Toți ochii Europei se îndreaptă, rotindu-se hipnotic, spre Ramstein, ca să-l aștepte pe Godot. La baza aeriană americană din Renania Palatinat va veni vineri cine vrei și cine nu vrei, la invitația lui Lloyd Austin, șeful Pentagonului. Iar vreo duzină de țări își vor anunța ajutoarele suplimentare destinate Ucrainei, ca să facă față marii ofensive rusești pregătindu-se să înceapă.
Ce lipsește? O forță ofensivă redutabilă a Ucrainei. Ce-i va mai lipsi mult timp? O masă suficientă de tancuri Abrams. Și, mai ales, Leopard. De ce? Fiindcă un vechi prieten al Rusiei tocmai a preluat ministerul german al apărării. Nu întâmplător l-a cocoțat șeful său de partid și de stat în funcția care păstorește armata și armele ei. Și bilanțul acestui dregător decisiv merită luare aminte.
Mai întâi a dat poporului agresat pe cale de a fi exterminat doar căști în loc de puști. Canci artilerie, canci avioane, canci zonă de interdicție de survol pentru aviația agresoare, rusă. Canci scut anti-rachetă. În schimb, donația generoasă a celor ”5.000 de căști”. Ia zi, nu suntem noi, nemții, buni?
Bilanțul halucinant al unei cancelar parcă total incomprehensibil
De ce să-i doneze altceva, de vreme ce credea că Ucraina n-are nicio șansă în fața ”omnipotentei” Rusii, cea linsă dorsal asiduu de predecesorii și maeștrii săi din SPD în frunte cu un anume Gerhard Schröder, rămas membru de partid guvernamental german, deși e sluga prea plecată și putred de bogată a dictatorului genocidar. Iar SPD se vrea partidul celor ”mici”, ”muncitori” și ”săraci”.
Nu că Olaf Scholz n-ar fi știut ce e în joc. Imediat după invazia Rusiei vorbise frumos, parcă de-a dreptul curajos. Anunțase, auziți auziți, ditai ”schimbarea de eră”. Dar era, săraca, nu s-a prea schimbat.
Abia după multe insistențe, timp în care cancelarul, căci despre el e vorba, a avut vreme să dârdâie din plin de frica unui presupus ”al treilea război mondial” și a unui prezumtiv ”atac nuclear” al Moscovei, a explicat prolix că ”NATO nu trebuie să intre în război cu Rusia”. De parcă i-ar fi cerut cineva Alianței așa ceva. Apoi, în fața indignării publice că toată lumea bună apuseană oferă, numai Germania, rămasă de căruță, doar din buze dă, a început să livreze Ucrainei chiar și arme de foc.
Închipuiți-vă tovarăși! Arme de foc! Cu tot cu țeavă și trăgaci! Care chiar poc făceau! Și omorau! Între timp aflase pesemne chiar și cancelarul că se tortura și se ucidea în masă la Bucea, la Irpin, la Mariupol. Și că se bombardau teatre pline de copii, blocuri de locuințe, școli și maternități.
Încât, după alte multe stăruințe, nu mai puțin insistente, și-a retras și refuzul de a le da victimelor agresiunii obuziere și tancuri Gepard, furnizate însă fără muniție, care fusese reținută în Germania cea (în acest caz) obedientă, ascultătoare și disciplinată, la ordinul Elveției. Altă țară civilizată.
Când cancelarul se face mai bun. Și apoi recidivează
După alte pertractări, procrastinări, refuzuri, răzgândeli și hamletizări, cancelarul canci a încetat un pic să-și frângă mâinile a jale și a cedat presiunii Statelor Unite, dând voie polonezilor, în fine, să le dea ucrainenilor supuși genocidului (prin masive valuri de atacuri cu proiectile balistice și rachete de croazieră) scutul antirachetă dăruit lor de germani, în cadrul colaborării NATO.
Întrucât, într-un târziu, francezii au spart și gheața la blindate de luptă, s-a îndurat să se declare de acord și el, cu inima grea și sufletul cât puricele de ce va zice Rusia, să trimită în Ucraina ”Marder”. Ce mantră se susura și la Berlin dulce, tot mereu? Le dăm tot cele trebuie, cât timp le trebuie!
Dar tancuri grele, de luptă de tip Leopard? Canci. (Să-i ferească Cerul să le trebuiască ce nu vrem să le dăm). Deși nu doar opoziția creștin-democrată, ci și proprii săi parteneri de coaliție liberali (ba chiar și unii ecologiști) l-au pistonat să dea în fine lumina verde exportului de tancuri Leopard, el nu, și nu. ”Doar într-o alianță le vom da”, a mai gângurit suav cancelarul canci, fericit că poate face un cadou Kremlinului și are și un alibi. Căci nu vedea formându-se vreo alianță, de vreme ce nu-și dăduseră tancurile grele nici francezii, nici britanicii și nici americanii. Iar de tancurile Leopard țineau cu dinții nu doar nemții. Dar, vai, ce șoc! Stop joc!
L-au provocat și Londra, și Varșovia, cot la cot cu Helsinki și cu Madrid. Cancelariile europene s-au declarat gata să le furnizeze ucrainenilor propriile tancuri Leopard (deși finlandezii au de apărat o graniță practic interminabilă cu Rusia). Și perfidul Albion? I-a împlântat viclean în spate jungherul pacifistei Germanii, anunțând că Marea Britanie pune la dispoziție forțelor ucrainene tancuri de tip Challenger. La Varșovia, Kiev, Londra pocneau dopurile de șampanie. Era normal să se considere că i s-a venit, în fine, cancelarului de hac. Că nu mai are contrargumente. Medicamente. Instrumente. Aranjamente, de eludat răspunderea oricărui lider conștient de miza războiului din Ucraina.
O logică specială. Și adevăratul vinovat
Stop joc? Ei bine, ioc: deși afirmase că nu va acționa decât în alianță, Genosse Scholz a repudiat cu superbie alianța care tocmai i se oferise, i se pusese la picioare. A reinventat ”necesitatea” alteia. Cu americanii. Despre care știa că nu vor pentru nimic în lume să-și exporte tancurile Abrams.
De parcă n-ar ști bine că ucrainenii de vehicule pe motorină au nevoie, ca Leopardul, nu pe benzina care propulsează tancurile americane. De parcă domnul Scholz n-ar ști cât de greu e să se învețe mânuitul blindatelor americane și cât de dificil sunt de întreținut.
O ține astfel langa, cum a ținut-o și când i s-a demonstrat, degeaba, că n-are a se teme de atragerea în război a NATO. De ce o ține langa în continuare? Vrea să vadă Ucraina în genunchi, iar Rusia călare pe situație? Pentru că poate, cum zicea fostul său tovarăș de partid european, tov. Codrin? Pentru că îl are cineva la mână? Pentru că e prost? Laș? Incapabil? E la alegere. Spuneți voi.
Eu, sincer, m-aș declara la capătul înțelepciunii. Și al puterii. Aș zice că Genosse Canci m-a dovedit. Nu știe oare cât de tare își izolează țara? Că Germania (care și-a delegat suveranitatea, recedând-o, subit, Statelor Unite) își poate lua adio de la un rol conducător în Europa, dacă statele de pe Bătrânul Continent nu își vor pierde mințile? Mare noroc am că a apărut, a pătruns în limba engleză și circulă un verb nou și lămuritor: ”scholzing”. Înseamnă, potrivit istoricului Timothy Garton Ash: a declama intenții bune, doar pentru a folosi, găsi și inventa scuze spre a-i împiedica realizarea.
Dar ar mai fi ceva. Ciac-pac. Pe Potomac. Extrema. Cea stângă din partid. Cum din care, adică? Din SPD și din Partidul Democrat de peste ocean. Această extremă, care controlează parte din guvernele din Washington și din Berlin, vrea, ca extrema dreaptă, salvarea Rusiei. Deci are în materie de livrări de tancuri Ucrainei o cu totul și cu totul altă politică decât conservatorii de la Londra, balticii și polonezii. Capisci? Acuma înțelegi ce urmărește, din flancuri, cancelarul-canci-tancuri?
Dumneavoastra traiti in Germania, vorbiti nemteste si sunteti la curent cu ulimele stiri. Ce naiba e in capul lui Sholtz? Cum gandeste, cum crede ca abstinentza sexuala ajuta la cresterea natalitatii?
Fac doar o paralela desigur.
Frica de Putin se pare ca aduce efecte secundare. Pierderea potentei!
E un mister, sincer să fiu. Cineva (un prieten german) opina că omul e, din două una, fie bolnav psihic, fie vândut Rusiei. Nu știu ce să cred. E inexplicabil, rațional, dată fiind prejudicierea clară a intereselor germane de către șeful executivului german.