De ce solicită SUA Ucrainei să nu lanseze o ofensivă până nu primește armele necesare (din America) și cât timp nu sunt instruiți ucrainenii să le întrebuințeze? Nu se știe la Washington că armele nu vin, pentru că Germania refuză să dea tancurile Leopard, iar America le reține, de asemenea, pentru că ar fi ”prea costisitoare și greu de întreținut”, cum scria Sky News?
Perplexități americane. Și germane
Nu se știe că timpul, potrivit celor mai noi informații și declarațiilor liderilor polonez, baltici, dar și a analizelor militare, se scurge inexorabil în defavoarea Ucrainei? Nu se știe că e foarte posibil, chiar probabil, ca noua ofensivă majoră a Moscovei să pornească mai devreme decât se anticipa, ceea ce nu le dă forțelor ucrainene destul timp să primească armele necesare, între care tancuri grele, sisteme de rachetă cu rază de atac mai lungă, ori aeronave? Nu s-a știut până acum că e vitală instrucția necesară mânuirii echipamentelor militare occidentale?
Regatul Unit știa. Britanicii vor începe în scurt timp antrenarea soldaților ucraineni pentru tancurile Challenger promise. Mai important e că Londra chiar a făcut ce trebuia, anunțând că va da Ucrainei aceste tancuri, încercând astfel să spargă gheața și să-l determine și pe cancelar să furnizeze Kievului armele decisive într-un amplu război terestru, precum cel din Ucraina: tancurile Leopard.
Toate acestea sunt notorii de mult. Ce nu le e clar, multora, în continuare, e de ce cancelarul și guvernul său mint, ezită, hamletizează, fac afirmații demonstrabil absurde, precum cea a noului ministru al apărării, Pistorius, care a anunțat la Ramstein că ar fi ordonat ”să se treacă în revistă ce tancuri Leopard ar fi disponibile în Germania”. Te iei cu mâinile de cap. Ca și cum discuțiile despre acest subiect pe plan european și occidental ar fi început ieri, predecesoarea sa și cancelarul ar fi dormit în ultimele 10 luni când s-a tot dezbătut situația tancurilor germane și el, ca nou ministru, n-ar fi la curent cu știrile, ci tocmai s-ar freca acum la ochi și n-ar ști prea bine dacă este zi sau noapte.
La fel de puțin clar este de ce America lui Biden refuză să ia o poziție clară în această chestiune, preferând să se rezume la a cere Germaniei să renunțe la ceea ce a fost frunza ei finală de smochin sub forma legăturii politice dintre tancurile Abrams și tancurile Leopard și condiționarea hilară a celor din urmă de cele dintâi. Dată fiind absurditatea acestui iunctim imaginat de cancelar, care semnalizează că, la 20 de ani de la despărțirea fostului său șef și înaintaș, Schröder, de America și de George W. Bush, succesorul său social-democrat, Scholz, se leagă de gât de SUA ca înecatul de un pai. Curioasă evoluție pentru un fost militant al tineretului socialist ca Scholz, care se identifica drept marxist, era iubit de activiștii anilor 80 din fruntea Germaniei comuniste, o dictatură pe care tânărul socialist din conducerea juneții espediste o vizita asiduu, când nu organiza proteste finanțate pe atunci de Moscova (prin STASI) împotriva ”imperialismului globalist american” și împotriva NATO. Toate astea par (dar nu sunt) de pe altă lume.
Efecte devastatoare asupra intereselor occidentale
Dar absurditatea politicii actuale a lui Scholz (și, parțial, a SUA, care măcar în rest ajută realmente consistent Ucraina și a dat lumină verde Berlinului și în livrarea scutului anti-rachetă Patriot), n-a scăpat nimănui. Se vede cu ochiul liber. La urma urmei, Germania ar fi putut, dacă ar fi vrut, să înceapă de mult să-i instruiască pe ucraineni să mânuiască tancurile Leopard.
Vede și Moscova Absurdistanul nemțesc? Vede. Și se bucură. Pare că Putin a mizat corect pe indecizia, poltroneria, frica de propria umbră a liderilor politici occidentali. La emisiunile TV ale propagandei ruse, invitații jubilează amintind ce dor au est-germanii de armata rusă ”cândva cotropitoare”.
Și îl sesizează șocată, îndurerată, întreaga clasă politică germană încă responsabilă. Până și stânga ecologistă a început să-l preseze pe cancelar să dea măcar liber altor țări să livreze Ucrainei Leopardurile lor.
Coaliția guvernamentală germană în degringoladă
Așa s-a exprimat șeful grupului parlamentar de prietenie germano-ucraineană, ecologistul Robin Wagener. Liberala Strack-Zimmerman, un om politic de excepție, care conduce Comisia de Apărare a Bundestagului l-a amendat pe cancelar, în același context, net mai dur, dar și mai la obiect. Din cauza ezitărilor executivului de la Berlin în chestiunea tancurilor Leopard ea a caracterizat just acest guvern, textual, drept autor al unei ”catastrofe”, iar Germania, ca țară care ”a eșuat”. Vinovat e, între alții, mai ales cancelarul însuși, căruia Strack-Zimmerman i-a reproșat o ”comunicare catastrofală”. Șefa Comisiei de Apărare nu poate în ruptul capului înțelege de ce Germania n-a dat măcar partenerilor lumină verde pentru transferul tancurilor lor.
Ea l-a criticat dur și pe reprezentantul stângii radicale din SPD, Mützenich, considerat liderul social-democraților care frânează exportul de arme în Ucraina, un simbol pentru toate evoluțiile greșite în politica externă a Germaniei” după cum l-a calificat Strack Zimmermenn în reacție la atacurile lui împotriva ei. Demnitarul SPD a învinuit-o, infam, că ar ”împinge Germania într-o confruntare militară”, liberala fiind ca atare, în opinia lui, ”agresorul”.
În capul de ideolog progresist și împăciuitorist al acestui dregător inept, cu propensiuni de birocrat incorigibil sau, la alegere, de extremist, ”agresorul” și cauză de război nu ar fi Putin și foștii lui șefi, Merkel și Schroeder, care i-au dat nas, decenii la rând, țarului imperialist, terorist și genocidar. Nu. Ci Strack Zimmermann, care vrea altă politică, mai puțin caducă și rusofilă.
Nu eventualitatea ca pierderea războiului de către Ucraina să ducă la un atac al Rusiei asupra unei țări NATO și să plonjeze Republica Federală într-o conflagrație e problema pentru Mützenich. Ori Scholz, care, refuzând tancuri, facilitează perspectiva unei astfel de calamități. Ci personalitatea care, ca Strack-Zimermann, se teme că renumele Germaniei, ameliorat de ajutoarele germane date deja Ucrainei, e tras în noroi de refuzul iresponsabil al livrării de Leoparzi.
Motivele cancelarului. Și efectele devastatoare ale faptelor sale
Or, e simplu. Fără aceste tancuri nu se pot recuceri teritoriile ocupate de ruși, a precizat clar viceministrul de externe al Ucrainei, Melnyk, bun cunoscător al realităților germane, pentru că a fost ambasadorul Kievului la Berlin. Când și-a supărat gazdele nemțești, spunându-le în genere adevărul verde în față. Ziarului berlinez WELT, Melnyk i-a mărturisit că speră ca noul ministru al apărării, Pistorius, să-și ia timp ”doar câteva zile, pentru ca apoi să ia măsurile corecte”. Întrucât Germania a livrat multe arme până acum, nici Melnyk ”nu poate înțelege linia roșie” a nemților la Leoparzi. Ucraineanul nu e singur. Mai nimeni nu înțelege ce e în capul lui Scholz.
Melnyk pare să nutrească speranțe exagerate. Iar Scholz a și declanșat ceea ce pare o veritabilă criză guvernamentală, dată fiind duritatea acuzelor mutuale ale dregătorilor germani din coaliția berlineză. Așa cum decurg lucrurile acum, pare tot mai probabil ca, de la un moment dat, liberalii și ecologiștii să realizeze că nu-și pot asuma la infinit, împreună cu Scholz, efectele absurdității opțiunilor lui politice și izolarea externă a Germaniei.
Opțiuni care sunt și imorale. În fond, e academică întrebarea cu privire la motivele pentru cancelarul a ales drumul său prea puțin rațional. Pare, dacă nu mai are el însuși simpatii comuniste, victima extremei stângi din propriul său partid, mai degrabă decât a unei inconștiente identificări cu înaintașii săi, care-l adulau pe Hitler, astfel încât să nu vrea să-l vadă pe succesorul rus al Führerului, Putin, că pierde războiul.
Sau poate că se teme, fizic, terorizat, cine știe, de eventuale amenințări rusești despre care nu se știe, sau de propria lui imaginație înfierbântată de asasinatele cărora le-au căzut victimă inamicii lui Putin. Poate că rușii, cine știe, îl au la mână cu vreo nefăcută despre care, iarăși, nu se știe. În fine, Scholz e un ins care se crede perfect. În narcisismul său, e posibil să creadă că se-nșală toți. Doar el nu, pentru că e încarnarea vreunui zeu pe pământ, care n-are a asculta de nimeni. Oricare i-ar fi însă motivele, nimic nu-l silește să se țină cu dinții de fotoliul său. Poate să plece!
Perspective de viitor
Oricare ar fi cauzele pentru care Scholz a clacat mental, psihic și politic, pare limpede că e foarte improbabil să mai poată conduce un guvern care să nu facă mult rău Germaniei. Prin urmare, consecința rațională a acestei evidențe este denunțarea coaliției guvernamentale și formarea unui arc nou, cu creștin-democrații la pupitru. O astfel de schimbare de macaz s-a mai întâmplat, o dată, când liberalii au renunțat să-l mai susțină pe Helmut Schmidt și l-au adus pe Kohl la putere. Iar dacă nu se știe prea bine ce e în capul liderului german, un fapt e cert. Scholz se înșală dacă se crede bătut în cuiele funcției sale și lipit pe veci (și ”fără alternativă”, vorba lui Merkel) de fotoliul său de cancelar.
A venit de mult, de fapt, vremea unei reașezări politice. În războiul din Ucraina, timpul nu mai are răbdare cu erorile occidentale și cu greșiții apuseni. ”E un moment crucial”, a reliefat vineri, la Ramstein, șeful Pentagonului. Este. E deci cazul ca și SUA și Germania să se comporte adecvat unor momente cruciale, nu ca și cum ambele puteri apusene ar avea tot timpul din lume pentru neghiobii. Liberalii și ecologiștii nemți s-au înșelat din capul locului, grav, acceptând alianța cu Scholz dictată de extrema stângă. E timpul să-și rectifice eroarea. La fel, e timpul ca americanii să-l supună pe Biden unor ample presiuni, pentru ca vorbele sale să fie congruente cu faptele.
Și e urgent ca ucrainenii să primească realmente, așa cum li s-a tot promis în van la Washington, Bruxelles și Berlin, a li se da ”tot ce au nevoie, cât timp au nevoie”. În caz contrar, vor plăti cu pierderea războiului. Apoi vor plăti și europenii și americanii. Ce? Un preț mare de sânge. Unul aparent net mai mare, decât merită absurda perpetuare la putere a actualului cancelar german.
Aoleu, ce s-or frige panaramele astea. Cat de curand. In definitiv, poate asta trebuie.
Dar ma gandesc la vietile pierdute fara nici un motiv. Golemul asta n-are viitor.
N-are. Dar cine știe când vor dispărea. Și câte victime vor fi de plâns între timp.