Cel din urmă prevede consultări ale aliaților NATO pentru cazul violării integrității teritoriale, independenței politice, ori suveranității unui stat membru al Alianței. Ceea ce s-a și întâmplat.
Doi polonezi au plătit cu viața nu doar barbaria rusă, care a lansat peste 100 de rachete asupra Ucrainei, inclusiv asupra părții ei de vest, fără să împiedice ca, după cum a afirmat presa la 15 noiembrie, ”două să aterizeze în satul Przewodow”, pe teritoriul unui stat nordatlantic, ceea ce pare a fi un act de război, voluntar, sau nu, ci și politica rea a administrației Biden.
SUA n-au descurajat suficient Rusia astfel încât s-o determine să renunțe în februarie la invadarea Ucrainei. Deși nu era obligat și nu i-a cerut nimeni s-o facă, președintele Biden s-a grăbit, spre paguba tuturor, inclusiv a Rusiei care a fost astfel atrasă într-o aventură belicoasă imposibil de încheiat printr-o victorie a Moscovei, să garanteze Kremlinului că nu va vedea trupe americane în Ucraina. Apoi, America și în siajul ei au imitat-o partenerii occidentali, a ezitat mult timp să furnizeze arme grele Kievului. În fine, nu puțini demnitari s-au comportat periodic iresponsabil, exercitând presiuni asupra conducerii ucrainene, să amorseze inutile și pernicioase negocieri cu totalitarul, teroristul și genocidarul regim de la Kremlin.
Or, dârzenia și voința de a se apăra a ucrainenilor ar fi trebuit să le fie clare americanilor încă înainte de izbucnirea conflictului total, în februarie. Nu mai puțin evident era că Ucraina trebuie ajutată să înfrângă Rusia militar cât mai rapid, spre a se dezamorsa pericolul putinist. În fine, că un eveniment, precum rachetele care au căzut asupra Poloniei ucigând oameni nevinovați era de mult de ordinul firescului, mai ales după ce restul altei rachete interceptate a distrus în urmă cu 2 săptămâni, părți ale unor case din Republica Moldova.
Sigur, ar fi plauzibil ca Rusia să nu fi plănuit atacul asupra Poloniei, iar rachetele rătăcite nu sunt totuna cu un atac deliberat. Dar cine poate băga mâna în foc pentru intențiile Rusiei?
”Rachetele ruse care au lovit satul polonez au căzut direct pe liniile de curent electric care conectează UE de Ucraina și se află în apropierea centralei energetice Dobrotvirska, un centru energetic important”, relevă Sergej Sumlenny, fost direct al fundației ecologiste, germane, Böll.
Deci poate prea bine să fie un atac rusesc deliberat. E foarte probabil ca Moscova să testeze acum răspunul Apusului, estimează Sumlenny, în chip cât se poate de verosimil.
În fond, nu s-a auzit ca Putin, Lavrov și restul camarilei dictatorului să fi ieșit să-și ceartă iertare credibil, ca să se poată presupune că n-a fost un atac antipolonez voluntar al Rusiei. Ministerul rus al Apărării a negat atacul, mințind că nu s-ar fi lansat rachete rusești în apropierea graniței poloneze. Or. Rusia atacat Lvivul, care nu e defel departe de frontieră.
Agresiunea îndreptată asupra infrastructurii civile a unui stat nu e un accident, ci o crimă de război. Polonia, stat aliat și prieten al Ucrainei, e de mult ținta neostoitei ure a criminalilor de la Moscova. Și crima nu își vede redusă gravitatea pentru că Moscova minte acum din răsputeri, iar propaganda Kremlinului atribuie atacul rusesc unei prezumtive ”operațiuni ucrainene sub steag fals”. Sau uneia ”britanice”.
Polonia, victima actuală a acțiunilor criminale ale Rusiei, care a mai distrus o dată, în colaborare cu Hitler, statul polonez și l-a supus unui început de genocid la Katyn, e un stat NATO. Varșovia se vede incitată acum și de o deșănțată și crudă propagandă rusă. Care-i atribuie victimei poloneze, chiar în aceste clipe, în reacție la nefăcuta rusă, o ”vină” imaginară pentru declanșarea de către Berlin a celui de-al Doilea Război Mondial. Când Kremlinul a sfârtecat Polonia în cârdășie cu naziștii.
Or, dacă, astfel instigată, Polonia consideră că trebuie să ia măsuri de apărare pentru ca asemenea vărsări de sânge și altele, deliberate, viitoare, să nu se mai repete, cum e probabil să se întâmple în cazul tratării nepăsătoare a crimei de azi și în absența unei riposte adecvate nu e clar cum ar mai putea fi evitată activarea articolului 5 al tratatului NATO. Cu sau fără voia SUA. Sau a Ungariei lui Orban. Sau a putiniștilor din agitpropul românesc. Sau a miniștrilor plagiatori de la București.
Prima reacție de la Washington a sosit prin șeful biroului de presă al Pentagonului, gen. Patrick Ryder: „Nu vreau să speculez când vine vorba de angajamentele noastre și de Articolul 5. Dar am spus-o foarte clar: vom proteja fiecare centimetru al teritoriului NATO”.
Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varșovia, Piotr Müller a declarat că liderii Poloniei s-au reunit chiar acum într-o sesiune ”de urgență din cauză unei situații de criză”.
Și în timp ce purtătoarea de cuvânt a propagandei ruse, Margarita Simonian, a retorcat obraznic că Polonia ar avea acum ”propria ei regiune (rusă) Belgorod, la ce vă așteptați”? – Estonia și Letonia au reacționat prompt, dar adecvat.
Ministerul eston de externe a declarat că ”Estonia e gata să apere fiecare centimentru al teritoriului NATO. Suntem total solidari cu aliatul nostru apropiat, Polonia”. Iar ministrul leton al apărării a transmis condoleanțe ”fraților noștri polonezi. Regimul criminal rus a lansat o agresiune cu rachete…care au aterizat și pe teritoriul NATO din Polonia. Letonia e complet solidară cu prietenii polonezi, Condamnăm această crimă”, a spus Artis Pabriks. Letonia a invocat deja articolul 4 al tratatului NATO care prevede consultări ale statele membre pentru cazul lezării inviolabilității teritoriului, a securității sau a independenței politice a unuia din statele semnatare.
Până și liderul PSD, Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, a realizat că, deși ”nu are toate detaliile”, atacul asupra Poloniei ”este foarte grav pentru că este atacat un stat membru NATO care are dreptul să ceară activarea-articolului 5.
”România este total solidară cu prietenul și aliatul nostru, Polonia, după știrile îngrijorătare legate de exploziile de pe teritoriul ei”, a spus președintele României, Iohannis, afirmând că ”suntem în contact cu partenerii și aliații noștri.” Și alții ”urmăresc cu atenție și îngrijorare”. Secretarul general al NATO, Stoltenberg, ”monitorizează situația”, potrivit lui, iar ”aliații se consultă îndeaproape. E important ca toate detaliile să fie stabilite”.
E probabil ca, în aceste clipe, consilierii de securitate ai președintelui Biden și mai-marii Pentagonului să răgușească la telefoane încălzite la roșu, cu ochii ieșiți din orbite, spre a-i convinge pe oamenii din Consiliul de Securitate Națională a Poloniei să nu declare încă război Rusiei, cum le cere instinctul. Și cum ar fi probabil de bun simț.
Dar, dacă reiese după investigații că a fost un atac rusesc, nu mai puțin probabil ar fi ca reacția militară a NATO să vină, să fie sobră și să fie calibrată astfel încât, fără să se activeze articolul 5, care stipulează apărarea militară colectivă a statelor membre, între care și România, să fie atât de usturătoare, încât să nu placă deloc forțelor armate ruse. Forțe oricum decimate, iată, de ucraineni.
(LE: Nici dacă, potrivit unor prezumtive indicii evocate de Joe Biden în Indonezia, era o rachetă defensivă ucraineană care a omorât polonezi în Polonia, ea n-ar fi fost trasă dacă Rusia n-ar fi atacat infrastructura civilă a Ucrainei. Rusia lui Putin e, deci, oricum vinovată.)
Orice reacție a Alianței ai cărei cetățeni e posibil să fi fost uciși azi, de rachetele Moscovei care să fie slabă, să dea impresia că este anemică și să nu-i doară efectiv pe ruși, precum și pe militarii lor, ar torpila și ultimul rest de autoritate și credibilitate al Statelor Unite și al NATO. Poate fi deci exclusă?
Din păcate, după ce au săvârșit militarii lui Milley în rușinosul proces al retragerii din Afganistan, nimic nu mai pare exclus. Cu atât mai mult cu cât generalul Milley, șeful statelor majore reunite ale forțelor militare americane, e și marele promotor, în conflictul ruso-ucrainean, al împăciuitorismului american.
Rămâne ca polonezii, balticii și britanicii să-i sfătuiască pe americani de bine. Pe Iohannis, care, deși aflat la cârma CSAT de opt ani, a lăsat nu doar Republica Moldova, ci și aviația română fără avioane de vânătoare funcționale și suficiente, nu e probabil să poate pune vreo bază.