Dar chiar să fie, oare, posibil să fie învinsă Rusia, marea putere nucleară? Șeful statelor majore americane, Milley, s-a îndoit recent de această eventualitate. Mulți alții o neagă brutal. Cu toții se înșală.
Ucraina va prevala între altele pentru că, spre deosebire de ruși, are lideri buni. Chiar excepționali. Și nu întâmplător îi are.
E memorabilă scurta declarație, rostită cu acest prilej,de președintele Ucrainei, Zelenski: ”Ucraina ar putea să fie lipsită de curent electric și surse de energie, dar nu de libertate”. În acest sens s-a exprimat șeful statului ucrainean, felicitându-și compatrioții de ”Ziua Libertății și Demnității”, marcând începutul Revoluției EuroMaidan, de acum exact nouă ani.
Ucraina se va impune, de altfel, nu doar pentru că are o astfel de zi, intitulată cu majuscule, ci, înainte de orice, pentru că a fost și este pregătită s-o cinstească prin fapte, oricât de greu ar fi prețul în vieți, în sânge și în bani al neatârnării și al onoarei.
Ucraina va triumfa, pentru că acestea și nu altele sunt valorile ei. Și pentru că știe pentru ce luptă. Mai nou, investigatorii ei au găsit la Herson instrumentele de tortură ale ocupanților. Care, când nu ucid, bat și schingiuie în teritoriile de ei ocupate cu bastoane de cauciuc și lemn, cu electrocutări, cu lămpi incandescente, cu orice doare, însângerează, smintește, degradează, sau omoară.
Iată de ce victoria îi va aparține Ucrainei: pentru că această țară respectă drepturile omului (fără să le idolatrizeze). Pentru că nu practică terorismul, alegând să lupte curat, cu respect perpetuu față de onoarea armelor. Iată și motivul pentru care militarii ei chiar știu să lupte. Căci nu sunt doar viteji, ci și competenți.
Va răzbi, pentru că țara lui Zelenski nu cotizează la isme și salvaționisme, la utopii mesianic-fundamentaliste, la ideologii totalitare, la aberații doctrinare, la violențe genocidare.
Pentru că s-a orientat cu mic cu mare spre libertatea occidentală și nu spre tirania moscovită. Pentru că înfruntă în picioare și cu viziera deschisă putinismul, după ce a supraviețuit stalinismului și nazismului.
Pentru că iubește mai mult decât orice libertatea și demnitatea. Pentru că are curaj și crede în ea însăși. Pentru că e gata să-și verse sângele, nu doar să îndure gerul iernii, pentru a nu mai tolera cizma Rusiei pe grumazul ei, pentru a nu mai admite să i se șfichuiască obrazul cu biciul și insolența tiranilor, pentru a nu mai ajunge vreodată la cheremul unui Stalin, Putin și polițiile lor politice.
Pentru că are o populație majoritar animată de credință, nu de superstiții și religii seculare. O însuflețește un patriotism autentic, nu un naționalism doldora de ură față de alții ori un așa-zis ”umanitarism” difuz și neomenos, plin de ură de sine și de promotorii libertății și democrației reale.
Nu, nu sunt defel singurele motive pentru care Ucraina va birui în încleștarea ei cu răul, comis în numele unui părelnic ”bine” putinist, când de fapt este un rău imens, similar celui nazist și comunist.
Ucraina va învinge și pentru că, optând pentru adevăr și dreptate, o ajută Cerul. Așa să o ajute Dumnezeu.
Frumos spus!
Reply
PETRE DRAG, TI-AM MAI SPUS, ASA DE PERFECT IMI ASTERNI GANDURILE, OPINIA SI SUFERINTA MEA PENTRU CAUZA PE CARE SI TU, MAI ALES TU, O APERI SI O DEZBATI CU PROFESIONALISM SI PASIUNE SI SIMT NEVOIA SA CITEASCA MUTI, MULTI MAI MULTI CE PUBLICI TU, REFERITOR LA UCRAINA. AS DORI DIN SUFLET SA APARA IN PRESA STRAINA, UCRAINEANA. SA STIE CA MULTI SUNT ALATURI DE EI. EU SUNT NASCUT LA CERNAUTI SI TRIMITEM PACKETE RUDELOR. DACA CREZI CA POT SA TE AJUT CU CEVA, EVENTUAL CHIAR FINANCIAR IN ACEST SENS, CONTEAZA PE MINE
MULTUMESC, TE IMBRATISEZ
VIOREL ILIESCU
Domn Viorel, am bunicii de pe tata din Cernauti. S-au refugiat in Germania in timpul ww2. Bunica-miu dadea bombe incendiare de pe acoperis cu lopata.
Va inteleg si ma bucur ca mesajele astea vor ramana in “undeva” ca intr-o arhiva.
Il citesc pe domnul Petre dintotdeauna. Il auzeam la Europa Libera demult. Dumnealui deschide creierele.
Mulțumesc mult pentru fidelitate și apreciere!
Mulțumesc mult dragă Viorel! Dacă voi avea nevoie, voi apela! Numai bine!