!
Bună seara! Am citit cu multă emoție articolul dvs. L-am trimis unor oameni deschiși la minte dar mai ales la suflet… Vă mulțumesc pentru implicarea dvs în acest caz. O adevărată lecție de viață și de omenie! Omenia nu are zi liberă! Lumea are nevoie de suflete frumoase. Dvs sunteți un suflet frumos. Prietenul dvs este un om norocos și bogat ptr că va are… ❤❤❤
Vă mulțumesc mult pentru reacția și aprecierea dvs. Dar să știți că eu sunt marele norocos și marele bogătaș, grație lui. Eu sunt înnobilat de prietenia lui. Și îmbogățit acum și de căldura neprețuită a frumoaselor dvs cuvinte.
Păcat ca Tom Sora nu a făcut acest apel înainte, când Mihai Sora era in viață. Deși cu toții am bănuit ca Luiza îl tine captiv, ar fi fost mai just sa aflam adevarul mai demult. Acum nu rămânem decât cu un gust amar, fiindcă nu se mai poate schimba nimic.
Posibil să fi fost mai bine. Dar nu se putea face. El, în tot cazul, n-a putut. A fost un apel cât se poate de spontan și de emoțional, dictat de emoția covârșitoare a momentului, nu de vreun calcul. Și cum să-l facă anterior, când un asemenea protest ar fi fost unul rece și i-ar fi putut fi fatal tatăului său iubit?
Oricat de dificila ar fi relatia intre tata si copii atunci cand tatal moare anunti in primul rand copiii (chiar daca ti-e greu).Nu e normal sa te repezi sa scrii pe Facebook (mesaje siropoase gen Sandra Brown) si copiii sa nu stie ca tatal a decedat .Repet , chiar daca nu isi vorbeau (din varii motive) era absolut necesar sa fie anuntati .Cel putin bine ca Tom Sora a luat initiativa sa se exprime acolo in biserica.
De toata jena atitudinea popii care il tot impingea pe Tom Sora ca sa i scurteze discursul .E oribil cand cineva incearca sa te indeparteze de ceea ce e al tau .Sunt alaturi de Tom Sora caruia ii transmit sincere condoleante !
Va multumesc mult pentru feedback! Am sa ii transmit lui Tom condoleantele dvs.
O seara buna!
Comentariul tău așteaptă moderare.
Tom, fiul domnului Sora, a procedat foarte bine! In fata trupului, inca pamantean, al tatalui sau a dezvaluit drama copiilor, indepartati de tata. Un om in varsta, oricat de exceptional a fost in timpul vietii, devine extrem de fragil. Cred ca a fost manipulat si indepartat de copiii sai. Sunt milioane de exemple. Cred ca Luiza a avut interes sa fie sotia dlui Sora. Cred ca un tata, asa cum s-a prezentat mereu online dl Sora, sufera si isi arata durerea la moartea fiului sau. Dansul NU A FACUTO!!! Cred ca toata melodrama din FB a „vaduvei” este cartea ei de vizita, cu adevarat fata acestei casnicii.Melodramatica vaduva pe Facebook,este dezgustatoare! MARILE DURERI SUNT MUTE! Cuvantul lui Tom, la catafalcul tatalui, este un mod firesc la inmormantari in occident. Preotul, care l-a intrerupt pe Tom Sora, nu avea voie sa o faca!
Multumesc pentru articol.
Condoleante copiilor Sora.
Condoleante dumneavoastra, care i-ati cunoscut indeajuns.
Mulțumesc mult și pentru cuvintele calde și pentru înțeleptele vederi, ca și pentru condoleanțe! O zi bună!